Unirea Principatelor Române de la 1859

Unirea Principatelor Române a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea prin

unirea statelor Moldova și Țara Românească sub numele Principatele Unite ale
Moldovei și Țării Românești. Procesul unirii, bazat pe puternica apropiere
culturală și economică între cele două țări, a cunoscut o etapă decizivă, care s-a
dovedit a fi ireversibilă, prin alegerea colonelului moldovean Alexandru Ioan
Cuza ca domnitor al ambelor principate, la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24
ianuarie 1859 în Țara Românească.

La începutul anului 1859 liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a

fost ales ca domnitor al Moldovei și Țării Românești, act care a adus cele două
state într-o uniune personală.
Ales domnitor, Cuza a dus o susținută activitate politică și diplomatică pentru
recunoașterea Unirii Moldovei și Țării Românești de către Puterea suzerană
(Imperiul Otoman) și Puterile Garante și apoi pentru desăvârșirea
Unirii Principatelor Româneprin înfăptuirea unității constituționale și
administrative. Aceasta s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova și Țara
Românească au format statul român unitar modern, adoptând oficial numele de
România,[3] cu capitala la București, cu o singură adunare și un singur guvern.
[4]