lOMoARcPSD|11654685

Downloaded by Ciupilan Radu (raduciupilan26@gmail.com)

 lOMoARcPSD|11654685

REFERAT
DREPT CONSTITUȚIONAL

DEZVOLTAREA
CONSTITUȚIONALĂ A ROMÂNIEI

Downloaded by Ciupilan Radu (raduciupilan26@gmail.com)

 lOMoARcPSD|11654685

CONSTITUȚIA DIN 1866

Premisele adoptării Constituției din 1866

Constituția din 1866 este actul juridic și politic fundamental al
României adoptat după Unirea Principatelor Române.
După abdicarea la 11 februarie 1866 a lui Alexandru Ioan Cuza, atât liberalii, cât și
conservatorii înclinau, majoritatea, pentru aducerea unui prinț dintr-o dinastie străină
pe tronul României, fapt ce ar H garantat siguranța stabilității politice și sociale.
Astfel, s-a perfectat aducerea în țară a lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen,
care era văr din partea mamei cu Napoleon al III-lea și înrudit și cu regele Prusiei. Carol
a acceptat propunerea la 25 aprilie 1866, obține acordul tatălui său, al regelui Prusiei și al
cancelarului Bismarck pentru plecarea către România.
Prințul a călătorit până la Turnu Severin folosind un pașaport fals, din cauza
conSictului dintre Austria și Prusia. El a fost însoțit pe parcursul călătoriei sale de Ion C.
Brătianu. La 10 mai 1866, Carol I a intrat în București, Hind proclamat domn de către
Adunarea Legislativa, în clădirea Mitropoliei. Cu o lună înaintea venirii lui Carol I,
fusese aleasă Adunarea Legislativă, care s-a transformat după venirea acestuia în
Adunare Constituantă. Această Adunare Constituantă avea rolul de a discuta și a vota
proiectul unei Constituții. Noua lege fundamentală a fost promulgată de domn la 1 iulie
1866.
Constituția din 1866 este prima constituție propriu-zisă a României, adoptată
după modelul Constituției Belgiei din 1831.
Despre Constitutia din 1866, Titu Maiorescu scrie: „A voi să dai apriori unui
popor o constituție care, prin conținutul ei, ar putea 8 mai mult sau mai puțin rațională
înseamnă a trece cu vederea tocmai momentul prin care o constituție este ceva mai mult
decât un simplu obiect al cugetării. Orice popor are, deci, constituția care i se potriveşte
şi care îi aparține.”
El nu ezită să acuze Constituția României de la 1866 de un „prematur liberalism”,
prematur, desigur, deoarece societatea românească nu era întru totul pregătită să se
manifeste în funcție de prevederile şi exigențele acesteia.
Şi tot Maiorescu observă: „Această Constituție (de la 1866) 8ind primită
abstractă, toate legile următoare, prin o fatalitate grea, dar necesară, nu se pot face
decât pe aceeaşi cale abstractă şi acum cerințele poporului nostru sunt de a înțelege cât
se poate de iute ce voi esc aceste legi. Aşadar, când s-a introdus viața publică a statului
nostru de sus în jos, când mai toate formele noastre de viață sunt împrumutate din legile
stat elor de altă cultură, când la ’48 am ars regulamentul organic şi n-am voit să-l
amendăm, să dăm la o parte principiile cele rele şi să păstrăm pe cele bune , ci am voit să
primim în totul formele culturii apusene.”
Se impunea, după Maiorescu, în modernizarea noastră – deci şi în elaborarea
Constituției de la 1866 – păstrarea şi continuarea a ceea ce este în consonanță cu
speciHcul unui popor, iar nu renunțarea la tot ce a fost în trecut.

Downloaded by Ciupilan Radu (raduciupilan26@gmail.com)

 lOMoARcPSD|11654685

Continuitatea era, cu alte cuvinte, obligatorie într-o construcție cultural-politică;

