CONSTITUȚII – sinteză pentru BAC

Definiție: Constituţia este legea fundamentală a unui stat, în care sunt prevăzute
principiile de bază ale conducerii statului, atribuţiile instituţiilor fundamentale ale statului şi
drepturile, libertăţile şi obligaţiile cetăţenilor.

Introducere
Primele documente cu rol constituțional au fost Regulamentele Organice (în Ţara
Românească în 1831 şi în Moldova în 1832).
Ele au fost înlocuite în 1858 de Convenţia de la Paris, care a fost urmată, în 1864, de
Statutul Dezvoltător al Convenţiei de la Paris, constituţia autoritară a domnitorului Al. I.
Cuza.
Prima constituţie modernă a României a fost constituţia liberală din 1866. În 1923 a
fost adoptată prima constituţie democratică. În 1948, instaurarea regimului comunist în mod
oficial s-a făcut prin adoptarea unei constituţii prin care România devenea republică şi care a
deschis calea către un regim totalitar. În perioada comunistă au fost adoptate trei constituții:
 1948,
 1952,
 1965.
România a redevenit democraţie în 1989, fapt consfinţit prin constituţia din 1991.

Proiecte politice ce urmau să devină documente cu caracter constituțional

Secolul al XVIII-lea
 Gazeta Mercure de France, în 1746, publică ceea ce s-ar putea numi un proiect
de Constituție a lui Constantin Mavrocordat. Interesant este că el pune
problema, mult înainte de revoluția francezilor, eliberării sociale.
 Memoriul de la Focșani din 1772, susţinea unirea Moldovei cu Ţara
Românească;
 Memoriul de la Șistov din 1791, revendica unirea şi independenţa Principatelor
sub protecţia Rusiei şi Austriei;
Sec. XIX
Un nou proiect politic s-a conturat cu prilejul mişcării revoluţionare de la 1821 din
Ţara Românească, condusă de Tudor Vladimirescu

Proclamaţia de la Padeş şi Cererile norodului românesc, se propuneau :

 reformarea administraţiei, justiţiei, învăţământului;
 libertatea comerţului;
 respectarea autonomiei Principatelor;
 instituirea principiului suveranităţii poporului.
Constituţia cărvunarilor.

1
By Fercu
 În 1822, mica boierime din Moldova, în frunte cu Ionică Tăutul, a elaborat un proiect
de lege fundamentală cunoscut cu numele de Constituţia cărvunarilor Proiectul cuprindea
revendicări precum :
 garantarea libertăţii persoanei;
 egalitatea cetăţenilor în faţa legii;
 formarea unei adunări reprezentative – Sfatul Obştesc.
Programul politic paşoptist
Petițiunea Proclamației; Petițiunea Națională; Proclamația de la Izlaz (a funcționat
în timpul guvernării provizorie); Prințipiile Noastre pentru Reformarea Patriei; Dorințele
Partidei Naționale.

Documente constituţionale din secolul al XIX-lea

Regulamentele Organice

În timpul protectoratului rusesc, sub supravegherea generalului rus Pavel Kiseleff, s-au
constituit două comisii boiereşti care au redactat primele legi fundamentale cu rol de
Constituţie.
Regulamentele Organice au intrat în vigoare în iulie 1831 în Ţara Românească şi în
ianuarie 1832 în Moldova și au rămas în vigoare până în 1858, în ambele principate. În Ţara
Românească, în timpul Revoluţiei de la 1848, Regulamentul Organic a fost suspendat, rolul
de Constituţie fiind jucat de Proclamaţia de la Izlaz.

Prevederi:
1. Modernizarea organizării interne, prin instituirea, pentru prima dată, a principiului
separării puterilor în stat:
 autoritatea executivă era exercitată de domn, ales pe viaţă de Adunarea
Obştească Extraordinară și era ajutat de Sfatul Domnesc (Guvern);
 autoritatea legislativă era exercitată de Adunarea Obştească, formată din boieri,
aleasă pe 5 ani (făcea legi, prezenta domnului rapoarte, Mitropolitul ţării avea
funcţia de preşedinte al Adunării);
 autoritatea judecătorească era exercitată de instanţele de judecată (Înaltul
Divan + tribunale); Aspecte moderne: se formează Corpul de avocaţi şi
Procuratura, s-au interzis tortura şi maltratarea fizică;
2. Recunoaşterea şi garantarea libertăţii comerţului;
3. Învăţământul este pentru prima dată reglementat de stat prin înfiinţare de şcoli
elementare, în capitalele de judeţ şi a unor colegii în limba naţională, la Iaşi şi la Bucureşti.
Cu toate că au încercat să modernizeze societatea românească, Regulamentele
Organice vor fi contestate mai târziu de români, deoarece Rusia a introdus un articol adiţional
prin care ele nu puteau fi modificate decât cu acordul Rusiei şi Imperiul Otoman.
Pe baza lor au condus următorii domni regulamentari, numiţi după ce armata rusă s-a
retras din cele două Principate:
 în Ţara Românească: Alexandru Ghica (1834-1842) şi Gheorghe Bibescu
(1842-1848);

