Alexandru Ioan Cuza a fost ales domn al Moldovei pe 5 ianuarie 1859 şi domn al

Ţării Româneşti pe 24 ianuarie 1859. De numele lui se leagă înfăptuirea Unirii

celor două pricipate româneşti. În scurta sa domnie, Cuza a militat pentru
recunoaşterea Unirii de către puterea suzerană şi puterile garante, pentru
înfăptuirea unităţii constituţionale şi administrative, lucru realizat în ianuarie
1862, când Moldova şi Ţara Românească au format un stat unitar cu numele de
România şi capitala la Bucureşti. A fost primul domnitor al Principatelor Unite și
al statului național România. Prin alegerea sa ca domn al Moldovei, la 5
ianuarie 1859, și al Țării Românești, la 24 ianuarie 1859, a fost înfăptuită Unirea
celor două principate. Ales domnitor, Cuza a dus o susținută activitate politică și
diplomatică pentru recunoașterea Unirii Moldovei și Țării Românești de către
Puterea suzerană (Imperiul Otoman) și Puterile Garante și apoi pentru
desăvârșirea Unirii Principatelor Române prin înfăptuirea unității constituționale
și administrative. Aceasta s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova și Țara
Românească au format statul român unitar modern, adoptând oficial numele de
România,[4] cu capitala la București, cu o singură adunare și un singur guvern.[5]În
anul 1866, o largă coaliție a partidelor vremii, cunoscută sub denumirea
de Monstruoasa Coaliție din cauza orientărilor politice diferite ale membrilor săi,
l-au forțat pe Alexandru Ioan Cuza să abdice.După Convenția de la Paris din 1858,
marile puteri au lăsat guvernul fiecărui principat român în grija unei comisii
provizorii, formate din trei caimacami, până la alegerea domnitorilor. Principala
atribuție a comisiilor era aceea de a supraveghea alegerea noilor adunări elective.
Campania electorală din Moldova a dus la alegerea unei adunări favorabile unirii
cu Țara Românească. Unioniștii moldoveni au putut impune cu ușurință
candidatura la domnie a colonelului Alexandru Ioan Cuza, care a fost ales domn
cu unanimitate de voturi la 5/17 ianuarie 1859. Ideea alegerii domnului moldovean
și la București a fost oficial sugerată muntenilor de către delegația Moldovei, care
mergea spre Constantinopol pentru a anunța rezultatul alegerii de la Iași. În Țara
Românească, adunarea electivă a fost dominată de conservatori, care erau însă
scindați. Neputându-se pune de acord asupra unui candidat propriu,
conservatorii munteni au sfârșit prin a se ralia candidatului Partidei Naționale
care a fost ales la 24 ianuarie/5 februarie 1859, domn al Țării Românești.
Astfel, românii au realizat de facto unirea, punând la 24 ianuarie 1859, bazele
statului național modern român. Sprijinul lui Napoleon al III-lea a fost decisiv
pentru dezarmarea opoziției Turciei și a Austriei față de dubla alegere, astfel că
la 1/13 aprilie 1859 Conferința de la Paris a puterilor garante dădea recunoașterea
oficială a faptului împlinit de la 24 ianuarie 1859. [13]Turcia l-a recunoscut pe
Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Principatelor în 1861.