CAPITOLUL II: „OAMENII, SOCIETATEA ŞI LUMEA IDEILOR”

LECŢIA 2: „CONSTITUŢIILE DIN ROMÂNIA”

CONSTITUŢIA – legea fundamentală a unui stat în care sunt consemnate principiile de bază ale
organizării lui, drepturile și îndatoririle fundamentale ale cetățenilor
I. DOCUMENTE CONSTITUŢIONALE DIN SECOLUL AL XIX – LEA PÂNĂ LA ANUL 1866
- În redactarea proiectelor constituţionale s-a pornit de la necesitatea modernizării societăţii româneşti,
odată cu intrarea în secolul al XIX – lea, pe fondul pătrunderii şi difuzării ideilor revoluţiei franceze, în
spaţiul românesc
1) REGULAMENTELE ORGANICE 1831/1832
- Primele documente cu caracter constituţional din istoria modernă românească, redactate în timpul
ocupaţiei ruseşti a Principatelor Române (1828 – 1834), de către două comisii boiereşti, aflate sub
preşedinţia consulului rus Minciaki, conform cu indicaţiile Curţii Imperiale de la Sankt Petersburg –
Rusia devenise putere „protectoare” a Principatelor Române
- Au fost aplicate în perioada 1831 – 1858 în Ţara Românească şi 1832 – 1858 în Moldova; conţinutul
lor va fi aproape identic – premisă a unei viitoare unificări instituţionale – şi cuprindeau noutăţi în
organizarea statelor, asigurând modernizarea, între anumite limite, a Principatelor Române
- Prevederi:
*se instituia principiul separării puterilor în stat, astfel:
o Puterea executivă era exercitată de către domn, ales pe viaţă dintre marii boieri, de către o Adunare
Obştească Extraordinară; domnul era ajutat de un Sfat Administrativ Extraordinar, alcătuit din 6 – 8
miniştri, numiţi şi revocaţi de domn; domnul iniţia şi sancţiona (= a fi de acord cu o lege) legile; putea
să dizolve Adunarea Obştească, cu acordul puterii suzerane (Imperiul Otoman) şi a puterii protectoare
(Imperiul Ţarist);
o Puterea legislativă era deţinută de către Adunarea Obştească, formată din boieri aleşi pe 5 ani; era
prezidată de către mitropolit; avea rolul de a adopta legile;
o Puterea judecătorească era exercitată de către instanţele de judecată – tribunale judeţene, instanţe de
apel (înfiinţate pentru prima dată în Principatele Române); instanţa supremă era Înaltul Divan Domnesc
Alte prevederi: *modernizarea sistemului fiscal, prin stabilirea unei dări unice (impozit): capitaţia
pentru ţărani şi patenta pentru negustori şi meşteşugari; *a fost instituit bugetul statului; *a fost
reînfiinţată armata naţională; *au fost lichidate vămile interne care îngreunau desfăşurarea liberă a
comerţului; *s-au luat măsuri pentru modernizarea învăţământului; *au fost înfiinţate Arhivele Statului;
*s-a înființat corpul de avocați și Procuratura; *a fost înscrisă o recomandare (nu o soluţionare!) de
reglementare a obligaţiilor ţăranilor clăcaşi faţă de boieri
- Aspecte negative – erau păstrate privilegiile şi scutirile de impozite pentru boieri; nu se rezolvă
„problema agrară”, claca (= obligaţia în zile de muncă a ţăranilor pentru boieri, în mod gratuit) fiind
menţinută; a consolidat protectoratul apăsător al Rusiei asupra Principatelor Române;
- Deoarece au fost percepute ca o frână în dezvoltarea societăţii româneşti, prin prevederile care
menţineau privilegiile boierimii, revoluţionarii de la 1848 au dorit înlocuirea lor; acest aspect este
prevăzut în documentele programatice ale revoluţiei paşoptiste – „Proclamaţia de la Islaz” din Ţara
Românească sau „Petiţia – Proclamaţiune” din Moldova
2) CONVENŢIA DE LA PARIS – 1858
- La mijlocul secolului al XIX – lea, „problema românească a unirii” devine „problemă europeană”, în
sensul că va fi dezbătută de cele 7 mari puteri (Franţa, Anglia, Prusia, Sardinia/Piemont, Imperiul
Habsburgic, Imperiul Otoman, Rusia) în cadrul unei Conferinţe Internaţionale ce se va ţine la Paris în
anul 1858

1
 - Reprezentanţii celor 7 mari puteri vor adopta un document cu valoare de lege fundamentală pentru
Principatele Române, Convenţia de la Paris (va fi aplicată până în anul 1864)
- Prevederi:
*se constituiau „Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei” (o uniune formală);
*se aplica principiul separării puterilor în stat, astfel:
o Puterea executivă era încredinţată domnitorului, ales pe viaţă de către Adunarea Electivă, separat în
fiecare Principat; guverna cu ajutorul unul Consiliu de Miniştri, separat pentru fiecare Principat;
o Puterea legislativă era deţinută de către domnitor, Adunarea Electivă (aleasă pe 7 ani, separată pentru
fiecare Principat) şi Comisia Centrală de la Focşani (instituţie comună ambelor Principate, pentru legi
de interes comun); elabora proiectele de legi;
o Puterea judecătorească se exercita în numele domnitorului de către instanţele de judecată; instanţa
supremă era Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de la Focşani (instituţie comună ambelor Principate)
Alte prevederi: *era propusă modernizarea relaţiilor dintre marii proprietari (boierii) şi ţărani; *erau
desfiinţate privilegiile și rangurile boiereşti; *sunt anulate Regulamentele Organice; *erau prevăzute
drepturi şi libertăţi cetăţeneşti: egalitatea tuturor în faţa legilor, a impozitelor şi a promovării în funcţiile
publice;
- cum „uniunea formală” propusă de marile puteri prin „Convenţia de la Paris” nu satisfăcea decât în
parte dorinţa de unire a românilor, aceştia vor realiza unirea deplină, treptat, după dubla alegere a lui
Alexandru Ioan Cuza
3) STATUTUL DEZVOLTĂTOR AL CONVENŢIEI DE LA PARIS – 1864
- La 2 mai 1864, în condiţiile unei lovituri de stat (pe fondul reformelor dorite de domnitor şi respinse de
Adunare, majoritar conservatoare), Alexandru Ioan Cuza impune un nou act de valoare constituţională
care îmbina democraţia (era menţinut principiul separării puterilor în stat) cu domnia personală
(importante prerogative reveneau domnitorului);
- Prevederi:
*domnitorul era singurul care avea iniţiativă legislativă; legile erau elaborate de o nouă instituţie,
Consiliul de Stat; domnitorul avea drept de veto (= a se opune adoptării unei hotărâri, legi);
*puterea legislativă urma să fie reprezentată de o instituţie bicamerală – Adunarea Electivă şi Corpul
Ponderator (Senatul), cu membri aleşi de Cuza; regulamentul de funcţionare era alcătuit de guvern;
preşedintele Adunării era numit de Cuza;
*noul document constituţional este însoţit şi de legea electorală – se menţine votul cenzitar (= votul în
bază de avere, plăteai statului o taxă care îţi asigura dreptul de a alege sau de a fi ales), dar scade
censul, astfel încât se va mări numărul alegătorilor (aceştia erau de două feluri: direcţi şi primari, care
votau un delegat la 50 de alegători, pentru a le reprezenta interesele)
- Noul act constituţional a fost adoptat de populaţia cu drept de vot, prin plebiscit (=consultarea
populaţiei asupra unei probleme importante a ţării, aceasta urmând să răspundă prin DA sau NU;
termenul modern este acela de referendum) și aprobat de Poarta Otomană și Puterile garante
II. CONSTITUŢIA ROMÂNIEI DIN ANUL 1866
- După abdicarea forţată a lui Cuza (11 februarie 1866), pe tronul României este instaurat prinţul străin
(deziderat al Adunărilor ad-hoc din 1857) – Carol de Hohenzollern – Sigmaringen, ce va domni în
România sub titlul de Carol I; se alege o Adunare Constituantă ce va discuta, începând cu luna mai
1866, proiectul de Constituţie (redactat de Consiliul de Stat);
- A fost prima Constituţie românească în adevăratul sens al termenului (lege fundamentală a unui stat), nu
a fost supusă aprobării marilor puteri europene;

2
- A avut ca model Constituţia Belgiei din anul 1831, care era considerată cea mai liberală din Europa, dar
adaptată necesităţilor româneşti; a fost promulgată (a promulga= a pune în execuţie o lege) de către
domnul Carol I de Hohenzollern – Sigmaringen la 1 iulie 1866, fiind publicată în Monitorul Oficial;
- Era structurată pe 8 titluri şi 133 de articole, consacrând făurirea statului român modern; impunea
numele oficial de România, nu amintea nimic despre suzeranitatea otomană sau garanţia colectivă a