2
By Fercu
  în Moldova: Mihail Sturdza (1834-1849).

Convenţia de la Paris (1858)

Între 1853 şi 1856 a avut loc Războiul Crimeii încheiat cu Congresul de la Paris
(1856), aici s-a adoptat un Tratat de pace, care, referitor la cele două Principate, prevedea
înlocuirea protectoratului rusesc cu garanţia colectivă a celor şapte mari puteri europene
(Franţa, Marea Britanie, Prusia, Regatul Sardiniei şi Piemontului, Austria, Turcia şi Rusia).
În 1857, la Iaşi şi la Bucureşti, au avut loc adunări ad-hoc, prin care românii şi-au
exprimat opţiunea privind unirea celor două Principate. Marile puteri europene s-au reunit
iarăşi la Paris în 1858, unde au adoptat Convenţia de la Paris, document cu rol constituţional
pentru cele două Principate, valabil până în 1864;

Prevederi:
 fiecare Principat era condus de către un domnitor, ales pe viaţă de Adunarea
electivă;
 în fiecare Principat, funcţiona câte o Adunare electivă, aleasă pe 7 ani, ce
exercita puterea legislativă;
 puterea executivă era încredinţată domnitorului, care guverna cu ajutorul
Consiliului de Miniştri (câte unul pentru fiecare principat);
 singurele instituţii comune erau Comisia Centrală (rol legislativ) şi Înalta Curte
de Casaţie şi Justiţie, ambele cu sediul la Focşani;
 erau abolite privilegiile boierimii;
 se avea în vedere, pe viitor, modernizarea relaţiilor dintre marii proprietari şi
ţărani;
 denumirea statului: Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei.

Statutul Dezvoltator al Convenţiei de la Paris (1864)

Era nevoie de o nouă lege fundamentală care să reflecte realităţile specifice evoluţiei
statului român. Prin urmare, în anul 1864, a fost adoptat un nou document cu rol de lege
fundamentală, aprobat prin plebiscit de populaţia cu drept de vot, numit Statutul Dezvoltator
al Convenţiei de la Paris.

Prevederi:
 domnitorul, cu putere sporită, avea şi iniţiativă legislativă, numea un sfert (64)
din membrii nou creatului Corp Ponderator şi pe preşedintele Camerei
(Adunării);
 Parlamentul devine bicameral: Adunarea era formată din membri aleşi şi avea
regulament de funcţionare alcătuit de guvern, iar Corpul Ponderator (Senatul)
cu un sfert din membrii numiţi de domn, verifică legile, primeşte petiţii,
veghează respectarea Statului Dezvoltator.

