IMPACTUL MARII UNIRI DE LA 1918 ASUPRA

EVOLUTIEI DREPTULUI IN ROMANIA

 Istoria românilor este plină de deznădejdi și durere, de speranțe și așteptări: „unirea”
a fost un destin istoric, o busolă ale cărei coordonate geopolitice au fost hotărâte – o singură
dată – prin chemarea la unitate a tuturor românilor care au trăit în provincii distincte.

Înfrângerea Rusiei în război și Tratatul de Pace de la Paris au pus capăt

protectoratului Imperiului Țarist și au garantat independența administrativă a celor două
Principate. Ţara Românească şi Moldova au intrat sub garanţia celor şapte Mari Puteri
Europene.

„Alegându-te pe tine domn... am voit să arătăm lumei aceea ce toată ţara doreşte: la legi
noi, om nou... Fii dar omul epocii; fă ca legea să înlocuiască arbitrarul! Fă ca legea să fie
tare, iar tu, Maria Ta, ca domn, fii bun, fii blând; fii bun mai ales cu aceia pentru care mai
toţi domnii trecuţi au fost nepasători sau răi!". Mihail Kogălniceanu, discursul de după
alegere1.

Convenția de la Paris din 1858 - o primă formă a constituției moderne - accepta parțial
unirea celor două țări, cu armată, Curte de Justiție comune și cu o Comisiei Centrală la
Focșani care urma să facă legile. Era prevăzut modul de organizare al Principatelor, dar Țara
Românească și Moldova aveau în continuare, guverne și domnitori separați. Or, exact în acest
punct a avut loc mutarea inteligentă și curajoasă a deputaților din Muntenia. După ce adunarea
din Moldova l-a ales domn pe Alexandru Ioan Cuza la 5 ianuarie 1859 în Moldova, ei l-au
votat domn și al Țării Românești, la 24 ianuarie la București. Marile Puteri au fost puse în fața
unui așa-numit fait accompli, potrivit limbajului diplomatic, un fapt împlinit.

Apariția Constituției din 1866 a fost impusă și de necesitatea creării unui sistem
juridic unitar pentru noul stat, sub autoritatea unei Legi fundamentale, care să permită
abrogarea vechilor reglementări specifice fiecărei provincii și să permită instituirea unui
sistem de drept specific unui stat național unitar. Până la Unirea din 1859, fiecare membru al
Principatului Moldova ori al Principatului Țării Românești se supunea unor reguli juridice
distincte. Unificarea acestora presupunea crearea unui nou sistem de drept aplicabil tuturor
membrilor noului stat național. Pentru realizarea unui asemenea deziderat, adoptarea unei
Constituții reprezenta un obiectiv dezirabil, aflat în deplin acord cu exigențele societății
contemporane. În vederea transpunerii în viață a unor asemenea exigențe, constituantul român

1
 Alexandru Vlahuță, Din trecutul nostru “Istoria Românilor”, Editura Cartea Românească 1924, p. 219-224
a luat drept model Constituția Belgiei, considerată, la acea vreme, ca fiind una dintre cele mai
moderne Legi fundamentale.

Prin reorganizarea justiţiei au luat fiinţă judecătoriile de plasă, tribunalele judeţene,

curţile de apel, curţile de juraţi şi Curtea de Casaţie, care era totodată şi instanţa de recurs.
Adoptarea Codurilor penal, civil şi comercial, ce au intrat în vigoare din anul 1865, a
însemnat modernizarea sistemului judiciar.

In ceea ce urmează să prezint mai jos o sa pun accent pe cele mai importante schimbari
ce visează dreptul românesc de la Alexandru Ioan Cuza până in zilele noastre. Mai mult,
aceasta etapă fiind una a schimbărilor si a îmbunătățirilor dreptului românesc după cum
urmează2-

Codul Civil din 1865

La data de 4 decembrie 1864, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a promulgat Codul

Civil, o culegere unitară de norme juridice, care reglementa raporturile dintre persoanele
fizice și raporturile dintre persoanele fizice și cele juridice. Cunoscut și sub numele de Codul
Civil al lui Cuza sau Codicele Civil din 1864, acest cod a fost în vigoare în Principatele Unite
Române și ulterior în România, din anul 1865 și până în 1 octombrie 2011. Este singurul cod
de legi din România care a rămas aproape neschimbat în toată perioada comunistă, fiind
elaborat, după cum am mai spus, în anul 1864 de guvernul Kogălniceanu, după modelul
Codului Civil Napoleonian din anul 1804.

