Thomas Alva Edison, omul care a adus lumina

Thomas Alva Edison s-a născut pe 11 februarie 1847 în Milan, un sătuc din statul Ohio, fiind al şaptelea şi
ultimul copil al lui Samuel Ogdsen Edison şi Nancy Matthews Elliot. Trei dintre fraţii săi au murit înainte
de a atinge vârsta maturităţii, iar micul Thomas a avut şi el, la rândul său, probleme de sănătate. La vârsta
de şapte ani, întreaga familie s-a mutat în Port Huron (Michigan), unde “Al”, aşa cum era poreclit Edison, a
început să meargă la şcoală. Deşi în spatele copilului bolnăvicios se ascundea un geniu, rezultatele sale îl
recomandau ca un elev mediocru. După numai trei luni, mama sa, o fostă profesoară, l-a retras de la şcoală
şi l-a învăţat singură să scrie şi să citească. “Mama a fost cea care m-a format. Avea foarte multă încredere
în mine, iar eu simţeam că nu trebuie sub niciun chip să o dezamăgesc”, avea să îşi amintească Edison peste
ani. Curios din fire şi cu o înclinaţie vădită spre cunoaştere, Thomas a început să citească din ce în ce mai
mult, căutând cu preponderenţă informaţii despre mecanică şi chimie. Faptul că a învăţat să fie autodidact
avea să fie un beneficiu imens în vederea dezvoltării sale ulterioare. La vârsta de numai  12 ani, Edison a
obţinut primul său job:vindea ziare şi dulciuri în trenul care circula pe ruta Port Huron – Detroit.La scurt
timp după, Edison s-a confruntat cu probleme la nivelul auzului, devenind aproape surd, ceea ce nu l-a oprit
totuşi din a îşi continua treaba.

Edison copil    (Foto: Wikimedia Common)

Cu timpul, abilităţile sale antreprenoriale s-au dezvoltat: Thomas şi-a construit în vagonul pentru bagaje o
minitipografie în care printa ziarul Grand Trunk Herald, prima publicaţie din istorie tipărită într-un tren. În
paralel, începuse o serie de experimente chimice, pe care a fost însă nevoit să le sisteze după ce unul dintre
ele a provocat un incendiu care a cuprins întregul vagon. La 15 ani, Thomas învăţase deja majoritatea
tainelor meseriei de operator de telegraf de la tatăl unui copil de trei ani pe care l-a salvat din faţa trenului,
astfel că în următorii cinci ani a lucrat în diverse oraşe şi companii pe acest post. În tot acest timp, el şi-a
continuat experimentele, iar electricitatea începea să aibă din ce în ce mai puţine secrete faţă de el. Prima sa
creaţie notabilă a fost un sistem de printare a mesajelor primite prin telegraf. Aceste aparate existau şi
înainte de acea vreme, însă majoritatea nu erau foarte practice, având lacune serioase la diverse capitole.
Invenţia lui Edison, care pe atunci avea 22 de ani, i-a impresionat atât de tare pe conducătorii companiei
The Gold and Stock Telegrahp Company încât aceştia i-au oferit 40.000 de dolari în schimbul drepturilor
asupra acesteia. Având aceşti bani, Thomas a încetat să mai lucreze ca operator de telegraf, canalizându-şi
întreaga energie cercetărilor şi experimentelor sale. Şi-a înfiinţat propria companie în Newark (New
Jersey), unde a continuat să aducă îmbunătăţiri substanţiale unor invenţii pe atunci încă proaspete. Spre
exemplu, în cazul telefonului lui Alexander Graham Bell, Edison a făcut ca vocea să poată fi transmisă la
un volum mai mare şi la o calitate mult superioară. În plus, în aceeaşi perioadă, el a inventat fonograful, un
aparat capabil să înregistreze şi să reproducă mecanic sunete
Inventarea becului