națiunile mici nu au resursele celor mari, şi nu pot suporta fără riscuri orice experiment.
Ideile lui Maiorescu se regăsesc şi la o serie de înaintaşi precum I. H. Rădulescu,
Al. Russo, I. Maiorescu, M. Kogălniceanu, Gh. Asachi
Constituția a fost adoptată în timpul regelui Carol I , Hind cea mai longevivă
constituție (1866-1923) și cea mai importantă realizare a regimului lui Carol I.
La 1 iulie 1866, Carol I promulgă Constituția. Consulului belgian la Bucureşti,
domnitorul îi declara: „România nu are de urmat un model mai bun în toate privintele,
decât exemplul Belgiei. 12 zile mai târziu depunea jurământul : „Prin Constituția ce dăm
astăzi statului român, realizam aspirațiile legitime ale națiunii, garantând interesele
tuturor stărilor precum şi toate drepturile pe care cetățeanul trebuie să le găsească într-o
societate civilizată. Acest act pentru mine este cel mai însemnat al vieții mele, căci el este
pactul de8nitiv care mă leagă pentru totdeauna cu destinele noii mele țări, cu România...
Un guvern monarhic este aşezat. Să stăruim dar cu toți ca, prin leala şi sincera aplicare a
principiilor acestei Constituțiuni, ea să poată produce binefăcătoarele ei roade."
Ea transforma România în monarhie constituțională ereditară (în linie
coborâtoare directă și legitimă a măriei sale principelui Carol I de Hohenzollern-
Sigmaringen, din bărbat în bărbat. prin ordinul de primogenitură și cu exclusiunea
perpetuă a femeilor și coborâtorilor lor - Art. 82) și prevedea principii democratice
precum: separarea puterilor în stat, responsabilitate ministerială, drepturi și libertăți
cetățenești, dar menținea totodată votul cenzitar (persoanele puteau vota pe baza unei
sume de bani, astfel cei care votau erau adesea marii proprietari de pământuri, în
majoritate conservatori).
A fost prima constituție elaborată fără concurs străin și fără aprobare externă,
devenind un act de manifestare a independenței, făcând abstracție de suzeranitatea
otomană și garanția colectivă a celor 7 mari puteri, oferind totodată cadrul pentru
evoluția statului român pe baze moderne și democratice.
Constituția din 1866 și-a încetat aplicabilitatea la data intrării în vigoare a
Constituției din 1923.

Prevederi
Constituția din 1866 este organizata in opt titluri:
I. Despre teritoriul României
II. Despre drepturile românilor
III. Depre puterile statului
IV. Depre Hnanțe
V. Despre puterea armata
VI. Dispozițiuni genrale
VII. Despre revisuirea Constituțiunei
VIII. Dispozițiuni Transitorii şi suplimentare.
In titlul 1. Despre teritoriul Romaniei, ca o măsură de protectie împotriva
posibilelor tendințe separatiste articolele1-3 prevad că: Principatele-Unite-Romane

Downloaded by Ciupilan Radu (raduciupilan26@gmail.com)

 lOMoARcPSD|11654685

constitue un singur Stat indivizibil, sub denumire de Romania., teritoriul Romaniei este
nealienabil. Limitele Statutului nu pot H schimbate sau rectiHcate, de cat in virtutea
unei legi ca acesta nu se poate coloniza cu populatiuni de ginta straina. Din punct de
vedere administrativ teritoriul țării era împărțit în județe.
In titlul II Despre drepturile Românilor regasim drepturile conferite
cetățenilor de constitutie si anume:
 libertatea persoanei (nimeni nu poate H urmărit sau arestat decât în cazuri
prevăzute de lege), libertatea întrunirilor (dreptul de a organiza adunări publice),
libertatea asocierilor (dreptul de a alcătui organizații: ex. partide, sindicate etc.),
libertate conştiinței (dreptul de a avea propriile, idei, credințe, dar respectând ordinea
publică şi bunele moravuri), libertatea presei (dreptul de a publica propriile idei);
 inviolabilitatea domiciliului, inviolabilitatea proprietății, inviolabilitatea
corespondenței (aceste prevederi care interzic pătrunderea în domiciliu fără acordul
persoanei sau fără mandat judecătoresc, preluarea unei proprietăți sau citirea
corespondenței private au rolul, în primul rând, de a apăra cetățeanul în fața abuzurilor
reprezentanților instituțiilor statului şi abia apoi în fața abuzurilor persoanelor Hzice);
 libertatea învățământului; învățământul primar era gratuit şi obligatoriu.
Erau interzise pedeapsa cu moartea şi conHscarea averii.
În articolul 24 era garantata libertatea presei. Se speciHca faptul ca ziarele nu
aveau nevoie de autorizație pentru a aparea, nu puteau H puse sub regimul
avertismentelor, nici nu puteau H supriamate sau suspendate. Nu se puteau vota legi
speciale în materie de presa. În aceasta Constituție exista o singura interdicție pentru
cetațenii români : de a nu intra în servicul altui stat fara consimțamântul guvernului, iar
sacțiunea era pierderea cetațeniei române (articolul 30) şi o singura discrimiare era
impusa cetațenilor straini : numai cei de rit creştin puteau cere cetațenia. (articolul 7).
Aceast articol a fost introdus în legea fundamentala româna din cazua unor
considerente de natura sociala şi economica pentru ca evreii constituiau o minoritate
numeroasa cu o mare pondere economica şi din rațiuni de ordin istoric pentru turci,
aceasta excludere Hind de altfel tradiționala în relațiile româno-otomane, masura ce
garantase pastrarea identitații naționale
Sistemul electoral era bazat pe votul cenzitar (votau cei care aveau o anumită
avere, prevăzută de lege).
Populația era împărțită în 4 colegii electorale, după avere: la colegiul I şi II votau
marii proprietari funciari, la colegiul III votau burghezii, liber profesioniştii şi oHțerii în
retragere, iar la colegiul IV votau țăranii. La colegiul IV votul era indirect, prin
reprezentanți (adică țăranii îşi alegeau dintre ei nişte reprezentanți şi doar aceia votau).
În 1884 s-a modiHcat legea electorală prin desHințarea colegiului IV şi a votului indirect.
Votau toți cei care plăteau un impozit către stat.
In titlul III. Depre puterile statului se arata ca aceasta Constituție a avut ca
principiu de bază separarea puterilor în stat, alături de alte 2 principii: guvernarea
reprezentativă şi suveranitatea națiunii.
Constituția din 1866 introduce trei principii fundamentale: principiul
suveranității naționale, potrivit căruia toate puterile emanau de la Națiune, principiul
guvernării reprezentative, după care Națiunea nu poate guverna decât prin delegați şi
principiul separării puterilor în stat: legislativă, executivă şi judecătorească, ai căror

