Activitatea de învatare nr.

Fișa de lucru nr.1

Cerințe: Pe baza surselor istorice de mai jos identificați contextul extern si intern care a
favorizat realizarea unirii în 1859.

S1. Congresul de la Paris a oferit românilor noi posibilităţi de acţiune Tratatul de la Paris a contribuit
la o consolidare a autonomiei Principatelor, din nou reafirmată solemn şi de data aceasta garantată colectiv de
puterile europene, înlăturându-se protectoratul ţarist unilateral. A fost în fond principal realizare a păcii din
1856, căci garanţia colectivă , dată fiind imposibilitatea realizării unui consens al marilor puteri, a dat mână
liberă românilor, ameninţaţi numai de consensul marilor puteri! Problema Unirii nu a fost soluţionată, o
rezolvare deplină a chestiunii Principatelor fiind amânată şi aşteptându-se în prealabil concluziile dezbaterilor
Divanurilor ad-hoc-condiderate de patrioţii români Adunări ad-hoc-mai ales acelea de informare a puterilor.
În realitate, puterile n-au putut ajunge la un compromise şi din această cauză au amânat rezolvare aproblemei
româneşti.Totuşi ,convocarea celor două Adunări ad-hoc a reprezentat, din puctul de vedere al românilor, o
izbândă, deoarece prin intermediul acestora ei aveau să-şi poată exprima punctele de vedere, chiar dacă nu le-
a stat încă în putinţă –cum s-a întâmplat doi ani mai tărziu-de aimpune Europei soluţia pe care o doreau. (Dan
Berindei, Epoca Unirii)

S2.„Art. XXII. Principatele Muntenia şi Moldova vor continua să se bucure, sub suzeranitatea Porţii
şi sub garanţia puterilor contractante, de privilegiile şi de imunităţile pe care le au. Nici o protecţie exclusivă
nu va fi exercitată asupra lor de vreuna dintre puterile garante. Nu va exista nici un drept particular de amestec
în treburile lor interne.” (Tratatul de pace de la Paris (30 martie 1856))

S3.,,1. Respectarea drepturilor Principatelor, îndeosebi a autonomiei lor în cuprinderea vechilor

capitulaţii încheiate cu Înalta Poartă în anii 1393, 1460, 1511 şi 1634.
2. Unirea Principatelor într-un singur stat sub numele de România.
3. Prinţ străin cu moştenirea tronului, ales dintr-o dinastie domnitoare din ale Europei şi a cărui
moştenitori să fie crescuţi în religia ţării.
4.Neutralitatea pământului Principatelor.
5. Puterea legiuitoare încredinţată unei obşteşti Adunări, în care şa fie reprezentate toate interesele
naţiei.
Toate aceste sub garanţia colectivă a puterilor care au subscris tratatul de la Paris ...”
(Rezoluţia Adunării ad-hoc din Ţărea Românească cu privire la Unirea Principatelor)

S4. ,,Art. 1. Principatele Moldovei şi Valahiei, constituite de acum înainte sub denumirea de
Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei, rămân sub suzeranitatea măriei sale sultanul.
Art.2.[...] În consecinţă, principatele se vor administra liber şi în afară de orice amestec al Sublimei
Porţi, în limitele stipulate prin acordul puterilor garante cu curte suzerană.
Art.5. Puterea executivă va fi exercitată de către hospodar (domn).
Art.6. [...] Legile prezentând un interes special pentru ambele Principate vor fi pregătite de către
Comisia Centrală şi supuse votării adunărilor de către hospodari.
Art.7. Puterea judecătorească, exercitată în numele hospodarului, va fi încredinţată magis-traţilor
numiţi de el, fără ca cineva să se poată sustrage judecătorilor săi naturali.”(Conventia de la Paris)

Activitatea de învățare nr.2

Fișa de lucru nr.2
Cerințe: Pe baza surselor istorice de mai jos identificați semnificația istorică a zilei de 5 ianuarie
1859 si 24 ianuarie 1859.
 S5. Unirea Principatelor , prima etapă pe drumul constituirii României moderne în hotarele ei
desăvârşite , n-a însemnat numai o ştergere de hotar şi nici doar unificarea deplină a două ţări într-una ,ci,
neăndoielnic, momentul istoric a avut implicaţii cu mult mai ample. Constituirea statului nou, a statului
modern, a reprezentat consecinţa logică a actelor de la 5 şi 24 ianuarie 1859.(...)
Evenimentul de la 24 ianuarie/5 februarie 1859, care se lega strans de cel de la5/17 ianuarie 1859, a
reprezentat unul dintre momentele cele de seama ale istoriei Romaniei si totdeodata , etapa culminanta a luptei
pentru Unire.Pe calea ingenioasa a unei duble alegeri, respectand formal dispozitiile Conventiei, romanii au
reusit sa izbandeasca in lupta pentru faurirea statului national.Dubla alegere,primul pas pe calea realizarii
statului unitar roman, a avut urmari adanci pe plan politic,economic si social.
Dan Berindei, Epoca unirii

