Sunteți pe pagina 1din 8

TESLA - Stăpânul Fulgerului

TESLA - The Master Of Lightning (2000)


Acesta este al doilea articol pe care îl dedicăm marelui savant şi inventator Nikola Tesla (merită din plin,
atenţia noastră).
Vedeţi aici primul articol şi documentar de pe blogul nostru, intitulat "Secretele dispărute ale lui Nikola
Tesla".

"MARELE SAVANT Nicolae Teslea (Nikola Tesla, 1856-1943), considerat ca fiind unul dintre „cei mai
mari 100 de americani”, este geniul sub care stă dezvoltarea actuală a omenirii. El a fost un mare
vizionar, multe din ideile sale nefiind înţelese nici astăzi şi constituind o permanentă sursă de dispută
între marile puteri.

Ciudatele schimbări de climă şi cutremure care s-au constatat în ultima vreme sunt considerate rezultatul
unor aparate care au la bază descoperirile acestui mare inventator. Tesla a ajuns la concluzia că vremea
ar putea fi controlată cu ajutorul energiei electrice. In primavara lui 1898, Tesla demonstreaza public
dirijarea prin radio, la mare distanta, a unui vas fara echipaj. De numele său se leagă celebrul experiment
Philadelphia şi primul contact cu alte civilizaţii, savantul recepţionând din spaţiu un semnal radio repetat.
Pentru această descoperire a fost ridiculizat de contemporani.

Tot lui îi datorăm şi primul sistem de comunicaţie wireless, primii roboţi, prima telecomandă, ideea de
vehicul cu decolare verticală ş.a. Tesla a propus o schemă care arăta ca un science-fiction: un sistem
global de comunicaţii fără fir pentru a transmite mesaje telefonice dincolo de ocean; pentru a transmite
ştiri, muzică, rapoarte privind piaţa bursieră, mesaje private, a securiza comunicaţiile militare, şi care
tranmitere de imagin în orice colţ al lumii. „Când comunicaţia fără fir va fi aplicată pe scară largă,
pământul va fi transformat într-un creier uriaş, capabil să răspundă în oricare colţ al său”. Această viziune
a sa nu a fost realizată nici astăzi, la peste 60 de ani de la moartea sa. Nici marile sale realizări privind
transmiterea energiei electrice fără fire nu au fost puse în practică. Mileniul acesta este fără îndoială
mileniul Tesla.
Anii tinereţii
Cand zici Nicolae Teslea te gandesti la istro-romanul devenit cetatean american, omul de stiinta si
inventatorul prolific in domeniul electro si radiotehnicii, descoperitorul campului magnetic invartitor. Tot el
a inventat si sistemul bifazat de curent electric alternativ si a studiat curentul de inalta frecventa. El a
construit primele motoare asincrone bifazate, generatoarele electrice, transformatorul electric de inalta
frecventa etc. In atomistica, a cercetat fisiunea nucleelor atomice, cu ajutorul generatorului electrostatic
de inalta tensiune.

Este considerat de biografii americani ca fiind un emigrant de origine sârbă. În realitate el a fost istro-
român, nascut in noaptea de 9 spre 10 iulie 1856 ca fiu al preotului ortodox Milutin Teslea si al Gicai
Mandici. Familia tatalui era de graniceri antiotomani, in fostul imperiu austro-ungar. Numele initial de
familie era Draghici, dar el a fost inlocuit in timp, prin porecla de Teslea, dupa meseria transmisa in
familie, de dulgher (teslari).