3
By Fercu
 Constituţia liberală din 1866
Contextul şi cauzele elaborării constituţiei:
Contextul este cel legat de instaurarea dinastiei străine. În 1866 este adus în România
ca domn şi confirmat de votul poporului Carol I, un prinţ din familia nobiliară germană
Hohenzollern-Sigmaringen. Titulatura sa va fi iniţial aceea de domn (în perioada 1866 -
1878), alteţă regală (1878 – 1881), iar din 1881 și până în 1914, cea de rege.
Principalele cauze ale elaborării constituţiei au fost: dorinţa oamenilor politici români
de a organiza un stat cu adevărat modern şi dorinţa lor şi a regelui de a crea o imagine
favorabilă României pe plan internaţional.
Adunarea Legislativă a adoptat o constituţie liberală, după modelul celei belgiene, în
1866.
Principiile de bază ale constituţiei din 1866 au fost următoarele:
 separaţia puterilor în stat (legislativă, executivă, judecătorească),
 suveranitate naţională (puterile statului emană de la naţiune),
 responsabilitatea ministerială (miniştrii răspund în faţa legii pentru actele lor),
 monarhie ereditară şi constituţională: România este condusă de moştenitori din
casa de Hohenzollern-Sigmaringen. Aceştia trebuiau crescuţi în religia
ortodoxă.
Puterile statului:
Putere legislativă era deţinută de Parlament şi rege.
Parlamentul era alcătuită din Adunarea Deputaţilor şi Senat. Membrii celor două
camere erau aleşi prin vot cenzitar. În Senat însă erau şi unii membrii de drept: foşti
parlamentari aleşi în două legislaturi, foşti miniştrii, generalii, mitropoliţii şi episcopii,
reprezentanţi ai universităţilor, membrii trimişi de Academia Română etc.
Atribuţiile Parlamentului erau următoarele: elaborarea proiectelor de legi, votarea
legilor, adoptarea bugetului ţării (bugetul este reprezentat de banii ce revin într-un an fiecărui
minister din produsul intern brut);

Puterea executivă era deţinută de Guvern şi rege.

Atribuţiile Guvernului erau de a pune în aplicare legile şi de a elabora proiecte de legi.
Miniştrii erau răspunzători pentru faptele lor în faţa Parlamentului.
Regele
Funcţia de rege putea fi deţinută de descendenţi pe linie masculină ai regelui Carol I
(femeile şi descendenţii lor se excludeau de la acest drept). Dacă nu existau descendenţi
direcţi pe linie masculină ai regelui, atunci succesiunea revenea fratelui cel mai în vârstă al
regelui sau moştenitorilor lui. Atribuţiile legislative ale regelui erau: sancţionarea şi
promulgarea legilor (regele îşi dădea acordul, prin semnătură, pentru punerea în aplicare a
legilor votate de Parlament); dreptul de veto absolut asupra legilor (regele putea respinge o
lege, pe care apoi o trimitea Parlamentului spre reanalizare), propunerea unor proiecte de legi
spre votul Parlamentului.

4
By Fercu
 Atribuţiile executive ale regelui erau următoarele: numea şi revoca miniştrii, numea şi
confirmă în funcţii publice, putea dizolva Parlamentul, conducea armata, bătea monedă
(emitea monedă cu chipul său), acorda graţiere (suspendarea pedepselor, de obicei pentru
cazuri umanitare). Cea mai importantă atribuţie a regelui era cea de a dizolva Parlamentul, dar
regii României până la Carol al II-lea nu au exercitat-o. Constituţia prevedea că în caz de
dizolvare a Parlamentului trebuiau organizate alegeri parlamentare în cel mai scurt timp.
Parlamentul putea fi dizolvat o singură dat într-un an.
Puterea judecătorească se exercita prin Curţi de Judecată şi Tribunale. Cea mai
înaltă instanţă era Curtea de Justiţie şi Casaţie.
Drepturile şi libertăţile cetăţeneşti erau:
 libertatea persoanei (nimeni nu poate fi urmărit sau arestat decât în cazuri
prevăzute de lege), libertatea întrunirilor (dreptul de a organiza adunări
publice), libertatea asocierilor (dreptul de a alcătui organizaţii: ex. partide,
sindicate etc.), libertate conştiinţei (dreptul de a avea propriile, idei, credinţe,
dar respectând ordinea publică şi bunele moravuri), libertatea presei (dreptul de
a publica propriile idei);
 inviolabilitatea domiciliului, inviolabilitatea proprietăţii, inviolabilitatea
corespondenţei (aceste prevederi care interzic pătrunderea în domiciliu fără
acordul persoanei sau fără mandat judecătoresc, preluarea unei proprietăţi sau
citirea corespondenţei private au rolul, în primul rând, de a apăra cetăţeanul în
faţa abuzurilor reprezentanţilor instituţiilor statului şi abia apoi în faţa
abuzurilor persoanelor fizice);
 libertatea învăţământului; învăţământul primar era gratuit şi obligatoriu.
Sistemul electoral era bazat pe votul cenzitar (votau cei care aveau o anumită avere,
prevăzută de lege). Populaţia era împărţită în 4 colegii electorale, după avere: la colegiul I şi
II votau marii proprietari funciari, la colegiul III votau burghezii, liber profesioniştii şi ofiţerii
în retragere, iar la colegiul IV votau ţăranii. La colegiul IV votul era indirect, prin
reprezentanţi (adică ţăranii îşi alegeau dintre ei nişte reprezentanţi şi doar aceia votau). În
1884 s-a modificat legea electorală prin desfiinţarea colegiului IV şi a votului indirect. Votau
toţi cei care plăteau un impozit către stat.

