Unirea Principatelor Române (1859).

Domnia lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866)

Necesitate: unirea – ideea centrală a programului politic paşoptist; nevoia unui cadru favorabil evoluţiei
societăţii româneşti.
Context: 1849 – Convenţia de la Balta Liman (îngrădea autonomia internă a Principatelor – Turcia şi Rusia
îşi arogă dreptul numirii domnilor, durata domniilor reducându-se la şapte ani); afirmarea ideilor naţionale la
nivel european – ideea de stat naţional – lupta pentru unificare a popoarelor italian şi german.
Problema românească – problemă eurpeană
Congresul de Pace de la Paris – Tratatul de Pace de la Paris (1856)
-1853-1856: Războiul Crimeei, un nou moment al ,,crizei orientale.”
-1856 – Congresul de Pace de la Paris pune capăt acestui conflict; Prevederi ale Congresului cu privire la
Principatele Române: desfiinţarea protectoratului rusesc, menţinerea suzeranităţii otomane, garanţia colectivă
a Marilor Puteri, revenirea sudului Basarabiei la Moldova, libertatea navigaţiei, a comerţului, a cultelor,
convocarea unor adunări ad-hoc în ambele Principate care să dezbată problema unirii.
Adunările ad-hoc (1857): au avut un caracter consultativ şi reprezentativ; rezoluţiile acestora – unire,
neutralitate, autonomie, prinţ străin, adunări reprezentative.
Conferinţa de la Paris – Convenţia de la Paris (1858):
-1858 – Conferinţa ia în discuţie hotărârile adunărilor ad-hoc;
-Convenţia de la Paris – joacă rol de Constituţie a Principatelor (principiul separării puterilor în stat, drepturi
şi libertăţi, vot censitar etc.), le conferă un nou statut juridic, unirea sub numele de Principatele Unite ale
Moldovei şi Valahiei – unire formală – domnii, guvernele şi adunările urmând a fi separate; Convenţia
prevedea două instituţii comune: Comisia Centrală şi Înalta Curte de Casaţie.
Înfăptuirea Unirii Principatelor (1859)
-5 ianuarie 1859: alegerea lui Alexandru Ioan Cuza în Moldova;
-24 ianuarie 1859: alegerea lui Alexandru Ioan Cuza în Ţara Românească;
Obs. Alegerea aceluiaşi domn în ambele ţări semnifica o unire deplină – tactica faptului împlinit.

Etape ale domniei Proiecte şi reforme

-pe plan intern
◦ măsuri de unificare instituţională: serviciul vamal, telegraful, armata,
administraţia
◦ înfiinţarea Universităţilor de la Iaşi
Etapa domniei ◦ legea privind secularizarea averilor mănăstireşti, legea comunală, legea pentru
constituţionale organizarea judecătorească
-pe plan extern
◦ acţiuni diplomatice de recunoaştere internaţională a dublei alegeri şi a Unirii
depline.
-pe plan intern
◦ nemulţumit de tendinţele manifestate de legislativ, Cuza a dizolvat Adunarea la
2 mai 1864.
◦ pentru a-şi consolida poziţia, acesta a promulgat o nouă lege electorală şi un nou
act/statut cu rol de constituţie – Statutul Dezvoltător al Convenţiei de la Paris –
acesta a subordonat legislativul domnitorului, deoarece îi garanta puteri precum ar
Etapa domniei autoritare fi dreptul unic de a iniţia o lege şi dreptul de veto (mă opun) asupra proiectelor de
lege adoptate de Adunare.
Astfel a putut fi adoptată Legea rurală care prevedea emanciparea clăcaşilor cu
despăgubire plătită în 15 ani, împroprietărirea în funcţie de numărul de vite
◦ Legea instrucţiunii publice, Codul Penal, Codul Civil

Sfârşitul domniei -11 februarie 1866: abdicarea lui Cuza – monstruoasa coaliţie
Citiţi cu atenţie textele de mai jos:

A. ,,Nicio pravilă (lege) nu opreşte pe om de a întâmpina rău cu rău! Şarpele când îţi iasă în cale, dai
cu ciomagul de-l loveşti, ca să-ţi aperi viaţa, care de multe ori ni se primejduieşte din muşcarea lui. Dar pe
balaurii care ne înghit de vii, căpăteniile noastre, zic, atât cele bisericeşti, cât şi cele politiceşti, până când să-i
suferim a ne suge sângele din noi? Până când să le fim robi? (....)
Veniţi dar, fraţilor, cu toţii, cu rău să pierdem pe cei răi, ca să ne fie nouă bine! Şi să se aleagă
căpeteniile noastre cei care pot să fie buni. Aceia sunt ai noştri şi cu noi dimpreună vor lucra binele, precum
ne sunt făgăduiţi. Nu vă leneviţi, ci siliţi dă veniţi în grabă cu toţii; care veţi avea arme, cu arme, iar care nu
veţi avea arme, cu furci de fier şi lănci; să vă faceţi de grabă şi să veniţi unde veţi auzi că se află Adunarea
cea orânduită pentru binele şi folosul a toată ţara. Şi ce vă vor povăţui mai marii Adunării aceia să urmaţi şi
unde vă vor chema ei acolo să mergeţi. Că ne ajunge, fraţilor, atâta vreme de când lacrămile de pe obrazele
noastre nu s-au uscat.”
(Proclamaţia de la Padeş, 1821)