S6. Unirea este îndeplinită! Naţionalitatea Română este întemeiată!Acest fapt măreţ, dorit
degeneraţiile trecute, aclamat de corpurile legiuitoare,chemat cu căldură de Noi, s-a recunoscut de Înalta
Poartă, de Puterile garante, şi s-a înscris în datinile naţiunilor.
Dumnezeul părinţilor noştri a fost cu Ţeara, a fost cu Noi. El a întărit silinţele Noastre prin
înţelepciunea poporului, şi a condus Naţiunea către un falnic viitor.
În zilele de 5 şi 24 ianuarie aţi depus toată a voastră încredere în alesul naţiunii, aţi întrunit speranţele
voastre într-un singur Domn. Alesul vostru vă dă astăui o singură Românie.
Vă iubiţi Patria,veţi şti ,dar ao întări!
Să trăiască România.
Proclamaţia lui Alexandru Ioan Cuza din 11 decembrie 1861.

S7. „Eu însă, credincios misiunii ce mi-aţi dat şi cunoscând statornica voinţă a românilor de a rămâne
pururea uniţi, am proclamat, atât înaintea domniilor voastre, cât şi înaintea ţărei, Unirea definitivă a
Principatelor. V-am zis, ea va fi precum România o va dori şi o va simţi. Nu mă îndoiesc, domnilor, că nici
Înalta Poartă, nici puterile garante nu vor cugeta a desfiinţa în viitor Unirea ce au recunoscut-o atât de necesară
pentru fericirea Principatelor.”
(Discursul lui Al.I. Cuza în faţa Adunării legislative a României (1862))

Activitatea de învățare nr.3

Fișa de lucru nr.3
Cerințe: Pe baza surselor istorice de mai jos identificați principalele reforme înfăptuite in
timpul domniei lui Cuza.

,S8.,Sătenilor! Îndelungata voastră aşteptare, marea făgăduinţă, dată vouă de înaltele puteri ale Europei
prin articolul 46 al Convenţiei, interesul patriei, asigurarea proprietăţii funciare şi dorinţa cea mai vie s-au
împlinit. Claca este desfiinţată pentru de-a purerea şi de astăzi voi sunteţi proprietari pe locurile supuse
stăpânirii voastre în întinderea hotărâtă prin legile în fiinţă […]. De astăzi voi sunteţi stăpâni pe braţele voastre,
voi aveţi o părticică de pământ, proprietate şi moşia voastră, de astăzi voi aveţi o patrie de iubit şi de apărat.”
(Proclamaţia domnitorului Alexandru
Ioan Cuza (din 14 august 1864)

S9. In realizarea marelui sau proiect de a dota Principatele Unite cu institutii moderne, Cuza a dat o
atentie speciala sistemului judecatoresc, pe care dorea sa-l remodeleze in conformitate cu nevoile unui stat
european. Printr-o serie de legi,promulgate in 1864 si 1865, a asezat administrarea justitiei pe baze
esentialmente vest –europene(...)Noul Cod Civil, pe care l-a promulgat la 16 decembrie 1864,era alcatuit dupa
modelul Codului civil francez din 1804(…)Cuza a promulgat cuprinzatoarea Lege asupra instructiunii publice,
care reglementa invatamantul la toate nivelurile; formula principiul ca invatamantul primar va fi obligatoriu
si gratuit si ca fiecare sa aiba propria scoala.
Keit Hitchins, Romanii 1744- 1866

Alexandru Ioan Cuza Mihail Kogalniceanu Stema unirii Principatelor Th.Aman –

Unirea Principatelor

Activitate de învățare nr.4

Fișa de lucru nr.4

Cerințe: Pe baza surselor istorice de mai jos identificați o caracteristică a instituției monarhice
și o trăsătura a sistemului parlamentar.
 Regele Carol I Intrarea lui Carol I în Bucuresti Actul proclamarii
Romaniei Regat Coroana de otel a regelui