Henri Coanda il prezinta pe marele inventator Tesla ca roman banatean din Banatul sarbesc, dar
realitatea era ca prietenul sau Nicolae era istro-roman din Croatia. Coandă afirma: « Daca acum, sa
zicem, 150 de ani, s-ar fi spus, ar fi venit cineva sa ne spuna cum spunea Teslea Nicolae, Teslea,
romanul din Banat: “Voi face lumina electrica, adica lumina, voi face asta miscand o bucata de fier in fata
unui fir de arama”, lumea l-ar fi inchis ca nebun”. Provincia Lica era locuita compact de istro-romanii
morlaci, inca din sec. XV-XVI. Gospici se afla la cativa kilometri de tarmurile Marii Adriatice, iar satul
Similian la 12 km de Gospici, satul fiind patria lui Tesla. Tatăl său dorea ca el să devină preot, cu toate că
el se simţea atras de ştiinţele exacte. La 17 ani, Tesla s-a îmbolnăvit de holeră şi a obţinut o concesie din
partea tatălui său: bătrânul Tesla i-a promis că dacă va supravieţui, va primi permisiunea să urmeze
cursurile de inginerie de la Politehnica din Graz (1875-1881), unde avea sa îşi înceapa seria
descoperirilor. Lucrează apoi la Budapesta, la Paris, in cadrul Companiei Edison (1882), Strasbourg
(1884), dupa care pleacă în America.

Tesla a fost înntreaga sa viaţă obsedat de ideea electricităţii. La vârsta de 24 de ani are şi primul mare
răspuns. El însuşi povesteşte: “Într-o după-amiază, veşnic prezentă în mintea mea, făceam o plimbare în
parc, alături de un prieten, recitând poezii. Pe atunci, ştiam cărţi întregi pe de rost. Una dintre acestea era
Faust a lui Goethe. Soarele tocmai apunea, amintindu-mi de un pasaj celebru; ideea mi-a venit ca o
străfulgerare de lumină, şi într-o secundă adevărul era dezvăluit. Cu un băţ, am desenat pe nisip
diagrama pe care 6 ani mai târziu am prezentat-o în cadrul alocuţiunii de la Institutul American de
Inginerie Eelectrică”. Era motorul cu curent alternativ, o descoperire tehnologică care în curând avea să
schimbe lumea.

Sosirea în America
Tesla ajunge în America având la el doar o scrisoare de recomandare din partea unui prieten al lui Edison
din Europa. La sosire se arata complet şocat: “Ceea am lăsat în urmă era frumos, artistic şi fascinant sub
toate aspectele; ce am văzut aici era lipsit de fineţe şi inatractiv. America e cu un secol în urma Europei”.

Electricitatea a fost introdusă în New York la finele anilor 1870. Lampa incandescentă a lui Edison a facut
ca cererea pentru curentul electric sa explodeze. Fabrica sa de curent direct din Pearl Street (Manhattan)
devenea rapid monopol. Edison ştia prea puţin despre curentul alternativ şi nu vroia să înveţe mai mult. L-
a angajat totuşi pe Tesla, oferindu-i 50.000 pentru perfectionarea generatoarelor si motoarelor electrice
Edison. Tesla şi-a îndeplinit sarcina dar… nu aprimit nici un cent în afară de următorul comentariu: “Când
vei deveni un american complet matur vei şti să apreciezi o glumă americană”. Şocat şi desgustat, Tesla
a demisionat imediat.

Ideile sale privind curentul alternativ pe care-l folosim azi aveau să se materializeze fiind sprijinit de un
investitor. Patentele i-au fost apoi cumpărate de compania Westinghouse alături de care va continua
până la realizarea “oraşului luminilor”. Cu prilejul Târgului Internaţional de la Chicago deschis pe 1 mai
1893, cei 27 de milioane de vizitatori au văzut cum s-au aprins sute de lumini incandescente. Aceasta
doar datorită invenţiilor sale privind sistemele de curent alternativ. Era abia începutul luptei sale cu
Edison…

Nikola Tesla – proiectul Niagara


Încă din copilărie, Tesla visase să poată folosi puterea apelor pentru producerea electricităţii. În mintea lui
el vedea mereu roata care l-ar putea ajuta. Pe 16 noiembrie 1986, proiectul cascada Niagara, era finalizat
după cinci ani de eforturi, momente de renunţare şi neîncredere, crize financiare şi milioane de dolari
investiţi. Prima hidrocentrală era acum funcţională. Autorul acestui proiect, care multora păruse o
fantezie, era tocmai Tesla.