Consecinţele elaborării constituţiei din 1866:

România devine un stat modern, guvernat după principiile liberalismului: separaţia
puterilor în stat, drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, garantarea proprietăţii private.
România va avea o viaţă politică stabilă, al cărei garant este regele, care are, prin
constituţie, rolul de a păstra echilibrul între forţele politice şi instituţiile statului (arbitru
politic).

CONSTITUȚIILE DEMOCRATE
Constituţia democratică din 1923

Contextul şi cauzele elaborării constituţiei din 1923

Unirea din 1918 a adus în interiorul graniţelor României teritorii noi cu numeroase
minorităţi naţionale şi religioase. Constituţia statului trebuia să se adapteze la noile realităţi.
5
By Fercu
 În 1918 s-a introdus votul universal, fapt care trebuia consemnat şi în constituţie.
În 1921 s-a realizat reforma agrară, fapt ce a însemnat exproprierea marilor moşii.
Constituţia trebuia să prevadă exproprierea în caz de utilitate publică prin legi speciale.
Constituţia din 1923 reproduce cea mai mare parte a textului celei din 1866. Apar însă
câteva schimbări importante faţă de constituţia din 1866:
În art. 1 se specifică faptul că România este stat naţional, unitar şi indivizibil:
conceptul de stat naţional şi unitar, adică alcătuit dintr-o naţiune majoritară pe un singur
teritoriu politic, a fost nou introdus.
Proprietatea nu este un drept absolut, ca în 1866 (în caz de utilitate publică se pot
realiza exproprieri). În 1866, cazurile de utilitate publică erau stabilite doar prin constituţie,
şi anume: lucrări de comunicare, de salubritate publică şi de apărare a ţării. În 1923 se
prevede că utilitatea publică se stabileşte prin legi speciale (aşa cum a fost cazul legii agrare
din 1921). De asemenea bogăţiile subsolului, căile de comunicaţie, apele şi atmosfera sunt
proprietatea statului.
Votul este universal pentru bărbați, spre deosebire de votul cenzitar din 1866.
Se menţionează egalitatea în drepturi fără deosebire de clasă socială şi fără deosebire
de origine etnică, limbă şi religie. Constituţia din 1866 prevedea doar egalitatea fără
deosebire de clasă socială.
Biserica ortodoxă este biserica dominantă în stat iar cea Greco-catolică este
privilegiată în raport cu celelalte culte. În constituţia din 1866 se menţiona ca religie oficială
cea ortodoxă. Se acceptă căsătoria civilă fără ca în prealabil să se oficializeze ceremonia
religioasă.
Consecinţele elaborării constituţiei din 1923:
 România devine stat democratic.
 România se adaptează realităţilor politice, economice şi sociale de după Marea
Unire.

Constituţia din 1991

Contextul şi cauzele elaborării constituţiei

În contextul revenirii României la pluripartidism, în 1989, constituţia comunistă
trebuia înlocuită pentru a menţiona noua stare de fapt, dar şi pentru a garanta respectarea
drepturilor cetăţeneşti şi pentru a permite dezvoltarea regimului politic democratic.

Principii de bază ale constituţiei din 1991

Primul capitol al constituţiei este intitulat chiar Principii generale şi cuprinde
principiile fundamentale, specifice unui regim democratic: separaţia puterilor în stat,
suveranitate naţională, egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legii, pluripartidismul. Forma de
guvernare a statului este republica, iar România este considerată stat de drept, democratic şi
social. Sintagma stat de drept democratic şi social subliniază ideea că în România sunt
garantate, prin instituţiile statului, respectarea legii şi accesul liber la justiţie (statul de drept),
se respectă principiile democratice (statul democratic), statul respectă personalitatea umană şi
intervine pentru realizarea binelui comun, prin măsuri de protecţie a cetăţenilor săi în situaţii

6
By Fercu
ordinare dar şi extraordinare, în caz de calamitate sau criză, ori prin protecţia şi asigurarea de
şanse pentru categoriile defavorizate (statul social). Între principiile generale menţionate în
acest prim capitol amintim şi garantarea dreptului minorităţilor naţionale de a-şi păstra limba
şi tradiţiile, întărirea legăturilor cu românii aflaţi în afara ţării, dezvoltarea relaţiilor paşnice cu
toate statele, respectarea tratatelor internaţionale.