Downloaded by Ciupilan Radu (raduciupilan26@gmail.com)

 lOMoARcPSD|11654685

titulari erau independenți unii de alții. Puterea legislativă era exercitată de Parlament
(bicameral) şi de către rege.
Numai acordul de voință al celor trei segmente ale puterii legislative, Adunarea
Deputaților, Senat şi rege, asigura introducerea şi funcționarea legislației.
Astfel puterile statului sunt impartite in puterea legislativa, puterea executiva si
puterea judecatoreasca
Putere legislativă este exercitata colectiv de catre domn şi reprezentanța
naționala. Reprezenanța Naționala era formata din Adunarea Deputaților şi din Senat,
se adopta sistemul bicameral.
Fiecare lege trebuia sa primeasca acordul tuturor celor trei parți ale puterii
legislative pentru a intra în vigoare. Nicio lege nu putea H supusa sancțiunii domnului
decât dupa ce era discutata şi votata liber de emajoritatea celor doua Adunari. (art. 32).
Inițiativa legislativa aparține domnului, Senatului, Adunarii Deputaților. Se prevede de
asemenea faptul ca orice lege referitoare la veniturile şi cheltuielile statului sau la
armata trebuie sa He votata mai întâi de catre Adunarea Deputaților. (art. 33).
În constituție sunt prevazute atât imunitatea şi inviolabiliatea senatorilor şi
deputaților cât şi responsabilitatea ministeriala.
Parlamentul era alcătuit din Adunarea Deputaților şi Senat. Membrii celor două
camere erau aleşi prin vot cenzitar; , alegatorii Hind împarțiți în colegii electorale în
funcție de venit, profesiune şi demnitați deținute. In Senat însă erau şi unii membrii de
drept: foşti parlamentari aleşi în două legislaturi, foşti miniştrii, generalii, mitropoliții şi
episcopii, reprezentanți ai universităților, membrii trimişi de Academia Română etc.
Atribuțiile Parlamentului erau următoarele: elaborarea proiectelor de legi,
votarea legilor, adoptarea bugetului țării (bugetul este reprezentat de banii ce revin într-
un an Hecărui minister din produsul intern brut);
Prin Constituție, regele era irevocabil, în sensul că puterile lui erau pe viață, şi
inviolabil, în sensul că nu era răspunzător nici pentru actele sale personale.
Principiul inviolabilității avea şi reversul său. Actele regelui nu aveau nici o
putere decât dacă erau contrasemnate de un ministru. În intenția legiuitorilor de la
1866, dar şi a acelora de mai târziu, regele urma a H un element ponderator între cele trei
puteri, temperându-le excesele, un element care să reprezinte principiul colaborării
puterilor.
Regele era deasupra partidelor, deasupra pasiunilor politice.
Rațiunea de a H a suveranului era astfel foarte limpede exprimată de constituția
de la 1866: asigurarea stabilității întregului sistem constituțional. Nu întâmplător
suveranul era străin, pentru a curma rivalitățile interne pentru domnie.
Şi nu întâmplător provenea dintr-o familie domnitoare din Europa (în cazul lui
Carol I, din familia Hohenzollern-Sigmaringen, ce se aSa pe tronul Germaniei). Aceasta
fusese una din doleanțele cele mai însemnate ale divanurilor ad-hoc. din 1857.
Se spera ca un principe străin, dintr-o casă domnitoare din Apus, prin prestigiul
familiei din care provenea şi, de ce nu, prin sprijinul acesteia, va putea H de folos în
dobândirea independenței şi în păstrarea ei. În momentele de criză din Europa anilor de
domniea lui Carol I, calculul oamenilor politici români s-a dovedit a H exact. În aceeaşi
idee, a asigurării unei stabilități politice, Constituția de la 1866 introduce principiul