marilor puteri europene;
- Forma de guvernare (de organizare statală) era cea de monarhie constituţională ereditară, cu moştenirea
tronului în familia de Hohenzollern – Sigmaringen, în filiaţie masculină;
- Menţionala principiul suveranităţii naţionale şi al reprezentativităţii;
- Consfinţea garantarea și respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti:
*dreptul la liberă asociere; *libertatea persoanei; *inviolabilitatea domiciliului şi a proprietăţii;
*libertatea conştiinţei, a cuvântului, a presei; *secretul corespondenței; *dreptul la educaţie; *egalitatea
tuturor în faţa legii, fără deosebire de clasă; *dreptul la întrunire; *proprietatea de orice natură este
declarată sacră şi inviolabilă (art.9);
- Articolul 7 preciza că „împământenirea (cetăţenia) românească o pot primi doar străinii de rit creştin”
– era o discriminare pe criterii religioase (art. 7 va fi modificat la cererea marilor puteri, reprezentând o
condiţie pentru recunoaşterea internaţională a independenţei României, la Congresul de Pace de la
Berlin, din 1878);
- Era impus principiul separării puterilor în stat:
o Puterea executivă era deţinută de Domn şi guvern:
*Domnul avea prerogative largi: numea şi revoca miniştrii, avea drept de aministie politică (= a anula
răspunderea penală pentru o infracţiune săvârşită), era comandantul armatei, conferea distincţii şi
decoraţii, numea şi confirma în toate funcţiile publice, avea dreptul de a bate monedă, convoca, amâna şi
dizolva Parlamentul (Reprezentanţa Naţională), putea declara război, încheia pace şi semna tratate;
*Guvernul era condus de un prim ministru (Preşedinte al Consiliului de Miniştri) numit de către Domn;
primul ministru alegea membrii Cabinetului (guvernul) care trebuia aprobat de monarh; aplica legile;
avea responsabilitate ministerială (pentru actele sale sau ale Domnului, dădea raportul în faţa
Parlamentului, răspundea pentru acele acte, persoana Domnitorului fiind inviolabilă);
o Puterea legislativă era deţinută de Domn şi de Parlament:
*Domnul avea iniţiativă legislativă, sancţiona şi promulga legile, avea drept de veto absolut;
*Parlamentul avea structură bicamerală – Senat şi Adunarea Deputaţilor, era ales prin vot cenzitar, avea
rolul de a iniţia, dezbate şi vota legile, discuta şi aproba bugetul de stat (atribuţie ce revine Adunării
Deputaţilor), avea drept de interpelare la adresa guvernului (= dreptul de a pune întrebări guvernului
cu privire la modul în care au fost aplicate legile); de asemenea, avea dreptul de a da vot de blam
guvernului (= vot de neîncredere)
o Puterea judecătorească se exercita de către tribunale, judecătorii, Curţile de Apel şi ca instanţă supremă,
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:
*hotărârile judecătoreşti se pronunţau în virtutea legii şi se execută în numele Domnului, se verifica
constituţionalitatea legilor iar judecătorii erau inamovibili (= nu puteau fi demişi, destituiţi sau
transferaţi – se asigura independenţa justiţiei);
- noul document constituţional este însoţit şi de legea electorală – prevedea tot votul cenzitar pentru
alegerea deputaţilor, corpul electoral era împărţit în patru colegii electorale (= grup electoral ce
cuprinde cetăţeni cu drept de vot având la bază criteriul averii şi al originii sociale), iar pentru alegerea
senatorilor existau două colegii electorale; erau și câteva excepții de la regula censului – profesiunile
liberale (ofițerii în rezervă, profesorii, avocații, medicii, foștii funcționari de stat, inginerii, arhitecții,
magistrații);

3
 - Constituţia din anul 1866 a rămas în vigoare până în anul 1923, cu trei revizuiri, modificări,
amendamente (= modificări aduse la textul inițial al Constituției):
*1879 – când este modificat art.7, prin care este anulată interdicţia obţinerii cetăţeniei române de către
cei care nu erau creştini (adică evreii şi musulmanii); este adăugat un nou articol, art.134 prin care toate