Puterile statului:
Puterea legislativă este deţinută de Parlament, alcătuit din Camera Deputaţilor şi
Senat. Parlamentul este ales pentru o perioadă de patru ani şi are ca principale atribuţii
adoptarea legilor şi a bugetului. Iniţiativa legislativă (adică propunerea unor proiecte de legi)
aparţine membrilor parlamentului, membrilor guvernului, dar şi cetăţenilor, dacă un proiect
este semnat de cel puţin 250000 de cetăţeni din cel puţin un sfert din judeţele ţării.
Puterea executivă este reprezentată de Guvern şi Preşedintele României. Guvernul
urmăreşte punerea în aplicare a legilor. Primul ministru este propus de preşedinte, în urma
consultării cu partidul sau partidele care deţin majoritatea parlamentară. El propune
Parlamentului spre aprobare o listă de miniştri. Guvernul răspunde politic în faţa
Parlamentului; el poate fi demis de Parlament prin acordarea votului de neîncredere.
Preşedintele României este ales prin vot universal pe o perioadă de 4 ani
(amendament: la revizuirea constituţiei, în 2003, s-a ridicat mandatul la 5 ani). Aceeaşi
persoană are voie să obţină maxim două mandate. Rolul fundamental al Preşedintelui este
acela de a exercita funcţia de mediere între puterile statului.
Preşedintele are următoarele atribuţii: desemnează primul-ministru, promulgă legile
(le contrasemnează, pentru a le aproba intrarea în vigoare), poate dizolva Parlamentul, în
cazul în care acesta a respins de două ori învestitura unui guvern (dar poate dizolva
Parlamentul o singură dată într-un an), este comandant suprem al armatei, conferă decoraţii,
acordă graţiere, încheie tratate internaţionale pe care le propune aprobării Parlamentului,
emite decrete.

Puterea judecătorească. Judecătorii sunt independenţi de puterea politică şi

inamovibili (nu pot fi transferaţi, înlocuiţi sau destituiţi decât de Consiliul Superior al
Magistraturii). Cea mai înaltă instituţie judecătorească este Curtea Supremă de Justiţie.

Drepturile şi libertăţile cetăţeneşti

Sunt specificate drepturile şi libertăţile obişnuite într-o constituţie democratică:
libertatea persoanei, libertatea întrunirilor şi asocierilor, libertatea presei, inviolabilitatea
domiciliului, inviolabilitatea proprietăţii, dreptul de vot. Spre deosebire de constituţia
democratică din 1923, cea din 1991 specifică şi protecţia din partea statului român de care se
bucură cetăţenii români aflaţi în străinătate, cetăţenii străini şi apatrizi (cei care nu au niciun
fel de cetăţenie) pe teritoriul României, respectarea tuturor tratatelor privind drepturile
omului, semnate de România.
Constituţia din 1991 prevede şi dreptul la viaţă, interzicerea torturii, a muncii forţate
şi a pedepsei cu moartea, protecţia persoanelor cu handicap, protecţia familiei, a copiilor şi a
tinerilor.

7
By Fercu
 Pentru a garanta apărarea drepturilor cetăţeneşti, este înfiinţată instituţia Avocatul
Poporului, la care poate să facă apel orice cetăţean care se consideră nedreptăţit.

Consecinţele adoptării constituţiei din 1991

Prin constituţia din 1991, România redevine stat democratic şi stat de drept (adică un
stat ale cărui legi se bazează pe respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, un stat în care
funcţionarea instituţiilor se face pe baza legilor, justiţia este independentă, iar cetăţenii sunt
protejaţi de excesul de autoritate al instituţiilor). Trecerea de la statul autoritar comunist la
statul de drept a întâmpinat anumite dificultăţi.
Intrarea României în Uniunea Europeană în 2007 a fost o recunoaştere la nivel
european a faptului că în ţara noastră statul de drept funcţionează.

