Constituțiile

Democratice: 1866, 1923, 1991

Motivul adoptării:
o 1866: Înscăunarea lui Carol I si revenirea la un regim democrat.
o 1923: Încheierea primului război mondial, nevoia urmată de unirea din 1918 și
consolidarea democrației.
o 1991: Căderea regimului Comunist și revenirea la democrație.
Votul:
o 1866: cenzitar (bazat pe colegii, 4 pentru Adunarea Deputaților, 2 pentru Senat)
o 1923: universal pentru bărbații de peste 21 de ani
o 1991: universal pentru cetățenii peste 18 ani
Puterea:
o 1866: puterea era separată:
 Puterea executivă – Domn si Guvern
 Domnul: numea premierul.
 Guvernul: elabora proiecte de legi și administra țara
 Puterea Legislativă: Parlamentul (bicameral), Domnitorul.
 Domnul: inițiativa legislativă, drept de veto;
 Parlamentul (Adunarea Deputaților și Senat) avea inițiativă
legislativă, dezbătea și aproba proiectele de legi, interpela miniștri,
putea să demită guvernul.
 Puterea judecătorească: instanțele de judecată, organizate pe niveluri.
Cea mai înalta instanță era Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ)
o 1923: IDENTIC CU 1866
o 1991: puterea era separată:
 Puterea executivă – Președintele și Guvernul
 Guvernul urmărește punerea în aplicare a legilor. El poate fi demis
de Parlament prin moțiune de cenzura, administrează țara.
 Președintele României este ales prin vot universal pe o perioadă de
5 ani. El are următoarele atribuții: desemnează primul-ministru,
promulga legile, poate dizolva Parlamentul, în cazul în care acesta
a respins de două ori investitura unui guvern.
 Puterea legislativa: este reprezentata de Parlament. Acesta este ales o
dată la patru ani și are două camere: Camera Deputaților și Senatul.
Senatul este camera superioară. Parlamentul inițiază și dezbate legile,
interpelează miniștrii, demite Guvernul sau suspendă președintele
 Puterea judecătorească: instanțele de judecată, organizate pe niveluri.
Cea mai înalta instanță: ICCJ, judecători sunt inamovibili.
 Drepturi și libertăți:
o 1866: dreptul la libera asociere, libertatea conștiinței, libertatea persoanei,
educație, libertatea presei, proprietatea era sacră și inviolabilă, în 1879 s-a
modificat articolul care condiționa obţinerea cetățeniei de apartenența la religia
creștină.
o 1923: dreptul la libera asociere, libertatea conștiinței, libertatea persoanei,
educație, libertatea presei, dreptul la proprietate nu mai este un drept absolut, se
menționează egalitatea în drepturi (indiferent de etnie), prima electorala în 1926.
o 1991: dreptul la libera asociere, libertatea conștiinței, libertatea persoanei,
educație, libertatea presei, dreptul la proprietate.
Principii:
o 1866: separarea puterilor în stat, pluralismul, respectarea drepturilor și libertăților,
responsabilitatea ministerială, dreptul la o judecată corectă.
o 1923: separarea puterilor în stat, pluralismul, egalitatea în drepturi.
o 1991: separarea puterilor în stat, suveranitatea națională, egalitatea tuturor
cetăţenilor în fața legii, pluripartitismul, responsabilitatea ministerială.

Autoritare: 1938
Motivul adoptării: ambiția lui Carol II de a conduce singur. Acesta a dat o lovitura de
stat și a schimbat constituția în urma alegerilor din 1937 unde nici un partid nu a câștigat
majoritatea.
Votul: era predestinat cetățenilor de peste 30 de ani, știutori de carte.
Puterea: nu era separată, regele era singurul ce avea drept de inițiativă legislativă,
numind un număr mare de senatori, numea și revoca guvernul. Parlamentul avea un rol
decorativ. Justiția se realiza în numele regelui.
Drepturi și libertăți: sunt restrânse, dar nu la fel de mult ca în cazul unui regim totalitar.
Principii: supremația regelui, miniștrii nu mai sunt responsabili în fața Parlamentului.

