Liceul Teoretic ,,Ion Creanga’’ Floresti

Referat

Formarea statului unitar roman

Importanta procesului de
unificare

Autor : Botnaru Iulia

Clasa XI-a ,R’

 Cuprins :
 Premizele formarii statului national roman………………….….3
 Procesul de unificare ………………………..…………………………….4
 Consecintele unificarii statului unitar roman si importanta
lui………………………………………………………………. ………………....5
 Bibliografia……………………………………………………………………...6
 Premizele formarii statului unitar roman
În 24 ianuarie 1859 a avut loc Mica Unire – Unirea Principatelor
Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza. Mica Unire de la
1859 a fost primul pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar
român. Unirea Transilvaniei, Bantului, Crișanei și a Maramureșului cu României, din 1
decembrie 1918, reprezintă finalul de drum în procesul anevoios al făuririi statului
național unitar român. Sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, Moldova și Țara
Românească se unesc într-un nou stat, România.

Crearea statului național a fost rezultatul unui efort etapizat, susținut pe parcursul mai
multor secole. Marea Unire din 1918, implicit Unirea de la Alba Iulia din 1 decembrie
1918, reprezintă punctul final al proiectului România, stat național. Pentru ca România
să devină stat național a avut nevoie de:

 formarea unei conștiinței naționale și afirmarea nevoii de unitate a românilor

(Revoluția de la 1848)
 formarea unei entități politice , o „patrie mamă”, care să concentreze în jurul ei
tot ce este românesc (Unirea principatelor române)
 câștigarea independenței față de celelalte puteri (Războiul de Independență
din 1877)
 unirea tuturor teritoriilor românești aflate sub stăpânire străină (Marea Unire
din 1918: unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei)
Pentru a fi stat unitar, România trebuia să fie o singură entitate statală, iar administrația
sa centrală să aibă autoritate asupra întregului teritoriu locuit de români.

La începutul existenței sale ca stat, în perioada 1859-1862, România a fost un stat

dualist. După Convenția de la Paris, Moldova și Țara Românească au
format Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești, un stat dualist, cu două
entități statale, cu două guverne, două parlamente și doi domni. Dubla alegere ca domn
a lui Cuza din 1859 a fost sprijinită de masele de români și a confirmat dorința acestora
de unitate. Prin constituția din 1866, Principatele Unite Române se autointitulează
România și se proclamă un singur stat indivizibil.
 Procesul de unificare
Unirea celor două principate a început practic în anul 1848, atunci când s-a realizat uniunea
vamală între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv
Gheorghe Bibescu.

A urmat apoi Războiului Crimeii (1853 – 1856), în urma căruia Franţa, Anglia şi Imperiul
Otoman au ieşit victorioase în faţa Imperiului Rus. În anul 1858, Marile Puteri s-au reunit în
cadrul Conferinţei de la Paris, finalizată cu o Convenţie, încheiată la 7/19 august, care s-a referit
şi la problematica românească.

S-au stabilit norme fundamentale referitoare la situația politico-juridică a Principatelor și

reorganizarea lor. Pe baza Convenției de la Paris, se introducea principiul separației puterilor,
ele urmând să fie exercitate, în fiecare Principat, de către domn și Adunarea electivă, ambele
lucrând și cu participarea unui organ comun, Comisia centrală, înlocuind astfel Regulamentele
Organice, actele pe baza cărora funcţionaseră cele două ţări române până atunci

Practic Convenţia de la Paris consfinţea unirea formală într-un stat cu numele Principatele
Unite, alegerea a doi domni, două adunări, două guverne, organizarea a două instituţii comune
la Focşani – Comisia Centrală şi Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie –, abolirea monopolurilor şi a
privilegiilor de clasă.

Deşi au existat şi voci care erau împotriva unirii, mai ales în Moldova, existând temeri că
desemnarea Bucureştiului drept capitală va face ca Moldova să-şi piardă din influenţă,
divanurile ad-hoc organizate în anii 1857 şi 1858 au demonstrat dorinţa de unire a populaţiei.

A urmat toamna anului 1858, când în principate a început organizarea alegerilor pentru
domnitor.

