B Oamenii, societatea și lumea ideilor

CONSTITUŢIILE DIN ROMÂNIA

(partea I)

Aprecierile asupra modului de guvernare a unei națiuni, asupra regimului politic nu pot fi făcute fără
analiza legii fundamentale care este așezată la baza statului. Orice comunicare politică modernă se definește în
funcție de reperele constituționale pe care le așază la temelia sa, deoarece Constituția precede reguli, norme de
conviețuire, stabilește organizarea statului, drepturile și îndatoririle cetățeanului.
De obicei, o Constituție cuprinde prevederi legate de denumirea statului, teritoriul statului, atribuțiile
instituțiilor politice, drepturile și libertățile garantate de stat, forma de guvernământ și rolul puterilor în stat, etc.
Prima Constituție a României în adevăratul sens al cuvântului a fost adoptată în epoca modernă, în anul
1866. Au mai fost adoptate în epoca modernă, în anul 1866. Au mai fost adoptate legi fundamentale în
România în anii 1923, 1938, 1948, 1952, 1965, 1991. În prezent este în vigoare constituția adoptată în 1991,
revizuită în anul 2003.
Pentru a înțelege evoluția constituționalismului în spațiul românesc este necesară o reflecție asupra
echilibrului constituțional, constituțiilor democratice, constituțiilor autoritare și a constituțiilor totalitare /
comuniste.

I. IDEEA DE CONSTITUȚIE
Ideea necesității unei Constituții apare pentru prima dată în contextul Epocii Luminilor, în sec. XVIII,
fiind enunțată și dezbătută de Jean Jacques Rousseau, filozof francez și mare gânditor iluminist. Acesta
consideră necesară încheierea unui ”contract social” între suveran și popor, contract care trebuie respectat prin
introducerea unei legi fundamentale, Constituția. Rousseau exprimă în termenii următori ”marea problemă a
politicii”: ”A se găsi o formă de guvernământ care să pună legea în slujba omului”, având în vedere că legea
este – în concepția sa – emanația poporului, expresia ”voinței generale”.
Așadar, în zorii epocii moderne, în contextul noii concepții iluministe despre modul de guvernare intră în
dezbaterea și practica politică europeană și problema necesității adoptării unei constituții.
Necesitatea unei constituții a apărut și în societatea românească în condițiile procesului de modernizare a
vieții social-economice, politice și culturale de la sf. sec. XVIII și începutul sec. XIX.
Începând din sec. XVIII, Principatele Române au fost martore la mai multe încercări de modernizare prin
introducerea unei Constituții. Și în sec. XIX, prin proiectele politice elaborate de boieri și tineri intelectuali, se
solicită elaborarea unei constituții, pe baza căreia să fie reglementate principiile, organizarea și funcționarea
unui stat modern.
În Țara Românească și Moldova, modernizarea:
- în plan economic - însemna capitalism (dezvoltarea economică, apariția de bănci, întreprinderi);
- în plan social - însemna noi structuri sociale urbane și rurale (burghezie, o țărănime eliberată de
obligațiile feudale și împroprietărită);
- în plan cultural - însemna progres tehnic, științific și intelectual;
- în plan politic - însemna libertate (socială, politică, națională, religioasă, de expresie, de
manifestare) și un regim politic adecvat întemeiat pe sistemul de drepturi și
libertăți ale cetățeanului.
Până la primele Constituții, în sensul modern al cuvântului (lege fundamentală), actele cu caracter
constituțional s-au concretizat în documente care au rămas la stadiul de:
- declarații de principii – Cererile norodului românesc (1821);
- declarații de drepturi – Proclamația de la Izlaz (1848);
- proiecte de reformă - Constituția cărvunarilor (1822), redactată de Ionică Tăutu;
- Osăbitul Act de numire a suveranului românilor (1838), Ion Câmpineanu.
Deși avea să treacă o anumită perioadă de timp până când avea să fie posibilă introducerea primei
Constituții românești, aceste încercări (documente cu rol constituțional) au arătat dorința de schimbare a
românilor.