B. ,,Domnul Ţării să nu aducă cu înălţimea sa aicea în ţară mai mulţi boieri greci decât patru….
Toate scaunele arhiereşti şi toate mănăstirile Ţării să fie apărate cu totul de către călugări greci….
Toate dregătoriile Ţării, atât cele politiceşti, cât şi cele bisericeşti, de la cea mare până la cea mai mică, să nu
să mai orânduiască prin dare de bani, pentru ca să poată lipsi jafurile din ţară.
Caftane* cu bani să înceteze cu totul de a să mai face, ci numai după slujbă.
Ţara să fie volnică a-ş face şi a ţinea patru mii de ostaşi panduri cu căpeteniile lor şi două sute arnăuţi, scutiţi
de toate dările, şi cu leafă uşoară, a cărora leafă să economisească din veniturile mănăstirilor.
Toate lefile streinilor să lipsească cu totul.
Toţi dregători judecătoriilor şi ai calemurilor** să împuţineze, rămâind numai precum au fost în vechime; şi
lefile să le fie uşoare.” (Cererile norodului românesc, 1821)

*Caftan = Manta de gală. Caftanul fastuos, din stofă albă ţesută cu fir galben, cu blană la mâneci şi la gât, era un cadou oficial de
învestitură, pe care sultanul obişnuia să-l facă marelui vizir, domnitorilor din Moldova, Muntenia şi Transilvania si hanului
Crimeei. La rândul lor, domnitorii dăruiau un caftan de altă culoare fiecărei personae pe care o numeau în funcţii publice, astfel
încât noţiunea de caftan a ajuns să se confunde cu cea de numire sau acordare de titlu.
** Calem = Administraţie publică; cancelarie.

Pornind de la aceste texte, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Precizaţi secolul la care se referă cele două surse; 2p

2. Numiţi instituţia care avea rol legislativ la care face referire sursa A; 2p
3. Menţionaţi, din sursa B, o revendicare în domeniul apărării naţionale; 3p
4. Scrieţi litera corespunzătoare sursei care susţine revendicări antifanariote, selectând două informaţii
în acest sens; 6p
5. Scrieţi două informaţii aflate în relaţie cauză-efect, selectate din sursa A sau B; 7p
6. Prezentaţi alte două proiecte politice din spaţiul românesc în secolul XVIII şi/sau începutul secolului
al XIX-lea, în afara celui menţionat în cele două surse; 6p
7. Menţionaţi două reforme adoptate în epoca fanariotă în Ţările Române. 4p
Citiţi, cu atenţie, sursa de mai jos:

,,La începutul anului 1859, exercitându-şi dreptul acordat de Convenţia de la Paris de a-şi alege
propriii lor demnitari, aceştia au ales una şi aceeaşi persoană, pe Alexandru Ioan Cuza, în fiecare din cele
două Principate. Plecându-se în faţa inevitabilului, preocupate de alte chestiuni, puterile au acceptat tacit
faptul împlinit, iar Cuza însuşi a desăvârşit unirea administrativă a Principatelor în 1861.
În timpul scurtei sale domnii (1859-1866), Cuza, paşoptist şi liberal, a încercat să dea «României»
cum se numea acum oficial noua uniune, instituţii politice şi economice moderne. Dar el a stăruit ca acestea
să fie conforme cu propriile sale indicaţii. Nerăbdător să promoveze reformele sale fundamentale, Cuza a
dizolvat o adunare recalcitrantă în mai 1864, când aceasta a respins reformele rurală şi electorală, care
formau esenţa programului său legislativ. La numai două săptămâni de la lovitura sa, Cuza a supus unui
referendum popular o constituţie, Statutul, pentru a-şi legitima regimul. Aprobată cu majoritate covârşitoare,
noua lege fundamentală a confirmat preponderenţa Executivului asupra Legislativului, a limitat rolul maselor
de cetăţeni în procesul politic şi a consolidat puterea administraţiei centrale în dauna celei locale. Cuza a
păstrat astfel formele parlamentare, dar în temeiul Statutului, esenţa constituţionalismului român se concentra
în conducerea personală a domnitorului. În realizarea marelui său proiect politic de a dota Principatele cu
instituţii moderne, Cuza a dat o atenţie specială sistemului judecătoresc, pe care să-l remodeleze în
conformitate cu nevoile unui stat european.
Printr-o serie de legi, promulgate în 1864 şi 1865, a aşezat administrarea justiţiei pe baze
esenţialmente vest-europene. (...) Noul Cod civil, pe care l-a promulgat la 16 decembrie 1864, era alcătuit
după modelul Codului civil francez din 1804 şi punea individul la baza legii, asigurându-i libertăţile
individuale, garantând tuturor cetăţenilor egalitatea în faţa legii şi apărând proprietatea privată. (...)
Considerând-o un punct important al programului său, Cuza a promulgat cuprinzătoarea Lege asupra
instrucţiunii, care reglementa învăţământul la toate nivelurile; formula principiul ca învăţământul primar să
fie obligatoriu şi gratuit şi că fiecare sat va trebui să aibă propria lui şcoală.”
(Keith Hitchins, România 1866-1947)

Pornind de la această sursă, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Numiţi faptul împlinit acceptat tacit de Marile Puteri, precizat în sursa dată; 2p
2. Precizaţi, pe baza sursei date, o informaţie referitoare la Convenţia de la Paris; 2p
3. Menţionaţi numele oficial al noii uniuni şi noua constituţie, la care se referă sursa dată; 6p
4. Menţionaţi, din sursa dată, două informaţii referitoare la domnitorul Alexandru Ioan Cuza; 6p
5. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la proiectul politic al lui Cuza de a dota
Principatele Unite cu instituţii moderne, susţinându-l cu două informaţii din sursă; 10p
6. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia o constituţie a stat la baza
construcţiei democratice a României în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. 4p
Citiţi, cu atenţie, sursele de mai jos:

A. „Până în 1863, [Al. I. Cuza] s-a preocupat îndeosebi de problemele unificării şi centralizării
administraţiei, finanţelor, armatei, justiţiei (…). Din octombrie 1863, şi până în ianuarie 1865, Cuza a
încredinţat conducerea ţării unui guvern, condus de Mihail Kogălniceanu, adeptul unor reforme interne
radicale. În decembrie 1863, a fost adoptată legea secularizării averilor mănăstireşti (…), prin care un sfert
din teritoriul ţării reintra în circuitul economic naţional. Apoi, în primăvara anului 1864, guvernul a adus în
discuţie legea agrară, propunând împroprietărirea clăcaşilor, cu despăgubire, pe loturile pe care le aveau în
folosinţă. Lega rurală a fost promulgată imediat fiind urmată de o nouă constituţie numită Statutul
Dezvoltător al Convenţiei de la Paris, din august 1858.”
(Vlad Georgescu, Istoria românilor. De la origini până în zilele noastre)

B. „Sătenilor! Îndelungata voastră aşteptare, marea făgăduinţă, dată vouă de înaltele puteri ale Europei prin
articolul 46 al Convenţiei, interesul patriei, asigurarea proprietăţii funciare şi dorinţa cea mai vie s-au
îndeplinit. Claca este desfiinţată pentru de-a pururi şi de astăzi voi sunteţi proprietari pe locurile supuse
stăpânirii voastre, în întinderea hotărâtă prin legile în fiinţă (…). De astăzi, voi sunteţi stăpâni pe braţele
voastre; voi aveţi o părticică de pământ, proprietate şi moşie a voastră, de astăzi voi aveţi o patrie de iubit şi
de apărat.”
(Proclamaţia domnitorului Alexandru Ioan Cuza către săteni)

Pornind de la aceste surse, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Numiţi, pe baza sursei A, consecinţa secularizării averilor mănăstireşti. 2p

2. Precizaţi, pe baza sursei B, o consecinţă a aplicării legii rurale în domeniul proprietăţii. 2p
3. Numiţi câte o prevedere a legii rurale din sursa A, respectiv sursa B. 6p
4. Scrieţi litera corespunzătoare sursei care menţionează cel mai important prim-ministru din timpul domniei
lui Al. I. Cuza. 3p
5. Menţionaţi prevederile Statutului Dezvoltător al Convenţiei de la Paris. 7p
6. Prezentaţi abordarea problemei agrare în două documente programatice paşoptiste. 6p
7. Menţionaţi alte două reforme înfăptuite în timpul domniei lui Al. I. Cuza, în afara celor precizate în cele
două surse. 4p
Citiţi, cu atenţie, textele de mai jos:

A. „Lupta [de la Călugăreni, în 1595] ţine mai multe ore (...) turcii îi resping pe creştini,
aceştia se retrag, luptându-se neîncetat şi pierd 11 tunuri. (...) Era momentul când se cerea
neapărat o acţiune eroică, o faptă măreaţă care să cutremure inimile păgânilor şi să le înalţe pe ale
creştinilor.
Atunci mărinimosul [Mihai Viteazul], a smuls o secure sau suliţă ostăşească şi, pătrunzând el
însuşi în şirurile sălbatice ale duşmanilor, străpunge pe un stegar al armatei, taie în bucăţi cu sabia o
altă căpetenie şi, luptând ca un erou, se întoarce nevătămat [la ai săi]. (...) Făcându-se aşa mare
învălmăşeală, (...) până în seară au fost redobândite cele 11 tunuri. (...) Dacă noaptea cea întunecoasă
n-ar fi împiedicat pe domn, fără îndoială, că ar fi zdrobit cu acţiunea lui clocotitoare forţa duşmană şi
ar fi pus capăt, dintr-o dată, (…) întregului război.”
(Balthazar Walter, Scurtă şi adevărată descriere a faptelor săvârşite de Mihai, domnul Ţării
Româneşti, prea strălucitul şi prea viteazul conducător de oşti împotriva duşmanilor creştinătăţii)

B. „Veţi şti că după ce am venit cu oştile pe pământul Valahiei, blestematul şi nelegiuitul de

Mihai [Viteazul] a venit cu oastea împotriva armatei musulmane şi după ce ne-am luptat cu el [la
Călugăreni], a fost înfrânt acest nelegiuit cu oastea sa şi pus pe fugă; şi aşa am sosit în oraşul
Bucureşti, [apoi] în oraşul Târgovişte şi acolo (...) a început să se facă o cetăţuie. (...)
Dar în timpul acesta, (...) blestematul de voievod al Transilvaniei, unindu-se cu nelegiuitul
Mihai, au venit (...) cu vreo 50-60000 de necredincioşi cu hotărâre să ne atace şi s-au tăbărât, chiar în
aceiaşi zi, în care noi am plecat din Târgovişte [spre Bucureşti] şi (…) nerămânând acolo decât doar 300
sau 400 de soldaţi, necredincioşii au dat asaltul şi, deodată, au dat foc şi pârjol la aceea cetăţuie (...) şi
nefiind mulţi soldaţi în ea, necredincioşii au luat-o şi au distrus-o.
(Raportul lui Sinan-paşa despre campania din Ţara Românească)
Pornind de la aceste texte, răspundeţi următoarelor cerinţe:
1. Precizaţi secolul la care se referă sursa A. 2p
2. Precizaţi, din sursa B, un aliat al domnului roman. 2p
3. Selectaţi, două informaţii aflate în relaţia cauză – efect selectate din sursa A. 7p
4. Scrieţi, litera corespunzătoare sursei care susţine că Mihai viteazul a luptat ca un erou la Călugăreni. 4p
5. Menţionaţi, din sursa B, un punct de vedere referitor la contribuţia lui Mihai Viteazul la lupta
antiotomană, susţinându-l cu o explicaţie din text. 5p
6. Prezentaţi două acţiuni diplomatice întreprinse de români în Evul Mediu. 6p
7. Menţionaţi o asemănare între acţiunile militare purtate de voievozii români în Evul Mediu. 4p
Citiţi, cu atenţie, textele de mai jos:

A. „Regele [Ungariei, Carol Robert de Anjou] a ajuns pe o cale oarecare cu toată oastea sa [la Posada,
în Ţara Românească, în 1330], dar calea aceasta era cotită şi închisă de amândouă părţile de râpe foarte
înalte de jur împrejur, şi pe unde această cale era mai largă, acolo românii (...) o întăriseră cu prisăci.
(...)
Mulţimea nemăsurată a românilor sus pe râpe a alergat din toate părţile şi a aruncat săgeţi asupra
oastei regelui care se găsea în fundul unei căi adânci, ce nici nu se putea numi cale, ci mai curând un fel
de corabie strâmtă, unde din pricina înghesuielii cei mai sprinteni cai şi ostaşi cădeau din toate părţile în
luptă. (…) Cădeau tineri şi bătrâni, principi şi nobili, fără nicio deosebire (…). Şi însuşi regele abia a
scăpat cu câţiva inşi.”
(Cronica pictată de la Viena)

B. „Asupra acestui Mircea [Mircea cel Bătrân] care a început întâi, mai înainte, război, plecând cu
armata asupra barbarilor împreună cu [regele] Sigismund [de Luxemburg, în 1396], Baiazid (...)
trecând peste Istru [Dunăre] mergea înainte robind Ţara [Românească].
Dar Mircea, strângând cu grijă oastea ţării, nu şi-a făcut planul să vină asupra lui să de a lupta (...).
Însă, se ţinea şi el cu armata pe urma lui Baiazid prin pădurile de stejar ale ţării (...) şi se lupta, într-una,
cu el în chip strălucit şi se zice că armata fiind în cale se ţinea strâns în urma ei, punând-o la mare
suferinţă şi o aducea în situaţii grele şi nu înceta să-i facă stricăciune. De aceea, slujitorul [sultanului] a
dat cu părerea să-şi aşeze oastea în tabără. (...) Aşadar, Baiazid s-a adăpostit acolo, în tabără; a
doua zi, însă a trecut armata peste Istru.”
(L. Chalcocondil, Expuneri istorice)

Pornind de la aceste texte, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Precizaţi secolul la care se referă sursa A. 3p

2. Precizaţi locul în care a avut loc confruntarea dintre Basarab şi regale Ungariei. 3p
3. Scrieţi, litera corespunzătore sursei care susţine că oastea magiară a fost înfrântă în confruntarea cu
Basarab. 4p
4. Numiţi regele alături de care a luptat Mircea cel Bătrân, în 1396, la care se referă sursa B. 3p
5. Selectaţi, două informaţii aflate în relaţie cauză – efect din sursa B. 7p
6. Menţionaţi o caracteristică a acţiunilor diplomatice desfăşurate de domnii romîni în Evul Mediu. 4p
7. Prezentaţi două acţiuni militare în afara celor precizate în surse la care au participat românii, în
secolele al XIV-lea - al XVIII-lea. 6p
 Citiţi, cu atenţie, sursele de mai jos:

A. Art. 1: Principatele Unite Române constituie un singur Stat indivizibil sub denumirea de România.
Art. 31: Toate puterile Statului emană de la naţiune care nu le poate exercita decât numai prin delegaţiune şi
după principiile şi regulile aşa data în Constituţiunea de faţă.
Art.32: Puterea legislativă se exercită colectiv de către Domn şi reprezentaţiunea naţională. Reprezentaţiunea
naţională se împarte în două Adunări: Senatul şi Adunarea deputaţilor. Orice lege cere învoirea a câtor trei
ramuri ale puterii legiuitoare. Nicio lege nu poate fi supusă sancţiunii Domnului de cât după ce va fi discutat
şi votat liber de majoritatea ambelor Adunări.
Art.35: Puterea executivă este încredinţată Domnului, care o exercită în modul regulat prin Constituţiune.
Art.36: Puterea judecătorească se exercita de Curţi şi Tribunale. Hotărârile şi sentinţele lor se pronunţă în
virtutea legii şi se execută în numele Domnului.
Art.38: Membrii ambelor Adunării reprezintă naţiunea, era nu numai judeţul sau localitatea care i-a numit.
(Constituţia din 1866)

B. Art. 1: Regatul României este un Stat naţional unitar şi indivizibil.

Art.33 Toate puterile Statului emană de la naţiune, care nu le poate exercita decât numai prin delegaţiune şi
după principiile şi regulile aşezate în Constituţiunea de faţă.
Art.34 Puterea legislativă se exercită colectiv de către Rege şi Reprezentaţiunea naţională. Reprezentaţiunea
naţională se împarte în două Adunări: Senatul şi Adunarea deputaţilor. Orice lege cere învoirea a câtor trei
ramuri ale puterii legiuitoare.
Nici o lege nu poate fi supusă sancţiunii regale decât după ce se va fi discutat şi votat liber de majoritatea
ambelor Adunări.
Art.39 Puterea executivă este încredinţată Regelui, care o exercită în modul regulat prin Constituţiune.
Art.40 Puterea judecatorească se exercită de organele ei. Hotărârile lor se pronunţă în virtutea legii şi se
execută în numele Regelui. (Constituţia din 1923)