La 5 ianuarie 1859, în Moldova, Adunarea electivă formată din 48 de deputaţi l-a ales în
unanimitate ca domn pe Alexandru Ioan Cuza, şeful partidei unioniştilor moldoveni.În anul 1862,
cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Alexandru Ioan Cuza a unificat Parlamentul și
Guvernul, realizând astfel unirea politică, iar după înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a
fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen

Era clar că, înainte de unirea provinciilor ocupate efectiv de străini, trebuia format un nucleu de
stat național din Moldova și Țara Românească, care erau state cvasi-independente, aflate încă
formal sub suzeranitatea otomană. Unirea românilor într-un stat național a cuprins următoarele
etape:

1) 1848-1859-1866: unirea Moldovei și Țării Românești într-un stat, numit oficial România și
reformat după principiile democrației occidentale;

2) 1877-1878-1881: Proclamarea independenței absolute a României, războiul pentru cucerirea

independenței și lupta pentru recunoașterea oficială a independenței țării pe plan internațional;
unirea Dobrogei cu România și ridicarea țării la rangul de regat;

3) 1914-1918-1920: participarea românilor și a României la Primul Război Mondial; unirea cu

România a Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei; recunoașterea pe plan internațional a statului
național unitar român în granițele sale istorice.
 Consecintele procesului de unificare si
importanta lui
Unirea Principatelor Române reprezintă un moment important în istoria
românilor reprezentând actul unirii dintre Moldova şi Ţara Românească (24 ianuarie
1859). Acesta a pus bazele statului naţional român, a deschis drum larg dobândirii
independenţei de stat şi desăvârşirii unităţii naţionale, progresului multilateral al
României moderne.
Un punct culminant al istoriei românilor a fost anul 1918, când, prin aplicarea dreptului
la autodeterminare (sau autonomie, cum i se zicea uneori atunci) - oficializat în urma
declarației președintelui Woodrow Wilson, din ianuarie 1918 - s-au unit provinciile
istorice cu Regatul României. Actele înfăptuite în 1918 au fost recunoscute oficial de
către marile puteri la Conferința de Pace de la Paris din 1919-1920. Tratatele speciale
cu Austria (la Saint Germain), cu Bulgaria (la Neuilly-sur-Seine) și cu Ungaria (la
Trianon) au consacrat pe plan internațional, ceea ce poporul român decisese în anul
1918, adică noua componență a țării și noile granițe ale României
Între anii 1848 și 1918, cele mai legitime sau mai progresiste mișcări europene erau
cele de emancipare națională, de obținere a libertăților democratice, de subminare a
imperiilor oprimatoare, de formare a statelor după criterii etno-naționale.
Marele merit al lui Cuza a fost că a reuşit să aducă recunoaşterea internaţională a Unirii
Principatelor Române. Domnia lui Alexandru Ioan Cuza, deşi scurtă (1859-1866), a fost
perioada de maximă dezvoltare a României moderne. Prin recunoaşterea Unirii depline,
crearea primului Parlament unic al României şi al primului guvern unitar, prin reformele
sale: adoptarea primei Constituţii româneşti, reforma electorală, secularizarea averilor
mănăstireşti, reforma agrară, a învăţământului, domnia lui Alexandru Ioan Cuza a pus
bazele dezvoltării moderne a României.
Realizarea Marii Uniri din 1918 s-a constituit ca rezultat al luptei acerbe şi îndelungate a
poporului român de pretutindeni. A fost un ideal realizat prin lupte, pierderea de vieți
omenești, dar susținut de dorinţa puternică a formării unui tot întreg. Toate acestea au
inaugurat o nouă epocă care, deşi era în sfârşit „împlinită” datorită Unirii mirifice, trebuia
să restabilească un nou curs politicii şi economiei. O dezvoltare de sine stătătoare a
economiei naţionale avea să dea curs şi celorlalte domenii în consolidarea şi afirmarea
acestora.
 Bibliografie

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/evolutia-economica-
a-romaniei-dupa-marea-unire-din-1918
https://ro.wikipedia.org/wiki/Unirea_Principatelor_Rom%C3%A2ne
https://academiaromana.ro/com2014/img1128Unirea/doc/d04MareaU
nire-GheorgheDuca.pdf