1
B Oamenii, societatea și lumea ideilor

II. PROIECTE CONSTITUȚIONALE / DOCUMENTE CU ROL CONSTITUȚIONAL

1. Constituția cărvunarilor – a fost redactată de Ionică Tăutu la Iași, în 1822 și a fost înaintată
domnitorului Ioniță Sandu Sturdza;
- indică tendința introducerii sistemului modern de guvernare,
necesitatea separării puterilor în stat (dar nu s-a aplicat);
- susținea „monarhia mărginită și moștenitoare” și revendicări precum:
- domn pământean și Adunare Obștească (se afirmă pentru
prima dată separația puterilor în stat);
- autonomie față de Poartă;
- garantarea libertății persoanei, a egalității în fața legilor;
- organizare administrativă, judecătorească și financiară.
2. Regulamentele Organice - primele documente cu caracter constituțional ce reprezintă actul de
naștere al Parlamentului în spațiul romanesc;
- elaborate de două comisii boierești sub preşedinţia consulului rus
Minciaki, la indicaţiile Curţii imperiale de la Petersburg, între 1827 –
1828 și finalizate în 1831;
- au intrat în vigoare la 1 iulie 1831 (Ț. Rom) și 1 ianuarie 1832 (M);
- au ținut cont de memorii, recomandările Rusiei și au avut aprobarea
Turciei;
- au servit drept constituție până în 1858.
Prevederi: - așezau statul pe principiile moderne ale suveranității poporului și ale separării puterilor în
stat:
1. puterea executivă - deținută de domn, ales pe viață de Adunarea Obștească Extraordinară;
- domnul era ajutat de un Sfat format din 6 miniștrii;
- avea inițiativă legislativă;
- guverna prin decrete-legi;
- numea miniștri;
- avea dreptul dizolvării adunărilor.
2. puterea legislativă - deținută de Adunarea Obștească, formată din boieri și prezidată de Mitropolit;
- elabora legile;
- prezenta rapoarte domnului.
3. puterea judecătorească - este reorganizată
- sunt create tribunale județene și curți de apel, notariatele, arhivele;
- e înființat corpul de avocați (baroul) și procuratura;
- este creată instanța supremă (Înaltul Divan Domnesc).
4. administrația - organizată mai bine și funcționarii sunt plătiți;
- sunt create departamentele;
- modernizarea sistemului fiscal – se introduce darea (impozitul) unică pe cap de
familie (capitația) și patenta pentru negustori;
- lichidarea vămilor interne;
- instituirea bugetului – boierii și clerul sunt exceptați de la impozite;
- menținerea sistemului feudal al solidarității la bir.

Alte prevederi:
- instituirea bugetului țării;
- reorganizarea armatei;
- reorganizarea școlilor;
- înființarea Arhivelor Statului;

2
B Oamenii, societatea și lumea ideilor
- prin articolul adițional Rusia a urmărit să-și sporească controlul asupra Principatelor; imixtiunea țaristă
în politica internă s-a făcut simțită până la Pacea de la Paris (1856)
- domni regulamentari numiți în 1834: - în Țara Românească - Alexandru Ghica (1834-1842)
- Gheorghe Bibescu (1842-1848)
- în Moldova - Mihail Sturdza (1834-1849)
- acești domnitori au aplicat programe reformatoare la nivel instituțional și de creștere a gradului
de civilizație.

Importanța
Regulamentele Organice - sunt prima lege fundamentală a Țărilor Române - au avut un caracter
contradictoriu pentru că: 1. permit modernizarea societății românești;
2. consolidează - puterea politică și economică a marii boierimi
- protectoratul apăsător al Rusiei
3. nu prevăd drepturi și libertăți cetățenești.

3. Convenția de la Paris (7/19 august 1858).

În urma războiului Crimeii (1853 – 1856) și a Congresului de la Paris (1856), care discută și problema
unirii Principatelor Țara Românească și Moldova, Marile Puteri elaborează Convenția de la Paris (7/19 august
1858), rezultat al acordului dintre puterea suzerană (Imp. Otoman) și puterile garante.
Documentul adoptat: - cuprindea statutul internațional și principiile de organizare internă a Principatelor;
- avea rol de constituție;
- prevedea: - recunoașterea dreptului la unire, dar fiecare Principat își menținea
domnul, pământean nu străin, așa cum se ceruse în rezoluțiile
Adunărilor ad-hoc, precum și guverne separate;
- ca Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești, cum se
numeau prin acest act, să se autoadministreze, fără amestec din partea
Imp. Otoman;
- separarea puterilor în stat:
- putere executivă – domn și guvern, separate pentru fiecare țară;
- putere legislativă – domn și Adunare legislativă, separate pentru
fiecare țară;
- puterea judecătorească – Înalta Curte de Justiție și Casație,
instituție comună);
- în ceea ce privea drepturile fundamentale ale cetățenilor, a însușirilor
și îndatoririlor conducătorilor politici, ea prelua atributele unei constituții:
- egalitatea tuturor în fața legilor, impozitelor și promovării
în funcții publice;
- desființarea privilegiilor și rangurilor boierești;
- revizuirea relațiilor dintre proprietari și țărani.
- o Comisie Centrală se întrunea periodic la Focșani, pentru a dezbate
legile de interes comun, și tot la Focșani funcționa Înalta Curte de Justiție
și Casație;
- marile puteri au lăsat guvernul fiecărui principat în grija unei comisii
provizorii, formate din trei caimacami, până la alegerea domnitorilor.
Importanța. Prevederile Convenției de la Paris:
- constituie un pas important pe drumul realizării unirii Principatelor;
- exprimă susținerea politică, în primul rând a Franței.