prevederile Constituţiei urmau să fie aplicate şi asupra teritoriului Dobrogei (teritoriu ce a revenit la
România în anul 1878, în urma participării la războiul de independenţă); domnitorului Carol I i se
acordă titlul de „Alteţă Regală”;
*1884 – când se introduce noua titulatură a statului care devine Regat, iar Carol I şi soţia sa, Elisabeta de
Wied, primii regi ai României; se modifică şi legea electorală – se reduce numărul colegiilor electorale
pentru Adunarea Deputaților, de la 4 la 3 prin scăderea censului – astfel, numărul celor cu drept de vot
se măreşte;
*1917 – când sunt votate proiectele de revizuire privind realizarea reformei electorale (introducerea
votului universal în locul votului censitar) şi a reformei agrare (o mai largă împroprietărire a ţăranilor)
III. CONSTITUŢIILE ROMÂNIEI DIN SECOLUL AL XX – LEA
1) CONSTITUŢIA DIN ANUL 1923
- În urma participării României la Primul Război Mondial, s-a înfăptuit Marea Unire/desăvârșirea statului
național unitar român (unirea cu România a provinciilor aflate sub stăpânire străină, până la 1918 –
Basarabia, Bucovina şi Transilvania) – fapt ce a necesitat unificarea organizării de stat şi a legislaţiei
menite să favorizeze progresul întregii naţiuni, deci o nouă lege fundamentală; noua lege fundamentală
este necesară și în contextul adoptării reformelor electorală și a celei agrare
- Constituţia a fost promulgată de regele Ferdinand I la 28 martie 1923 şi publicată în Monitorul Oficial o
zi mai târziu; noua lege fundamentală cuprindea 138 de articole și avea la baza Constituţia din 1866 din
care păstrează 76 de articole;
- Insista asupra caracterului său de stat naţional, unitar şi indivizibil, teritoriul său fiind inalienabil; ca
formă de guvernare se păstra monarhia constituţională ereditară;
- Afirma garantarea şi respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, inclusiv pentru minorităţi:
*libertatea întrunirilor, a asocierii; *egalitatea tuturor în faţa legii; *libertatea individuală; *libertatea
conştiinţei era absolută; *libertatea de a comunica şi publica ideile şi opiniile prin viu grai, prin scris şi
prin presă;
*garantează proprietatea de orice natură, cu o specificaţie, proprietatea urma să aibă funcţie socială,
ceea ce însemna că în caz de utilitate publică ea putea fi preluată de către stat cu o justă despăgubire a
proprietarului; *de asemenea, statul primește dreptul de proprietate asupra zăcămintelor miniere și
bogățiilor de orice natură ale subsolului; *căile de comunicație, apele, spațiul aerian aparțineau
domeniului public;
*minorităţile beneficiau de recunoaşterea etniei, de învăţământ în limba maternă, de libertatea de
confesiune religioasă;
- Principiul separării puterilor în stat:
o Puterea executivă era deţinută de Rege şi de guvern; persoana regelui era declarată inviolabilă, iar
responsabilitatea actelor sale revenea miniştrilor săi;
o Puterea legislativă se exercita colectiv de către Rege şi Parlament, alcătuit din Senat şi Adunarea
Deputaţilor (controla activitatea guvernului);
o Puterea judecătorească era deţinută de instanţele de judecată (tribunale, judecătorii, Curţi de Apel,
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), hotărârile acestora se pronunţă în virtutea legii şi se execută în
numele Regelui;
- Legea electorală ce însoţea Constituţia, introducea votul universal, egal, direct, obligatoriu şi secret –
acordat doar bărbaţilor peste 21 ani (limita votului universal excludea femeile, magistraţii şi ofiţerii);

4
- Constituţia din anul 1923 va rămâne în vigoare până în anul 1938, repusă ulterior în aplicare în anul
1940 (până în anul 1948 când intră în vigoare prima Constituţie comunistă)
2) CONSTITUŢIA DIN ANUL 1938
- În anii ’30 ai secolului al XX – lea, o serie de ţări precum Italia sau Germania erau conduse de regimuri
politice autoritare sau totalitare; la noi în ţară, un astfel de regim politic va impune regele Carol al II –
lea, o monarhie autoritară în care atribuţiile regelui erau mult sporite; avea 8 titluri și 100 de articole;