După succesul cu Niagara, Tesla a revenit la munca sa preferată-experimentarea. Întors la laboratorul


său de pe Grand Street, în New York City, Tesla a fost absorbit în cercetarea electricităţii de înaltă
frecvenţă. Un număr de descoperiri ştiinţifice începuse să arunce lumină asupra fenomenului frecvenţelor
înalte. În 1873, în Anglia, James Clerk Maxwell, a demonstrat matematic că lumina este o radiaţie
electromagnetică-lumina era electricitate vibrând cu frecvenţe foarte înalte.

Tesla şi-a început cercetările privind frecvenţele prin construirea unor generatoare rotative de curent
alternativ care puteau ajunge la viteze mai mari ; dar când se apropiau de 20000 de rotaţii pe secundă,
maşinile se rupeau în bucăţi. Răspunsul a venit cu un instrument remarcabil cunoscut şi azi drept bobina
lui Tesla. Utilizând frecvenţe înalte, Tesla a realizat primul neon şi iluminarea fluorescentă. Tot el a
realizat primele fotografii cu raze X.

Cine a inventat radioul?


Cele mai multe enciclopedii îl prezintă pe Marconi drept inventatorul radioului. Însă primul brevet pentru
aplicaţii radio a fost obţinut de către Tesla. La începutul lui 1895, Tesla era pregătit să transmită un
semnal la 50 de mile, la Weat Point, New York .Dar în acel an, dezastrul a lovit. Un foc i-a mistuit
laboratorul, distrugându-i munca.

În acelaşi timp, pe 12 decembrie 1901, Marconi a transmis şi a receptat primele semnale dincolo de
oceanul Atlantic.

Otis Pond, un inginer care lucra pentru Tesla, i-a spus “Se pare că Marconi ţi-a luat-o înainte”. Tesla i-a
replicat: ”Marconi e un băiat bun. Lasă-l să continue. Foloseşte 17 din patentele mele”. Dar încrederea
calmă a lui Tesla avea să fie zdruncinată în 1904, când Oficiul American pentru Patente, surprinzător a
revenit asupra deciziilor sale anterioare şi i-a dat lui Marconi patentul pentru inventarea radioului. Motivele
pentru această decizie nu au fost niciodată complet explicate, dar puternica susşinere financiar-bancară a
lui Marconi în SUA ar putea fi o explicaţie.
Tesla continuă seria descoperirilor
În 1898 Tesla face o demonstraţie care îi stupefiază pe participanţii de la o expoziţie la Madison Square
Garden: prima navă controlată prin unde radio. Nava în miniatură se mişca pe un lac artificial, încât cei
prezenţi au crezut că o controlează cu mintea. Tesla îşi amintea “Când a apărut prima oară a creat o
impresie pe care nici o altă invenţie de-a mea n-a produs-o”. Acestea au fost ”începuturile unei rase de
roboţi, oameni mecanici, care vor face munca laborioasă a omenirii” după cum aprecia genialul
inventator. Puţini însă îşi mai amintesc de această uriaşă contribuţie a sa ca fondator al roboticii.
Tesla: zeul fulgerului
Experimentul de la Colorado este
poate evenimentul cel mai învăluit de
mister şi secrete.
Ideea de la care a pornit acest
experiment este legată de o furtună.
Tesla povesteşte: ”Observam undele
staţionare. Deşi pare imposibil,
această planetă, în ciuda
dimensiunilor sale, se comportă ca
un conductor de dimensiuni mici.
Semnificaţia extraordinară a acestui
lucru în ceea ce priveşte transmiterea
energiei wireless, mi-a devenit clară.
Nu numai că puteam transmite orice
mesaj telegrafic fără fire oriunde, dar
şi să imprim la orice distanţă de pe
glob slabele modulaţii ale vocii
umane, mai mult, să transmit
energie, în cantităţi nelimitate oriunde pe glob, fără pierderi.”
Aici Tesla a construit o staţie experimentală, cu 2 bobine absolut uriaşe. Şi astăzi se mai pune
întrebarea „A reuşit Tesla să transmită energia wireless?” Într-un articol Tesla a susţinut că a reuţit să
aprindă de la distanţă, fără fire, lămpile oraşului, producând tensiuni de peste 12 milioane de volţi. Cert
este că oamenii au putut vedea cel mai mare fulger produs vreodată de mâna omului: peste 40 metri.
Tunetul s-a auzit la o distanţă de peste 22 de mile, iar o aură albastră a înconjurat întreaga zonă.