Totalitare (comuniste): 1948, 1952, 1965

Motivul adoptării:
o 1948: Introduce regimul comunist în Romania, după abdicarea regelui și
fraudarea alegerilor
o 1952: Consfințește totala aservire a României față de Moscova
o 1965: A fost introdusă o dată cu venirea la putere a lui Nicolae Ceaușescu. Ea
consfințea o îndepărtare față de Moscova.
Votul:
o 1948: universal pentru cetățenii peste 18 ani
o 1952: universal pentru cetățenii peste 18 ani
o 1965: universal pentru cetățenii peste 18 ani
Puterea:
o 1948: nu este separată, fiind împărțită între Marea Adunare Națională și Guvern.
 Marea Adunare Națională – MAN - (Parlamentul unicameral), era
considerată „organul suprem al puterii de stat”. Ea are atât atribuții
legislative, cât şi executive: votează legile şi bugetul, se ocupa de
problemele de pace și de război, dar formează și guvernul și stabilește
atribuțiile ministerelor. Marea Adunare Națională este condusă de
Prezidiul Marii Adunări Naționale, alcătuit din 19 membri, dintre care
unul este președinte. Prezidiul are atribuții pe care de obicei le deține un
șef de stat cu puteri sporite: emite decrete, interpretează legi, numește în
unele funcții publice, are drept de grațiere, conferă decorații, reprezintă
țara în relațiile internaționale.
 Guvernul coordonează și planifică economia națională, realizează bugetul
și asigură ordinea publica și securitatea statului.
 Puterea judecătorească: partidul se implică în justiție, judecătorii nu sunt
inamovibili (poate fi mutat/demis)
o 1952: IDENTIC CU 1948, DAR: In capitolul introductiv se vorbește despre
ajutorul dat de URSS pentru eliberarea teritoriului românesc de sub ocupația
Germană, dar și despre faptul că politica externă a României este una de prietenie
față de URSS. Politica externă este aservită Moscovei.
o 1965: nu este separată, fiind împărțită între Marea Adunare Națională și Guvern.
 MAN este condusă acum de un Consiliu de Stat – consiliul de stat era
prezidat de președinte.
 În 1974 se introduce funcția de președinte al statului (Ceaușescu a
fost primul președinte al României), fiind ales de MAN.
 Economia României era socialistă, iar toate mijloacele de producție
aparțineau statului. Tot ce poate fi deținut în proprietate privata era
locuința, terenul pe care era construită și obiectele din casă și din jurul ei
(mașina).
Drepturi și libertăți:
o 1948: egalitatea în fața legii, libertatea conștiinței, libertatea de asociere, etc. Ele
nu erau respectate, iar unele aveau limitări și puteau fi interpretate.
o 1952: egalitatea în fața legii, libertatea conștiinței, libertatea de asociere, etc. Ele
nu erau respectate, iar unele aveau limitări și puteau fi interpretate.
o 1965: se introduc noi limitări ale acestora, deoarece libertatea cuvântului, a presei,
de întrunire, etc., „nu pot fi folosite in scopuri potrivnice orânduirii socialiste si
intereselor celor ce muncesc”
Principii:
o 1948: deși este prevăzută proprietatea privată, ea nu este respectată, economia
este planificată.
 o 1952: se introduce principiul partidului unic - Partidul Muncitoresc Roman este
singurul care coordonează toate organizațiile existente; drepturile și libertățile au
și mai multe limitări.
o 1965: principiul partidului unic (PCR era „forța conducătoare a întregii societăți”)

Acte cu caracter constituțional:

1)Regulamentele Organice (1831/1832)
 Au fost impuse de Rusia, în urma ocupării principatelor romane de ruși,
principatele romane erau sub protectorat rus
 Prevederi: puterea era separată (legislativă, judecătorească și executivă)
 Adunarea avea o singura cameră.
 Domnitorul era ajutat de un Consiliu (viitorul Guvern).
 Privilegiile boierimii erau păstrate (lucru care a nemulțumit boierimea
liberală)
2)Convenția de la Paris (1858)
 Context: Rusia era învinsa în războiul Crimeei, iar principatele române sunt
puse sub garanția colectiva a marilor puteri
 Descria cum urma să arate unirea dintre Țara Românească Și Moldova (urmau
să aibă 2 domni, 2 Adunări, 2 Guverne – doar ICCJ și Comisia Centrala de la
Focșani erau comune)
 Votul er cenzitar
 Puterile erau separate; Adunarea avea o singura cameră
3)Statutul dezvoltator al Convenției de la Paris (1864)
 Introdus de Cuza după lovitura de stat din 2 mai 1864
 Adunarea (Parlamentul) avea 2 camere
 Cuza deține aproape toată puterea, el avea inițiativă legislativă, numea
Guvernul, miniștri
o Censusul a fost scăzut
Vot Cenzitar = în funcție de avere

Constituția din 1866

În timpul lui Carol s-a continuat procesul de modernizare a României. Prima măsură luată
în această direcție a fost adoptarea Constituției din 1866 ce a avut ca model Constituția belgiană
din 1831 - considerată atunci ca fiind cea mai liberală din Europa. Aceasta a fost prima
constituție internă a României. Ea a fost adoptată fără consimțământul Marilor Puteri.
 Constituția a fost un act de factură liberală. Dintre principiile enunțate în ea amintim:
suveranitatea națională, separarea puterilor în stat, responsabilitatea ministerială. România
devine o monarhie ereditară, unde erau garantate libertatea presei, libertatea de conștiință și
libertatea de asociere.
Era respectat principiul separării puterilor în stat; puterea executivă era exercitată de
domn si guvern. Domnul numea și revoca miniștri, numea și confirma persoane în toate funcțiile
politice, bătea moneda, conducea armata, avea dreptul de a dizolva Parlamentul, avea dreptul la
inițiativă legislativă și drept de veto absolut. În acest timp, Guvernul, putea prezenta proiecte de
legi. Puterea legislativă era exercitată de domn şi Parlament. Parlamentul era bicameral (Camera
Deputaților și Senatul), iar dintre atribuțiile sale amintim: dreptul la inițiativă legislativă
(împreună cu Domnul), dreptul de a interpela miniștrii, dreptul de a cere începerea unei anchete
asupra unui minister. Puterea judecătorească era reprezentata de tribunale, organizate pe niveluri.
Instanța supremă era Înalta Curte de Casație și Justiție.
Votul era cenzitar, drept de vot deținând numai cei ce obțineau un venit. Electoratul era
împărțit în colegii, patru pentru Adunarea Deputaților și două pentru Senat. Dreptul de vot mai
era limitat la bărbați, iar străinii ce puteau fi „împământeniți” (care puteau obține drept de vot)
erau doar cei de religie creștină.
Constituția din 1866 a creat cadrul necesar funcționării unor instituții moderne. Ea a
reglementat statutul monarhiei în Romania, a fost una dintre cele mai liberale (la acea vreme) și a
