Alexandru Ioan Cuza

Razboiul Crimeii (1853-1856) si ocuparea teritoriului celor doua Principate

de armatele statelor beligerante (Rusia si Austria) a adus problema romaneasca in
atentia marilor puteri care au dezbatut-o in cadrul Congresului de pace de la Paris
1856, ce a avut in vedere urmatoarele:

- urmarind sa impiedice cresterea influentei Rusiei in Balcani, Tratatul de

pace a mentinut suzeranitatea otomana asupra Principatelor, insa a inlocuit
protectoratul tarist cu garantia colectiva a celor 7 mari puteri, sudul Basarabiei a
revenit in granitele Moldovei,

- s-a decis convocarea unor adunari consultative in cadrul carora romanii sa

se pronunte asupra viitorului lor.

Marile puteri s-au intalnit din nou, in Conferinta de la Paris care s-a finalizat
cu adoptarea Conventiei din 7/19 august 1858, prin care s-a stabilit organizarea
celor doua tari intr-o confederatie numita Principatele Unite ale Moldovei si Tarii
Romanesti; fiecare urma sa aiba domn, guvern si adunare legiuitoare proprie. Tot
prin hotararea occidentalilor se organizeaza in Tara Romaneasca si Moldova doua
asa-numite adunari ad-hoc, pentru alegerea Domnului. Intrucat alegerile din
Moldova sunt trucate de caimacamul (loctiitor domnesc numit de sultan) Nicolae
Vogoride, romanii se plang lui Napoleon al III-lea pentru a interveni pe langa
regina Victoria care sa-l determine pe sultan sa anuleze alegerile.

Alegerile se reiau iar pe data de 5 inuarie 1859 este ales ca domnitor al

Moldovei colonelul Alexandru Ioan Cuza. La Bucuresti au loc manifestatii iar
poporul determina parlamentul ca la data de 24 ianuarie sa fie ales acelasi
domnitor, contrar prevederilor Conventiei din 1858. Inceputurile domniei au fost
anevoioase, domnul fiind obligat sa faca naveta intre Iasi si Bucuresti si sa
foloseasca doua guverne. Numai dupa trei ani de discutii diplomatice si prin
sustinerea lui Napoleon al III-lea s-a admis un domnitor unic iar principatul sa se
numeasca Romania, cu conditia unui mandat de sapte ani al conducatorului.

Referindu-se la meritele infaptuirii acestui eveniment, istoricul Alin Ciupala

subliniaza faptul ca “unirea este o realizare a elitei pașoptiste, pentru că această
elită s-a aflat în primele rânduri ale proiectului unionist. Urmările asupra societății
sunt extrem de importante: apariția statului național modern, apariția unor instituții
de tip nou, un efort concentrat de modernizare a acestei societăți, de scoatere a
Principatelor Unite dintr-o lume de tip oriental și aducerea societății românești în
Europa”.

O orientare a politicii lui Cuza si a guvernelor sale a constituit-o grija pentru

apararea autonomiei si demnitatii tarii, manifestand deopotriva fermitate dar si
diplomatie in relatiile cu Turcia, Austria si Rusia; aceasta constanta a format
premisa viitorului proces de castigare a independentei nationale.

Legea patentei (un impozit unic ce trebuia platit de toti cei care exercitau
vreun mestesug sau comert) a fost aplicate de guverne nu numai pentru autohtoni
ci si pentru cei care erau supusi straini.

Perioada cuprinsa intre deschiderea sesiunii Camerelor reunite la Bucuresti

(24 ianuarie 1862) si lovitura de stat (2 mai 1864), poate fi considerata perioada de
lupta constitutionala a domniei lui Cuza, principele incercand in temeiul
constitutiei sa rezolve marile deziderate ale societatii romanesti – 1) Reforma legii
electorale, in sensul largirii dreptului de vot, 2) Legea rurala care, desfiintand
claca, sa improprietareasca pe tarani pe pamantul lucrat de totdeauna de ei, 3)
Secularizarea averilor manastiresti, spre a opri ca venitul unui sfert din suprafata
tarii sa treaca, in mare parte, peste hotare, slujind astfel interesele straine.

