CONSTITUȚIILE ROMÂNIEI

 Constituția din 1 iulie 1866 (8 titluri și 133 de articole)

Constituţia este legea fundamentală a unui stat, în care sunt prevăzute principiile de bază ale conducerii
statului, atribuţiile instituţiilor fundamentale ale statului şi drepturile, libertăţile şi obligaţiile cetăţenilor. În 1938, N.
Iorga desemna ideea de Constituție ca fiind “cea dintâi necesitate în statele românești”
- a avut ca model Constituția belgiană, din 1831. A fost promulgată (pusă în vigoare) fără aprobarea Marilor Puteri și
nu amintea dependența față de I.Otoman.Teritoriul statului, cu numele România, este inalienabil și indivizibil.
 Principii generale:
1. separarea puterilor în stat;
2. guvernarea reprezentativă (poporul își alegea reprezentanți care să conducă statul și să le reprezinte
interesele);
3. suveranitatea națiunii (toate puterile emană de la națiune);
4. monarhia ereditară și constituțională. România este condusă de moştenitori din casa de Hohenzollern-
Sigmaringen. Aceştia trebuiau crescuţi în religia ortodoxă. Teoretic, “regele domnește, dar nu
guvernează”.
Puterea legislativă: domnul și Parlamentul bicameral, (Senatul și Adunarea Deputaților) numit și Reprezentanța
Națională. Atribuţiile P erau: elaborarea proiectelor de legi, votarea legilor, adoptarea bugetului ţării.
Atribuţiile legislative ale regelui erau: sancţionarea şi promulgarea legilor (regele îşi dădea acordul, prin semnătură,
pentru punerea în aplicare a legilor votate de Parlament); dreptul de veto absolut asupra legilor, propunerea unor
proiecte de legi spre votul Parlamentului.
Puterea executivă: domnul și guvernul. Atribuţiile executive ale regelui erau: numea şi revoca miniştrii, numea şi
confirma în funcţii publice, conducea armata, bătea monedă, acorda graţiere. Convoacă, amână sau dizolvă P. Acesta
putea fi dizolvat o singură dată într-un an. Atribuţiile G erau de a pune în aplicare legile şi de a elabora proiecte de
legi. Miniştrii erau răspunzători pentru faptele lor în faţa Parlamentului.
Puterea judecătorească: Înalta Curte de Justiție și Casație și de tribunale. Domnul are drept de grațiere, mai puțin
miniștrii condamnați. Judecătorii sunt inamovibili. (de neatins)
- teritoriul țării era împărțit în județe, plăși și comune.
Art. 7 preciza că statutul de cetățean român se acordă doar celor de religie creștină, excluzându-i astfel, pe evrei și pe
musulmani. Doar străinii de rit creștin pot dobândi împământenirea.
- dreptul de vot: erau considerați alegători toți cei care desfășurau o activitate utilă societății, realizau un venit și
contribuiau astfel la bugetul țării (vot cenzitar). Profesiunile libere, ofițerii în retragere, profesorii, pensionarii, cei
care aveau o diploma de licență (inginerii, arhitecții, medicii, magistrații) erau scutiți la cens.
- erau prevăzute libertatea individuală, dreptul de întrunire și asociere, libertatea de exprimare. Dreptul la proprietate:
proprietatea era sacră și inviolabilă, existau 3 situații de expropriere pentru utilitate publică: căi de comunicație,
salubritate publică și lucrările de apărare națională. Erau consemnate și dreptul la educație (învățământul primar fiind
obligatoriu și gratuit), secretul corespondenței etc.
Importanța Constituției:

 a stabilit și a consolidat instituțiile statului; se pun bazele partidelor politice și a sistemului democratic al vieții
politice; reglementează drepturile fundamentale ale cetățenilor, libertatea cuvântului, a presei, a drepturilor
politice;
 chiar dacă unele aspecte (censul, condiționarea cetățeniei de credința religioasă) au ridicat o serie de critici și
probleme, în esență, aceasta rămâne actul constituțional de cea mai mare stabilitate din istoria României
moderne și contemporane.

 Constituția din 29 martie 1923- Constituția Unificării ( 8 titluri și 138 de articole)

