“Moda este greu de definit, fiindcă este ca un monstru,

care se naşte din sine însuşi şi precum Saturn, îşi

manâncă proprii copii, încă înainte ca noi să-i putem
vedea. Monstru e originar din Franţa, Dumnezeul lui e
Frivolitatea, Marele lui Preot se numeşte Capriciu,
templul lui e Parisul, iar Piaţa de Vechituri este
Cimitirul lui.”
Aszalay Jozsef

Vorbind despre vestimentaţia epocii moderne trebuie să

cunoaştem “stilul şi filozofia” lui Chanel, considerată a
fi una dintre cele mai mari creatoare de modă ale
secolului al XX-lea, alături de alte nume celebre,
precum Paul Poiret, Christian Dior, Christian Lacroix,
Guy Laroche, Nina Ricci . La vremea sa, stilul Gabrielle
Chanel a fost revoluţionar pentru anii ’20: a creat nu
doar haine noi şi o noua marcă, ci, mai ales a reuşit să propună
şi să impună un nou stil de viaţă. Pentru început, a creat pălării,
iar după câţiva ani a început să schiţeze şi să deseneze modele
pentru viitoarele vestimentaţii, apreciate şi cerute de marele
public francez şi apoi mondial.
Abia, după aceea, s-a hotărât să creeze gențile gigante,
parfumurile Chanel, încălţămintea, ceasurile şi bijuteriile «Coco
Chanel», care vor cucerii lumea modei pe toată perioada
secolului al XX-lea.
Interpretând spiritul modernist al epocii, Chanel căuta o nouă
imagine de femeie liberă şi independentă de bărbaţi: o femeie liberă, revoluționară, modernă
evidenţiată şi de mişcarea sufragetelor, de la sfârşitul secolului precedent, precum şi de diferite
mişcări feministe, care tocmai se afirmau pe plan internaţional.
De amintit este faptul că, Chanel a fost una dintre primele femei care a îmbrăcat pantalonii, articol
aparţinător exclusiv bărbaţilor.
Trebuie precizat că ţesăturile preferate ale renumitei Chanel erau tweed-ul şi jersey-ul, în timp ce
tailleur-ul a devenit un “must”, un bun, un articol absolut necesar, fără de care nu se putea concepe
apariţia în societate.
Chanel avea culorile sale preferate, folosite discret şi elegant cu un deosebit bun gust. Cele mai
folosite culori erau negrul, albul, la care se mai adăuga albastrul închis, bejul şi griul. Punerea în
valoare a propriului corp, starea de comoditate şi confort, feminitatea combinată uneori cu
masculinitatea vestimentaţiei au fost tot atâtea principii care au stat la baza creaţiilor sale de
excepţie, creaţii care au cucerit atât femeile cât şi bărbaţii acelei epoci, epoca COCO CHANEL
Astfel, după zeci şi zeci de ani, stilul Chanel este cunoscut în istorie ca fiind sinonim cu eleganţa,
rafinamentul şi modernitatea absolut revoluţionară, toate acestea combinate cu un confort specific,
mult apreciat de public.Succint despre fenomenul “Coco Chanel” DCoco Chanel s-a născut
într-o familie săracă cu un tată, Albert Chanel, vânzător ambulant de ţesături, şi o mamă, Jeanne
Devolle, croitoreasă. După moartea mamei, Gabrielle Chanel a petrecut şase ani în orfelinatul
bisericii catolice Abbaye d’Aubazine. Tatăl a fost constrâns să emigreze pentru a-şi găsi un loc de
muncă, care să îi permită să-şi crească cei 6 copii. După cei şase ani petrecuţi la orfelinat Gabrielle
Chanel intră la colegiul Notre-Dame la Moulins unde învaţă să coasă. La vârsta de 18 ani apare la
cafeneaua „Moulins La Rotonde”, în calitate de cântăreaţă. În aceeaşi perioadă găseşte un loc de
muncă la un magazin de stofe, la Maison Grampayre, dar continuă să cânte la Caffè Rotond unde
admiratorii o vor numi Coco. Unii spun că numele ar veni de la melodiile pe care Chanel obişnuia
să le cânte: „Qui a vu Coco?” respectiv „Ko-Ko-Ri-Ko”.
La vârsta de 25 de ani, adică în anul 1904, îl cunoaşte pe Étienne Balsan, bărbat foarte influent,
moștenitor al unei dinastii din industria textilă, care îi va schimba viaţa. Chanel devine amanta
recunoscută a lui Balsan şi se mută la una din proprietăţile baronului, unde începe din pasiune şi
pentru uz personal să creeze pălării care vor fi apreciate de aristrocaţia franceză, acţiune care va
deveni o mică afacere. Coco a făcut primii paşi în lumea modei în calitate de creatoare de pălării
în 1908, descoperindu-și un talent special în a anticipa dorinţele şi gusturile femeilor din timpul
său.
In 1909 Chanel deschide un magazin la parterul apartamentelor lui Balsan din Paris, apartamente
care constituiau locul de întâlnire al elitei pariziene, devenită, mai târziu, clientela renumitei Coco
Chanel. La acele reuniuni, Coco l-a cunoscut pe Arthur Capel, care a văzut în ea un bun afacerist,
ajutând-o să-şi mute activitatea în 31 Rue Cambon în Paris, unde deja se afla o croitorie, iar această
mutare se făcea în 1910. După acest episod, de început, în anul 1913, Coco Chanel deschide alte
două magazine la Deauville şi Biarritz, pe teritoriul Franţei.
După opt ani, Chanel se lansează pe piaţa parfumurilor, convinsă fiind că parfumurile pe baza de
flori şi mosc nu vor avea viitor. Chanel colaborează cu chimistul Ernest Beaux, care va prepara o
fragranţă (ceva plăcut mirositor), sintetică pe bază de aldehide şi zahăr fermentat. Chimistul
pregăteşte o gamă de parfumuri într-o serie de sticluţe numerotate de la 1 la 5 și de la 20 la 24,
atent examinate de Chanel. Dintre toate probele a rămas numărul 5 căruia nu i-a schimbat numele,
„Chanel nr. 5” constituind un şoc, la vremea respectivă la care s-a adăugat şi configuraţia
ambalajului care consta dintr-o sticlă dreptunghiulară de cristal transparent. «Chanel nr. 5» va
deveni parfumul cel mai vândut în lume. Totuşi au existat şi alte parfumuri, marca Coco Chanel şi
anume : “Cuir de Russie”, “Gardenia” şi «Chanel nr. 22». De asemenea, Chanel este creatoarea
unei colecţii de accesorii definitivată în cursul anului 1929, care cuprinde pantofi, bijuterii, genţi,
eşarfe şi curele.