- A fost promulgată de către regele Carol al II – lea la 27 februarie 1938 şi reprezenta baza juridică a
noului regim politic impus de rege care va suprima separaţia puterilor în stat;
- Regele devenea „capul statului”, în mâinile lui concentrându-se puterea executivă (guvernul era numit şi
revocat de rege însuşi, fără răspundere politică faţă de Parlament) şi cea legislativă (Parlamentul avea un
rol decorativ şi era mult limitat în privinţa iniţiativei legislative); regelui îi revenea iniţiativa revizuirii
Constituţiei;
- Regele numea jumătate din membrii Senatului; putea convoca, închide sau dizolva una sau ambele
camere ale Parlamentului;
- este introdus principiul monopartidismului prin crearea Frontului Renașterii Naționale; au fost dizolvate
toate grupările și partidele politice; sunt desființate sindicatele;
- Drepturile cetăţenilor erau mult restrânse; legea electorală păstrează votul universal dar ridică vârsta
celor cu drept de vot de la 21 de ani la 30 de ani și numai pentru știutorii de carte (se acordă drept de vot
și femeilor); dreptul la asociere este anulat, în timp ce dreptul de întrunire și manifestare este controlat
de poliție;
- La 6 septembrie 1940, regele Carol al II – lea a abdicat (în contextul pierderilor teritoriale din vara anul
1940), prevederile Constituţiei din 1938 fiind suspendate şi s-a revenit la cea din anul 1923
3) CONSTITUŢIILE ROMÂNIEI DIN PERIOADA REGIMULUI POLITIC COMUNIST
- După al Doilea Război Mondial, România a intrat în sfera de influenţă a URSS şi, în ţară, a fost instaurat
regimul politic totalitar comunist; noua organizare politică a statului român a fost reflectată şi în legile
fundamentale adoptate de regimul politic comunist pentru a avea o bază juridică;
- Constituţiile comuniste au fost în număr de trei – cea din anul 1948, din anul 1952 şi cea din anul 1965,
fiind asemănătoare din punctul de vedere al prevederilor, fiind inspirate de Constituţia sovietică din anul
1936;
- Consfinţeau adoptarea republicii ca formă de guvernare a statului – conform Constituţiilor din anii 1948
şi 1952 era vorba de Republică Populară, conform Constituţiei din anul 1965 era vorba de Republică
Socialistă;
- Prevedeau drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, precum şi principii democratice (votul universal, suveranitatea
poporului), care în practică au fost grav încălcate de statul comunist; nu mai era respectată separarea
puterilor în stat, chiar dacă teoretic ea exista;
o CONSTITUŢIA DIN ANUL 1948 – adoptată la 13 aprilie 1948 şi inspirată de Constituţia sovietică din
anul 1936, de factură stalinistă, marca ruptura cu vechea tradiţie în domeniul legilor fundamentale
democratice; marchează desființarea vechiului regim politic, cel democratic; conține 10 titluri și 105 de
articole;
- Au fost înlăturate principiul separării puterilor în stat, pluripartidismul – monopolul puterii aparținea
partidului unic (PMR – Partidul Muncitoresc Român), s-au încălcat drepturile şi libertăţile cetăţeneşti;
atât puterea executivă cât şi cea legislativă erau exercitate de Marea Adunare Naţională, un Parlament
unicameral, considerat organul suprem al puterii;
o CONSTITUŢIA DIN ANUL 1952 – adoptată la 24 septembrie 1952, cuprindea prevederi care reliefau
desfăşurarea procesului de sovietizare şi stalinizare ale României; marchează momentul subordonării

5
 complete a statului, partidului unic și nomenclaturii de partid (=elitele partidului aflat la conducere);
conține 10 titluri și 105 articole;
- Era precizat că Republica Populară România a apărut „ca rezultat al eliberării ţării de către forţele
armate ale URSS de sub jugul fascismului şi nazismului”;
- Tribunalele urmau să apere „regimul de democraţie populară” (cu această justificare, regimul comunist
a judecat şi condamnat la moarte mii de personalităţi ale regimului democratic);
o CONSTITUŢIA DIN ANUL 1965 – după moartea lui Gheorghe Gheorghiu Dej (primul conducător al