Oameniia au putut vedea pe stradă mici scântei electrice, fluturii aveau aripi înconjurate de lumină, iar la
robinet curgeau pe lângă apă, curenţi electrici. Tesla era un adevărat vrăjitor. Tesla a ajuns la concluzia
că atunci când fulgerul loveşte pământul, crează unde puternice care traversează pământul.

Dar pământul nu este numai conductor, ci şi puternic electrizat, cu un poteanţial imens. Dacă s-ar reuşi
creşterea amplitudinii încărcăturii energetice a pământului prin mijloace artificiale, energia electrică ar
putea fi oriunde extrasă direct din pământ.

Timp de 9 luni Tesla a continuat seria experimentelor. Uimitorul inventator a descoperit frecvenţa de
rezonanţă a pământului, reuşind să producă primul cutremur artificial. Ela plasat un oscilator în
pământ, care a rezonat la aceeaşi frecvenţă cu a Pământului. Abia după aproape un secol, ştiinţa a reuşit
să demonstreze veridicitatea acestei teorii. Completarea făcută de Tesla este absolut surprinzătoare şi
azi: între război şi cutremure există o legătură directă. Explozile de mină, torpile, rachete, ca să nu mai
vorbim de experimentele nucleare, dezvoltă forţe reactive uriaşe care se propagă pe întreg globul. Efectul
lor poate fi multiplicat extraordinar de mult prin rezonanţă. “Acţiunea combinată a exploziilor de orice
natură poate produce mişcări tectonice în orice parte a globului, şi un cutremur dezastruos în Italia poate
fi rezultatul unei explozii în Franţa. Faptu că omul poate produce astfel de convulsii ale pământului nu
poate fi pus la îndoială. Depinde dacă o face cu un scop bun sau rău.” (Nicolae Tesla). Asta mă duce cu
gândul la valul de cutremure, inundaţii, tornade care au afectat pământul în ultima vreme. Aş aduga: da
oamenii, în inconştienţa lor, pot distruge pământul.
Tot la Colorado, Tesla a receptat un semnal repetat din spaţiu, susţinând astfel existenţa altor civilizaţii în
spaţiu. Ar fi practic imposibil ca din miliardele de planete, una singură să fie locuită: Pământul. Pentru
aceste afirmaţii a fost ridiculizat în presa vremii.
Când s-a întors la New York, de la Colorado Spring, a scris un articol senzaţional pentru revista Century
Magazine. În această viziune detaliată şi futuristică, el a descris un mijloc de a tapping energia solară cu
ajutorul unei antene. El a sugerat că vremea ar putea fi controlată cu ajutorul energiei electrice. A vorbit
despre maşini care ar face războiul imposibil. Şi a propus un sistem global de comunicaţie fără fire.
Pentru cei mai mulţi oameni aceste idei erau practic de beînţeles, dar Tesla nu putea fi subestimat.
Articolul a atras atenţia unuia dintre cei mai influenţi oameni, J. P. Morgan. Un oaspete frecvent în casa
lui Morgan, Tesla a propus o schemă care arăta ca un science-fiction: ”un sistem global” de comunicaţii
fără fir pentru a transmite mesaje telefonice dincolo de ocean ; pentru a transmite ştiri, muzică, rapoarte
privind piaţa bursieră, mesaje private, a securiza comunicaţiile militare, şi care tranmitere de imagin în
orice colţ al lumii. „Când comunicaţia fără fir va fi aplicată pe scară largă, pământul va fi transformat într-
un creier uriaş, capabil să răspundă în oricare colţ al său”, i-a spus Tesla lui Morgan.