Atelierul din rue Cambon 31 devine o atracţie irezistibilă pentru toate doamnele. În perioada anului
1926 apare pe piaţă “petit noir”, mica rochie neagră considerată articolul de cea mai mare
importanţă din garderoba unei femei. Anul 1932 marchează apariţia unei linii de bijuterii bazată,
în principal, pe diamante realizate în colaborare cu contele Etienne de Beaumont şi cu ducele Fulco
de Ventura.
Deoarece, după terminarea războiului Coco Chanel este acuzată de colaborare cu naziştii ea preferă
să se retragă pe teritoriul Elveţiei vânzând toate drepturile mărcii Chanel lui Pierre Wertheimer.
Încearcă să reia afacerile împreună cu Pierr, la 70 de ani, când pe 5 februarie 1954, în rue Cambon
31 prezintă o nouă colecţie bazată pe stilul anilor ’20. Nu a mai avut acelaşi succes, presa nu a
înţeles-o. Cu ajutorul presei americane stilista a revenit creând o capodoperă: „tailleur”-ul.
Gabrielle Chanel moare la vârsta de 87 de ani, într-o zi de duminică, 10 ianuarie 1971, în
apartamentul ei din Hotel Ritz din Paris. La vremea respectivă Time a considerat-o una dintre cele
mai influente femei ale secolului al XX-lea, iar presa de specialitate, făcând aprecieri la adresa
Gabriellei Bonheur „Coco” Chanel, a considerat-o ca fiind una dintre cele mai mari creatoare de
modă ale secolului al XX-lea, alături de nume precum Paul Poiret, Christian Dior, Christian
Lacroix, Guy Laroche, Nina Ricci.
După moartea ei preiau conducerea afacerii sale Yvonne Dudel, Jean Cazaubon și Philippe
Guibourge, iar în prezent casa de modă este condusă de Alain Wertheimer şi Gerard Wertheimer,
cei doi nepoți ai lui Pierre Wertheimer, partener de afaceri cu Chanel. Marca Chanel continuă să
fie una dintre cele mai recunoscute mărci din lumea modei.