4. Statutul Dezvoltător al Convenției de la Paris (1864)

3
B Oamenii, societatea și lumea ideilor
În aprilie 1864, reîncepe lupta dintre guvern și cameră pentru legea rurală => proiectul este respins =>
nemulțumit de tendințele manifestate de legislativ, domnul a dizolvat Adunarea la 2/14 mai 1864 (Lovitură
de stat).
Pentru a-și consolida poziția, acesta a promulgat o nouă lege electorală și un nou act/statut cu rol de
constituție - Statutul Dezvoltător al Convenției de la Paris, documente aprobate prin plebiscit (10/22 și 14/26
mai 1864) și promulgate pe 3/15 iulie 1864, care confirmă regimul autoritar:
Statutul Dezvoltător al Convenției de la Paris:
- reflecta nemulțumirea lui Cuza față de Adunările reprezentative;
- impune preponderența executivului asupra legislativului;
- sporesc atribuțiile domnului: - inițiativă legislativă;
- drept de veto;
- numea președintele Camerei și membrii Senatului.
- introduce Parlamentul bicameral prin înființarea Senatului;
- Senatul are dreptul de a primi petiții;
- legile erau elaborate de Consiliul de Stat.
Evoluția constituțională a României, de la Unirea Principatelor din 1859 până la prăbușirea regimului
comunist în 1989, a cunoscut patru etape distincte:
1. o etapă de așezare a instituțiilor constituționale (24 ianuarie 1859 – 1 iulie 1866);
2. o etapă de continuitate a instituțiilor constituționale (1 iulie 1866 – 20 februarie 1938);
3. o etapă de instabilitate constituțională (20 februarie 1938 – 30 decembrie 1947);
4. etapa dictaturii comuniste (30 decembrie 1947 – decembrie 1989).
În concluzie, este necesară existența unei constituții deoarece ea este legea fundamentală în care sunt
înscrise toate regulile de funcționare a unui stat și toate drepturile fundamentale ale cetățeanului. Tipul de
drepturi fundamentale întâlnite în constituțiile României se pot grupa în:
1. drepturi fundamentale care ocrotesc persoana și viața ei privată față de orice amestec din afară
(libertăți individuale):
- dreptul la viață și la integritate fizică și psihică;
- libera circulație;
- inviolabilitatea domiciliului;
- secretul corespondenței și a celorlalte mijloace de comunicare;
- libertatea conștiinței;
- dreptul la informație.
2. drepturi fundamentale care asigură dezvoltarea materială sau culturală a cetățenilor (drepturi
social-economice):
- dreptul la muncă;
- dreptul la ocrotirea sănătății;
- dreptul la grevă;
- dreptul la proprietate privată;
- dreptul la moștenire;
- dreptul la învățătură;
- liberul acces la justiție.
3. drepturi fundamentale care asigură participarea cetățenilor la conducerea statului (drepturi
politice):
- dreptul de a alege și de a fi ales;
- dreptul de a vota; etc.
4. drepturi fundamentale care pot fi exercitate de cetățeni, la alegerea lor, atât în vederea participării
lor la conducerea statului, cât și în scopul asigurării dezvoltării lor materiale sau culturale (drepturi
social-politice/libertăți publice):
- libertatea de exprimare;
- libertatea cultelor;
- libertatea întrunirilor;
4
B Oamenii, societatea și lumea ideilor
- dreptul de asociere; dreptul de petiționare.
5. egalitatea în drepturi – obiectul ei îl constituie toate drepturile garantate de Constituție și legi,
asigurând aplicarea lor în condiții identice pentru toți cetățenii.