Constituţiile totalitare
1. Constituţia din 1948

Contextul şi cauzele elaborării constituţiei din 1948

Primul guvern comunist s-a format în 1945, dar, pentru că şeful statului era încă regele
Mihai, comuniştii nu au reuşit să instituie atunci un regim totalitar. La 30 decembrie 1947,
regele a fost silit să abdice, România fiind proclamată republică. Noile condiţii politice, dar
mai ales schimbarea formei de guvernare, au făcut necesară adoptarea altei constituţii, fapt
realizat în 1948. Conform acesteia, numele ţării era Republica Populară Română.

Principiile constituţiei:
Unele prevederi sugerau că noul regim se conduce aparent după principii democratice,
ca de exemplu:
 egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legii (fără deosebire de sex, naţionalitate,
rasă, religie sau grad de cultură);
 garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti fundamentale (libertatea
conştiinţei, a presei, a întrunirilor etc.);
 responsabilitatea miniştrilor (miniştrii răspund în faţa justiţiei pentru faptele
lor);
 suveranitatea poporului, principiu cuprins în formula puterea de stat emană de
la popor.
Totuşi, unele elemente arată caracterul totalitar al regimului:
 nu se respectă principiul separaţiei puterilor în stat (legislativul are puteri
executive, executivul se implică în justiţie);
 deşi este menţionată proprietatea particulară, se specifică faptul că la baza
dezvoltării economice a României se află proprietatea de stat (cuprinsă în
formula bunurile comune ale poporului);
 constituţia prevede că economia naţională este planificată de către guvern (nu
este o economie liberă).
Conducerea statului era împărţită între Marea Adunare Naţională şi Guvern. Marea
Adunare Naţională, de fapt noul parlament, este considerată „organul suprem al puterii de

8
By Fercu
stat”. Ea are atât atribuţii legislative, cât şi executive: votează legile şi bugetul, se ocupă de
problemele de pace şi de război, dar formează şi guvernul şi stabileşte atribuţiile ministerelor.
Marea Adunare Naţională este condusă de Prezidiul Marii Adunări Naţionale, alcătuit din 19
membri, dintre care unul este preşedinte. Prezidiul are atribuţii pe care de obicei le deţine un
şef de stat cu puteri sporite: emite decrete, interpretează legi, numeşte în unele funcţii publice,
are drept de graţiere, conferă decoraţii, reprezintă ţara în relaţiile internaţionale, numeşte
ambasadorii etc. Guvernul coordonează şi planifică economia naţională, realizează bugetul şi
asigură ordinea publică şi securitatea statului. La nivel local, conducerea este deţinută de
consilii populare (din 1950, sfaturi populare), alese prin vot universal.
Instituţiile judecătoreşti sunt supuse presiunii politice. La toate instanţele, cu excepţia
Curţii Supreme, judecarea are loc cu asesori populari (un fel de juraţi). Instituţia asesorilor
este explicată în legea privind organizarea instanţelor judecătoreşti. De aici aflăm că asesorii
sunt de fapt, subordonaţi direct puterii politice. În cadrul tribunalelor locale, ei sunt aleşi la
propunerea unor organizaţii ale muncitorilor, ale partidului, ale tineretului, organizaţii
culturale etc. În realitate, absolut toate organizaţiile existente în perioada comunistă erau
controlate de partidul unic, deci şi aceşti asesori erau aleşi, sub îndrumarea organelor de
partid. Asesorii populari pentru tribunalele speciale şi Tribunalul Capitalei, erau aleşi de
Sfatul Popular (pentru consultare, vezi Legea nr. 5 din 19 iunie 1952).

