TEMA 5

STATUL ROMÂN MODERN – DE LA PROIECT POLITIC LA REALIZAREA ROMÂNIEI

MARI (SECOLELE XVIII – XX)

PROIECTE POLITICE ȘI ÎNCERCĂRI DE MODERNIZARE ÎN SPAȚIUL ROMÂNESC ÎN

SECOLUL XVIII ȘI LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XIX

La sfârșitul secolului XVII și începutul secolului XVIII se produc modificări în

statutul politico-juridic internațional al Țărilor Române. Transilvania intră sub
stăpânirea Imperiului Habsburgic, iar în Principatele Române (Țara Românească și
Moldova) Imperiul Otoman instaurează domniile fanariote. În contextual afirmării
ideilor iluministe și a cristalizării conștiinței naționale a românilor vor fi înfăptuite
reforme care vor moderniza spațiul românesc.

REFORMISMUL DOMNESC

– În Principate, cel mai important domnitor fanariot a fost Constantin

Mavrocordat, care, la jumătatea secolului XVIII a elaborate un proiect politic
intitulat „Proiect de Constituție” care prevedea reforme în administrație
(leafă pentru dregători), în domeniul fiscal ( desființarea dărilor multiple și
crearea uneia fixe plătită în patru rate anuale) și social ( desființarea șerbiei)
– În plan juridic vor fi elaborate coduri de legi, primul în 1780 , „Pravilniceasca
Condică” de către Alexandru Ipsilanti.
– În Transilvania, în 1759, împărăteasa Maria Tereza va recunoaște religia
ortodoxă, iar în 1781 , prin „Edictul de toleranță” , împăratul Iosif II

1
 recunoaște primatul catolicismului, dar acceptă și practicarea religiilor
necatolice, inclusiv ortodoxia.

REFORMISMUL BOIERESC

În secolul XVIII și la începutul secolului XIX au loc numeroase războaie ruso-

austro-turce. La sfârșitul acestora, în timpul tratativelor de pace, boierii
reformatori români, grupați în „Partida Națională” , vor adresa Marilor Puteri
numeroase memorii în care cereau respectarea autonomiei, obținerea
independenței, domni pământeni în locul celor fanarioți. Astfel, se va produce
internaționalizarea problemei Principatelor Române.

În acest context, în 1821, izbuncnește în Țara Românească revoluția

condusă de Tudor Vladimirescu. Principala cauză au reprezentat-o abuzurile
domnitorilor fanarioți, iar obiectivul ei era înlăturarea acestora. Cel mai
important document programatic al revoluției, elaborat sub forma unui proiect
politic, a fost „Cererile nordului românesc” care prevedea desființarea
privilegiilor feudale ( funcțiile să se dea pe merit și nu pe origine), desființarea
vămilor interne, înființarea unei armate naționale, dezvoltarea învățământului.
Datorită neînțelegerilor cu Eteria ( mișcarea de eliberare a grecilor de sub
stăpânirea otomană) mișcarea lui Tudor Vladimirescu va fi înfrântă de intervenția
turcilor. Ea a avut o consecință foarte importantă, deoarece în 1822, Imperiul
Otoman a renunțat la domniile fanariote și s-a revenit la domniile pământene.

După revoluția lui Tudor Vladimirescu, redactarea de către boieri a

proiectelor politice ia amploare și atinge apogeul prin revoluțiile de la 1848-1849.
Revoluțiile din spațiul românesc au fost parte integrantă a revoluției europene,
fiind opera intelectualilor liberali pașoptiști.

În Moldova, revoluția s-a încheiat practic înainte să înceapă. A constat

într-o întrunire a revoluționarilor la un hotel din Iași, mulți dintre aceștia fiind
arestați din ordinul domnitorului Mihail Sturdza care se temea de o intervenție a
Rusiei.

2
 În Transilvania, revoluția a avut un oarecare succes, deoarece,
revoluționarii, în frunte cu Nicolae Bălcescu, Ion Heliade Rădulescu, frații Golescu,
etc. au deținut puterea pentru câteva luni. Au creat un guvern provizoriu care a
luat o serie de măsuri precum desființarea privilegiilor boierești, instituirea
drapelului tricolor, crearea unei comisii a proprietății care să rezolve problema
împroprietăririi țăraniilor, etc. În toamna lui 1848 revoluția a fost înfrântă de
intervenția trupelor turcești.