III. CONSTITUȚIILE DEMOCRATICE

Context. Regimul monarhiei constituționale în România a fost introdus în 1866, dar a fost pregătit pe
baza unui program politic coerent încă din 1857. Atunci Divanurile ad-hoc au fixat direcțiile de dezvoltare ale
statului român modern, hotărând unirea Moldovei și Munteniei sub conducerea unui prinț străin. Marile Puteri
au sesizat în această intenție scopul urmărit: desprinderea Principatelor din aria de dominație a Imperiului
Otoman și, în perspectivă, dobândirea independenței lor. De aceea, Marile Puteri au respins ideea principelui
străin, cerând alegerea câte unui domn în fiecare Principat, care să fie ”fiu din tată născut în Moldova sau Țara
Românească”.
Înlăturarea lui Al. I. Cuza (10/11 ianuarie 1866) și aducerea prințului străin Carol I (la 10/22 mai 1866, a
fost proclamat principe Carol de Hohenzollern – Sigmaringen) a urgentat elaborarea unei noi legi
fundamentale a statului, una internă, atât pentru a înlocui Statutul Dezvoltător al Convenției de la Paris, cât și
pentru a moderniza statul în direcția exprimată prin voința Adunărilor ad-hoc. Constituția din 1866 este cea
dintâi constituție românească, întocmită de reprezentanții legitimi ai națiunii române.

1. CONSTITUȚIA DIN 1866

Constituția din 1866 (avea 8 titluri și 133 de articole) a stat la baza organizării politico-statale a României
moderne până în 1923.
La 1 iulie 1866 a fost adoptată prima Constituție internă a țării, fapt ce reprezenta un pas înainte pe
drumul modernizării principalelor instituții și a racordării lor la mutațiile europene petrecute în prima parte a
secolului al XIX-lea. Inspirată după constituția belgiană (1831), această lege fundamentală se aseamănă cu alte
constituții liberale în vigoare în Europa Occidentală.
Este prima constituție a țării elaborată fără concursul străinilor și fără să fie supusă aprobării puterilor
europene. Ea ținea cont de condițiile specifice ale României și se referea la o diversitate de aspecte care vizau
dezvoltarea și modernizarea societății: - teritoriul României;
- drepturile cetățenești;
- Reprezentanța națională;
- puterile în stat;
- prerogativele domnului și ale miniștrilor ş.a.
=> exprimând dorința de independență, Constituția:
- proclama oficial numele de România;
- făcea abstracție de suzeranitatea otomană și garanția colectivă a Marilor Puteri;
- consfințea că statul român era o monarhie constituțională.
Art. 1 „Principatele Unite Române constituie un singur stat indivizibil, sub denumirea de România”.
Art. 123 „(…) nici o trupă străină nu va putea fi admisă în serviciul statului, nici ocupa teritoriul
României, nici trece prin el, decât în puterea unei anumite legi.”
Suveranitatea poporului este stipulată la art. 31 care afirmă că „toate puterile statului emană de la
națiune” care o poate exercita „numai prin delegațiune”, aplicând astfel principiul reprezentativității.

 Introduce principii ale statului modern : - suveranitatea națiunii (puterea emană de la națiune);
- guvernare reprezentativă și responsabilă;
- separarea puterilor în stat;
- responsabilitate ministerială;
- libertăți și drepturi cetățenești
Introduce ca formă de guvernământ - monarhia constituțională ereditară în familia principelui Carol, în
linie directă, masculină, crescuți în religia țării și avea la bază principiul “suveranul domnește dar nu
guvernează”;

5
B Oamenii, societatea și lumea ideilor
Prevederi:
1. drepturi politice - de a fi alegător și de a fi ales în Corpurile legiuitoare și în instituțiile județene și
comunale;
2. drepturi și libertăți cetățenești:
 libertatea individuală;
 dreptul de întrunire și de asociere;
 libertatea conștiinței, a presei, a întrunirilor;
 libertatea de exprimare (absența cenzurii);
 egalitatea în fața legii;
 dreptul la azil politic;
 drepturi politice garantate doar pentru creștini (articol 7);
 dreptul la proprietate – era proclamată sacră și inviolabilă, fiind prevăzute doar 3 situații
de expropriere pentru cauză de utilitate publică: căi de comunicații, salubritate publică și
lucrări de apărare națională;
 dreptul la educație (învățământul primar fiind obligatoriu și gratuit);
 inviolabilitatea persoanei și a domiciliului;
 secretul corespondenței.