fost percepută ca o manifestare a independenței. De asemenea, constituția nu prevedea nimic
despre suzeranitatea otomana, iar prin prevederea referitoare la monarhia ereditară depășea
statutul de autonomie pe care îl avea România.
Constituția din 1923
Prin tratatele de pace de la finalul Primului Război Mondial, se recunoaște, la nivel
internațional, unirea Basarabiei, Bucovinei și a Transilvaniei, cu România. Ca urmare a acestor
schimbări teritoriale, dar și datorită faptului că din acest moment România avea un număr
însemnat de minorități naționale în componența sa, a fost necesară adoptarea unei noi constituții.
Constituția din 1923 păstra principiile de bază ale celei din 1866. Dreptul la proprietate era
garantat, dar se introduceau conceptele de utilitate socială și utilitate publică (interesele
comunității erau prioritare celor individuale). Regimul politic era unul democratic, puterile erau
separate, iar votul devenea uniersal, egal si direct pentru bărbații peste 21 de ani.
Puterea executivă era exercitată de rege și guvern, cea legislativă de rege și parlament, iar cea
judecătorească de instanțele judecătorești (instanța supremă: Curtea de Casație și Justiție).
Atributele regelui rămâneau aceleași cu cele din 1866. Trebuie menționat că în componența
Parlamentului intrau și reprezentanți ai minorităților naționale.
Constituția din 1923 a fost cea mai democrată constituție a României, de până atunci. Ea a fost
una dintre cele mai liberale din Europa și a asigurat funcționarea unui regim democratic, punând
bazele modernizării României.
Constituția din 1938
Regimul democratic stabilit de Constituția din 1923, s-a dovedit a fi extrem de dificil de
pus în aplicare. Dificultatea a fost dată, în primul rând, de faptul că și după 1918 s-a menținut
vechea practică, instituită de Carol I, ca regele să numească guvernul, după care urma dizolvarea
corpurilor legiuitoare și organizarea de alegeri. În perioada interbelică s-a înregistrat o mare
instabilitate guvernamentală; în cei 20 de ani ai perioadei interbelice au fost la putere 30 de
guverne, și au avut loc 10 alegeri generale. Datorită unei serii de factori interni, dar şi pe fondul
ascensiunii partidelor de extremă dreaptă, regimul democratic din România a fost înlocuit cu
unul autoritar.
După moartea regelui Ferdinand, în 1927, puterea a fost preluată de un Consiliu de
regență. Fiul regelui, Carol al II-lea renunțase la tron și fugise din țară, iar nepotul său, regele
Mihai, era minor și nu își putea exercita atribuțiile. În 1930 însă, Carol al II-lea s-a întors în țară
și, treptat, a introdus un regim personal. El a acționat în sensul creării de instabilitate politică,
numind șefi ai guvernului din rândul partidelor minoritare în Parlament (ce nu puteau forma o
majoritate parlamentară).
În 1938 a fost adoptată o nouă constituție. Aceasta consacra principiul supremației
regelui. Majoritatea puterilor erau concentrate în mâinile sale, principiul separării puterilor în stat
nu mai exista, Parlamentul avea un rol decorativ, iar Guvernul era numit și revocat de către rege,
fără a răspunde în fața Parlamentului. De asemenea, drepturile și libertățile cetățenilor erau
restrânse.