S12. ,,Români,
În destinele omeneşti nu este o datorie mai nobilă decât aceea de a fi chemat a menţine drepturile unei
naţiuni şi a consolida libertăţiile ei.
O misiune aşa de însemnată m-a decis să părăsesc fără preget opoziţiune independentă, familia şi ţara de care
am fost legat prin legămintele şi suvenirurile cele mai sacre pentru a urma apelului vostru.
Primirea plebiscitului, care a pus pe capul meu coroana lui Ştefan cel Mare şi a lui Mihai Viteazul îmi impune
o mare răspundere. Sper însă că-mi va fi dat cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu un întreg devotement, a asigura
noii mele patrii o existenţă fericită şi demnă de trecutul ei.”(Proclamaţia adresată de Carol I poporului roman,
Bucureşti, 11/23 mai 1866)

S13. Art.93. Domnul numeşte şi revocă pe Miniştrii săi. El sancţionează şi promulgă legile. El poate
refuza sancţiunea sa. El are dreptul de amnistie în materie politică. Are dreptul de a ierta sau micşora
pedepsele în materii criminale; afară de cea ce se statorniceşte în privinţa Miniştrilor. El nu poate suspenda
cursul urmăririi sau al judecatei, nici a interveni prin nici un mod în administraţia justiţiei. El numeşte sau
confirmă în toate funcţiunile publice. El nu poate crea o noua funcţiune fără o lege specială. El face
regulamente necesare pentru executarea legilor fără să poată vreodată modifica sau suspende legile şi nu
poate scuti pe nimeni de executarea lor. El este capul puterii armate. El conferă gradele militare în
conformitate cu legea. El va conferi decoraţiunea română conform unei anume legi. El are dreptul de a bate
moneda, conform unei legi speciale. El incheie cu Statele străine Convenţiunile necesare pentru comerţ,
navigaţie şi alte asemenea; însă ca pentru ca aceste acte să aibă autoritate îndatoritoare, trebuie mai întâi a fi
supuse puterii legislative şi aprobate de ea.
 (Constituţia din 1866, Monitorul –Jurnal Oficial al României Nr. 142 din 1/13 Iulie 1866)

S14. Sistemul parlamentar instituit în 1866 diferea în unele privinţe importante de cel asigurat prin
Statutul lui Cuza. Izbitoare de la bun început este poziţia mai importantǎ a Legislativului, care a devenit acum
un partener aproape egal cu domnitorul în facerea legilor. Potrivit noii Constituţii, pentru a cǎpǎta putere de
lege, un proiect trebuia aprobat atât de cǎtre Legislativ, cât şi de cǎtre Domnitor. Ambii puteau sǎ iniţieze o
legislaţie, cu excepţia proiectelor de lege referitoare la veniturile şi cheltuielile statului, care trebuiau sǎ-şi afle
sorgintea în Camera Deputaţilor. Astfel, prerogativele legislative aproape exclusive ale Domnitorului stabilite
de Statut au fost reduse substanţial în favoarea reprezentanţilor electoratului. Legislativul bicameral prevǎzut
prin Statut a fost menţinut, dar noul Senat era acum un organism ales, nu numit, iar funcţia sa nu mai era cea
de aprobare a constituţionalitǎţii legilor, ci aceea de a servi ca al doilea organism legislativ, egal Camerei.
Legislativul a câştigat, de asemenea, dreptul de a evidenţia abuzurile de putere comise de cǎtre Executiv şi de
a interpela miniştrii şi chiar de a-i supune unor investigaţii parlamentare. (Keith Hitchins, România 1866-
1947)

S12. Puterea legiuitoare era ridicatǎ la rangul de for politic determinant. Constituirea ei însǎ era
reglementatǎ de o lege electoralǎ care, deşi, principal prevedea pentru bǎrbaţi un drept de vot universal, îi
preconiza exercitarea în limite diferenţiate. În 1866, România avea o populaţie de 5 milioane de locuitori. La
alegerile pentru Camera Deputaţilor participau însǎ, pe colegii, doar urmǎtorul numǎr de electori: colegiul I –
3 388, colegiul II – 4 814, colegiul III – 15 382, colegiul IV – 370 000, din care vor vota direct 1 la 50. Primele
trei colegii desemnau 118 deputaţi, iar ce de-al patrulea numai 30 73. Censul, dar mai ales lipsa de instrucţie
şcolarǎ elementarǎ constituiau praguri de netrecut pentru o participare directǎ la viaţa politicǎ a claselor de jos
ale societǎţii, cu deosebire a ţǎrǎnimii. (Apostol Stan, Putere politicǎ şi democraţie în România 1859-1918)