2. principiul separării puterilor în stat:

a. executivă: - domnul (din 1878, Alteței Regale; din 1881, Regelui) și se bucura de largi
prerogative:
- numește și revocă miniștrii;
- sancționează (își dă acordul) și promulgă (ordonă executarea) legile;
- are drept de grațiere și amnistie politică;
- numește și confirmă în toate funcțiile publice;
- are drept de a bate monedă;
- conduce armata;
- are dreptul de a dizolva Parlamentul;
- acordă distincții și decorațiuni;
- putea să declare război și să încheie pacea;
- încheia convenții cu alte state după ce obținea acordul Parlamentului;
- are rolul de a asigura stabilitatea întregului sistem constituțional (moderator),
fiind deasupra partidelor și menținând echilibrul între cele 3 puteri.
- guvern - prezintă proiectele de lege în fața Camerelor;
- pune în aplicare (execuție) legile;
- pentru a se menține, are nevoie de votul de încrederea al Parlamentului.

b. legislativă: - domn - are inițiativă legislativă (dreptul de a propune legi);

- are drept de veto absolut (poate refuza sancționarea legilor/se opune
unei propuneri sau hotărâri) și promulgă legile;
- Parlament - bicameral - format din Adunarea Deputaților (aleasă pe 4 ani) și
Senat (aleasă pe 8 ani, iar la fiecare 4 ani, jumătate din membri se
reînnoiesc prin tragere la sorți)
- activitatea începea în 15 noiembrie al fiecărui an și se desfășura de-
a lungul a trei luni de zile (sesiune parlamentară);
- desfășoară, în principal, două tipuri de activități: votarea legilor și
adoptarea rezoluțiilor;
- pentru elaborarea legii, era nevoie de acordul ambelor camere, iar
rezoluțiile erau deciziile luate de o singură cameră;
- Adunarea Deputaților discută și votează bugetul;
- este ales prin vot cenzitar;
6
B Oamenii, societatea și lumea ideilor
- are drept de inițiativă și sancțiune a legilor;
- avea drept de interpelare asupra guvernului (întrebări prin care
guvernul trebuia să justifice anumite acte ale sale);
- drept de da vot de blam (de neîncredere) guvernului;
- acordă sau retrage încrederea guvernului.

c. judecătorească: - Înalta Curte de Casație și organele de judecată – hotărârile și sentințele lor

se pronunță în virtutea legii și se execută în numele domnului;
- garanta inamovibilitatea magistraților;
- definea constituirea juriului pentru crime, delicte politice și de presă;
- definea interdicția organizării comisiilor sau tribunalelor excepționale.

Principiile liberale specifice acestei legi fundamentale nu se regăseau în legea electorală care completa
Constituția.
Astfel, normele cenzitare promovau interesele marilor proprietari funciari și ale burgheziei liberale,
electoratul fiind împărțit pe colegii în funcție de avere (categorie electorală care înglobează cetățenii cu aceeași
avere sau cu același rang social):
 trei colegii pentru Senat (dominat de moșieri datorită censului foarte ridicat impus celor cu un
venit anual de peste 800 de galbeni, dar și de cei drept – moștenitorul tronului, mitropolitul,
episcopii)
 patru pentru Adunarea Deputaților – avea dreptul de a vota bugetul
Repartizarea alegătorilor pe colegii era următoarea:
 Colegiul I - votau cei care aveau un venit funciar mai mare de 300 de galbeni (moșieri);
 Colegiul II - cei cu un venit funciar cuprins între 100 și 300 de galbeni (moșieri);
 Colegiul III - cei care plăteau o dare către stat, de cel puțin 80 de galbeni(orășeni);
 Colegiul IV - votau cei care plăteau o dare către stat oricât de mică (țăranii) și categoria
scutită de regula censului – cei care practicau profesiunile liberale:
profesorii, ofițerii în retragere, pensionarii statului.
În 1884, în timpul guvernării liberale, sa adus un amendament acestui articol, și anume: numărul
colegiilor pentru Senat s-au redus de la trei la două și pentru Adunarea Deputaților de la patru la trei.
În 1917, prin modificarea unor articole, a fost posibilă:
 reforma electorală (votul universal) și cea agrară;
 evreii și femeile erau lipsiți/lipsite de dreptul de vot;
 naturalizarea individuală și locuitorilor țării de alte confesiuni - un prim amendament a
fost adus art. 7, în 1879, ca urmare a asumării unor angajamente de către delegația
română prezentă la Congresul de la Berlin (1878).
Nu puteau avea dreptul de alegător:
 servitorii;
 cerșetorii;
 condamnații pentru anumite delicte;
 cei care nu aveau o instrucție minimă (4 clase primare);
 cei care nu desfășurau o activitate folositoare societății dovedită printr-o contribuție,
oricât de mică, la bugetul statului.
Această lege fundamentală, rămasă în vigoare (cu unele modificări din 1879, 1884, 1917) până în 1923, a
contribuit la consolidarea statului modern și la afirmarea dorinței de independență a poporului român.