In scurta sa domnie de sapte ani A.I. Cuza a infaptuit reforme fara precedent.

1. Legea secularizarii averilor manastirilor inchinate locurilor sfinte

(manastirilor de la Muntele Athos, patriarhiilor si altor asezaminte religioase din
Orientul ortodox) dar si a manastirilor neinchinate a fost adoptata impotriva vointei
Puterilor Garante, cu exceptia Frantei, dar cu sustinerea Camerei si a maselor largi;
in baza acesteia, averile administrate de egumeni greci si romani, reprezentand 25
% din suprafata tarii, au trecut in proprietatea statului, propunandu-se clericilor
straini o despagubire neta de 51.000.000 lei, la care se adauga suma de 10.000.000
lei pentru infiintarea la Constantinopol a unei scoli laice si a unui spital, conduse
de reprezentantul Romaniei la poarta si de catre un consiliu format din patru
membri.
 Votarea acestei legi de catre Camera, la propunerea guvernului
Kogalniceanu, in data de 25 decembrie 1863, a fost posibila ca urmare a
informatiilor primite si a corespondentei purtate timp de trei zile cu girantul
agentiei nostre la Poarta, Nicolae Bordeanu; acesta l-a informat pe domnitor, in
timp util, despre demersurile facute de ministrul de externe al Portii, Aali Pasa,
care intentiona sa informze Puterile Garante ce ar fi zadarnicit adoptarea acestei
legi (cele mai ostile au fost Rusia, Turcia si Anglia).

O mare inversunare s-a manifestat din partea egumenilor greci care au

tergiversat pana in luna ianuarie 1866 prezentarea documentelor privind averile ce
le-au fost inchinate, in vederea stabilirii, impreuna cu comisia desemnata de puteri,
a sumei finale cu care sa fie despagubiti.

In luna ianuarie 1865, dupa indelungi negocieri in care s-a implicat insusi
ambasadorul Anglei la Poarta, s-a convenit valoarea finala a despagubirii acordate
egumenilor greci, respectiv 150.000.000 lei, din care trebuia scazuta datoria
acestora fata de statul roman, de 28.889.020 lei.

Secularizarea averilor manastiresti a fost posibila si datorita faptului ca

masura nu numai ca nu atingea interesele boierimii conservatoare ci ii era, indirect
si chiar direct, favorabila.

Intrucat membrii Partidului Conservator, care erau majoritari in Adunarea

legislativa, au determinat o criza interna, Cuza a organizat o lovitura de stat la 2
mai 1864, asumandu-si puteri extraordinare. Dupa dizolvarea Camerei, Domnul si
guvernul sau supun aprobarii poporului, printr-un plebiscit ce urma sa aiba loc
intre 22 si 26 mai, Statutul dezvoltator care sporea drepturile puterii executive,
scazand pe acelea ale puterii legislative; prin acesta se prevedea ca “domnul are
singur initiativa legilor”, elaborarea lor fiind incredintata Consiliului de Stat. In
aceste imprejurari au fost adoptate noua lege electorala si cea rurala.

2. Noua lege electorala prevedea doua categorii de alegatori: alegatorii

primari (votau prin delegati) erau cetatenii care, in sate plateau un impozit anual de
48 de lei iar la oras intre 80 si 110 lei, functie de marimea urbei, si alegatorii directi
erau cetatenii care plateau un impozit anual de minim 4 galbeni, erau stiutori de
carte si aveau cel putin 25 de ani impliniti.
 Si aceasta lege era tot de caracter cenzitar, conditionand dreptul de vot de
impozitul platit, deci de avere si venit. Censul era mult mai scazut fata de cel
prevazut prin Conventia de la Paris, ceea ce insemna o sporire atat a numarului
alegatorilor, cat si a eligibilor. Cu toate ca se excludeau de la dreptul de vot
proletarii oraselor si saracii satelor, situatia actuala reprezenta un progres fata de
cea anterioara, precum si o intarire a puterii politice a burgheziei.