Drepturile şi libertăţile cetăţeneşti

Erau asemănătoare cu cele prevăzute într-o constituţie democratică: egalitatea în faţa
legii, libertatea conştiinţei, libertatea religioasă, libertatea persoanei, libertatea presei,
libertatea întrunirilor, libertatea de asociere, inviolabilitatea domiciliului, secretul
corespondenţei.
O noutate este prevederea conform căreia femeia are drepturi egale cu bărbatul.
Totuşi, pentru unele drepturi sunt introduse limitări, ceea ce poate da loc la interpretări
abuzive (de exemplu, orice asociaţie cu caracter antidemocratic este interzisă), iar dreptul de
proprietate nu este garantat. Mai mult, se specifică faptul că atunci când interesul general o
cere proprietatea privată poate deveni proprietatea statului.
Consecinţele adoptării constituţiei din 1948:
Puterea politică are drepturi nelimitate, fapt care se deduce atât din prevederile legale,
dar, mai ales prin aplicarea abuzivă a acestora (ele nu sunt întotdeauna explicite, ceea ce lasă
loc interpretării în sens totalitar). În practică, orice funcţionar de stat era şi membru al
partidului, deci era subordonat şefului partidului.
Articolele despre proprietate deschid drumul măsurilor de naţionalizare. Se
menţionează că apărarea şi dezvoltarea bunurilor comune ale poporului sunt o îndatorire a
fiecărui cetăţean, iar un alt articol defineşte bunurile comune ale poporului ca proprietate de
stat; deci, cetăţenii au datoria constituţională să dea o parte din proprietate la stat.
Aplicarea acestei constituţii a transformat România în stat totalitar deoarece drepturile
şi libertăţile cetăţeneşti nu au fost deloc respectate. De fapt, adevăratul conducător era şeful
Partidului Muncitoresc Român, Gheorghiu-Dej. Voinţa sa arbitrară, dar şi a altor oameni
politici sau funcţionari publici, era adevărata lege.

2. Constituţia din 1952

9
By Fercu
 În 1952, în condiţiile amestecului U.R.S.S. în treburile interne ale statului român, a
fost adoptată o nouă constituţie care nu aducea modificări fundamentale în organizarea
politică, dar încălca foarte grav independenţa statului român. În capitolul introductiv se
specifica ajutorul acordat de U.R.S.S. pentru eliberarea teritoriului românesc de ocupaţia
germană şi faptul că politica externă a României este una de prietenie cu U.R.S.S. Prevederile
obişnuite despre independenţa şi suveranitatea statului lipseau. Astfel, constituţia consfinţea
faptul că România nu avea politică externă proprie.
Instituţiile statului sunt aceleaşi ca şi în Constituţia din 1948, dar se introduce voalat
principiul partidului unic, specificându-se că Partidul Muncitoresc Român coordonează toate
organizaţiile existente (este forţa conducătoare atât a organizaţiilor celor ce muncesc, cât şi a
organelor şi instituţiilor de stat). Este menționată egalitatea în drepturi fără deosebire de
naționalitate sau rasă. Sunt prevăzute drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, cu şi mai multe limitări
decât în 1948. Organizarea administrativ teritorială este în regiuni şi raioane (în locul
judeţelor), după model sovietic (acest tip de organizare se introdusese printr-o lege din 1950).
Există şi Regiunea Autonomă Maghiară, care cuprinde ţinuturile locuite de secui.
Constituţia din 1952 a fost schimbată în 1965, când România şi-a recăpătat atributele
statului independent. Ea rămâne un simbol al controlului U.R.S.S. asupra politice interne şi
externe româneşti.

3. Constituţia din 1965

Contextul şi cauzele elaborării constituţiei din 1965:

În 1965 a murit Gheorghe Gheorghiu-Dej şi noul şef al Partidului Comunist a fost ales
Nicolae Ceauşescu. El a afirmat deschis independenţa ţării faţă de U.R.S.S. De asemenea,
considera că România făcuse un drum important înspre crearea unei societăţi egalitare, adică
socialiste (avusese loc colectivizarea în 1962). Aceste două aspecte necesitau modificarea
constituţiei. Articolul 1 al constituţiei din 1965 menţionează că numele statului este Republica
Socialistă România şi că este un stat suveran, independent şi unitar, cu un teritoriu inalienabil
(adică nu se poate înstrăina) şi indivizibil. În 1974 se creează funcţia de preşedinte al
republicii, fapt ce duce la modificarea constituţiei pentru a include prerogativele preşedintelui.

Noutăți: se schimbă numele statului în RSR; se schimbă numele partidului în PCR; este
introdusă funcția de președinte al RSR.
Iată cele mai importante modificări ale constituţiei în raport cu legile fundamentale
anterioare:
Se introduce principiul partidului unic, specificându-se faptul că forţa politică
conducătoare a întregii societăţi este Partidul Comunist Român, ceea ce arată fără nicio
îndoială caracterul totalitar al regimului.
Economia României este proclamată ca socialistă, adică economie bazată pe
proprietatea de stat şi cooperatistă asupra mijloacelor de producţie. Acest lucru este reafirmat
prin prevederea conform căreia bogăţiile de orice natură aparţin statului. Este menţionată şi
proprietatea personală, dar ea este limitată la casa de locuit şi construcţiile gospodăreşti anexe,
terenul pe care se află, animalele de producţie şi inventarul agricol mărunt.