Morgan i-a oferit lui Tesla 150 000 de dolari pentru a construi un turn de transmisie şi o fabrică de
energie. O sumă mai realisă ar fi fost 1 000 000, dar Tesla a acceptat şi şi-a început munca imediat, însă
turnul viselor sale nu a putut fi realizat pentru că Tesla a pierdut finanţarea lui Morgan, investitorul dorind
rezultate imediate.

Tesla „un mistic mereu genial”


Lumea devine petru Tesla „o lume oarbă, lipsită de curaj şi neîncrezătoare”, dar nu îşi pierde nici o clipă
încrederea în ideile sale.Este tot mai retras, şi petrece mult timp în parc hrănind porumbeii. Către sfârşitul
lui 1920, Tesla a început să se împrietenească cu un binecunoscut poet german şi mistic, George
Sylvester Viereck. Deşi era aproape un pustnic, tesla lua uneori parte la petrecerile de cină festivă oferite
de Viereck şi soţia sa. Cu un talent înăscut. Tesla a scris un poem straniu, pe care l-a dedicat prietenului
său. Se numea “Fragmente de bârfă olimpiană” şi era o critică acidă a oamenilor de ştiinţă din zilele
acelea. Încep să apară zvonuri, fiind, întocmai ca şi Eminescu, acuzat de nebunie. De ce trebuie oare să
numim pe cei ce nu-i înţelegem “nebuni”?
Ideile sale continuă să vină, parcă din sience-fiction pentru contemporanii săi, dar chiar şi
pentru noi azi. Tesla descrie pentru prima dată RADARUL. Ideea lui era de a transmite unde radio de
înaltă frecvenţă, care să se reflecte din structura navei pe un ecran fluorescent. Ideea era mult prea
avansată pentru acele vremuri, dar era prima descriere a radarului. Tot el a fost primul care a vorbit de o
eră în care vehicule de zbor fără aripi, teleghidate, puteau fi trimise cu încărcătură explozibilă asupra
duşmanului.
O armă anti-război
Tesla nu a fost un om al viitorului, dar şi un mare filosof. De fapt toate proiectele sale au avut ca scop
declarat progresul umanităţii. „Pacea nu poate veni decât ca o consecinţă a iluminării umanităţii”. Cu toată
evoluţia tehnică a umnităţii, evoluţia morală este încă departe. Suntem precum un uriaş cu membre
puternice şi creier slab.
El s-a gândit la mijloc tehnic pentru a pune capăt problemelor de război. Credea că războiul poate fi
transformat „într-un simplu spectacol al maşinilor”. În 1931, la o conferinţă de presă, a anunţat că este pe
punctul de a desoperi o nouă sursă de energie. Întrebat referitor la natura sursei, Tesla a replicat „Ideea
mi-a venit ca un şoc extraordinar.În acest moment pot doar să spun că va veni dintr-o sursă complet
nouă şi nebănuită”.
Norii războiului se abăteau din nou asupre Europei. Pe 11 iulie 1934, pe prima pagină a New York Times
se putea citi mare “La 78 de ani, Tesla descoperă o nouă rază mortală”. Articolul raporta că noua
invenţie „va trimite particule deatmosferă concentrate prin aer, cu o energie atât de mare încât va doboră
o flotă inamică de 10000 de avioane de la odistanţă de 250 de mile”. Tesla declara că noua rază mortală
va face războiul imposibil, oferin fiecărei ţări un “zid chinezesc invizibil”. Era de fapt un scut energetic,
care şi azi pare doar un produs al imaginaţiei. Din păcate ideea sa de pace a fost vânată în tot acest timp
pentru a fi transformată în cea mai redutabilă armă. Chiar după ce a anunţat că a finalizat cercetările
privind „raza mortală”, în 1943 Tesla moare, luând secretul cu el în mormânt.Era în plin război
mondial.Tocmai de aceea moartea sa nu este lipsită de controverse.
Moartea lui Tesla - misterul documentelor
LA SCURT timp după marea sa descoperire, Tesla moare, în plin război mondial. Invenţia lui putea
schimba oricând soarta războiului, deci era firesc ca documentele şi notele savantului să devină o
“comoară” vânată de serviciile secrete. FBI-ul s-a pus în mişcare, de teamă ca acestea să nu ajungă pe
mâna Axei sau a sovieticilor.
A doua zi după moartea lui Tesla, dimineaţa, nepotul acestuia, Sava Kosanovic - oficial iugoslav dornic
de avansare, suspectat că ar avea legături cu partidul comunist din ţara sa - se grăbea să ajungă în
camera unchiului său de la hotelulNew Yorker. Până când a ajuns el, corpul lui Tesla fusese deja ridicat,
iar Kasanovic bănui că cineva scormonise deja prin lucruri. Avea dreptate: lipseau documente tehnice şi
un caiet negru cu câteva sute de pagini, câteva dintre ele marcate “Guvernul” - pe care el ştia că unchiul
său le păstra.