Documentele care cuprindeau programul revoluțiilor au fost

elaborate sub forma unor proiecte politice, cele mai importante fiind:

- Proclamația de la Islaz din Țara Românească redactată în 9 iunie 1848 de

către Ion Heliade Rădulescu. Se cerea: respectarea autonomiei Țării
Românești, domn responsabil ales pe 5 ani, egalitatea drepturilor politice,
instrucție egală( acces egal la educație), emanciparea clăcașilor și
împroprietărirea lor prin despăgubire. Referitor la unirea Principatelor
Române nu se făcea nici o mențiune.
- Petiția națională de la Blaj din Transilvania redactată în 3-5 mai 1848 de
către Simion Bărnuțiu. Se cerea : libertatea tiparului, școli românești,
biserică română egală în drepturi cu celelalte biserici ale Transilvaniei,
desființarea iobăgiei fără nici o despăgubire. Referitor la problema
națională se cerea egalitatea în drepturi a națiunii române cu celelalte
națiuni din Transilvania. Se dorea unirea, Iozinca Adunării de la Blaj fiind
„Noi vrem să ne unim cu țara!”.
- Prințipiile noastre pentru reformarea patriei redactat pe 12 mai 1848 la
Brașov de revoluționarii moldoveni ( Vasile Alecsandri, Costache Negri).
Se cerea: egalitatea drepturilor politice, desființarea privilegiilor,
împroprietărirea țăranilor fără nici o despăgubire. Referitor la problema
națională se dorea „Unirea Moldovei și Valahiei într-un singur stat
neatârnat românesc.”
- Dorințele Partidei Naționale din Moldova redactat în august 1848 la
Cernăuți de Mihail Kogălniceanu. Se cerea: desființarea privilegiilor,

3
 instrucție egală și gratuită, libertatea cuvântului. Referitor la problema
națională, afirma că „Unirea Moldovei cu Muntenia este cheia bolții fără de
care s-ar prăbuși tot edificiul național”

Concluzia revoluțiilor din spațiul românesc era următoarea : unitatea

statală era determinantă pentru modernizarea societății și obținerea
independenței de stat. După înfrângerea revoluțiilor de la 1848-1849, mișcarea
unionistă va lua amploare. Unirea Principatelor Române va fi favorizată de un
eveniment extern, și anume războiul Crimeei ( 1853-1856), în care Rusia a fost
înfrântă de Imperiul Otoman, sprijinit de Anglia și Franța.

În cadrul Congresului de pace de la Paris din 1856, pentru a stopa politica

expansionistă a Rusiei în Balcani, Franța va propune unirea Principatelor Române
sub un prinț străin. Prin tratatul de pace, Principatele se mențineau sub
suzeranitatea otomană, dar ieșeau de sub protectoratul rusesc intrând sub
garanția colectivă a Marilor Puteri. Se hotăra constituirea în Principate a unor
adunări ad-hoc în care românii să-și spună părerea referitor la unire. Evident că
românii se vor pronunța pentru unire.

- În aceste condiții, în 1858 , Marile Puteri vor adopta „Convenția de la

Paris”. Având rol de Constituție, aceasta hotăra o unire parțială, formându-
se un singur stat numit „Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești”,
dar care să aiba doi domni, două guverne și două adunări separate. Existau
doar două instituții comune cu sediul la Focșani: Comisia Centrală (elabora
legi comune pentru ambele Principate) și Înalta Curte de Justiție și Casație
(atribuții juridice).
Convenția cuprindea și o serie de prevederi care modernizau societatea
românească: desființarea privilegiilor feudale, vot cenzitar ( în funcție de
avere), egalitatea în fața legii. Textul Convenției nu preciza că cei doi domni
să fie persoane separate, iar românii vor profita de această omisiune. În
Moldova, mișcarea unionistă fiind foarte puternică, îl va alege în
unanimitate ca domn pe Alexandru Ioan Cuza pe 5 Ianuarie 1859. În Țara
Românească se dorea tot alegerea lui Cuza. Adunarea, însă, fiind dominată
4
 de conservatori, va refuza această candidatură. Pe 24 ianuarie 1859, la
presiunea populației și a unioniștilor , va ceda și îl va alege ca domn tot pe
Alexandru Ioan Cuza. Dubla alegere ca domn a lui Cuza în Moldova și Țara
Românească marchează constituirea statului român modern.