10
By Fercu
 Se introduc limitări ale libertăţilor cetăţeneşti, întrucât se menţionează faptul că
libertatea cuvântului, presei, întrunirilor, mitingurilor şi demonstraţiilor nu pot fi folosite în
scopuri potrivnice orânduirii socialiste şi intereselor celor ce muncesc. De asemenea, se
menţionează explicit faptul că statul şi partidul sprijină şi ocrotesc organizaţiile existente, ceea
ce înseamnă, de fapt, că orice organizaţie este controlată de partid. O noutate pozitivă este
însă dată de garantarea proprietăţii private (dreptul de proprietate personală este ocrotit de
lege), prevedere care dispăruse din celelalte constituţii comuniste, sau de stabilirea duratei
maxime a zilei de muncă la 8 ore.
În ceea ce priveşte instituţiile statului, apar modificări importante faţă de constituţiile
anterioare. Marea Adunare Naţională este condusă de un organism numit Consiliul de Stat,
care înlocuieşte Prezidiul Marii Adunări Naţionale. Consiliul de Stat fusese creat în 1961,
printr-o lege care revizuia constituţia din 1952. Din acest organ poate face parte şi primul
ministru, iar din 1974, Consiliul de Stat este prezidat de preşedintele statului, ceea ce
demonstrează o nouă întrepătrundere între puterea legislativă şi cea executivă. Preşedintele
este ales de Marea Adunare Naţională şi are şi funcţia de comandant suprem al forţelor
armate. Cele mai importante atribuţii ale sale sunt: numeşte şi revocă miniştri şi alţi
funcţionari publici, acordă gradele militare, conferă decoraţiile şi titlurile de onoare, acordă
graţierea, acordă cetăţenia română, încheie tratate internaţionale, emite decrete prezidenţiale şi
decizii etc.

Consecinţele adoptării constituţiei din 1965:

Prin această constituţie se conferă statului român un clar caracter totalitar comunist,
deoarece se afirmă rolul politic conducător al partidului comunist şi se specifică faptul că
economia este bazată pe proprietatea de stat.
Revizuirea din 1974 îi conferă şefului statului puteri dictatoriale.
Se afirmă statutul internaţional al României de stat independent şi suveran, ceea ce
lipsea constituţiei din 1952.

Constituția autoritară
Constituția din 1938 sau Constituția Carlistă

Contextul şi cauzele elaborării constituţiei din 1938

Adoptată în contextul în care, în anul 1937, la alegerile parlamentare, niciun partid
politic nu a obţinut 40% din voturi pentru a primi „prima electorală". Constituţia din 1938 este
Constituţia în timpul regelui Carol al II-lea (1930-1940) şi se bazează pe o concepţie
autoritară. Constituţia nu mai emana de la naţiune, ci de la puterea executivă.
Din punctul de vedere al organizării fiecărei puteri în stat, noua constituţie conţine
diferenţe esenţiale faţă de constituţiile anterioare.

Prevederi
Regele este capul statului, puterea legislativă se exercita de către Rege prin
Reprezentanţa Naţională, care se împarte în două: Senatul şi Adunarea Deputaţilor.
Constituţia prevede două atribute esenţiale ale capului statului, şi anume:

11
By Fercu
  persoana regelui este inviolabilă;
 miniştrii lui sunt răspunzători – actele de stat ale Regelui vor fi contrasemnate
de un ministru care, prin aceasta, devine răspunzător de ele.
Prerogativele şefului statului sunt deosebit de mari:
 Regele are atribuţii legislative, executive şi judecătoreşti;
 Regele avea drept de veto absolut, întrucât putea refuza sancţionarea unei legi
fără să fie nevoit să explice refuzul sancţionării acesteia;
 Regele putea dizolva Parlamentul fără să fie obligat să-l convoace într-un
anumit termen;
 Hotărârile judecătoreşti se execută în numele Regelui.
Se introduce votul pentru femei.
Consecinţele adoptării constituţiei
Legitimează regimul autoritar al regelui Carol al II-lea. Exerciţiul puterilor
constituţionale trece în mâinile Regelui, căruia îi este atribuit chiar şi monopolul revizuirii
Constituţiei.

12
By Fercu