Importanța Constituției din 1866

 Constituția din 1866 a fost un act de afirmare politică; a fost promulgată de domn fără a ține seama
de suzeranitatea otomană sau garanția colectivă a celor 7 mari puteri;
 A fost esențială în stabilirea și consolidarea instituțiilor statului (care au căpătat o formă definitivă),
punerea bazelor partidelor politice și a sistemului democratic al vieții politice;
7
B Oamenii, societatea și lumea ideilor
 Reglementează drepturile fundamentale ale cetățenilor, libertatea cuvântului, a presei, a întrunirilor,
drepturi politice;
 Realizează un echilibru stabil între puterea executivă, exercitată de monarh, reprezentat de guvern,
puterea legislativă;
 Chiar dacă unele aspecte (cens ridicat, condiționarea cetățeniei de credința religioasă) au ridicat o
serie de critici și probleme, în esență, aceasta rămâne actul constituțional de cea mai mare stabilitate din
istoria României moderne și contemporane;
 Reprezintă, pentru România, momentul de început al constituirii instituțiilor sale interne;
 Constituția din 1866 introducea principii de organizare internă diferite de ceea ce existase până
atunci, făcând o trecere hotărâtă la sistemul politic liberal;
 A fost mai bine de o jumătate de secol un instrument juridic eficient, pe baza căruia a fost guvernată
România modernă.

2. CONSTITUȚIA DIN 1923

Context. În urma Marii Uniri din 1918 s-a simțit necesitatea modificării Constituției din 1866 pentru a se
reglementa noua situație socială. Unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu România a fost ratificată de
Parlamentul României în 1920. În mod tacit, fără să fie abrogată Constituția din 1866, organizarea statului s-a
extins și a funcționat pe tot cuprinsul României întregite. Organele provizorii de conducere din provinciile care
se unesc își încetează funcționarea în 1920. Se impunea o revizuire și pentru a pune de acord vechile prevederi
constituționale cu principiile noi, ale votului universal.
În plus, trebuiau luate în discuție problemele noi venite, legate de asigurarea drepturilor minorităților
naționale și ale confesiunilor religioase. Tema revizuirii Constituției a trezit un mare interes:
 se organizează prelegeri susținute de cunoscuți istorici, juriști, sociologi și filosofi;
 partidele politice vin cu proiecte de constituție;
 PNL, în frunte cu I.I.C. Brătianu, principala forță politică a vremii, ajuns la putere în
1922, își asumă misiunea de a da României constituția așteptată.

Prevederile Constituției din 1923

Constituția din 1923 a fost denumită și Constituția unificării și a fost expresia transformărilor
petrecute în România după Marea Unire din 1918. A fost cel mai important act legislativ, care a stat la
baza edificiului politic și instituțional al României după Marea Unire.
Promulgată la 28 martie 1923, noua Constituție a fost opera Partidului Național Liberal,
reprezenta o adaptare a Constituției din 1866 (avea 8 titluri și 136 de articole, din care 76 de articole
rămâneau neschimbate) și prevedea:
 Ea proclama independența, unitatea și suveranitatea României – ”Regatul României este un
stat național, unitar, indivizibil și nealienabil.” (art. 1 și 2)
 Forma de guvernare a statului era monarhia constituțională ereditară.
 respectarea principiilor generale:
- suveranității naționale – consfințit în art. 33 care prevedea: „puterile statului
emană de la națiune, care nu le poate exercita decât
numai prin delegațiune și după principiile și regulile
așezate în constituțiunea de față”
- separării puterilor în stat:
o puterea executivă: - Rege - exercitată prin intermediul guvernului;
- actele monarhului erau valabile numai dacă
erau contrasemnate de ministrul de resort
(răspundere ministerială);
- numește șeful guvernului;
- numirea și revocarea miniștrilor;
- sancționarea și promulgarea legilor;
8
B Oamenii, societatea și lumea ideilor
- confirmarea în funcțiile publice;
- dreptul de a bate monedă;
- drept de amnistie și grațiere;
- dreptul de a încheia convenții cu alte state; etc.
- Guvern - avea răspundere:
- politică față de Parlament;
- penală față de Curtea de Casație și
Justiție;
- civilă.
- prezintă proiectele de lege în fața Camerelor;
- pune în aplicare (execuție) legile;
- pentru a se menține, are nevoie de votul de
încrederea al Parlamentului.
o puterea legislativă - Regele și Parlamentul (AdDeputaților și Senat)
- au inițiativă legislativă;
- pentru intrarea în vigoare a legilor este
nevoie de acordul ambelor instituții;
- Parlamentul - are drept de control asupra puterii
executive;
- minoritățile sunt reprezentate de drept
o puterea judecătorească - Curtea de Casație și Justiție
- instanța supremă de judecată;
- judecă constituționalitatea legilor;
- judecătorii sunt inamovibili, ceea ce asigură
independența acestora.
- guvernării reprezentative;
- responsabilității ministeriale.
 acorda largi drepturi și libertăți cetățenești democratice, cum ar fi:
- egalitatea tuturor în fața legii;
- votul universal direct, secret, pentru toți cetățenii;
- desființarea privilegiilor de clasă;
- drepturi egale cu ale românilor pentru naționalitățile conlocuitoare;
- libertatea muncii;
- libertatea conștiinței și a învățământului;
- libertatea presei, a cuvântului și a întrunirilor;
- se garanta proprietatea privată (prevedea exproprierea în caz de utilitate publică; statul
primește dreptul de proprietate asupra zăcămintelor miniere și bogățiilor de orice natură
ale subsolului).
- inviolabilitatea domiciliului.
 Votul era universal, egal, direct, obligatoriu și secret, pe baza reprezentării majorității (doar
pentru bărbați peste 21 de ani. Se exceptau de la dreptul de vot femeile, magistrații și militarii de
carieră, iar la art. 6 se spunea că „(…) legi speciale, votate cu majoritatea de două treimi, vor
determina condițiile sub care femeile pot avea exercițiul drepturilor civile.”
 În 1926, legea electorală stabilea ”prima electorală”, potrivit căreia partidul care obținea 40%
din totalul voturilor primea 50% din locurile din Parlament. Cealaltă jumătate era împărțită între
celelalte partide care obținuseră pragul parlamentar de cel puțin 2%. Doar dacă nu se obțineau
40% din voturi, împărțirea se făcea proporțional cu numărul de voturi.