DOMNIA LUI ALEXANDRU IOAN CUZA ( 1859-1866)

În 1859, Marile Puteri puse în fața „faptului împlinit” vor recunoaște unirea.
Turcia o va face în 1861, dar numai pe timpul domniei lui Cuza.
Pe plan intern se vor unifica armata, serviciul de poștă și telegraf ,
unificarea monetară, desființarea vămilor interne. București devine capitală
unică, iar în 1862 se formează primul guvern unic condus de Barbu
Catargiu. Cuza va dori să dea pământ țăranilor și să extindă dreptul la vot.
El va colabora cu liberalii-moderați conduși de Mihail Kogălniceanu, aceasta
devenind prim-ministru în 1863. Proiectul de reformă agrară propus de
Cuza și Kogălniceanu va fi respins în nenumărate rânduri de Adunarea
dominantă de conservatori. În aceste condiții, pe 2 mai 1864, Cuza dă o
lovitură de stat, dizolvă Adunarea și adoptă un nou act cu valoare
constituțională, „Statutul Dezvoltător al Convenției de la Paris” prin care îi
sporeau atribuțiile. Cuza va numi președintele Adunării și va înființa a doua
cameră a Parlamentului, Senatul, senatorii fiind numiți de domn. Astfel,
Cuza și Kogălniceanu își vor pune în practică proiectul de reformă agrară.
- În august 1864 se adoptă legea rurală prin care țăranii erau împroprietăriți
cu pământ în funcție de numărul de vite. Pământul trebuia plătit în timp de
15 ani și nu putea fi vândut timp de 30 de ani. În urma reformei agrare vor
fi împroprietărite aproximativ 460.000 de familii de țărani cu circa
1.800.000 de hectare de pământ.

Alte reforme:
- 1863 – secularizarea averilor mănăstirești prin care acestea intrau în
proprietatea statului. Ele reprezentau un sfert din terenul arabil al țării.
- 1864 – prin legea instrucțiunii publice învățământul primar devenea gratuit
și obligatoriu.
5
 - 1865 – se adoptă Codul Penal și Codul Civil ( introducea căsătoria civilă și
divorțul).
Mai ales după 1864, Cuza va avea o guvernare autoritară. Din această
cauză, liberalii-radicali și conservatorii vor crea „monstruoasa coaliție” care
pe 11 februarie 1866 îl obligă pe Cuza să abdice și să plece din țară. Imediat
Turcia contestă unirea. Pentru a salva tânărul stat român, oamenii politici
vor opta pentru aducerea unui prinț străin. Cu spijinul lui Napoleon III,
împăratul Franței, va fi ales prințul german Carol de Hohenzollern
Sigmaringen care va deveni domn al României sub numele de Carol I.
Sultanul îi va recunoaște această calitate în toamna lui 1866.

DOMNIA LUI CAROL I (1866-1914)

Carol I va continua opera de modernizare a societății românești, începută de

Alexandru Ioan Cuza.

- pe 1 iulie 1866 se adoptă prima Constituție a României, una foarte liberală,

care nu făcea nici o referire la suzeranitatea otomană;
- se vor înființa partidele politice moderne – în 1875 Partidul Național
Liberal care reprezenta interesele burgheziei și în 1880 Partidul
Conservator care reprezenta interesele boierilor. Pentru a asigura
alternanța la guvernare, în 1895 Carol I va introduce rotativa
guvernamentală.
- În 1877-1878, România își va obține independența de stat în urma unui
război victorios alături de Rusia împotriva Imperiului Otoman. Drept
consecință, va crește prestigiul internațional al României, care în 1881
devine regat, iar Carol I rege.

MAREA UNIRE DIN 1918

6
 Între 1914-1918 are loc Primul Război Mondial. Sfârșitul războiului va găsi
România în tabăra învingătoare, alături de Antanta. În 1918 se va crea
statul național unitar roman prin unirea cu România a Basarabiei,
Bucovinei și Transilvaniei.

Factori(condiții) care au favorizat crearea României Mari:

- în Basarabia, Sfatul Țării condus de Ion Ionculeț;

- în Bucovina, Consiliul Național în frunte cu Dionisie Bejan;
- în Transilvania, Consiliul Național Român Central condus de Ștefan Cicio
Pop.

Etapele parcurse de cele trei provincii până la unirea cu

România au fost: proclamarea autonomiei, independența și votarea unirii cu

România.

Prima provincie care s-a unit cu România a fost Basarabia (pe 27 martie
1918, Sfatul Țării vota unirea cu România), apoi Bucovina (pe 15 noiembrie 1918,
Congresul General al Bucovinei vota unirea cu România) și Transilvania( pe 1
decembrie 1918, în cadrul Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, Vasile Goldiș
citea rezoluția de unire a Transilvaniei cu România).

În urma Marii Uniri din 1918, România si-a dublat suprafața și populația,
iar procentul minorităților a crescut de la 8% la 33%.