Pornind de la aceste texte, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Precizaţi, pe baza sursei A, o atribuţie a puterii legislative. 3p

2. Precizaţi, pe baza sursei B, o atribuţie a puterii judecătoreşti. 3p
3. Menţionaţi o asemănare şi o deosebire între cele două constituţii pe baza surselor date. 6p
4. Scrieţi pe foaia de examen, pe baza sursei B, articolul care evidenţiază principiul suveranităţii naţionale.3p
5. Numiţi din sursa A cele trei ramuri ale puterii legislative. 3p
6. Selectaţi din sursa B două informaţii aflate în relaţie cauză–efect, care evidenţiază funcţionarea
principiului separaţiei puterilor în stat. 6p
7. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, necesitatea adoptării unui act constituţional după anul 1918.6p
Citiţi cu atenţie textul de mai jos:

,,Cum că românii cei de astăzi sunt în Dachia, pre carii alte neamuri îi cheamă vlahi şi valahi, iar pre sine
se numesc români, sunt din romanii cei vechi de Traian împărat aduşi şi aşezaţi în Dachia, să dovedeşte şi să
adeverească întâiu din scriitori, a doua din obiceiuri, a treia din limbă, a patra din nume. Scriitorii cei învăţaţi
şi înţelepţi toţi cu o gură şi un cuget scriu şi strigă cum că românii cei din Dachia (...) sunt romanii cei vechi.
Nici să poată zice că aceşti scriitori au părtinit şi au vrut să placă românilor, de vreme ce de un neam nu au
fost cu românii, nici au nădăjduit ceva de la ei.” (Samuil Micu, Scurtă cunoştinţă a istoriei românilor)

Pornind de la acest text răspundeţi următoarelor cerinţe:

a. Precizaţi, pe baza textului, o denumire acordată românilor de către ,,alte neamuri.” 2p

b. Precizaţi, pe baza textului, cum se numesc ,,pre sine” românii. 2p
c. Precizaţi, pe baza textului, două categorii de izvoare în care se încadrează argumentele continuităţii
folosite de Samuil Micu. 6p
d. Precizaţi secolul în care romanitatea românilor devine o problemă politică. 2p
e. Menţionaţi un izvor narativ din secolul al VII-lea şi unul din secolul IX care îi menţionează pe
români. 6p
f. Menţionaţi, două idei ale lui A.D. Xenopol prin care a susţinut romanitatea românilor. 6p
g. Numiţi două idei ale teoriei imigraţioniste elaborate de Franz Sulzer. 6p
Citiţi, cu atenţie, sursele de mai jos:

A. ,,Art.1. Guvernul Alteţei sale Domnului României Carol I asigură armatei ruse (…) libera trecere prin
teritoriul României. (…) Toate cheltuielile care ar putea fi ocazionate de trebuinţele armatei ruse, de
transportul său, precum şi pentru satisfacerea tuturor trebuinţelor sale, cad naturalmente în sarcina guvernului
imperial.
Art.2. Pentru ca niciun inconvenient sau pericol să nu rezulte pentru România din faptul trecerii
trupelor ruse pe teritoriul său, Guvernul majorităţii sale împăratul tuturor Rusiilor se obligă a menţine şi a
face a se respecta drepturile politice ale statului român cum rezultă din legile interioare şi tratatele existente,
precum şi a menţine şi a apăra integritatea actuală a României.”
(Convenţia româno-rusă, 4 aprilie 1877)

B. ,,După stăruinţele a trei generaţii, după suferinţele şi sacrificiile părinţilor noştri şi mulţumită
generoasei protecţii a marilor puteri europene, Statul Român s-a format. (…) Acum a venit momentul să
dovedim Europei că România poate fi un element inteligent şi solid, pentru a contribui la întemeierea ordinii
şi stabilităţii în Orient. Toate aceste consideraţii de mare valoare sunt tot atâtea datorii pentru naţiunea
noastră ca să lucrăm la curmarea unui război [din Balcani] care cu cât se va prelungi, cu atât mai mult va seca
forţele noastre materiale. Deci pentru apropiata dobândire a păcii mult dorite, pentru întemierea solidă a
drepturilor noastre de naţiune liberă şi de sine stătătoare, pentru întărirea stimei şi a încrederii către noi a
naţiunilor străine, invocăm numele marilor noştri domni eroi, odată energici apărători ai creştinătăţii în
Orient (…), noi am trecut Dunărea!”
(Proclamaţia lui Carol I către armata română, 27 august 1877)

Pornind de la aceste surse, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Numiţi conducătorul la care se referă sursa A. 2p

2. Precizaţi conflictul militar la care referă atât sursa A cât şi sursa B. 2p
3. Menţionaţi, pe baza sursei B, două obiective urmărite de România prin trecerea armatei sale la sudul
Dunării. 6p
4. Precizaţi, din sursa A, un angajament de natură financiară asumat de partea rusă. 3p
5. Scrieţi două informaţii aflate în relaţie cauză-efect, selectate din sursa B. 7p
6. Prezentaţi două acţiuni militare desfăşurate de armata română, în 1877, după semnarea Convenţiei
româno-ruse. 6p
7. Menţionaţi o asemănare şi o deosebire, referitoare la români, în prevederile tratatelor de pace din 1878. 4p
 Citiţi, cu atenţie, sursele de mai jos:

A. Căci românii se trag din romani, ceea ce mărturiseşte până în vremea de acum limba lor, care deşi
se află în mijlocul unor neamuri barbare atât de felurite, nu a putut fi răpusă. Ei au locuit în partea cealaltă a
Dunării pe care odinioară o populau dacii şi geţii, căci partea de dincoace au ocupat-o apoi bulgarii. (...) Căci
din legiunile şi coloniile duse în Dacia de Traian şi de ceilalţi împăraţi romani s-au tras românii, pe care Pius
[Enea Silvio Piccolomini] îi derivă din Flaccus. (...) Deşi năvălirile barbare de tot felul s-au revărsat asupra
provinciei Dacia şi asupra poporului roman şi regiunii geţilor împreună cu Pannonia, totuşi s-a văzut că n-au
putut fi răpuse coloniile şi legiunile romane care se dezvoltaseră de curând. Înecate de valurile de barbari, ele
totuşi mai exală limba romană, şi ca să nu o părăsească nicicum, se împotrivesc cu îndârjire, încât îi vezi că
luptă nu atât pentru păstrarea neatinsă a vieţii, cât a limbii. Căci cine nu s-ar minuna – dacă ar sta să
socotească desele puhoaie ale sarmaţilor şi goţilor, şi de asemeni ale hunilor, vandalilor şi gepizilor şi
incursiunile germanilor şi longobarzilor – că s-au păstrat încă până acum la daci şi geţi rămăşiţele limbii
romane?” (Antonio Bonfini, Decadele)

B. Dar chiar şi în vremea noastră aceste state se deosebesc printr-o întreită împărţire în Transilvania,
Ţara Românească şi Moldova. Şi locuitorii acestora se numesc români, iar ai aceleia numite la început: secui,
unguri şi saşi; şi că această împărţire a rămas de la tradiţia aceea străveche a geţilor şi a dacilor [...] Poporul
care locuieşte aceste pământuri în vremea noastră este acel al valahilor care îşi trage originea de la romani
deşi cu un nume mult schimbat [...] Însă pentru ca să se lămurească această îndoială prin argumente mai
sigure, şi să se arate hotărât că valahii îşi trag originea de la romani, voi aduce două argumente. (...) Lăsând
de o parte nenumăratele cuvinte pe care valahii le au întocmai şi cu acelaşi înţeles ca în limba latină şi în
dialectele italienilor, când întreabă ei pe cineva dacă ştie să vorbească pe limba valahă spun: „Oare ştii
româneşte?” sau când întreabă dacă este valah îl întreabă dacă este român.
(Anton Verancsics, Descrierea Transilvaniei, Moldovei şi Ţării Româneşti, după 1549)

Pornind de la sursele de mai sus, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Numiţi umanistul menţionat în sursa A. 2p

2. Precizaţi secolul în care a fost scrisă sursa B. 2p
3. Menţionaţi câte o informaţie referitoare la limba română, precizată atât în sursa A, respectiv în sursa B. 6p
4. Scrieţi, pe foaia de de examen, litera corespunzătoare sursei care confirmă existenţa unei conştiinţe a
descendenţei latine a românilor. 3p
5. Scrieţi, pe foaia de examen, două informaţii aflate în relaţie cauză –efect, selectate din sursa A. 7p
6. Menţionaţi alţi doi umanişti în afara celor precizaţi în surse sau alţi doi cronicari care abordează ideea
romanităţii românilor. 6p
7. Prezentaţi două argumente folosite de umanişti sau de cronicari prin care susţin romanitatea românilor. 4p
 Citiţi cu atenţie sursele istorice de mai jos:

A. Reuniunea sub o conducere comună a multiplelor cnezate şi voievodate din aria românească extracarpatică,
(…), a fost urmarea unui transfer de putere politică din partea cnezilor şi voievozilor locali în favoareae
conducătorului ales, care a asumat titlul de mare voievod; titlul exprima atât funcţia primordial militară; (…)
uns de mitrolpolit, marele voievod adoptă odată cu coroana, semn al suveranităţii, şi titlul de domn (authentis
în titulatura greacă), care a conservat în limba română semnificaţia de dominus atribuit împăraţilor romani
din epoca târzie a imperiului, cea a Dominatului. Prin ungere, domnii deveneau conducători politici ,,din mila
lui Dumnezeu” (Dei gratia în latină, bojiiu milostiu din textele slave); afirmare de suveranitate atât externă,
în raport cu puterile vecine, cât mai ales internă, faţă de toţi supuşii, inclusiv pătura stăpânilor de moşii din
rândurile cărora proveneau. (…) Introducerea în titulatura domnilor înaintea numelui lor a cuvântului Io,
prescurtare de la Ioannes, ,,cel ales de Dumnezeu”, afirmă răspicat sursa divină a puterii domneşti. Această
calitate, domnii o dobândeau prin ceremonia religioasă a ungerii şi încoronării care le transfera harul divin şi
confirma sprijinul divinităţii pentru puterea lor. (Ş.Papacostea, D.Deletant, M.Bărbulescu, Istoria României)

B. Dar crearea Mitropoliei Ţării Româneşti în cooperare cu Bizanţul mai însemna şi înfruntarea altui aspect al
politicii lui Ludovic de Anjou: prozelitismul catolic. Conferind bisericii ortodoxe din ţara sa o organizare
superioară, obţinută de la Patriarhia din Constantinopol, care coordona efortul de îndiguire a progreselor
catolicismului în lumea ortodoxă, Nicolae Alexandru a pus stavilă încercării lui Ludovic de a smulge Ţara
Românească confesiunii răsăritene şi de a o converti la catolicism sub controlul ierarhiei ecleziastice a
regatului său. Înfiinţarea Mitropoliei Ţării Româneşti în 1359 a dat ţării în acelaşi timp un izvor de legitimare
a puterii domnului autocrat, în legătură cu una din cele două surse de legitimare ale lumii europene
medievale, şi o organizare ecleziastică în opoziţie directă cu tendinţele prozelitismului angevin. Prin acest
act, Nicolae Alexandru a desăvârşit instituţional emanciparea Ţării Româneşti de sub tutela regatului
angevin, proces iniţiat cu arma în mână de către tatăl său.”
(Şerban Papacostea, Geneza statului în Evul Mediu românesc)

