Domnia lui Alexandru Ioan Cuza

Obiectivele domniei lui Al. Ioan Cuza în primii ani după alegerea sa au fost:
 recunoașterea dublei sale alegeri de către cele șapte puteri garante – fapt îndeplinit în cadrul
Conferinței puterilor garante ținută la Paris în 1859;
 impunerea acceptării de către puterile garante a unificării depline a Moldovei cu Țara
Românească, fapt pentru pregătirea căruia au fost luate următoarele măsuri:
 unificarea armatei, a sistemului monetar, vamal și al serviciului poștal din Țara
Românească și Moldova;
 stabilirea capitalei unice la București.
Cele șapte puteri au acceptat unificarea deplină în decembrie 1861, din acest moment statul s-a
numit „România”. Din ianuarie 1862 au început să funcționeze la București un guvern și un
Parlament unic. Perioada 1862-1866 s-a caracterizat printr-o intensă activitate legislativă, în urma
căreia s-au pus bazele statului român modern.
Cele mai importante reforme din timpul domniei lui Al. I. Cuza au fost adoptate în perioada
guvernului condus de Mihail Kogălniceanu. Dintre acestea amintim:
1) Legea secularizării averilor mănăstirești (1863) – legea prin care pământurile Bisericii au
trecut în proprietatea statului român. Se aveau în vedere în primul rând pământurile deținute
de așa-zisele mănăstiri „închinate” locurilor sfinte (Muntele Athos, Ierusalim).
2) Legea agrară – realizării reformei agrare au presupus mai multe evenimente:
 aprilie 1864 – proiectul legii agrare a fost prezentat de guvern Adunării Obștești spre
aprobare. Adunarea Obștească, alcătuită mai ales din membrii opoziției (oameni
politici de orientare conservatoare și liberal radicală), respinge legea, acordă vot de
blam (de neîncredere)guvernului care își dă demisia. Cuza nu acceptă demisia
guvernului Kogălniceanu și dizolvă Adunarea. Acest eveniment se numește lovitura
de stat de la 2 mai 1864. Aceasta a marcat instaurarea politicii autoritare a
domnitorului.
 În mai 1864 s-a organizat un plebiscit (chemarea populației la vot pentru a se
pronunța în favoarea sau împotriva unei legi, decizii, etc.). Populația cu drept de vot
a aprobat:
 „Statutul Dezvoltător al Convenției de la Paris” – noua lege fundamentală a
României, aplicată între 1864-1866, lege prin care atribuțiile domnului erau
mult sporite;
 noua lege electorală – prin care a crescut numărul alegătorilor.
 în august 1864 a fost adoptată legea agrară (rurală) – cea mai importantă
dintre reformele realizate în timpul lui Cuza. Principalele prevederi ale legii
agrare erau:
 desființarea obligațiilor țăranilor clăcași față de boieri;
 împroprietărirea familiilor țărănești cu loturi de pământ diferențiate ca
mărime după numărul de vite de muncă deținut de fiecare familie. Țăranii
urmau să plătească o despăgubire timp de 15 ani. Consecințe ale legii
agrare:
  pozitive: rezolvarea pe moment a celei mai importante probleme
sociale a României; crearea premiselor pentru modernizarea
agriculturii românești;
 negative: loturile primite au fost prea mici, cu timpul țăranii au
sărăcit și la sfârșitul secolului al XIX-lea problema agrară a devenit
din nou acută, necesitând o nouă lege agrară după primul război
mondial.
3) Legea învățământului (1864)
 modernizarea sistemului de învățământ;
 învățământul primar devine obligatoriu și gratuit.
4) Alte legi (reforme):
 adoptarea unui nou cod civil și a codului penal după modelul francez;
 instituirea drapelului național.
La 11 februarie 1866 – în urma unui complot organizat de opoziția politică formată
împotriva sa - , domnitorul Al. I. Cuza este silit să abdice. A murit în Germania, în 1873.