Codul Penal

Codul Penal a lui Alexandru Ioan Cuza, domnitorul Micii Uniri, a intrat în vigoare în
1864 şi era considerat, la acea vreme, unul dintre cele mai moderne coduri din Europa.
Inspirat din codurile penale prusace şi franceze, Codul lui Cuza includea, pentru prima dată, şi
infracţiunile de corupţie, în unele cazuri cei găsiţi vinovaţi pentru această infracţiune fiind
condamnaţi şi la închisoare pe viaţă3.

Acurateţea codului penal adoptat în urmă cu un secol şi jumătatea mergea până la

individualizarea faptelor de corupţie, în funcţie de categoria funcţionarilor publici care se

2
Nicolae Iorga, Istoria Bisericii Românești, Editura Ministerului de Culte, București. 1929, p.288-293
3
Nicolae Iorga, Istoria Românilor pentru poporul românesc, Editura Minerva, București, 1993, p. 122-129
făceau vinovaţi de această infracţiune. De pildă, o categoria de funcţionari publici pentru care
pedepsele erau dintre cele mai drastice erau judecătorii.

Crearea Consiliului de Stat

La recomandarea domnitorului, Consiliul de stat pregătea şi elabora proiecte de legi,

care erau supuse Adunării Elective spre votare. Orice proiect votat de Adunare, în afară de
buget, era supus Corpului ponderator spre aprobare. Acesta putea să adopte proiectul în forma
propusă de Adunare, putea să îl amendeze sau să îl respingă cu totul. Dacă proiectul de lege
era aprobat fără nici o modificare, acesta mergea mai departe şi era supus spre sancţionare
domnitorului. Dacă proiectul era amendat sau respins, el se întorcea la Adunare, care dacă
aproba amendamentele, proiectul trecea mai departe la Corp şi în cele din urmă era supus spre
sancţionare domnitorului. Dacă Adunarea respingea amendamentele, proiectul se întorcea la
Consiliul de stat pentru a-l studia din nou.

Reforma Învățământului

Sub titlul de Lege asupra instrucţiunii a Principatelor Unite Române va fi promulgată

la 25 noiembrie 1864, cu numărul 1150, iar la 5 decembrie 1864 va fi publicată în Monitorul.
Sunt date dispoziţii privind instrucţia primară, secundară, superioară şi particulară. Între
principiile de bază cuprinse în lege găsim obligativitatea şi gratuitatea instrucţiei publice
primare. Legea sancţiona cu amendă pe părinţii ai căror copii nu erau înscrişi sau care nu
frecventau şcoala. Educația era gratuită pentru toţi copiii, indiferent de categoria socială din
care făceau parte şi pentru ambele sexe. Se instituia laicizarea iar pentru a implementa eficient
această reformă definitorie pentru evoluția statului, se acorda o importanță deosebită pentru
pregătirea cadrelor didactice. O altă prevedere importantă a legii era aceea a unei singure
programe şcolare atât pentru învăţământul primar din mediul orăşenesc, cât şi pentru cel din
mediul rural. Programa era aceeași și în învățământul public și în cel privat. Liceul avea şapte
clase, cu o pondere mai mare pentru disciplinele umaniste.

Legea agrară

Legea agrară, adoptată cu greutate în august 1864, a împroprietărit cu pământ peste

400.000 de familii de ţărani, iar aproximativ 60.000 de alţi ţărani au primit teren pentru casă şi
grădină. Legea prevedea că țăranii puteau plăti statului terenurile într-o perioadă de 30 de ani.
Vechii proprietari urmau să fie despăgubiţi într-un termen de 10-15 ani.
Împărțirea s-a făcut și după criterii geografice - în Moldova dintre Carpaţi şi Prut și în Câmpia
Română, suprafeţele erau mai mari, astfel că ţăranii puteau primi o suprafaţă de teren mai
întinsă (1,6 ha) faţă de cei din zonele de munte (1,2 ha).

În total au fost împărțite 1.654.964 hectare, parte din ele provenind din terenurile
mânăstirești. După reformă, țăranii au ajuns să dețină 30% din terenul agricol, restul de 70%
fiind deținut de moșieri sau de stat. A fost introduse impozitele către stat, printr-un sistem de
taxe la nivel național, așa încât veniturile la bugetul comun urmau să crească. Dacă, până la
reformă, țăranii negociau cu boierii dările pe care trebuiau să le plătească, după au descoperit
disconfortul de a fi contribuabili la bugetul statului, cu perceptorii negocierea se putea reduce
doar la amânarea plății. Statul nu ținea seama de an secetos sau de o boală în familie.

Din punctul meu de vedere

BIBLIOGRAFIE
Dreptul romanesc la 100 de ani de la Marea Unire - Radu Rizoiu, Paul Pop