Pornind de la aceste surse , răspundeţi la următoarele cerinţe:

1. Numiţi instituţia precizată în sursa A. 2p

2. Precizaţi secolul în care se desfăşoară evenimentele descrise de sursa B. 2p
3. Menţionaţi domnitorul din sursa B şi respectiv instituţia pe care a creat-o. 6p
4. Scrieţi, pe foaia de examen, litera corespunzătoare sursei care susţine că Nicolae Alexandru a desăvârşit
instituţional emanciparea instituţională a Ţării Româneşti de sub tutela regatului angevin. 3p
5. Scrieţi, două informaţi aflate în relaţie cauză–efect, selectate din sursa B. 7p
6. Menţionaţi două atribuţii ale domnului precizate în sursa A. 4p
7. Prezentaţi alte două instituţii din spaţiul romnesc în Evul Mediu în afara celor din surse. 6p
 Citiţi, cu atenţie, sursele istorice de mai jos:
A. Anihilarea autonomiei Făgăraşului în 1291 de către regele Andrei III a coincis, potrivit tradiţiei istorice a
Ţării Româneşti, cu trecerea munţilor de către «Negru Vodă», personaj a cărui identitate reală e
necunoscută, şi instalarea sa la Câmpulung, unde şi-a «mutat» scaunul. Câmpulung, până atunci un avanpost
al regatului ungar, sediu al unei înfloritoare comunităţi catolice, alcătuită din saşi şi unguri, etapă importantă
a drumului comercial care lega Transilvania cu Dunărea de Jos şi cu Marea Neagră, a devenit cea dintâi
reşedinţă a domniei Ţării Româneşti, locul unde au fost îngropaţi primi ei domni. Tradiţia e confirmată
aşadar de realitatea istorică. Dispariţia autonomiei româneţti din Făgăraş şi concomitenta pierdere a
Câmpulungului de către regatul ungar au marcat momentul final al desprinderii de coroana ungară a
teritoriilor sud-carpatice aflate până atunci sub dominaţia ei.
«Descălecatul» la Câmpulung a fost urmat de «întemeierea» ţării adică de agregarea formaţiunilor
politice preexistente, cnezate şi voievodate.
(Ş.Papacostea, D.Deletant, M.Bărbulescu, Istoria României)
B. În câţiva ani, marca moldoveană, la înfiinţarea şi consolidarea căreia au participat neîndoielnic şi elemnetele
nobiliare maramureşene, s-a extins mult spre nord, în teritorii unde, încă din a doua jumătate a secolului al
XIII-lea, sunt semnalate forme de organizare politcă românească. Dar în 1358-1359, localnicii s-au răsculat
împotriva dominaţiei ungare. Răscoala a fost dominată cu concursul unora dintre românii maramureşeni în
frunte cu Dragoş din Giuleşti, căruia regele îi încredinţează conducerea voievodatului moldovenesc,
recunoscând astfel conţinutul etnic al noii realităţi politice în curs de constituire la răsărit de Carpaţi.
Formula nouă încercată de Ludovic, guvernarea Moldovei printr-un român, dar de strictă obedienţă
faţă de regat, a eşuat şi ea numai după câţiva ani. În 1365, ţara era din nou răsculată, şi-a găsit un nou
conducător în persoana lui Bogdan, maramureşean şi el, dar grupare ostilă regalităţii ungare. Sub el şi sub
fiul său Laţcu, ţara îşi condolidează poziţiile câştigate în nord - centrul politic se deplasează în oraşul Siret -
şi se extinde spre răsărit, pe Prut şi Nistru, regiuni smulse dominaţiei tătare.
(Şerban Papacostea, Geneza statelor româneşti în Evul Mediu)
Pornind de la aceste surse, răspundeţi la următoarele cerinţe:

1. Numiţi prima reşedinţă (capitală) a Ţării Româneşti precizată în sursa A. 2p

2. Precizaţi secolul în care se desfăşoară evenimentele descrise de sursa B. 2p
3. Menţionaţi câte un voievod precizat în sursa A, respectiv în sursa B. 6p
4. Scrieţi, litera corespunzătoare sursei care susţine că localnicii s-au răsculat împotriva dominaţiei ungare.
3p
5. Scrieţi, două informaţii aflate în relaţie cauză-efect, selectate din sursa A. 7p
6. Mentionaţi două instituţii politice din Transilvania în Evul Mediu. 6p
7. Menţionaţi o asemănare între cele două evenimente istorice care au dus la constituirea statelor medievale
româneşti. 4p
Citiţi, cu atenţie, sursa de mai jos:

,,La începutul anului 1859, exercitându-şi dreptul acordat de Convenţia de la Paris de a-şi alege
propriii lor demnitari, aceştia au ales una şi aceeaşi persoană, pe Alexandru Ioan Cuza, în fiecare din cele
două Principate. Plecându-se în faţa inevitabilului, preocupate de alte chestiuni, puterile au acceptat tacit
faptul împlinit, iar Cuza însuşi a desăvârşit unirea administrativă a Principatelor în 1861.
În timpul scurtei sale domnii (1859-1866), Cuza, paşoptist şi liberal, a încercat să dea «României»
cum se numea acum oficial noua uniune, instituţii politice şi economice moderne. Dar el a stăruit ca acestea
să fie conforme cu propriile sale indicaţii. Nerăbdător să promoveze reformele sale fundamentale, Cuza a
dizolvat o adunare recalcitrantă în mai 1864, când aceasta a respins reformele rurală şi electorală, care
formau esenţa programului său legislativ. La numai două săptămâni de la lovitura sa, Cuza a supus unui
referendum popular o constituţie, Statutul, pentru a-şi legitima regimul. Aprobată cu majoritate covârşitoare,
noua lege fundamentală a confirmat preponderenţa Executivului asupra Legislativului, a limitat rolul maselor
de cetăţeni în procesul politic şi a consolidat puterea administraţiei centrale în dauna celei locale. Cuza a
păstrat astfel formele parlamentare, dar în temeiul Statutului, esenţa constituţionalismului român se concentra
în conducerea personală a domnitorului. În realizarea marelui său proiect politic de a dota Principatele cu
instituţii moderne, Cuza a dat o atenţie specială sistemului judecătoresc, pe care să-l remodeleze în
conformitate cu nevoile unui stat european.
Printr-o serie de legi, promulgate în 1864 şi 1865, a aşezat administrarea justiţiei pe baze
esenţialmente vest-europene. (...) Noul Cod civil, pe care l-a promulgat la 16 decembrie 1864, era alcătuit
după modelul Codului civil francez din 1804 şi punea individul la baza legii, asigurându-i libertăţile
individuale, garantând tuturor cetăţenilor egalitatea în faţa legii şi apărând proprietatea privată. (...)
Considerând-o un punct important al programului său, Cuza a promulgat cuprinzătoarea Lege asupra
instrucţiunii, care reglementa învăţământul la toate nivelurile; formula principiul ca învăţământul primar să
fie obligatoriu şi gratuit şi că fiecare sat va trebui să aibă propria lui şcoală.”
(Keith Hitchins, România 1866-1947)

Pornind de la această sursă, răspundeţi următoarelor cerinţe:

7. Numiţi faptul împlinit acceptat tacit de Marile Puteri, precizat în sursa dată; 2p
8. Precizaţi, pe baza sursei date, o informaţie referitoare la Convenţia de la Paris; 2p
9. Menţionaţi numele oficial al noii uniuni şi noua constituţie, la care se referă sursa dată; 6p
10. Menţionaţi, din sursa dată, două informaţii referitoare la domnitorul Alexandru Ioan Cuza; 6p
11. Formulaţi, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la proiectul politic al lui Cuza de a dota
Principatele Unite cu instituţii moderne, susţinându-l cu două informaţii din sursă; 10p
12. Argumentaţi, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia o constituţie a stat la baza
construcţiei democratice a României în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. 4p
Citiţi cu atenţie sursele de mai jos:

A. „Până în 1863, [Al. I. Cuza] s-a preocupat îndeosebi de problemele unificării şi centralizării
administraţiei, finanţelor, armatei, justiţiei (…). Din octombrie 1863, şi până în ianuarie 1865, Cuza a
încredinţat conducerea ţării unui guvern, condus de Mihail Kogălniceanu, adeptul unor reforme interne
radicale. În decembrie 1863, a fost adoptată legea secularizării averilor mănăstireşti (…), prin care un sfert
din teritoriul ţării reintra în circuitul economic naţional. Apoi, în primăvara anului 1864, guvernul a adus în
discuţie legea agrară, propunând împroprietărirea clăcaşilor, cu despăgubire, pe loturile pe care le aveau în
folosinţă. Lega rurală a fost promulgată imediat fiind urmată de o nouă constituţie numită Statutul
Dezvoltător al Convenţiei de la Paris, din august 1858.”
(Vlad Georgescu, Istoria românilor. De la origini până în zilele noastre)

B. „Sătenilor! Îndelungata voastră aşteptare, marea făgăduinţă, dată vouă de înaltele puteri ale Europei prin
articolul 46 al Convenţiei, interesul patriei, asigurarea proprietăţii funciare şi dorinţa cea mai vie s-au
îndeplinit. Claca este desfiinţată pentru de-a pururi şi de astăzi voi sunteţi proprietari pe locurile supuse
stăpânirii voastre, în întinderea hotărâtă prin legile în fiinţă (…). De astăzi, voi sunteţi stăpâni pe braţele
voastre; voi aveţi o părticică de pământ, proprietate şi moşie a voastră, de astăzi voi aveţi o patrie de iubit şi
de apărat.”
(Proclamaţia domnitorului Alexandru Ioan Cuza către săteni)

Pornind de la aceste surse, răspundeţi următoarelor cerinţe:

1. Numiţi, pe baza sursei A, consecinţa secularizării averilor mănăstireşti. 2p

2. Precizaţi, pe baza sursei B, o consecinţă a aplicării legii rurale în domeniul proprietăţii. 2p
3. Numiţi câte o prevedere a legii rurale din sursa A, respectiv sursa B. 6p
4. Scrieţi litera corespunzătoare sursei care menţionează cel mai important prim-ministru din timpul domniei
lui Al. I. Cuza. 3p
5. Menţionaţi prevederile Statutului Dezvoltător al Convenţiei de la Paris. 7 puncte
6. Prezentaţi abordarea problemei agrare în două documente programatice paşoptiste. 6p
7. Menţionaţi alte două reforme înfăptuite în timpul domniei lui Al. I. Cuza, în afara celor precizate în cele
două surse. 4p