CAPITOLUL 3 – CONSTITUȚIILE DIN ROMÂNIA

1. Constituția din 1866 (democratică)

Cauzele adoptării acestei constituții sunt abdicare lui Alexandru Ioan Cuza și
instaurarea dinastiei străine. În 1866 este adus în Romania ca domn și confirmat
de votul poporului Carol I, un prinț din familia nobiliară germană Hohenzollern-
Sigmaringen. Promulgată de domn la 1 iulie 1866, are 8 titluri şi 133 de
articole. Are la bază textul constituției Belgiei din 1831, întrucât aceasta era o
țară de dimensiuni comparabile cu România, se afla de asemenea sub influența
modelului francez, dar mai ales, avea cea mai democratică lege fundamentală
din acea vreme.

Principiile de bază:
- separarea puterilor in stat (legislativă, executivă,
judecătorească)
- guvernare reprezentativă (parlamentul este ales prin vot,
conducerea statului reprezintă întreaga națiune)
- suveranitate națională (puterile statului emană de la națiune)
- responsabilitatea ministerială (miniștrii răspund în fața legii
pentru actele lor)
•În ce privește definirea statutului extern al României nu se făcea niciun
fel de referire la dependența față de Poartă.
•Forma de guvernare – monarhia constituțională
•Succesiunea la tron – ereditară, pe principiul primogeniturii masculine

Separarea puterilor în stat:

a) Puterea executivă→ Domnul și Guvernul
b) Puterea legislativă → Domnul și Adunarea (Parlamentul) bicameral:
Senatul și Camera Deputaților
Proiectele de legi erau aprobate de Parlament, apoi promulgate de
domn. Domnul avea drept de veto, putea dizolva Parlamentul. Parlamentul
avea drept de interpelare a guvernului.
c) Puterea judecătorească → mai multe niveluri ale instanțelor, până la
instanța supremă, Înalta Curte de Casație și Justiție.
 Drepturi şi libertăți cetățenești:
-libertatea de asociere
-libertatea persoanei
-inviolabilitatea domiciliului (proprietatea privată era declarată sacră și
era garantată de lege)
- libertatea conștiinței, cuvântului și a presei
-dreptul la educație
-votul cenzitar
-drepturi politice doar pentru creștini (art. 7).

Consecințele elaborării constituției din 1866:

Romania devine un stat modern, guvernat după principiile liberalismului.
Romania va avea o viață politică stabilă, al cărei garant este regele, care are,
prin constituție, rolul de a păstra echilibrul intre forțele politice si instituțiile
statului.

2. Constituția din 1923 (democratică)

Era necesară datorită realizării Marii Uniri din 1918 (unirea Basarabiei,
Bucovinei și Transilvaniei cu Romania) și a evoluției politice, economice,
sociale, etnice și instituționale a României. A fost adoptată la 27 martie 1923 și
menține principiile generale ale Constituției din 1866. Are 8 titluri și 138 de
articole.
•Constituția din 1923 reproduce cea mai mare parte a textului celei din
1866. Apar însă cateva schimbări importante față de constituția din 1866:
-art. 1 preciza clar caracterul statului→ România este un ,,stat național,
unitar şi indivizibil” -
dreptul de proprietate nu mai este un drept absolut ci este nuanțat prin
referire la utilitatea socială. Bogățiile subsolului sunt declarate proprietate de
stat.
-votul universal pentru bărbații peste 21 de ani.
-drepturile cetățenești sunt garantate, fără deosebire de origine etnică, de
limbă și de religie.
-Biserica Ortodoxă este biserică dominantă în stat, dar se acordă un statut
special Bisericii Greco-Catolice, privilegiată în raport cu celelalte.

3. Constituția din 1938 (autoritară)

În urma crizei politice apărute ca urmare a alegerilor din 1937, când
niciun partid politic nu a obținut majoritatea, regele Carol al II-lea va instaura
un regim de guvernare personală. A fost promulgată la 27 februarie 1938.
Noua constituție era un abuz, nu mai emana de la națiune, prin Parlament, ci
de la puterea executivă.
•Principiile noii Constituții nu mai sunt liberale, vizibil în Titlul II, care
tratând despre drepturile omului, vorbește mai întâi ,,Despre datoriile
românilor” și abia după aceea ,,Despre drepturile românilor”
•Dreptul de vot era acordat persoanelor peste 30 de ani, inclusiv femei,
care știau să citească.
•Era desființată separarea puterilor în stat, atât puterea legislativă, cât şi
cea executivă fiind concentrate în mâinile regelui.
•România devenea o monarhie autoritară, în care regele nu numai că
domnea, dar și guverna.

