Unirea Principatelor Române, cunoscută și ca 

Mica Unire, a avut loc la jumătatea secolului al

XIX-lea prin unirea statelor Moldova și Țara Românească sub numele Principatele Unite ale
Moldovei și Țării Românești. Procesul unirii, bazat pe puternica apropiere culturală și
economică între cele două țări, a cunoscut o etapă decisivă, care s-a dovedit a fi ireversibilă,
prin alegerea colonelului moldovean Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor principate,
la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească.
Prin această tactică a faptului împlinit, hotărârea politicienilor români sfida decizia Marilor
Puteri. Acestea ceruseră ca Unirea Principatelor să fie numai una administrativă, adică cele
două ţări să aibă instituţii similare, dar în dublu exemplar: doi domnitori, două guverne, două
parlamente, cu o singură Curte de Casaţie, comună, la Focşani. Prin dubla alegere a lui
Alexandru Ioan Cuza, Moldova şi Ţara Românească au devenit un singur stat. Peste doi ani,
administraţia lui Cuza unifica instituţiile, iar Unirea devenea una reală.
Marele merit al lui Cuza a fost că a reușit să aducă recunoașterea internațională a Unirii
Principatelor Române și, prin reformele sale din toate domeniile, a pus bazele statului român
modern. Noua țară a început să se numească România abia după abdicarea lui Cuza, din anul
1866, când a fost redactată prima constituție.
În tot acest timp, în care două dintre principatele române au reușit să se unească, Transilvania
se afla sub stăpânire austriacă, iar din 1867, sub dominație austro-ungară, până în 1918, când
a avut loc Marea Unire de la Alba Iulia.
Cum a apărut leul, moneda națională

Au fost reforme importnate și greu de realizat, căci abia în 1862 Unirea devine efectivă și se
poate vorbi de un stat funcțional cu un singur guvern.

României îi lipsea însă un lucru esențial pentru o economie importantă. O monedă proprie.
Dreptul regalian de batere a monedei însemna independența statului. Cuza și apropiații săi
încep din chiar anul alegerii sale ca domn, 1859, pregătirile pentru înființarea unui sistem
monetar.

Într-un document din 18 noiembrie al Consiliului de Miniștri al guvernului din Muntenia,

apare pentru eventuala monedă denumirea de „romanat”, care era copiat, ca dimensiuni și
greutate, după fracul francez. Pe baza documentului, s-a întocmit, în 1860, un proiect de lege
care stabilea că se vor bate monede din aur, argint și aramă. Însă moneda a fost interzisă de
puterile protectoare, în urma protestelor Imperiului Otoman.

Abia șapte ani mai târziu, la 22 aprilie 1867, la un an după abdicarea lui Cuza, este stabilită
prin lege moneda națională leul.