3. In luna iulie 1864, in urma inaintarii de prim-ministrul Mihail

Kogalniceanu a proiectului de lege rurala catre Consiliul de Stat, acesta a desemnat
o comisie speciala, formata din trei membri – C. Bosianu, Gr. Bengescu, Al.
Cretescu – pentru a lua in dezbatere proiectul si a-i da forma finala. Dupa
dezbaterea lucrarii comisiei, se da forma definitiva a proiectului de lege iar la
14/26 august Cuza promulga legea rurala; de la inceput domnitorul a insistat ca
aplicarea uneia dintre prevederile ei – desfiintarea clacii - sa se faca de la data de
23 aprilie 1865, mai inainte cu un an decat termenul stabilit initial. Printre
prevederile mai importante ale acesteia se remarca urmatoarele:

- taranii din Muntenia si Moldova erau improprietariti diferentiat, in functie

de starea lor materiala (clasificati in fruntasi, mijlocasi si palmasi/toporasi),

- taranilor le reveneau 2/3 din suprafata mosiilor carora erau arondati

(padurile nu faceau obiectul acestor improprietariri),

- vaduvele fara copii, nevolnicii, satenii care nu au meseria de agricultor si

nu au facut claca primesc numai locuri pentru casa si gradina,

- timp de 30 de ani sateanul nu poate instraina, nici ipoteca proprietatea sa,

dupa acest termen comuna avand drept de preemptiune,

- se desfiinteaza odata pentru totdeauna si pe toata intinderea Romaniei claca

(boierescul), dijma, podvezile, zilele de meremet, carele de lemne si alte sarcini
datorate stapanilor de mosii, in natura sau in bani. Pentru rascumpararea acestor
indatoriri satenii trebuiau sa plateasca dabanzi si amortismente, repartizate pe o
durate de 15 ani; dupa aprecierile specialistilor, a rezultat ca, desi taranii nu au
platit pamantul, rascumparea clacii, dijmei si a celorlalte obligatii a echivalat cu
valoarea suprafetelor cu care au fost improprietariti.
 In total, au fost improprietarite 511.896 de familii de tarani pe o suprafata de
2.038640,2697 ha, revenind in medie, 3,9825 ha de familie.

Deteriorarea treptata a raporturilor dintre Alexandru Ioan Cuza si Mihail

Kogalniceanu face ca la 26 ianuarie 1865 acesta din urma sa isi dea demisia;
eroarea poltica a domnitorului a fost sa o accepte, lucru repetat un an mai tarziu
cand primeste demisiile ministrilor de interne (I. Em. Florescu) si de razboi (Savel
Manu), ramanand fara aparare in fata complotistilor din noaptea de 11 februarie
1866 care au pus la cale abdicarea sa. In dimineata respectiva, garda condusa de
maiorul Lecca patrunde in camera domnitorului si ii cere sa abdice in favoarea unei
locotenente domnesti, prezentandu-i decretul pe care acesta il semneaza pe spatele
unuia dintre complotisti.

Bibliografie:

Ciupala, Alin – Istoria moderna a romanilor. Organizarea statului si a

sistemului institutional, ed. Triton, 2009

Constantiniu, Florin – O istorie sincera a poporului roman, ed. Univers

Enciclopedic, 2002

Djuvara, Neagu – O scurta istorie a romanilor povestita celor tineri, ed.

Humanitas, 2010

Giurescu, C. Constantin – Viata si opera lui Cuza Voda, ed. Stiintifica, 1966

Mutis, Kristina – Memorator de istoria Romaniei