4. Constituția din 1948 (totalitară)

După Al Doilea Război Mondial, în condițiile preluării puterii de către
comuniști și abdicarea silită a regelui Mihai I a fost adoptată o nouă constituție.
Avea ca model constituția sovietică din 1936.
•Constituția a fost adoptată la 13 aprilie 1948, de către Marea Adunare
Națională, noul organ reprezentativ.
 •Statul era numit Republica Populară Română și se preciza caracterul său
de ,,stat popular, unitar, independent și suveran”.
•Unele prevederi sugerau că noul regim se conduce aparent după principii
democratice, precum:
-votul universal (de la 18 ani, atât pentru bărbați cât și pentru femei) -
-suveranitatea poporului
-egalitatea în fața legii, indiferent de sex, naționalitate, rasă, religie sau
grad de cultură
-dreptul la muncă, la odihnă, învățătură
-egalitatea în drepturi între femei și bărbații
-acordarea de drepturi pentru minoritățile naționale
-libertatea conștiinței si libertatea religioasă
-libertatea individuală a cetățeanului
-libertatea presei, a întrunirilor, a cuvântului
•Aceste drepturi afirmate nu erau însă garantate și au fost în mare parte
încălcate de statul comunist.
•Nu mai era prevăzut principiul separării puterilor în stat → Marea
Adunare Națională (M.A.N.) devenea organul suprem al puterii de stat al R.P.R.
•M.A.N. avea prerogative largi:
-alegerea Prezidiul M.A.N.
-formarea guvernul R.P.R.
-votarea bugetului
-fixarea impozitelor
-modificarea Constituției
-stabilirea ministerelor
-convocarea referendumului
•Puterea executivă aparținea Consiliului de Miniștri.
•Puterea judecătorească aparținea instanțelor de judecată în frunte cu
Curtea Supremă de Justiție, dar independența justiției era desființată de
intervenția factorului politic.
Aplicarea acestei constituții a transformat Romania in stat totalitar
deoarece drepturile si libertățile cetățenești nu au fost deloc respectate.
5. Constituția din 1952 (totalitară)
În condițiile amestecului U.R.S.S. in treburile interne ale statului roman, a
fost adoptată o nouă constituție în 24 septembrie 1952 care nu aducea
modificări fundamentale in organizarea politica, dar încălca independența
statului roman. Astfel, constituția consfințea faptul ca Romania nu avea politică
externă proprie. Constituția din 1952 a fost schimbată în 1965, cand Romania și-
a recăpătat atributele statului independent.

6. Constituția din 1965 (totalitară)

În 1965 a decedat Gheorghe Gheorghiu-Dej, iar noul șef al Partidului
Comunist a fost ales Nicolae Ceaușescu. El a afirmat deschis independența țării
față de U.R.S.S. De asemenea, considera ca Romania făcuse un drum important
înspre crearea unei societăți socialiste. Aceste două aspecte necesitau
modificarea constituției în 21 august 1965.
•Articolul 1 al constituției din 1965 menționează că numele statului este
Republica Socialista Romania și că este un stat suveran, independent si unitar,
cu un teritoriu inalienabil și indivizibil.
•În 1974 se creează funcția de președinte al republicii, fapt ce duce la
modificarea constițutiei pentru a include prerogativele președintelui.
•Se introduce principiul partidului unic → Partidul Comunist Roman, ceea
ce arată caracterul totalitar al regimului.
•Se introduc limitări ale libertăților cetățenești, întrucat se menționează
faptul că libertatea cuvantului, presei, întrunirilor, mitingurilor nu pot fi folosite
în scopuri potrivnice oranduirii socialiste și intereselor celor ce muncesc. De
asemenea, se menționează explicit faptul că statul și partidul sprijină și ocrotesc
organizațiile existente, ceea ce înseamna, de fapt, ca orice organizație este
controlată de partid.
Președintele este ales de Marea Adunare Națională și are si funcția de
comandant suprem al forțelor armate. Cele mai importante atribuții ale sale
sunt: -
numește si revoca miniștri și alti funcționari publici
-acordă gradele militare -
acordă grațierea, acordă cetățenia romană
-încheie tratate internaționale
•Prin aceasta constituție se conferă statului roman un clar caracter
totalitar comunist, deoarece se afirma rolul politic conducător al partidului
comunist și se specifica faptul că economia este bazată pe proprietatea de stat.
•Se afirma statutul internațional al Romaniei de stat independent si
suveran, ceea ce lipsea constituției din 1952.

7. Constituţia din 1991 (democratică)

Este rezultatul revoluției din decembrie 1989 care a adus la înlăturarea
regimului comunist. Adoptată în 21 noiembrie 1991 şi validată prin referendum
în 8 decembrie 1991. Consfinţeşte revenirea la tradiţiile democratice dinainte de
Al Doilea Război Mondial. România era definită ca ,,stat naţional, unitar,
independent, suveran, indivizibil al cărui teritoriu este inalienabil”.
•Forma de guvernare: republica semiprezidenţială.
Separarea puterilor în stat:
-Legislativă → Parlamentul, împărţit în Senat şi Camera Deputaţilor
•Vot universal, egal, direct, secret, liber exprimat.
-Executivă → Guvernul răspunde în faţa Parlamentului
-Judecătorească → instanţele de judecată şi Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie.
Preşedintele României → reprezintă statul român şi este garantul
independenţei naţionale şi mediator între instituţiile statului şi între acestea şi
cetăţeni. Ales prin vot direct, pentru un mandat de patru ani, de cel mult două
ori.
 •Constituţia a fost modificată în 2003: mandatul Preşedintelui a fost
prelungit la cinci ani, şi s-a renunţat la serviciul militar obligatoriu
•Prin constitutia din 1991, Romania redevine stat democratic si stat de
drept. Trecerea de la statul autoritar comunist la statul de drept a intampinat
anumite dificultati. Intrarea Romaniei in Uniunea Europeana in 2007 a fost o
recunoastere la nivel european a faptului ca in tara noastra statul de drept
functioneaza.