Downloaded by Ciupilan Radu (raduciupilan26@gmail.com)

 lOMoARcPSD|11654685

eredității în desemnarea monarhului (până atunci domnia fusese electivă, preferându-

se, pe cât a fost cu putință, acei pretendenți care aveau legături de rudenie cu fostul
domn).
Numai bărbații şi descendenții acestor a puteau moşteni Tronul, prin ordinea de
primogenitură, cu excluderea femeilor şi a coborâtorilor lor. Dacă nu existau
descendenți direcți pe linie masculină ai regelui, atunci succesiunea revenea fratelui cel
mai în vârstă al regelui sau moştenitorilor lui. Puterea executivă era exercitată de guvern
şi rege, care desemna primul ministru, aproba lista miniştrilor, primea jurământul lor.
Cu mandat regal, regele putea proroga sau dizolva Parlamentul. Acesta din urmă, pe de
altă parte, putea da vot de blam unui ministru sau întregului guvern, cum s-a şi
întâmplat la 12 februarie 1901 sau la 17 ianuarie 1922.
Atribuțiile legislative ale regelui erau: sancționarea şi promulgarea legilor (regele
îşi dădea acordul, prin semnătură, pentru punerea în aplicare a legilor votate de
Parlament); dreptul de veto absolut asupra legilor (regele putea respinge o lege, pe care
apoi o trimitea Parlamentului spre reanalizare), propunerea unor proiecte de legi spre
votul Parlamentului.
Puterea executivă era deținută de Guvern şi rege.
Puterea executivă avea ascendent asupra celorlalte două (potrivit principiului
liberal al separării puterilor, cele trei puteri trebuiau să aibă o forță egală, pentru a evita
supremația uneia asupra celorlalte).
Ea era asigurată de suveran şi de miniştri (până la 15 martie 1881, când România s-
a proclamat regat, suveranul avea titlul de Domn). Inițial erau şapte miniştri: Interne,
Finanțe, Justiție, Externe, Culte şi Instrucțiune Publică, Război, Lucrări Publice. De la 1
aprilie 1883 apare şi Ministerul Agriculturii, Industriei, Comerțului şi Domeniilor, care,
la 1 aprilie 1908, se desparte în două – Industria şi Comerțul, constituind un minister
separat.
Atribuțiile Guvernului erau de a pune în aplicare legile şi de a elabora proiecte de
legi. Miniştrii erau răspunzători pentru faptele lor în fața Parlamentului.
Atribuțiile executive ale regelui erau următoarele: numea şi revoca miniştrii,
numea şi conHrmă în funcții publice, putea dizolva Parlamentul, conducea armata,
bătea monedă (emitea monedă cu chipul său), acorda grațiere (suspendarea pedepselor,
de obicei pentru cazuri umanitare). Cea mai importantă atribuție a regelui era cea de a
dizolva Parlamentul, dar regii României până la Carol al II-lea nu au exercitat-o.
Constituția prevedea că în caz de dizolvare a Parlamentului trebuiau organizate alegeri
parlamentare în cel mai scurt timp. Parlamentul putea H dizolvat o singură dat într-un
an.
Constituția cuprindea prevederi referitoare la condițiile pe care trebuie sa le
îndeplineasca un ministru precum şi la atribuțiile acestora. Astfel, nu poate H ministru
decât un cetațean român (prin naştere sau naturalizare).
Membrii familie regale nu pot face eparte din guvern. Miniştrii pot lua parte la
dezbaterile Adunarii chiar daca nu sunt membrii ai acesteia, iar prezența unui membru
al guvernului la dezbaterile Adunarii este necesara.
Ministrul nu este scutit de raspundere daca invoca un ordin verbal sau scris al
Domnului (art. 100). Miniştrii pot H acuzați atât de catre Senat şi Adunarea Deputaților,
cât şi de catre domnitor, trimişi în fața Înaltei Curți de Casație şi Justiție.