S15. Art. 95 – La 15 Noiembrie al fiecǎrui an, Adunarea deputaţilor şi Senatul se întrunesc fǎrǎ convocaţie,
dacǎ Domnul nu le-au convocat mai înainte. Durata fiecǎrei sesiuni este de trei luni. La deschiderea sesiunii,
Domnul expune printr-un Mesaj starea ţǎrii, la care Adunǎrile fac rǎspunsurile lor. Domnul pronunţǎ
închiderea sesiunii. El are dreptul de a convoca în sesiune extraordinarǎ Adunǎrile. El are dreptul de a dizolva
ambele Adunǎri deodata sau numai una din ele. Actul de dizolvare trebuie sǎ conţinǎ convocarea alegǎtorilor
pânǎ în douǎ luni de zile şi a Adunǎrilor pânǎ în trei luni. Domnul poate amâna Adunǎrile; oricum, amânarea
nu poate exceda termenul de o lunǎ, nici a fi reînnoitǎ în aceiaşi sesiune fǎrǎ consimţimântul Adunǎrilor.
(Constituţia din 1866)

Activitate de învățare nr.5 Rolul personalităţii în istorie

Sursa16. După 154 ani de dureri, de umiliri şi de degradare naţională, Moldova a reintrat în vechiul ei drept,
consfinţit prin capitulaţiile sale, dreptul de a-şi alege pe capul său, pe Domn. Prin înălţarea ta pe tronul lui
Ştefan cel Mare, s-a înălţat însăşi naţionalitatea română… Alegându-te pe tine Domn în ţara noastră, am voit
să arătăm lumii ceea ce toată ţara doreşte: la legi noi oameni noi.
O Doamne! Mare şi frumoasă îţi este misiunea. Constituţia din 7 (19) august ne însemnează o epocă
nouă şi Măria ta eşti chemat s-o deschizi! Fii dar omul epocii; fă ca legea să înlocuiască arbitrarul; fă ca legea
să fie tare, iar tu, Măria ta, ca Domn fii bun, fii blând; fii bun mai ales cu acei pentru care mai toţi Domnii
trecuţi au fost nepăsători sau răi… Fă, dar, ca domnia ta să fie cu totul de pace şi de dreptate; împacă patimile
şi urile dintre noi şi reintrodu în mijlocul nostru strămoşească frăţie. Fii simplu, Măria ta, fii bun, fii Domn
cetăţean; urechea ta fie pururea deschisă la adevăr şi închisă la minciuni şi la linguşire.

Porţi un frumos şi scump nume, numele lui Alexandru cel Bun. Să trăieşti dar mulţi ani, o Doamne! ca
prin dreptatea Europei, prin desvoltarea instituţiilor noastre, prin simţămintele tale patriotice să mai putem
ajunge la acele timpuri glorioase ale naţiei noastre, când Alexandru cel Bun zicea ambasadorilor din Bizanţ
că ,,România nu are ocrotitor decât pe Dumnezeu şi sabia sa’’

. Să trăieşti, Măria ta ! Salutul adresat de Mihail Kogalniceanu, in numele Adunarii Elective a Moldovei, la
alegerea ca domn a lui Alexandru Ioan Cuza

Sursa 17 . Această călătorie, până astăzi este singura de felul său, Visita Majestăţii Sale în adevăr deşi
subordonată voinţei Europei, are aerul unei întrevederi a doi suverani din care cel mai interesant în chestiune
este imperatorul otomanilor. Nici odată în casuri de această natură, Poarta otomană nu a esprimat atâta
dorinţă de a vedea un domn romîn în capitala Turciei; nici odată nu a oferit mai multe onoruri aleşilor
romănilor; însă nici odată domn romăm nu a arătat mai multă demnitate, fiertate naţională şi mai puţină
grabă de a face această vizită impusă de tractate; situaţiunea actuală a Turciei, noile condiţiuni ale ţerilor
romăne. Putea să fie pentru mult întru aceasta; dar atitudinea demnă şi naţională a principelui Alesandru
Ioan, şi conduita mintosă, a agentului ţerilor, demnul bărbat Negri, au contrinuit cu desăvârşire să încune
dorinţele românilor.

Dimitrie Bolintineanu, Vizita domnitorului Principatelor-Unite la Constantinopole,

Bucuresti, 1860