Monarhia constituțională și viața politică în România în intervalul 1866-1914;

I. Alegerea prințului străin; adoptarea Constituției din 1866;

După abdicarea forțată a lui Al.I.Cuza, la 11 februarie 1866, imediat este aleasă o ”Locoteneță
domnească”alcătuită din Nicolae Golescu, Lascăr Catargiu și Nicolae Haralambie și un guvern
provizoriu condus de Ion Ghica, sunt inteprinse demersurile necesare pentru aducerea unui
prinț străin, deoarece era în pericol unirea (marile puteri recunoscuseră unirea doar pe timpul
domniei lui Cuza). În aceiași zi este convocat Parlamentul, fiind proclamat domnitor al României
Filip de Flandra, din familia regală a Belgiei, acesta deși acceptase inițial propunerea, o refuză,
fără explicații, la 25 februarie. La 26 februarie 1866 Turcia cere revocatrea Protocolului din 6
septembrie 1859, prin care Austria și Turcia recunoscuseră alegerea lui Cuza.
La 10 martie 1866 a fost convocată o nouă Conferință a celor 7 puteri, la Paris, pentru a lua în
discuție problema românească. Delegația condusă de I.C. Brătianu în cele din urmă îi propune
tronul României lui Carol Anton de Hohenzollern-Sinmaringen, din familia domnitoare a
Prusiei, la 31 martie aflat la Dusseldorf, Brătianu obține acordul prințului Carol de acceptare a
tronului. În acest interval locotenența domnească adopta o serie de măsuri pentru consolidarea
statului național, Decretul din 29 martie 1866, înființa ”guardia orășenească”, cu scopul de a
veghea la liniștea publică, a doua zi este adoptată ”Legea pentru tocmeli de lucrări agricole”,
care oficializa folosirea aparatului de stat în organizarea și desfășurarea lucrărilor agricole, tot la
30 martie este dizolvat și Paramentul, alcătuit din numeroși susținători ai lui Cuza.
Poarta otomană reacționează, prin memoriul înaintat Conferinței puterilor europene de către
Safet pașa, prin care Turcia respinge aducerea în țară a prințului Carol, totodată la 4 iunie 1866
Rusia propune o misiune de anchetă în Principate, în cele din urmă, la intervenția împăratului
Napoleon al III lea al Franței, marile puteri recunosc situația de fapt a României.
Printr-un alt Decret, 13 aprilie 1866, Locotenența domnească a înființat Societatea Literară
Română, viitoarea Academie, după ce încă de la 1 martie fusese înființată Banca României,
prin transformarea filialei din ucurești a ”Băncii Imperiului Otoman”, cu capital preponderent
englez.
În urma unui referendum (plebiscit) organizat în perioada 2/14-20 aprilie 1866, Carol este
confirmat cu peste 685.965 de voturi favorabile și 224 contra și 124.837 abțineri.
Între 21 aprilie și 1 mai 1866 au loc alegeri pentru Adunarea Constituantă, convocat solemn la
28 aprilie/10 mai 1866, Parlamentul țării l-a proclamat domn pe Carol Anton de
Hohenzollern-Sinmaringen, din familia domnitoare a Prusiei, printre primele măsuri adoptate a
fost și grațierea mitropolitului Moldovei Calinic Miclescu, care participase la ”mișcarea
separatistă” din Iași, din 13/15 aprilie 1866.
Noul guvern ales, condus de către Lascăr Catargiu și noua Adunare aleasă au demarat lucrările
pentru adoptarea noii Constituții, la 27 iunie 1866 au rămas doar 4 chestiuni nerezolvate:
Senatul, drepul de veto, cea evreiacă, succesiunea la tron; noua lege a fost adoptată la 11
iunie, a fost promulgată și intră în vigoare la 1/13 iulie 1866, era una dintre cele mai moderne
și progresive constituții din Europa, având la bază modelul belgian. Constituția era structurată
pe 8 titluri, capitole și secțiuni. proclamă principii moderne precum „suveranitate națională”,
drepturi și librtăți cetățenești, separația puterilor în stat, responsabilitatea miniștrilor”,
asigurând, practic, continuitatea actelor legislative anterioare: Regulamentele Organice
(1831/32) și Statutul Dezvoltător al Convenției de la Paris (1864).