Pentru vestimentaţie în Epoca Modernă, să o luăm de la un început : “Acolo unde este o rochie
este şi o femeie, dacă nu există femeie, nu există nici rochie“, ne aminteşte Coco Chanel.
Anii ‘20 a însemnat un început ferm pentru Rochia neagră sau “The Little Black Dress”
Dacă am începe numărătoarea cu anii ‘20, am aduce, în prim plan eterna rochie neagră sau “Little
Black Dress”.
Anul 1926 a fost anul în care negrul a intrat oficial în modă, grație lui Coco Chanel. Până la acea
dată, culoarea neagră era asociată cu întreaga simbolistică legată de doliu, nefiind decent ca o
femeie să apară în public purtând rochii negre în alte perioade sau ocazii, decât cea legată de doliu.
În cursul anului 1926, Coco Chanel prezenta în paginile revistei Vogue o rochie neagră, simplă,
scurtă până la nivelul genunchilor, fără mâneci, decorată simplu, doar cu câteva linii diagonale. La
vremea respectivă, cei de la Vogue estimau că rochia neagră va deveni “un fel de uniformă pentru
toate femeile”, putând avea ca destinaţie oricare din categoriile sociale.
Într-adevăr, din acel moment, rochia neagră a traversat cu succes toate perioadele istoriei
supravieţuind razboaielor, diferitelor stilurilor cultural artistice pasagere.

Anii ‘40 au adus “Pantalonii” în moda feminină

Pantalonii încă mai reprezintă obiectul vestimentar ce ajută la diferenţierea între sexe. Până în
secolul al XIX-lea, pantalonii au fost exclusiv ai bărbaţilor, nefiind demn ca o femeie să îi poarte.
De altfel, până în secolul al XIX-lea, singura figură feminină notabilă, care a purtat pantaloni a
fost eroina de la Orleans, Ioana d’Arc. Odată cu implicarea femeilor în activităţile sportive,
pantalonii au pătruns, mai timid şi în garderoba acestora.
Conform unor specialişti din domeniu, acest fapt se întâmpla, pentru prima oară, în anul 1890,
când, probabil, mersul pe bicicletă a devenit popular şi printre femei. Primul designer care a creat
pantaloni pentru femei a fost Paul Poiret care în 1913 a creat nişte pantaloni largi, aşa numiţii
pantaloni de harem. Coco Chanel a preluat ideea de pantaloni, fiind ea însăşi o adeptă a purtării
acestora.

Anii ‘50 aduce în prim-plan “Fusta creion”Skirt sau fusta creion este creaţia Christian Dior şi
simbolul universal al femeii sofisticate şi stilate. Fusta creion e perfectă, fie dacă vorbim de
business meeting-uri, fie dacă o purtăm la cocktail-uri elegante. Din punct de vedere istoric, fusta
creion s-a întrezărit în momentul în care Hart Berg, prima femeie ce s-a alăturat în zbor fraţilor
Wright şi-a legat fusta cu o sfoară în jurul genunchilor pentru a nu i se ridica în bătaia vântului.
Caracteristicile fustei creion sunt: lungimea până la nivelul genunchiului (uneori chiar sub
genunchi), croială dreaptă sau conică şi tăietură plasată, de regulă, la spate.
Cu niște dungi verticale efectul de alungire va fi amplificat.

Anii ‘60 – Fusta mini

Anii ‘60 şi-au adus contribuţia în modă, prin popularizarea fustei mini. Meritul îi aparţine
designer-ului Mary Quant, care deţinea un magazin în centrul Londrei. Aceasta a început să
experimenteze lungimi din ce în ce mai reduse ale fustelor, în 1965 fusta mini făcând primii paşi
spre statutul de trend global. Celebra purtătoare de miniskirt a fost Jean Shrimpton, un fashion
icon al acelei perioade. Aceasta a stârnit senzaţie şi o adevărată frenezie mondială la un celebru
eveniment monden (Melbourne Cup Carnival) când a apărut cu o fustă deasupra genunchiului.
Era prima apariţie publică oficială a fustei mini. O apariţie şocantă dacă e să avem în vedere că
modelul britanic nu a purtat pălărie şi mănuși, blazon, chiar şi în zilele noastre, pentru
evenimentele mondene organizate sub “patronajul” Coroanei Britanice.
De atunci şi până în prezent, fusta mini a parcurs nestingherită drumul său în istorie, ca simbol al
feminităţii şi al sexualităţii. Fusta mini a fost manifestul feministelor și al girl power. Pentru
prima dată în istorie, femeile au avut curajul să îşi expună o parte a trupului lor, fără a fi
ostracizate de societate.