Importanța Constituției din 1923

În 1923, se poate spune că se produce o revizuire a Constituției de la 1866, semnificând în esență
adaptarea textului constituțional la noua situație, internă și internațională a statului român. Prin această
9
B Oamenii, societatea și lumea ideilor
constituție s-au consacrat hotărârile luate de poporul român, în 1918, privind unirea Basarabiei, Bucovinei și
Transilvaniei cu România.
Constituția din martie 1923 a avut un rol important în consolidarea statului român unitar, a independenței
și suveranității sale, definind mai precis trăsăturile și conținutul regimului politic din România.
Ea a facilitat manifestarea liberă a tuturor cetățenilor, grupărilor și formațiunilor politice și accesul la
viața politică pentru categorii sociale foarte largi.
Constituția a contribuit la crearea cadrului de funcționare a regimului politic instituțional, format dintr-un
ansamblu de instituții statale, partide și grupări politice, organisme sociale, obștești și culturale.
Constituția din 1923 a consfințit monarhia și continuitatea ei, apreciată în epocă ca factor al stabilității
statului, al păstrării intereselor tuturor categoriilor sociale, al menținerii unității statale depline. În ciuda
criticilor aduse de formațiunile politice aflate în opoziție la momentul elaborării ei, ea a fost acceptată de
acestea în momentul când au venit la guvernare și poate fi considerată printre cele mai avansate din Europa
interbelică.

3. CONSTITUŢIA DIN 1991

Context. Anul 1989 marchează colapsul comunismului în Europa de Est, mai precis în Bulgaria, Ungaria,
Polonia, Cehoslovacia, R.D. Germană. La fel se întâmplă și cu regimul comunist în România, Ceaușescu fiind
arestat și executat. Prăbușirea regimului comunist în România, revenirea la un regim democratic după 1989 și
instaurarea statului de drept au impus necesitatea elaborării unei noi Constituții, care să înscrie principiile
democratice.