Principalele prevederi:
- Se impunea denumirea de România, noului stat, care era o monarhie, un regat
constituțional ereditar;
- Separația puterilor în stat :
a) Puterea executivă: aparținea Domnului, care era șeful statului, cu largi
prerogative, avea dreptul de a convoca, amâna și dizolva Adunarea Deputaților și
Senatul, dreptul de a iniția legi, iniția orice proiect de lege, prin miniștrii săi, pe
care o sancționa (își dădea acordul), și o promulga (ordona executarea ei după
aprobare)-drepturi materie legislativă;
-numea și revoca miniștrii, numea sau confirma în orice funcție publică, era șeful
armatei, cu dreptul de a conferi grade militare, avea drept de amnistie, grațiere,
dreptul de a declara război și de a încheia tratate și convenții, de a bate monedă,
de a acorda decorații, etc.
b) Puterea legislativă: aparținea Parlamentului, numit Reprezentanța Națională,
alcătuită din 2 camere: Adunarea Deputaților și Senatul (ales pe 4, respectiv 8
ani);dreptul de autoconducere, de răspuns la mesajul tronului, de legiferare, de
interpelare, Camera dezbătea și aproba bugetul;
c) Puterea judecătorească: aparține instanțelor de judecată, tribunale, judecătorii,
cea mai înaltă instatanță de judecată este Curtea de Casație, toate hotărârile se
execută în numele Domnului;
- Proprietatea era declarată sacră și inviolabilă;
- Drepturi și libertăți cetățenești; o largă libertate a cuvântului, a exprimării, a
tiparului, dreptul de azil politic
Constituția din 1866 era însoțită și de o Lege electorală, care menținea votul cenzitar,
drept de vot pentru cei care aveau o anumită avere;
Limitele constituției, nu erau prevăzute drepturi pentru femei, militari și izraeliți, art. 7
din Constituție care nu dădea drepturi politice evreilor.
II. Viața politică 1866-1914;
II.1. Guvernările înțelegerii de la”Concordia”, guvernările liberale, 1866-1871;
Viața politică în intervalul 1866-1876 se caracterizează printr-o instabilitate guvernamentală,
dese schimbări de guverne, luptele pentru putere între cele două grupări politice, liberalii
radicali și conservatori.
Între 1866-1871-guvernările coaliției liberale, constituit pe baza înțelegerii de la ”Concordia”, au
fost următoarele:
-guvernul condus de C.A.Kretzulescu, 13 martie-7 august 1867;
- guvernul Ștefan Golescu, 7 august 1867-13 mai 1868;
-guvernul Nicolae Golescu, 1/13 mai-16/28 noiembrie 1868;
Principalele legi și măsuri adoptate în acest interval:
-22 aprilie/4 mai 1867-Legea pentru înființarea unui nou sistem monetar și pentru fabricarea
monedelor naționale;
-modernizarea armatei României;
-15 mai 1867, cu sprijinul transilvăenilor Aaron Florian, A.T. Laurian, Al. Papiu Ilarian se
constituie, la București, Societatea Transilvania;
-13 august 1867 Societatea Literară Română se transformă în Academia Română (prima
ședință a avut loc la 18 august 1867);
-alegeri parlamentare în decembrie 1867, Parlamentul dominat de către liberali;
-februarie 1868 își începe activitatea Camera de Comerț;
-11 aprilie 1868 adoptată Legea construcțiilor de șosele;
-7 decembrie 1868 intră în vigoare Convenția poștală încheiată cu Rusia;
-2 februarie 1868 este semnat Tratatul de alianță între România și Serbia;
-29 iulie 1868, Legea privind organizarea puterii armate;
Sub presiunea puterilor străine principele Carol înlocuiește guvernările ”înțelegerii de la
Concordia”, cu guvernări ale coaliție între conservatori și liberalii moderați: sub conducerea
lui Dimitrie Ghica, 16/28 noiembrie 1868-2 februarie 1869, urmat de guvernul condus de Al.
G. Golescu 2 februarie-20 aprilie 1870;
La 20 aprilie/2 mai 1870 se constituie guvernul de orientare conservatoare condus de
Manolache Costache Epureanu, guvernare azată pe cele două grupări ”Juna dreaptă” de la
București și ”junimea ” de la Iași. În contextual războiului franco prusac din 1870-1871, și în țara
noastră au loc manifestații de simpatie pentu împăratul Napoleon al III lea, cu sprijinul
liberalilor coordonați de către Ion C. Brătianu, se încearcă declanșarea unor insurecții la
București, Craiova, Ploiești și Focșani, sub conducerea lui Eugeniu Carada. Singura acțiune este
”mișcarea” de la Ploiești, la 20 august 1870, când se încearcă proclamarea unei Republici, sub
conducera lui Candiano Popescu, eșuată la intervenția armatelor regale.