Downloaded by Ciupilan Radu (raduciupilan26@gmail.com)

 lOMoARcPSD|11654685

La articolul 103 se prevedea faptul ca domnul nu putea sa ierte sau sa micşoreze

pedeapsa hotarâta miniştrilor de catre Înalta Curte de Casație şi Justiție decât daca se
face în prealabil o cerere din partea Adunarii care l-a pus sub acuzare.
Puterea judecătorească era formal independentă de celelalte două. Nicio
jurisdicție nu se putea crea decât în virtutea unei legi. Curtea de Casație avea dreptul de
a cenzura actele administrative la cererea unui recurent, proclamând, dacă era cazul,
ilegalitatea lor (ceea ce s-a întâmplat în martie 1912, când a fost respinsă Legea
tramvaielor, adusă de guvernul P. P. Carp, obligându-l pe acesta să demisioneze).
Puterea judecătorească se exercita prin Curți de Judecată şi Tribunale. Cea mai
înaltă instanță era Curtea de Justiție şi Casație.
Hotarârile lor şi sentințele se pronunțau în virtutea legii şi se executau în numele
domunului. (art. 36).
În afara de curțile şi tribunalele ordinare mai erau înHințate şi curțile cu juri, care
judecau crimele precum şi delictele politice şi de presa. Se interzicea prin constituție
înHințarea de tribunale excepționale.
Totuşi, în Constituția din 1866 nu era prevazuta inamovibilitatea şi stabilitatea
judecatorilor, un regres fața de Convenția de la Paris. Aceasta nu era o omisiune a
legiuitorului, ci s-a evitat în mod intenționat sa se faca din inamovibiliatea judecatorilor
un principiu constituțional deoarece în România licențiații în drept erau foarte puțini.
Autoritațile au preferat sa legifereze progresiv aceasta situație, prin legi ordinare, pe
masura crearii unui personal competent
Institutiunile judetene si comunale erau reglementate de legi care aveau de baza
o decentralizare completa a administratiei si o independinta comunala.
In titlul IV. Depre Knanțe sunt prevazute elementele Hscale ale vremii si
anume ca orice impozit este datorat numai in folosul Statului, judetului sau comunei ,
iar Statul nu poate percepe niciun impozit decat numai in puterea unei legi. Toate
impozitele se impuneau cu acceptul consiliului judeten. Nici o sarcina, nici un impozit
comunal nu se putea pune decat cu consimtimântul consiliului comunal. Impozitele
votate de consiliile judetene și comunale trebuiau să primescă conHrmarea puterii
legiuitore și întărirea Domnului.
Nu se acordau privilegiuri in materie de impozit decat in baza legii.
La sfarșitul Hecărui an, Adunarea deputaților încheia socotelile și vota bugetul.
Toate veniturile sau cheltuelile Statului trebuiau trecute in buget și în socoteli. Bugetul
se prezenta, întotdeauna cu un an înainte de punerea lui în aplicare. de către Adunarea
deputatilor si nu era deHnitiv decat dupa ce se era votat de aceasta și acceptat de Domn.
Dacă bugetul nu se vota în timp util, puterea executivă stabilea pentru serviciile publice
cuantumuri după bugetul anului precedent, fără a putea merge cu acel buget mai mult
de un an peste anul pentru care a fost votat.
Se stabilea pentru toată țara o singură Curte de Conturi.
Titlul V-Despre puterea armată conține referiri în legătură cu organizarea
armatei. Astfel Art. 118 speciHca că Tot Romaanul face parte sau din armata regulată, sau
din miliții, sau din garda cetatenescă, comform legilor speciale., accentuanu-se astfel
obligația de Hdelitate fata de țata și de apărare a acesteia în caz de necesitate.