Prevederile Constituției din 1991

După evenimentele din 1989, când regimul comunist a fost abolit, societatea românească a evoluat spre
democrație. În 21 noiembrie 1991 Parlamentul (Adunarea Constituantă) a adoptat noua Constituție care a
fost supusă unui referendum de aprobare de către poporul român la 8 decembrie 1991. Constituția a fost
modificată și completată în 2003, înainte de acceptarea în NATO.
Actul constituțional este structurat pe 8 titluri, împărțite pe capitole, secțiuni și articole (156):
 Statul român:
- În art. 1 se subliniază: „România este un stat de drept, democratic și social, în care
demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenești, libera dezvoltare a personalității umane,
dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme și sunt garantate”.
- Principiul suveranității naționale este menționat în art. 2: „Suveranitatea națională
aparține poporului român care o exercită prin organele sale reprezentative și prin referendum”.
- Forma de guvernământ este republica cu regim politic semi-prezidențial (imprecizia
formulării este reflectată în plan practic de disputele politice și constituționale asupra ”esenței”
regimului politic românesc și de propunerile divergente de a-l clarifica, revizuind Constituția fie
pentru modelul parlamentar, fie pentru cel prezidențial).
 Drepturi fundamentale:
 dreptul la viață și dreptul la integritate fizică și psihică sunt garantate (art. 22);
 libertatea individuală și siguranța persoanei (inviolabile) (art. 23);
 pedeapsa cu moartea și tortura sunt interzise;
 libertatea de exprimare, libertatea întrunirilor și libertatea de opinie;
 dreptul la liberă circulație în țară și străinătate (art. 25);
 secretul corespondenței;
 dreptul la informație (art. 31);
 dreptul la învățătură – se garantează gratuitatea învățământului de stat în condițiile legii;
 dreptul de a fi ales și de a alege;
 inițiativa legislativă a electoratului (art. 73)
 dreptul de a fi ales în Parlamentul European;
 dreptul la proprietate este inviolabil.
10
B Oamenii, societatea și lumea ideilor
 Principii generale:
 îmbină principiile democratice tradiționale cu noul context european;
 se inspiră din Constituția franceză din 1958, dar sistemul politic propus este un
compromis: - un stat unitar, dar în care autoritatea centrală și locală se întâlnesc în persoana
prefectului;
- o republică ”semi-prezidențială”, în care Președintele este ales de popor, dar
puterile îi sunt mai limitate decât în republicile prezidențiale.
 sunt restabilite pluripatidismul, drepturile și libertățile politice și cetățenești;
 puterile în stat sunt separate (principiul separării puterilor în stat), în concordanță cu
principiile democrației => se regăsesc principii democratice tradiționale și cele noi, europene;
 principiul separării puterilor în stat - prevederi:
 puterea executivă – este deținută și exercitată de către:
1. Președintele - ales prin vot universal, direct, egal, secret, pe o
perioadă de 4 ani (5 ani, după revizuirea din 2003);
- reprezintă statul;
- veghează la respectarea Constituției și la buna
funcționare a autorităților publice;
- este mediator între puterile statului, precum și între
stat și societate;
- numește primul-ministru și Guvernul.
2. Guvernul - potrivit programului său de guvernare acceptat de
Parlament:
- asigură realizarea politicii interne și externe;
- exercită conducerea generală a administrației pub.
 puterea legislativă - deținută de Parlamentul bicameral (Camera
Deputaților și Senat) este organul reprezentativ și
unica autoritate legiuitoare a țării;
- legile adoptate de Parlament se trimit spre
promulgare Președintelui.
* În 2009, prin referendum, s-a votat introducerea Parlamentului unicameral cu maximum 300 de
parlamentari, fără ca modificarea să fie introdusă deocamdată în Constituție.
 puterea judecătorească - este exercitată de către instanțele de judecată;
- este reprezentată de judecătorii, tribunale, curți
de apel și Curtea Supremă de Justiție;
- veghează la respectarea legilor;
- judecătorii sunt independenți și se supun numai
legii.
 principiul supremației legii - nimeni nu este deasupra legii și nu se poate sustrage
prevederilor sale;
 Dreptul de vot - este asigurat tuturor cetățenilor și este „universal, egal și direct, secret și liber
exprimat (art. 59)”;
- dreptul de vot de la vârsta de 18 ani împliniți până în ziua alegerilor, inclusiv.

Importanța Constituției din 1991

A asigurat revenirea la regimul democratic și avansarea țării spre ”statul de drept”. Restabilește o serie de
principii fundamental democratice și introduce noi principii constituționale europene.
Într-un stat democratic, precum cel românesc de după 1989, drepturile omului sunt garantate prin
Constituție. Dar, într-o democrație, nu doar statul veghează la respectarea drepturilor omului, ci și societatea
civilă, sistemul organizațiilor constituite de cetățeni, autonome față de stat, care reprezintă o formă de protecție
față de monopolizarea puterii de către stat.

11
B Oamenii, societatea și lumea ideilor
Cu toate limitele sale, Constituția din 1991 a asigurat suportul instituțional al unei dezvoltări democratice.
Procesul de integrare europeană a arătat imperfecțiunile sistemului constituțional, ceea ce a dus la revizuirea
Constituției în 2003, cu scopul introducerii unor modificări care să permită adaptarea mecanismelor românești
la cele europene.
Constituția din 1991 a creat cadrul juridic în care să se dezvolte democrația postdecembristă. În ciuda
fragilității, în 1992 au avut loc primele alegeri democratice în aproape 50 de ani, iar în 1996, prima alternanță la
guvernare. Democrația românească se dezvoltă, iar Constituția îi permite această evoluție, în ciuda unor lipsuri
și critici aduse ei.

12