- se mențin 76 de articole din Constituția din 1866, dar readaptate noilor realități
- Unirea din 1918 a adus în interiorul graniţelor României, teritorii noi cu numeroase minorităţi naţionale şi
religioase
- în art.1 se specifică faptul că România este stat naţional, unitar şi indivizibil: conceptul de stat naţional şi
unitar, adică alcătuit dintr-o naţiune majoritară pe un singur teritoriu politic, a fost nou introdus.
- proprietatea nu este un drept absolut, ca în 1866; în caz de utilitate publică  se pot realize exproprieri. În 1923
se prevede că utilitatea publică se stabileşte prin legi speciale (aşa cum a fost cazul legii agrare din 1921). De
asemenea bogăţiile subsolului, căile de comunicaţie, apele şi atmosfera sunt proprietatea statului.
- se menţionează egalitatea în drepturi fără deosebire de clasă socială şi fără deosebire de origine etnică, limbă
şi religie.
- Biserica ortodoxă este biserica dominantă în stat, dar sunt prevăzute drepturi și pentru celelalte culte; se
acordă un statut aparte Bisericii Greco-Catolice, privilegiată în raport cu alte culte. Art.22
- se menține separarea puterilor în stat, fără modificări de substanță; se formează un Consiliu Legislativ, care
trebuia să avizeze legile, dar a cărui organism este consultativ, nu deliberativ
- dreptul de vot: era universal, egal, direct, obligatoriu secret, pe baza reprezentării majorității (doar pentru
bărbații peste 21 de ani, fiind excluși reprezentanți ai armatei și ai justiției). Femeile continuă să fie excluse de
la vot, ca și în Constituția din 1866.
Importanța Constituției:

 a consolidat statul roman unitar, independența și suveranitatea sa, definind mai precis trăsăturile și conținutul
regimului politic din România.
 a facilitat manifestarea liberă a tuturor cetățenilor, grupărilor și formațiunilor politice și accesul la viața
politică pentru categorii sociale foarte largi.
 a consfințit monarhia și continuitatea ei, apreciată în epocă ca factor al stabilității statului, al păstrării
intereselor tuturor categoriilor sociale, al menținerii unității statele depline.
  Constituția din 27 februarie 1938 -Constituția carlistă (8 titluri și 100 de articole)

- context: eșecul partidelor politice de a obține 40% din sufragii la alegerile parlamentare din decembrie 1937
- a fost elaborată de juristul Istrate Micescu și este o constituție autoritară; a sporit puterile regelui- art.30: regele
devine capul statului, iar puterile în stat sunt controlate de rege.
Prevederi:
- Regatul României este un stat național, unitar și indivizibil; teritoriul României este inalienabil
- administrativ, teritoriul României era împărțit în ținuturi, conduse de rezidenți regali
- zăcămintele miniere și bogățiile de orice natură ale subsolului aparțin statului; sunt exceptate masele de roci
comune, carierele de materiale de construcție și depozitele de turbă
- era interzisă propaganda politică în lăcașurile de cult; drepturile și libertățile cetățenești sunt recunoscute, indiferent
de originea etnică și religie: libertatea conștiinței, libertatea învățământului, libertatea presei, libertatea întrunirilor,
libertatea de asociere, dreptul la proprietate (inviolabilă)
- votul universal: votau toți cei care aveau vârsta de 30 de ani împliniți și numai pentru știutorii de carte; femeile
aveau drept de vot, dar nu pot fi alese. (era pentru prima dată, în istoria României, când femeile obțineau drept de
vot)
- principiul separării puterilor în stat era doar formal:
 puterea legislativă era exercitată de Rege prin intermediul Parlamentului:
1. Parlamentul avea un rol decorativ -> se întrunea doar la inițiativa regelui, cel puțin o dată pe an; era
bicameral: format din Adunarea Deputaților și Senat;
2. în Adunarea Deputaților puteau fi aleși doar reprezentanți ai diferitelor meserii -> agricultură, munca
manuală, comerț și industrie, intelectuali;
3. parte din senatori erau numiți de Rege.
- Atribuțiile Regelui are inițiativă legislativă, sancționează și promulgă legile, poate refuza sancțiunea.
 puterea executivă era exercitată de Rege prin intermediul Guvernului:
1. răspundea în fața Regelui;
2. miniștrii răspundeau pentru actele contrasemnate;
3. puterea executivă capătă întâietate.
- Atribuțiile Regelui: persoana regelui este inviolabilă, poate guverna prin decrete-legi, are dreptul de a dizolva
Parlamentul, numește și revocă miniștrii, este comandantul armatei, are dreptul de a bate monedă, conferă ordine și
decorații, are dreptul de a declara război și de a încheia pace.
 puterea judecătorească era executată de instanțele de judecată:
1. hotărârile judecătorești se pronunțau în virtutea legii;
2. hotărârile judecătorești se executau în numele Regelui.
 Importanța: a urmărit să consolideze puterea instituției regale și autoritatea personală a monarhului, să
reconcilieze națiunea, să salveze țara de revizionism, de pierderi teritoriale. Evoluția ulterioară a evenimentelor
nu a justificat înlăturarea unui regim democratic cu unul autoritar.

