ȊNSEMNĂTATEA ZILEI DE 24 IANUARIE

În istoria României, ziua de 24 ianuarie, mai exact, unirea Principatelor are o însemnătate crucială. Început în anul 1848, procesul
de unire a celor două principate s-a bazat pe apropierea puternică economică și culturală între cele două țări. Țara Românească s-a unit
cu Moldova sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza.
Mica Unire din 24 ianuarie 1859 a fost primul și cel mai important pas pe calea înfăptuirii statului unitar național, care a deschis
calea spre Marea Unire sărbătorită pe 1 decembrie 1918.

Unirea Principatelor Române

După înfrângerea Revoluţiei de la 1848, revoluţionarii români emigraţi în Occident au continuat să susţină obiectivele
programului paşoptist: unire şi independenţă. Activitatea unionistă a fost stimulată de Congresul de pace de la Paris (1856) care a
încheiat Războiul Crimeii (1853-1856).
În cadrul dezbaterilor, problema unirii românilor devine o problemă europeană. Decizia Puterilor Garante este cea a consultării
românilor prin Adunările ad-hoc. În 1857, au fost organizate alegerile pentru Adunările ad-hoc. În cele din urmă, Adunările ad-hoc de
la Iaşi şi Bucureşti, având un caracter reprezentativ, s-au pronunţat pentru unire în octombrie 1857.

Puterile Garante au analizat dorinţele exprimate de români şi apoi s-au întrunit într-o Conferinţă la Paris. Aceasta a adoptat
Convenţia de la Paris (1858), act constituţional care prevedea organizarea noului stat sub numele de „Principatele Unite ale Moldovei
şi Ţării Româneşti”, fiecare cu domnitor, guvern şi Adunare legislativă proprie, în comun având doar două instituţii, cu sediul la
Focşani: Comisia Centrală şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Acest act nu interzicea unirea deplină, lăsându-i pe români să aleagă
soluţia cea mai potrivită.
În 1859, românii au pus Europa în faţa „faptului împlinit” şi l-au ales pe Alexandru Ioan Cuza atât domnitor al Moldovei (5
ianuarie), cât şi al Ţării Româneşti (24 ianuarie). Dubla sa alegere a fost primul pas pentru unirea deplină a celor două Principate, acesta
fiind actul de naştere al României moderne.

Alexandru Ioan Cuza (sau Alexandru Ioan), Alegerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859), tablou al
primul domnitor al Principatelor Unite (1859–1866) pictorului Theodor Aman

Domnia lui Alexandru Ioan Cuza (1859–1866): „la vremuri noi, om nou”

Domnia sa, deşi scurtă, a fost plină de realizări. Mai întâi, domnitorul a realizat unificarea armatei, administraţiei, a sistemului
vamal și de telegraf și a cursului monetar. Cuza a obţinut acordul puterilor garante şi al sultanului pentru realizarea unirii politice
depline. În ianuarie 1862 uneşte guvernele şi Adunările legislative la Bucureşti (devenit capitala țării), proclamând „Unirea definitivă a
Principatelor”.
Domnitorul pune în aplicare programul generației pașoptiste al cărei reprezentant era. În acest sens, a colaborat cu prim-ministrul
Mihail Kogălniceanu. Una dintre reforme a fost secularizarea averilor mănăstireşti (1863). În 1864, au fost adoptate reformele care au
modernizat societatea românească: reforma agrară, reforma instrucţiunii publice (învăţământului), organizarea armatei,
adoptarea Codului penal şi a Codului civil.