Documentele rămase au fost preluate de autorităţi şi anlizate de Biroul de Cercetare Ştiinţifică şi


Dezvoltare. Concluzia dată publicităţii era menită să distragă atenţia de la importanţa uriaşă a muncii
savantului: “Ideile şi eforturile lui Tesla din ultimii 15 ani au, în principal, un caracter speculativ, filosofic şi
într-o oarecare măsură de promovare, adeseori referindu-se la producerea şi transmiterea fără fire a
energiei electrice; nu sunt prezentate metode şi principii noi, solide şi funcţionale pentru a le pune în
practică”.

În 1952, restul de documente şi bunuri ale lui Tesla au fost trimise lui Sava Kosanovic, la Belgrad. Aici a
fost creat un muzeu în onoarea marelui inventator. Timp de mulţi ani, în timpul regimului comunist al lui
Tito, sovieticii au fost singurii care au avut acces la documente.

Pe tot parcursul Războiului Rece, confruntarea s-a dat în jurul realizării practice a armelor şi surselor de
energie propuse de Tesla. Se urmărea crearea unei arme care să protejeze America de un eventual
război nuclear. Oficial, proiectul a fost un eşec. În realitate, nu se ştie până unde au mers realizările.
Ideile lui Tesla sunt şi astăzi insuficient înţelese şi valorificate. Să nu uităm că el a propus ca sursă de
energie forţa gravitaţională sau magnetismul, ori că este părintele armelor numite azi “psihotronice” care
presupun un control al minţii umane prin intermediul undelor de înaltă frecvenţă, cu efectul îmbolnăvirii
subite sau morţii.

Maşina de zbor Tesla: OZN-ul de


azi
Tesla a brevetat o maşină de zbor
(foto) care prin descrierile făcute de
el însuşi este asemănătoare cu ceea
ce noi numim azi OZN. Maşina se
poate deplasa în orice direcţie, are
decolare verticală şi foloseşte un
motor alimentat wireless cu energie
electrică, asfel că poate staţiona mult
timp în aer. Tesla o destina uzului
militar, dar şi celui civil, pentru a
înlocui…automobilul. Este foarte
probabil că ea a fost de mult
fabricată, dar din considerente
economice şi de altă natură, nu a
trecut în uzul frecvent.