Downloaded by Ciupilan Radu (raduciupilan26@gmail.com)

 lOMoARcPSD|11654685

Militarilor nu se putea lua gradele, onorurile și pensiile, decât numai în virtutea

unei sentințe judecătorești și în cazurile determinate de lege.
Contingentul armatei se vota în Hecare an. Legea care Hxeză acest contingent, nu
putea avea H valabilă mai mult de un an.
Se menținea Garda cetațenească iar aceasta era organizată dupa o lege specială și
putea H mobilizată numai în virtutea unei legi
De asemenea erau prevăzute mențiuni referitoare la armetele străine astfel încât
art 123 speciHca "Nici ua trupa streina nu va putea 8 admisa in serviciul Statului, nici
ocupa teritoriul Romaniei, nici trece pe el de cat in puterea unei anume legi". Se stipula
astfel inviolabilitatea spațiului teritorial românesc.
Titlul VI. Disposițiuni generale aduce informatii despre însemnele naționale
și despre capitala țării.
Astfel Art. 124. stabilește că "Colorile Principatelor-Unite urmeza a 8 Albastru,
Galben si Rosu, iar Art. 125. stipuleaza că orașul București este capitala Statului Român
și reșsedința guvernului.
Se interzicea depunerea vreunui juramânt cu excepția celor prevăzute de lege
care hotărâște și formula lui.
Se stabilea deasemenea constituționalitatea legilor în sensul că nicio lege sau
regulament de administrare generală, județenă sau comunală nu pot H obligatorii decât
după ce era publicată și se stipulează că Constituția nu putea H suspendată parțial nici
în integralitatea ei..
Titlul VII. Despre revisuirea Constituțiunei stipula că puterea legiuitoare are
dreptul de a revizui anumite dispioziții din Constituție în caz de necesitate . Aceasta
hotărâre trebuia citită de trei ori din 15 în 15 zile în sedință publică și primită de ambele
Adunări, acestea Hind dizolvate de drept și se convoca altele în termenul prescris de art.
95.
Noile Adunări în acord cu Domnul puteau începe modiHcarea dispozițiilor
supuse reviziuirii. În acest caz Adunarile nu puteau delibera decât dacă cel puțin două
treimi din membri care le compuneau erau prezenți, și nicio schimbare nu se putea H
adoptată dacă nu se întrunea cel puțin două treimi din voturi.
Conform Titlului VIII. Dispositiuni transitorii și suplimentare de la intarea
în vigoare a Constituției erau abrogate toate legile, decretele, regulamentele și alte acte
contrarii cu cele prevăzute în aceasta.
Se stipula încetarea activtății Consiliului de Stat deîntată ce constituția era votată
și stabilită o nouă autoritate iar atribuțiile Curții de Casație erau menținute.
Art. 132. din Constitutie prevedea elaborarea în cel mai scurt timp a unor legi
speciale privitore la decentralizarea administrativă, responsabilității miniștrilor și
celorlalți Agenți ai puterii executive, măsurile cele mai potrivite pentru prevenirea
abuzului, modiHcarea legii pensiilor, condițiilor de admisibilitate și de înaintare în
funcție în administația publică, dezvoltarii căilor de comunicație, exploatării minelor și
pădurilor, Suviilor și râurilor navigabile sau Sotabile, organizării armatei, drepturilor de
înaintare, de retragere și asupra diferitelor poziții ale oHțerilor, justiției militare.
De asemenea se menționa că se vor revizui toate codicele și legile existente în
vederea armonizării acestora cu noua constituție.

Downloaded by Ciupilan Radu (raduciupilan26@gmail.com)

 lOMoARcPSD|11654685

Iar Art. 133. menținea prevederea de inalienabilitate a pământurilor foștilor

clăcași în timpul de 20 ani prevăzut prin legea rurală.