La 30 decembrie 1870 principele Carol va înlocui guvernul conservator al lui Emanoil Costache
Epureanu, cu un guvern liberal condus de Ion Ghica, guvern care va rezista până în martie
1871, de numele acestuia se leagă scandalul afacerii Stroussberg; La 10/22 martie 1871 a avut
loc provocarea din jurul sălii Slătineanu, aici se organiza aniversarea zilei împăratului
Germaniei, liberalii radicali, numiți și ”roșii” au organizat o contramanifesație, o provocare, ce a
dus imediat la căderea guvernului Ghica și venirea la putere a consrvatorilor;
2.2.1871-1876 Marea guvernare conservatoare, sub conducerea lui Lascăr Catargiu.
De la 11/23 martie 1871, până în iulie 1876 își începe activitatea guvernarea conservatoare
condusă de Lascăr Catargiu, imediat este restabilită liniștea în București, sub comanda
ministrului de război Emilian Florescu. În timpul acestei guvernări sunt luate o serie de măsuri
care urmau să consolideze proprietatea agricolă:
-1872 Legea învoielior agricole, se introducea clauza ”manu militari”, proprietarii puteau
folosi forța armate împotriva țăranilor care nu-și respectau contractile;
- o nouă lege a armatei ;
-1873- organizarea creditului funciar rural;
-preluarea afacerii Stroussberg de către un consorțiu german;
-10/22 iunie 1875 încheierea Convenției comerciale între România și Austria;
-15/27 martie 1876-Comvenția comercială între România și Rusia;
Pe fondul redeschiderii ”Chestiunii Orientale” și a agravării situației din Balcani, guvernarea
conservatoare este înlocuită, la 24 iulie/3 august 1876 cu guvernul liberal condus de Ion C.
Brătianu, guvern care se va afla la conducerea țării până în anul 1888; Dintre măsurile adoptate
se numără legi privind problema agrară, a bogățiilor naturale, statutul clerului, legea minelor;
-9/21 septembrie 1878 principele Carol este ridicat la rangul de Alteță Regală, titlul de Carol I,
urmată de festivitatea de încoronare ca regi ai României, a lui Carol și a reginei Elisabeta de
Wied, la 10/22 mai 1878; la 18 mai 1881 a fost adoptat ”pactul de familie”-Statutul Casei
Regale, care stabilea succesiunea la tron a principelui Ferdinand de Hohenzolern, iar în 1884
Parlamentul vota legea pentru înființarea Domeniilor Regale, prin care familia regală va fi
înzestrată cu 12 proprietăți cu o suprafață de 118 286 hectare; la 20/22 august 1875 se pusese
piatra de temelie a Castelului Peleș;
-1878-Legea responsabilității ministeriale;
-1878,1882 Legea organizării comunale, armatei, 1878, 1883, a învățământului, 1878,1883;
-17/29 aprilie , Legea privind înființarea Băncii Naționale a României;
-1881 și 1882 Legea privind încurajarea industriei hârtiei/zahărului;
-1881, Legea contra străinilor;
-1882 s-a introdus iluminatul public în București, 1884, Timișoara, primul oraș European cu
iluminat public al străzilor;
-modificarea Constituției din 1866, modificarrea articolului 7, prin care obțineau drepturi
politice și evreii; Legea electorală, 1884 numărul colegiilor electorale a fost redus la trei,
continua să se mențină votul cenzitar;
-1885 Biserica Ortodoxă și a proclamat autocefalia față de Patriarhia ecumenică de la
Constantinopol;
-1886-a fost votat un nou tarif vamal;
-1887-Legea privind încurajarea industriei, erau scutate de impozite, și de taxe vamale
inteprinderile cu cel puțin 25 de angajați și un capital de 50.000 lei;
În anul 1888 opoziția unită a dus la înlocuirea guvernării liberale, iar până în 1895 la guvern se
vor afla conservatorii și junimiștii, în 1995 a fost adoptată Legea minelor,
În anul 1895 regele Carol I a introdus ”rotative guvernamentală”-succesiunea la guverare a
celor două grupări politice liberalii și conservatorii, din 4, în 4 ani. Succesiunea a fost
următoarea: 1895-1899, guvernarea liberal Ion C . Brătianu ; 1899-1901 guvernarea
consetrvatoare, confruntată cu afacerea Hallier; 1901-1904, guvernarea liberal, în 1902, a fost
adoptată legea meseriilor (Legea Missir), iar în 1903 Legea băncilor populare; Răscoala din 1907
a declanșat o gravă criză în societatea românească, în timpul guvernării conservatoare (1905-
1907) și a celei liberale (1907-1910), principala prolemă fiind cea agrară; 1910-1913,
guvernarea conservatoare și 1913, guvernarea liberală a lui Brătianu, este vehiculat
introducerea votului universal, amânat, însă, până după război mondial;