Constituția din 1948 și Constituția din 1952

În 1948 a fost elaborată o nouă Constituție, pentru a oferi un cadru juridic noii orânduiri.
Aceasta a fost elaborată după modelul Constituției sovietice în vigoare, și prevedea că organul
suprem al puterii de stat este Marea Adunare Națională (MAN). Aceasta era unicul organ
legislativ al țării, iar dintre atribuțiile ei enumerăm: alegerea Prezidiului MAN, formarea
guvernului, modificarea Constituției și votarea legilor și bugetului. Prezidiul MAN emitea
decrete, convoca armata, numea și revoca miniștri, încheia tratate internaționale. De asemenea, el
era răspunzător de activitate față de MAN. Guvernul reprezenta puterea executivă, el era
responsabil de activitatea sa și putea fi tras la răspundere de MAN și de Prezidiu. Puterea
judecătorească era reprezentată de tribunale. Cu toate că în constituție erau prevăzute drepturi și
libertăți cetățenești, acestea nu au fost respectate.
În 1952 a fost adoptată o nouă Constituție, copiată după cea sovietică, sublinia rolul
conducător al partidului, principiul de bază era ”dictatura proletariatului”, iar regimul de stat era
cel al democrației populare, o formă a dictaturii proletariatului, exercitată de Partidul Comunist.
În fapt, toate instituțiile statului erau controlate de către partid.
Constituția din 1965
 Venirea lui Nicolae Ceaușescu a fost văzută ca o continuare a liberalizării regimului. Într-
adevăr, în primii ani de la venirea sa la putere, regimul a continuat procesul de liberalizare. Au
fost promovați intelectuali și tehnocrați, dar și cadre noi în structura de partid, pentru a-și
consolida poziția în interiorul acestuia.
Una dintre primele măsuri luate după venirea sa la putere a fost revenirea la denumirea de
PCR. De asemenea, a fost adoptată o nouă Constituție, prin care țara era proclamată Republică
Socialistă. Partidul Comunist rămânea ”forța conducătoare” a societății, Marea Adunare
Națională rămâne organul suprem al puterii și unicul corp legiuitor. Este creat un Consiliu de
Stat, ce a înlocuit Prezidiul MAN și era subordonat acesteia.
A fost introdus principiul partidului unic, iar în 1974 este creată funcția de președinte,
Nicolae Ceaușescu devenind primul președinte al României.
Constituția din 1991
În 1989 a fost înlăturat regimul comunist, iar acest fapt a creat nevoia adoptării unei noi
constituții. Nouă lege fundamentală era necesară pentru a oferi cadrul legal necesar noului regim.
Aceasta a fost adoptată în 1991.
Principii: separația puterilor în stat, suveranitate națională, egalitatea tuturor cetăţenilor în fața
legii, pluripartitismul.
Puterea legislativă este deținută de Parlament, alcătuit din Camera Deputaților şi Senat.
Parlamentul este ales pentru o perioadă de patru ani şi are ca principale atribuții adoptarea legilor
şi a bugetului. Inițiativa legislativă (adică propunerea unor proiecte de legi) aparține membrilor
parlamentului, membrilor guvernului, dar şi cetăţenilor, dacă un proiect este semnat de cel puțin
250000 de cetăţeni din cel puțin un sfert din județele țării.
Puterea executivă este reprezentată de Guvern şi Președintele României. Guvernul urmărește
punerea în aplicare a legilor. Primul ministru este propus de președinte, în urma consultării cu
partidul sau partidele care dețin majoritatea parlamentară. El propune Parlamentului spre
aprobare o listă de miniștri. Guvernul răspunde politic în fața Parlamentului; el poate fi demis de
Parlament prin acordarea votului de neîncredere. Președintele României este ales prin vot
universal pe o perioadă de 4 ani (la revizuirea constituției, în 2003, s-a ridicat mandatul la 5 ani).
Aceeași persoană are voie să obțină maxim două mandate. Rolul fundamental al Președintelui
este acela de a exercita funcția de mediere între puterile statului. Președintele are următoarele
atribuții: desemnează primul-ministru, promulgă legile (le contrasemnează, pentru a le aproba
intrarea în vigoare), poate dizolva Parlamentul, în cazul în care acesta a respins de două ori
învestitura unui guvern (dar poate dizolva Parlamentul o singură dată într-un an), este comandant
suprem al armatei, conferă decorații, acordă grațiere, încheie tratate internaționale pe care le
propune aprobării Parlamentului, emite decrete.
Puterea judecătorească. Judecătorii sunt independenți de puterea politică şi inamovibili (nu pot fi
transferați, înlocuiți sau destituiți). Cea mai înaltă instituție judecătorească este Curtea Supremă
de Justiție.
Drepturile şi libertățile cetățenești
Sunt specificate drepturile şi libertățile obișnuite într-o constituție democratică: libertatea
persoanei, libertatea întrunirilor şi asocierilor, libertatea presei, inviolabilitatea domiciliului,
inviolabilitatea proprietății, dreptul de vot. Spre deosebire de constituția democratică din 1923,
cea din 1991 specifică şi protecția din partea statului român de care se bucură cetățenii români
aflați în străinătate, cetățenii străini şi apatrizi (cei care nu au niciun fel de cetățenie) pe teritoriul
României, respectarea tuturor tratatelor privind drepturile omului, semnate de România.
Constituția a fost modificată în 2003, în vederea aderării României la NATO și la UE.