României comuniste), în martie 1965, în fruntea partidului şi a regimului politic comunist, a ajuns
Nicolae Ceauşescu;
- Noua Constituţie comunistă intra în vigoare la 21 august 1965, înlocuia denumirea oficială de până
atunci a ţării – Republica Populară România – cu cea de Republica Socialistă România; marchează
schimbarea liderului politic, consfințește victoria societății de tip socialist; conține 9 titluri și 114
articole;
- Partidul Muncitoresc Român redevenea Partidul Comunist Român, care era socotit „forţa conducătoare”
a întregii societăţi – principiul partidului-stat;
- În economie se încheia procesul de distrugere a proprietăţii private, statul fiind socotit proprietarul
resurselor subsolului, mijloacelor de producţie, al pământului, etc. – întreaga activitate economică era de
stat;
- A avut o singură revizuire, în anul 1974, când era înfiinţată funcţia de preşedinte al României
- *în ceea ce privește drepturile electorale – Constituțiile comuniste au prevăzut dreptul la vot (universal,
inclusiv femeilor) de la 18 ani și dreptul a a fi ales de la 23 de ani
4) CONSTITUŢIA ROMÂNIEI DIN ANUL 1991
- Prăbuşirea regimului politic comunist în România (ca urmare a Revoluţiei din decembrie 1989) şi
revenirea la un regim politic democratic, a impus necesitatea elaborării unei noi Constituţii;
- A fost adoptată de Adunarea Constituantă şi supusă referendumului popular la 8 decembrie 1991, intrată
în vigoare la 21 decembrie 1991; conține 8 titluri și 156 de articole;
- A restabilit regimul democratic în România şi principiile care decurg din aceasta – a reflectat
reinstaurarea statului de drept (= statul bazat pe garantarea şi respectarea drepturilor şi libertăţilor
cetăţeneşti), a principiului separării puterilor în stat şi a revenirii la pluripartidism;
- Forma de guvernare rămâne tot republica, condusă de un preşedinte ales pe 4 ani prin vot universal,
direct şi secret (conform revizuirii din anul 2003, durata s-a mărit la 5 ani, pentru cel mult două
mandate);
- România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil; teritoriul său este inalienabil;
- Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative şi
prin referendum;
- Sunt înscrise drepturi şi libertăţilor cetăţeneşti, ele fiind garantate şi respectate de către stat:
*libertatea individuală şi siguranţa persoanei; *secretul corespondenţei; *libertatea de exprimare;
*libertatea întrunirilor, a asocierii; *libertatea de opinie; *dreptul la proprietate este inviolabil;
- Principiul separării puterilor în stat:
o Puterea executivă este exercitată de către guvern, condus de prim-ministru, propus de preşedinte şi
aprobat de Parlament – aplică legile, poate emite hotărâri şi ordonanţe de urgenţă; exercită conducerea
generală a administraţiei publice; asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării, potrivit
programului său de guvernare;
o Puterea legislativă este deţinută de Parlamentul bicameral – Senat şi Adunarea Deputaţilor, este organul
suprem legislativ, reprezentant al poporului român şi unica autoritate legiuitoare;

6
o Puterea judecătorească este exercitată de către instanţele de judecată; instanţa supremă este Curtea
Supremă de Justiţie (prin revizuirea din anul 2003 s-a revenit la tradiţionala denumire – Înalta Curte de
Casație și Justiție); justiţia este independentă;
- Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice,
exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate;
- Constituţia din anul 1991 a fost revizuită o singură dată, în anul 2003, în condiţiile desfăşurării
procesului de integrare euro – atlantică, unele articole fiind modificate pentru a permite aderarea
României la structurile Uniunii Europene şi ale NATO (ceea ce s-a şi întâmplat – în anul 2004, România
a aderat la NATO, iar în anul 2007, România a aderat la UE);
- Legea electorală prevede votul universal, direct, secret şi liber exprimat pentru cetăţenii majori (vârsta
de 18 ani)