Revizuirea Constituției de la 1866

Carol I era total impotriva revizuirii, exprimând "Precum nu le dau dreptul să o
modi8ce în sens mai liberal... şi mie-mi refuz dreptul să o modi8c în sens mai restrictiv.Şi
modi8cări nu se fac decât acelea care decurg din tratatele internaționale, respectiv din
Tratatul de la Berlin".
Prima revizuire a Constitutiei are loc în 1879. Puterile semnatare ale Tratatului
de la Berlin condiționează recunoaşterea independenței României de modiHcarea art. 7
din Constituție privitor la dobândirea cetățeniei. La 17 ianuarie guvernul depune în
Parlament mesajul de revizuire a art. 7, în baza căruia urma să se acorde cetățenie
evreilor pământeni. Începe în Parlament şi în presă o vie dezbatere, chestiunea evreiască
unde una de mare acuitate. Atunci principele Carol scria: „nu fără îngrijorare privesc
viitorul căci problema evreiască se loveşte în Camere de o opoziție înverșunată, încât nu e
de prevăzut că se poate ajunge la un compromis. Europa aşteaptă prea mult şi Camerele
vor să dea prea puțin sau aproape nimic”.
La 20 februarie/4 martie 1879 are loc în Camera Deputaților prima citire a Legii
pentru schimbarea Constituției, iar dezbaterea începe a doua zi. Dezbaterea e aprinsă,
dar pe căi diplomatice şi în presă presiunea mai ales a Germaniei e mare. Şi, la 27
februarie/11 martie Adunarea Deputaților, acuzând presiunea externă, votează o
moțiune, prin care declară oportunitatea revizuirii art. 7 al Constituției României,
potrivit art. 44 al Tratatului de la Berlin (71 de voturi contra 19). A doua zi, Senatul
votează aceeaşi moțiune (41 de voturi contra 6). AStfel se amâna revizuirea.
Lăsând exagerările la o parte, revuzirea Constituției de către Parlament nu a fost
ușsoară. Revizuirea este aprobată de Adunarea Deputaților la 7/19 octombrie 1879, cu
133 voturi pentru şi 9 contra, iar de către Senat la 11/23 octombrie, cu 56 de voturi pentru
şi 2 contra (votul e aşa categoric pentru revizuire datorită presiunilor guvernului liberal
asupra parlamentarilor proprii). ModiHcarea e promulgată la 13/25 octombrie 1879).
Ea stabilea că diferența de credință religioasă nu constituia o piedică în
exercitarea drepturilor civile şi politice. Străinii, fără deosebire de religie, supuşi sau nu
unei protecții străine, puteau dobândi cetățenie română în urma unei cereri adresate
guvernului în care arătau capitalul de care dispuneau, profesia şi dorința de a se stabili
în România; 10 ani după aceasta urma a locui în țară, dovedind prin actele sale că e
folositor țării.
Erau dispensați de acest stagiu toți cei care făcuseră invenții utile , cei talentați
sau cei care înHințau întreprinderi comerciale sau industriale, ca şi cei care se născuseră
în țară şi din părinți stabiliți în țară şi care nu fuseseră niciodată supuşi ai unei puteri
străine.
Primeau imediat cetățenia cei care participaseră la Războiul de Independență
(circa 900 de persoane). Naturalizarea nu putea H făcută decât de Parlament, prin lege şi
individual. Cei care nu intrau în aceste prevederi erau românii aparținând altor state,
adică aSați în imperiile vecine. Dacă voiau să se stabilească în țară, li se recunoşteau
imediat toate drepturile pe care le aveau ceilalți cetățeni români.
Numai românii şi românii naturalizați puteau dobândi averi imobiliare rurale în
țară.

Downloaded by Ciupilan Radu (raduciupilan26@gmail.com)