Ce ar însemna de exemplu o astfel de maşină pentru industria automobilului sau cea aeronautică? La fel
ca mai toate marile descoperiri, ea va fi utilizată pe scară largă cu mari întârzieri, poate chiar de secole.
Cea ce noi numim azi progres tehnologic avansat, s-a realizat în urmă cu un secol, dar abia acum a ajuns
pe piaţă. Este păcat că interesele financiare, care impun exploatarea la maxim a unei descoperiri, şi abia
apoi perfecţionarea, întârzie atât de mult progresul omenirii.
Descrierea acestui aparat o va face chiar Tesla, în numeroasele articole publicate în marile reviste
americane:

„În urmă cu 20 de ani, credeam că voi fi primul om care va zbura, că eram pe punctul de a realiza ceva
unic. Munca mea se desfăşura în domeniul electricităţii şi nu mi-am dat seama că motoarele cu benzină
se dezvoltaseră atât de mult încât puteau face un avion fezabil. La vremea aceea, lucram la transmisia
fără fire a energiei electrice. Ideea mea era să construiesc o maşină de zbor propulsată de un motor
electric, alimentat cu energie de la staţiile de la sol. Încă nu am realizat aceasta, dar sunt sigur că o voi
face la timpul potrivit. Când am aflat că am fost anticipat de cercetători din alte domenii, am început să
studiez problema zborului din alte unghiuri. Devenea o problemă de mecanică, nu de electricitate. Ştiam
că există surse de energie mai bune decât cele de acum, şi prin eforturi îndelungate, după ani de zile, am
înţeles posibilitatea utilizării principiilor vâscozităţii şi aderenţei fluidelor în construcţia motorului meu”.
“Acum că am realizat motorul, următorul pas este maşina perfectă de zbor.” Un avion care să folosească
motorul dumneavoastră?, a întrebat reporterul. Răspunsul lui Tesla este surprinzător şi acum, după
aproape 100 de ani. “Maşina de zbor a viitorului - maşina mea de zbor - va fi mai grea decât aerul, dar nu
va fi un avion. Nu va avea aripi şi nici propulsoare. Va fi solidă şi stabilă. Văzută la sol, nici nu îţi dai
seam că e un aparat de zbor. Totuşi, va putea zbura în orice direcţie în perfectă siguranţă, la viteze mult
mai mari decât cele atinse până acum, în ciuda curenţilor de aer verticali şi a golurilor de aer. Va putea
urca şi în astfel de curenţi dacă e nevoie, staţiona în aer perioade mari de timp, chiar şi la viteze foarte
mari ale vântului. Puterea sa de zbor nu va depinde de aripi, ca la păsări, ci de acţiuni mecanice pozitive”.
“Prevăd o dezvoltare a maşinilor de zbor care să o depăşească pe cea a automobilului. Mă aştept la o
contribuţie importantă a domnului Ford la realizarea acestui progres. Problema locurilor de parcare şi a
drumurilor aglomerate va fi rezolvată. Turnuri de parcare se vor înălţa în marile oraşe, iar şoselele se vor
înmulţi doar atât cât este nevoie. În final, şoselele vor deveni inutile pentru că civilizaţia va abandona
roţile pentru aripi”.

“Copilul visurilor lui Tesla”, cum numea inventatorul maşina sa de zbor, aşteaptă să fie redat oamenilor.