 Constituţia din 13 aprilie 1948 (10 titluri și 105 articole)

- alcătuită după modelul Constituţiei sovietice în vigoare, cea din 1936; a fost Constituţia Republicii Populare
Române
- principiile fundamentale: puterea “emană de la popor şi aparţine poporului”. Desfiinţa principiul democratic al
separării puterilor în stat, stabilind că “organul suprem al puterii de stat, al Republicii Populare Române este Marea
Adunare Naţională (art.37)
- dreptul de vot scădea de la 20 la 18 ani, dar se preciza că “nu se bucură de dreptul de vot persoanele interzise, lipsite
de drepturi civile şi politice”.
- puterea executivă: Consiliu de Miniștri ; guvernul este organul executiv şi administrativ al RPR
- puterea legislativă: Marea Adunare Națională avea rol formal. Prezidiul Marii Adunări Naţionale, alcătuit din 19
membri, preşedinte fiind C.I.Parhon, era organul de bază; instanţele judecătoreşti: Curtea Supremă, tribunalele şi
judecătoriile populare
- secretarul general al Partidului Muncitoresc Român devenea îndrumătorul întregii politici economice a ţării.

 Constituţia din 24 septembrie 1952( 10 capitole și 105 articole)

- Constituţia din 1952 este legea totalei aserviri a Republicii Populare Române faţă de Uniunea Sovietică. Prin
capitolul introductiv, Constituţia pune la baza existenţei statului român dependenţa faţă de Uniunea Sovietică.
Prietenia cu U.R.S.S. constituie ” baza politicii noastre externe”. Principiul de bază al puterii de stat este dictatura
proletariatului, regimul de stat al României este regimul democraţiei populare, care reprezenta interesele celor ce
muncesc.
Organul executiv suprem al R.P.R. este Consiliul de Miniştri. Justiţia este realizată de către Tribunalul Suprem al
R.P.R., tribunalele regionale şi tribunalele populare, şi de către tribunalele judecătoreşti, înfiinţate prin lege.
- unicul organ legiuitor este Marea Adunare Naţională (M.A.N.), aleasă pe o perioadă de 4 ani. M.A.N.
alege Tribunalul Suprem pe o perioadă de 5 ani. Titlul „Drepturile şi datoriile fundamentale ale cetăţenilor”
subliniază preponderenţa statului asupra cetăţeanului şi accentuează mai mult datoriile decât drepturile. Dreptul la
muncă şi învăţătură, dreptul de supravieţuire (odihnă, pensie) erau mai mult datorii. Libertatea cuvântului, presei,
întrunirilor şi mitingurilor (element de noutate), libertatea demonstraţiilor de masă se exercita „în conformitate cu
interesele celor ce muncesc şi în vederea întăririi regimului democraţiei populare”. În această Constituţie se vorbeşte
pentru prima dată despre proprietatea socialistă şi de „rolul conducător al partidului”.
  Constituţia din 21 august 1965 (9 titluri și 121 articole)

- statul a fost proclamat Republica Socialistă România, “stat al oamenilor muncii de la oraşe şi sate, suveran,
independent şi unitar”, teritoriul său fiind “inalienabil şi indivizibil”
- în februarie 1968: are loc o reorganizare administrativă a teritoriului, se revine la județe, în locul regiunilor și
raioanelor, introduse în 1950. Se introducea calitatea de municipiu pentru orașele mari.
- prin legea nr.1 din 28 martie 1974, care modifica Constituţia, a fost instituită funcţia de preşedinte al RSR,
atribuţiile exercitate până atunci de Consiliul de Stat au revenit şefului statului.
- organul suprem al puterii de stat al Republicii Socialiste este Marea Adunare Naţională, unicul organ legiuitor.
Consiliul de stat era supus MAN. Întreaga societate era controlată de PCR, partidul unic

 Constituţia din 21 noiembrie 1991( revizuită în 2003) (8 titluri și 156 articole)

- Constituţia a fost elaborată în contextul evenimentelor din 1989 – prăbuşirea regimului comunist în România şi
revenirea la un regim democratic. România este un stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil;
forma de guvernământ este republica semi-prezidenţială; suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o
exercită prin organele sale reprezentative şi prin referendum
- Constituţia are la bază principiul separării puterilor în stat, a sistemului parlamentar bicameral şi a drepturilor şi
libertăţilor democratice.

 Puterea executivă este reprezentată de Preşedintele României (veghează la respectarea Constituţiei) şi

de guvern (asigură realizarea politicii interne şi externe şi conducerea generală a administraţiei publice).
 Puterea legislativă o exercită Parlamentul bicameral, organ reprezentativ şi singura autoritate legiuitoare;
legile adoptate de Parlament se trimit spre promulgare preşedintelui României.
 Puterea judecătorească o reprezintă instanţele judecătoreşti – Curtea Supremă de Justiţie. Drepturi şi
libertăţi: libertatea individuală, de exprimare, dreptul la învăţătură, dreptul de vot (de la 18 ani), dreptul de a fi
ales; proprietatea este ocrotită (drept modificat în 2003, când proprietatea devine garantată), dreptul de a fi
ales în Parlamentul European, dreptul la libera circulaţie în ţară şi străinătate; interzicerea pedepsei cu moartea
şi a torturii, libertatea de asociere şi de întrunire.