 lOMoARcPSD|11654685

Dar aceasta mu era decât o rezolvare parțială a chestiunii evreieşti, rpoblema

rămânând. Totuli, Marile Puteri vor accepta până la urmă această soluționare, dar nu
înainte ca România să He de acord cu despăgubiri costisitoare în afacerea Strousberg
(cerere expresă a lui Bismarck, cel care îndemnase la încheierea tranzacției cu
Strousberg).
Constituția din 1866 nu acordă evreilor drepturi politice (în primul proiect al
Constituției li se acceptau drepturi, dar o manifestație antisemită în Capitală, susținută
de liberal-radicali, care au provoacat daune şi unei sinagogi abia construite, a schimbat
dispoziția membrilor Constituantei).
Oamenii politici români şi-au motivat rezistența prin îndărătnicia evreilor în a
rămâne „un corpus separatum” în societatea românească, cu metodele lor fără scrupul
în comerț, cămătărie, arendăşie ş.a., cu neîncetatele lor apeluri la străinătate pentru a
forța mâna României.
În plus, acordarea cetățeniei în bloc, în condițiile în care în Rusia această
cetățenie nu era acordată (In Rusia trăiau peste 5 milioane de evrei, supuşi deseori la
programe şi masacre), ar H însemnat ipso facto încurajarea imigrației şi creşterea rapidă
a numărului lor în România.
Marile Puteri se mulțumesc până la urmă cu această rezolvare „à la roumaine”
(Germania Hind cea care a dat tonul). Alianța Israelită de la Paris, organizațiile politice şi
confesionale evreieşti din țară nu vor înceta însă să facă presiuni asupra statului român
ori de câte ori se va ivi prilejul (aceste presiuni sunt mari în 1900–1901, în timpul crizei
Hnanciare, când vor contribui la neacordarea unui împrumut extern avantajos, şi în
1907, în timpul răscoalei țăranilor, considerată de presa favorabilă evreilor drept o
mişcare antisemită).
Şi, în bună măsură, din această cauză, imaginea României va avea de suferit în
opinia publică europeană şi americană.
Naturalizarea în bloc este recunoscută abia mai târziu, la sfârşitul Primului
Război Mondial, prin decretele din 7/20 decembrie 1918 şi 22 mai 1919.
La 2 decembrie 1882 se prezintă oHcial în Parlament propunerea de revizuire a
Constituției. Toți voiau, desigur, ca revizuirea să reSecte schimbările survenite în
situația internațională a țării, dar, în afara acestora toți factorii constituționali voiau şi
satisfacerea unor revendicări proprii:liberali – o lărgire a dreptului de vot pentru a-i
bloca cu succes pe conservatori, aceştia din urmă intenționau să lase Constituția aşa
cum era şi în orice caz să-i împiedice pe liberali să lărgească şi mai mult prevederile
constituționale, iar regele urmărea creşterea rolului său în sistemul de putere, sporirea
listei civile şi a veniturilor Casei Regale şi o revizuire cât mai limitată pentru a nu
tulbura excesiv atmosfera politică.
Urmează o perioadă lungă de tatonări politice, Hecare articol supus revizuirii
Hind redactat de delegații Camerei şi ai Senatului şi supus aprobării suveranului. La 22
decembrie 1882, Comisia parlamentară prezintă toate articolele ce trebuiau revizuite. În
total erau 24 la care se adăugau unele prevederi din Legea electorală.
ModiHcarea Constituției a fost aprobată în şedințele Camerei din 28 martie/5
iunie 1884, cele ale Senatului din 28 martie/7 iunie, şi e promulgată la 8 iunie acelaşi an.
Legea electorală s-a dezbătut în Cameră între 16 mai şi 6 iunie şi de Senat între 30 mai/7
iunie şi s-a promulgat la 9 iunie acelaşi an.

Downloaded by Ciupilan Radu (raduciupilan26@gmail.com)

 lOMoARcPSD|11654685

Constituția astfel modiHcată în 1884 va rezista cu succes tuturor mişcărilor

politice până la primul război mondial. Monarhia constituțională se întăreşte. Regele
Carol rezolvă cu succes problema succesiunii la tron, prin pactul de familie din 21
noiembrie/3 decembrie1881, prin care nepotul său, Ferdinand de Hohenzolern, devine
moştenitor la tronul României (oHcial la 30 martie 1889).
Intr-o societate in plina dezvoltare se impuneau noi reforme, iar cele mai
presante erau cele electorale si agrare. Pe fondul unor tensiuni politice in mai 1917 se
redactează un proiect de lege, prezentat la Cameră Supus apoi dezbaterii comitetelor de
secțiuni ale Camerei şi Senatului.
Proiectul e readus discuției în plen la 24 mai 1917 în Cameră, la 15 iunie la Senat,
cu lungi expuneri de motive.
Discuția generală a ținut de la 24 mai la 14 iunie 1917. Adesea s-au ținut două
şedințe pe zi. Numărul vorbitorilor a fost mare. Toți au evidențiat necesitatea
reformelor. Votarea reformelor în cele două corpuri legiuitoare se face fără surprize
(afară de încercarea eşuată a mai multor conservatori de a provoca o grevă a senatorilor,
care să împiedice votul la Senat).
Cu aceasta, cea de a doua fază a adoptării reformelor agrară şi electorală ia sfârşit.
Şi odată cu ea şi o nouă revizuire a Constituției de la 1866. Un nou capitol de viață
economică, socială şi politică se deschidea în dezvoltarea țării şi se încheia un capitol
vechi din viața şi programul partidelor politice. O altă Românie se întrezărea la sfârşitul
războiului.
Actul votării revizuirii Constituției e unul dintre primele care o pregătesc. Acestei
Românii noi îi va reveni menirea de a încorpora reformele anunțate şi votate acum
principial şi a le da o rezolvare în practica vieții sale. Va H şi aceasta menirea revizuirii
constituționale din 1923, când s-a vorbit chiar de o nouă Constituție.

Downloaded by Ciupilan Radu (raduciupilan26@gmail.com)

 lOMoARcPSD|11654685

BibliograKe
www.cdep.ro
Gheorghe Sbarna, Cosntitutiile Romaniei -Studii- Institutul Revoluției
Române din Decembrie 1989 (www.isjmm.ro)
http://www.historia.ro
www.ro.wikipedia.org
www.ipedia.ro

Downloaded by Ciupilan Radu (raduciupilan26@gmail.com)