Previziunile lui Tesla


Cu toţii am auzit de previziunile lui Nostradamus, dar puţini ştiu că Tesla a văzut cu claritate ştiinţifică şi a
contribuit la creerea viitorul nostru. Viziunile sale aruncă lumina peste multe din actualelele noastre
probleme.
“Potrivit unui teorii care a fost acceptată, fiecare atom se diferenşiază printr-o mişcare de rotaţie continuă
de eter, întocmai ca un vârtej într-un lac liniştit. Eterul, atunci când este pus în mişcare, devine materie. O
dată ce mişcarea se opreşte, eterul revine la starea sa normală. Apare astfel extraordinara posibilitate ca
omul să poată să facă materia să apară şi să dispară, cu condiţia să aibă instrumentele potrivite pentru a
iniţia şi a opri aceste vârtejuri de eter. La comanda sa, aproape fără nici un efort, vechile lumi vor
dispărea şi altele noi vor înflori. Omul ar putea modifica mărimea planetei, controla anotimpurile, modifica
distanţa faţă de Soare, sau călăuzi eterna sa calătorie pe orice drum din Univers. Ar putea provoca cicniri
de planete pentru a produce sori şi stele, căldura şi lumina sa.; ar putea crea viaţa în toate formele sale
infinite. A realiza prin propria voinţă naşterea şi moartea materiei, ar fi cea mai mare reuşită a omului,
transformându-l în stăpânul creaţiei fizice, împlinindu-şi astfel destinul său”.
“Dacă reuşim să eliberăm energia din atomi sau să descoperim un o sursă de energie ieftină şi
inepuizabilă, disponibilă în orice zonă de pe glob, această realizare, în loc să fie o binecuvântare, poate
aduce dezastrul omenirii, determinând disensiuni şi anarhie, cea ce va duce în final la mult urâtul regim al
forţei. Cel mai mare bine vine din dezvoltarea tehnică care duce la unificare şi armonie, iar transmiterea
wireless se înscrie în această linie. Prin intermediul acestui sistem, vocea umană va putea fi reprodusă
oriunde, iar fabricile vor furniza energie de la mare depărtare de hidrocentrale; maşinile aeriene vor fi
propulsate în jurul Pământului fără oprire, iar energia Soarelui va fi controlată pentru a crea lacuri şi râuri
pentru a fertiliza marile deşerturi”.
“(…) va fi posibil pentru naţiuni să lupte fără armate, nave sau arme, cu arme mult mai teribile, care au o
capacitate de acţiune distructivă nelimitată. Un oraş, aflat la orice distanţă de inamic, poate fi distrus - şi
nici o forţă din lume nu poate opri aceasta. Dacă vrem să prevenim o calamitate apropiată şi
transformarea globului într-un infern, ar trebui să accelerăm dezvoltarea maşinilor zburătoare şi a
transmisiei energiei wireless fără de întârziere, cu toată puterea şi resursele naţiunii”. Tesla ştia de
bomba atomică, întrucât Einstein l-a vizitat în noiembrie 1933, aflând de cercetarile lui asupra fisiunii
nucleare. Este foarte probabil, că beneficiind de arhiva lui Tesla, după moartea acestuia, Einstein să fi
realizat bomba atomică. Iar pericolul distrugerii pământului este un pericol real al secolului nostru, când
orice nebun poate declanşa un război atomic. Şi ce bine seamănă noile arme cu cele descrise de Tesla!
Nu sunt oare ele produse având la bază cercetările sale? Vă las să vă răspundeţi singuri.
“Implicarea femeii în noi domenii de acţiune, uzurparea graduală de catre ele a conducerii bărbaţilor, va
disipa sensibilitatea feminină, va reduce instinctul matern, astfel că maternitatea şi căsătoria vor părea
neplăcute şi civilizaţia umană se va apropia tot mai mult de civilizaţia perfectă a stupului de albine.
Urmează o nouă ordine a sexului – conducerea de către femei. Veţi comunica instantaneu, printr-un
simplu echipament de buzunar. Avioanele vor zbura fără piloţi, ghidate de la sol prin unde radio. O
cantitate uriaşă de energie va fi transmisă fără fire. Cutremurele vor deveni din ce în ce mai frecvente.
Zonele temperate vor deveni foarte reci sau toride. Şi cele mai multe dintre acestea sunt foarte aproape
să se producă”.

Când se va anunţa că s-a descoperit transmisia energiei fără fir, vom şti că este de fapt o realizare veche
a lui Tesla. Iar restul, le trăim la aproape un secol de când marele inventator le-a descris…

S-ar putea să vă placă și