Începând cu anul 1878, Edison a început să lucreze intens la conceperea unui sistem de iluminare electric
care să poate fi folosit la scară largă – practic, ceea ce astăzi numim bec. Primele becuri începuseră să apară
încă de la începutul secolului 19; unii dintre cei mai de seamă oameni de ştiinţă ai lumii au creat câte o
variantă, însă ficare dintre acestea avea carenţe serioase: fie durata de “viaţă” era mult prea scurtă, fie
producerea lor necesita cheltuieli exagerate, fie aveau un consum de curent electric mult prea mare. Printre
cei care încercaseră să inventeze un bec de larg consum înaintea lui Edison se numără şi Alessandro Volta
(inventatorul bateriei, cel care a dat numele unităţii de măsură a tensiunii electrice, voltul). Dacă forma pe
care avea să o aibă becul şi materialul din care era construit balonul (sticlă) erau certe, Edison avea o
singură incertitudine: care este cea mai bună opţiune pentru materialul din care va crea filamentul. După o
serie lungă de experimente, cel mai potrivit s-a dovedit a fi carbonul.

Primul test al utilităţii şi al modului de funcţionare al unui bec a avut loc pe 22 octombrie 1879 – acesta a
luminat timp de 13.5 ore, durată de timp care poate părea foarte mică în contextul actual, însă însemna
enorm la acea vreme. Peste doar câteva luni, tot Edison a fost cel care a venit cu o nouă idee genială.

Primul bec inventat de Edison    (Foto: Wikimedia Commons)

El a folosit pentru fabricarea filamentului bambus carbonizat, iar noile sale becuri puteau deja atinge durate
de viaţă de peste 1.200 de ore. Prima demonstraţie publică a avut loc în ultima zi a anului 1879 şi s-a
bucurat de un real succes. Inventatorul le-a promis tuturor celor prezenţi că va continua să lucreze în
domeniul iluminării electrice şi să aducă îmbunătăţiri substanţiale: “Vom face electricitatea atât de ieftină
încât numai cei bogaţi vor mai aprinde lumânări!”. Pentru a îşi materializa invenţia, Edison înfiinţase deja
The Edison Electric Light Co. În 1882, el s-a mutat la New York, acolo unde a creat un sistem prin care
publicul larg să poată beneficia de iluminare electrică. Succesul său a fost răsunător, astfel că peste numai
un an a ajuns să asigure curentul necesar pentru peste 10.000 de lămpi.  Pe lângă calităţile sale
incontestabile care îl recomandă drept unul dintre cei maimari inventatori ai istoriei, Edison era şi un bun
antreprenor. El şi-a dezvoltat un adevărat imperiu comercial în domeniul electricităţii, care cuprindea o
suită de companii care produceau şi operau toate aparaturile necesare iluminării.

Spectacol de lumini la Tennessee Centennial Exposition, 1897    (Foto: Wikimedi Commons)

Unul dintre oamenii care au lucrat pentru el a fost chiar Nikola Tesla. Cel mai mare inventator al
mileniului, aşa cum este considerat acesta, a renunţat însă la colaborarea cu Edison după ce acesta şi-a
încălcat în repetate rânduri promisiunile de ordin financiar pe care i le făcuse.
Revenirea la fonograf şi trecerea la kinetoscop

În 1887, Edison s-a reorientat către fonografe, canalizându-şi energia în scopul îmbunătăţirii aparatului pe
care tot el îl inventase cu zece ani înainte şi care, fără aportul său, înregistrase între timp progrese
semnificative.

În 1896 a înfiinţat National Phnograph Co., o companie care îşi propunea să vândă fonografe pentru a
asigura divertismentul publicului. Afacerea a stat în picioare timp de mai bine de 30 ani, până când
popularitatea din ce în ce mai mare a radioului a făcut ca aparatele pe care le vindea Edison să devină
aproape inutile.

În paralel cu munca depusă în scopul îmbunătăţirii fonografului, el a lucrat, după propriile sale cuvinte, “la
un instrument care face pentru ochi ceea ce face fonograful pentru ureche”.

Edison lângă fonograf, 1887    (Foto: Wikimedia Commons)

Cu un ajutor substanţial din partea unuia dintre angajaţii săi, William Dickson, compania lui Edison a scos
pe piaţă un kinetoscop care permitea derularea rapidă a fotografiilor în aşa fel încât să se creeze impresia de
mişcare. Ulterior, prin adăugarea peste imagini a sunetului, acesta s-a transformat în kinetofon.