CONSTITUIREA ȘI CONSOLIDAREA STATULUI ROMÂN MODERN

A. Constituirea statului român modern este rezultatul înlănțuirii

evenimentelor desfăsurate între 1856-1859, în urma cărora românii pun Marile
Puteri în fața faptului împlinit:

Congresul de la Paris Rezoluțiile adunărilor Convenția de la Paris Dubla alegere a lui

ad-hoc A.I. Cuza
1856 1857 1858 5 ian/24 ian 1859
Marile Puteri au ținut cont prea puțin de sugestiile exprimate de români
prin rezoluțiile adunărilor ad-hoc, dar textul Conventiei de la Paris ( 1858) nu
făcea prevederi explicite cu privire la persoana care ar fi putut candida la funcția
de domn al Principatelor Unite ale Moldovei și Valahiei. Soluția prin care
Marile Puteri sunt puse în fața faptului împlinit a fost ingenioasă: Alexandru
Ioan Cuza a fost ales domnitor al Moldovei la 5 ianuarie și domnitor al Țării
Românești la

1 : unirea Moldovei cu Țara Românească, DECI CONSTITUIREA

STATULUI ROMÂN MODERN

B. CONSOLIDAREA STATULUI ROMÂN MODERN ( 1859-1918)

DOMNIA LUI Măsuri de politică internă Marile reforme

A.I.CUZA Codurile de legi
(1859-1866) altele
DOMNIA LUI Masuri de politica internă Constituția din 1866
CAROL I Puripartidismul
(1866-1914) România devine regat
Alte măsuri legislative
Măsuri de politică externă Participarea la razboiul
ruso-turc (1877-1878)
Aderarea la Tripla Alianță
Participarea la al doilea
război balcanic
Participarea României la primul război mondial a avut drept scop recuperarea
teritoriilor aflate în stapânirea Austriei și a Rusiei Marea Unire, 1918!

1
 CONSTITUIREA ȘI CONSOLIDAREA STATULUI ROMÂN MODERN

B.1. CONSOLIDAREA STATULUI ROMÂN MODERN ÎN TIMPUL DOMNIEI

LUI AL. I. CUZA ( 1859-1866)

Între 1859-1862 se fac eforturi intense pentru recunoasterea dublei alegeri

și a unirii de către Marile Puteri. În cele din urmă, în cadrul Conferinței de la
Constantinopol ( 1861 ) acestea recunoșteau unirea administrativă și legislativă a
celor două principate pe perioada domniei lui Cuza

Pe plan intern se trece la unificarea administrativă, unificarea serviciilor

de telegraf, a sistemului de măsuri și greutăți, și se desființează granița dintre
Moldova și Tara Românească.

Între 1862-1864 se fac încercări de realizare a marilor reforme. Cea mai

spinoasă problemă era reprezentată de împroprietărirea țăranilor, chestiune
care a polarizat clasa politică românească. Un prim pas a fost secularizarea
averilor mănăstirești ( 1863), prin care aproape o treime din pamantul arabil si
păduri intrau in proprietatea statului. Se crea astfel un punct de pornire pentru
împroprietarirea țăranilor. Cu toate acestea, reforma intră împas atunci cănd
proiectul de reformă agrară elaborat de primul ministru Mihail Kogălniceanu este
respins de Adunarea legislativă.

Perioada cuprinsă între 1864-1866 se identifică cu perioada marilor

reforme, dar debutează cu lovitura de stat de la 2 mai 18641, urmată de
adoptarea Statutului dezvoltător al Convenției de la Paris, care îi oferea lui Cuza
puteri autoritare în defavoarea Adunării legislative. Astfel devine posibilă
aplicarea reformei agrare prin care țăranii erau împroprietăriți în functie de
numărul de vite. Tăăranii împroprietăriți plăteau despăgubire pe o perioadă de 15
ani și nu puteau să înstrăineze pământul timp de 30 de ani

Consecinţele legii rurale - Prin Legea rurală din 1864 au fost împrorietărite
463.000 de familii ţărăneşti. S-a sperat în uşurarea situaţiei ţăranilor, dar aceştia
nu dispuneau de uneltele agricole necesare pentru exploaterea proprietătii primite.
În plus, ţăranii s-au confruntat cu situaţia fărâmiţării terenurilor primite prin

1
Măsură neconstituțională!

2
 CONSTITUIREA ȘI CONSOLIDAREA STATULUI ROMÂN MODERN

sistemul moştenirii. Totuşi, prin legea rurală din 1864 a sporit numărul de
proprietari funciari şi s-au deschis premizele dezvoltării agriculturii.

La 7 decembrie 1864 a fost promulgată legea instrucţiunii publice prin

care se prevedea obligativitatea şi gratuitatea învăţământului primar, dar şi
laicizarea şcolii. Se înființează școli de meserii, comerț și agricultură, se
conturează liceul de 7 clase. Se acordă importanţă şi învăţământului superior,
fiind înfiinţate universităţile de la Iaşi (1860) şi Bucureşti (1864).

Alte măsuri reformatoare se regăsesc în emiterea Codului Civil și a Codului

penal, înființarea armatei naționale, înființarea CEC.

Toate acestea, la care se adaugă și metodele autoritare ale domnitorului

duc la intensificarea activității unei aliante politice îndreptate împotriva
domnitorului, numită în epoca monstruoasa coaliție2. Aceasta a organizat
abdicarea lui Cuza la 11 februarie 1866. În această situaţie, politicienii români
trebuiau să acţioneze rapid pentru a evita o intervenţie străină care ar fi pus în
pericol unirea. În martie 1866, propunerea pentru tronul României i-a fost
înaintată principelui Carol de Hohenzollern Sigmaringen. Susţinut de regele
Franţei Napoleon al III-lea, dar şi de regele Prusiei şi de cancelarul Otto von
Bismarck, principele Carol a acceptat propunerea românilor. La 10 mai 1866,
principele Carol a depus jurământul de credinţă, ca domn constituţional, în faţa
Adunării la Bucureşti.

2
Alianță intre conservatori și liberalii radicali, a căreisingur obiectiv era abdicarea lui Cuza și înlocuirea lui cu un
prinț străin, asa cum ceruseră românii în 1857.

3
CONSTITUIREA ȘI CONSOLIDAREA STATULUI ROMÂN MODERN

B.2. CONSOLIDAREA STATULUI ROMÂN MODERN ÎN TIMPUL

DOMNIEI LUI CAROL I (1866-1918)

Măsuri de consolidare pe plan intern

Domnia lui Carol I de Hohenzellern Sigmaringen a debutat prin adoptarea

Constituţiei de la 1866, act funfamental care a instituţionalizat regimul
parlamentar modern bazat pe separarea puterilor în stat, a deschis calea către
pluralismul politic, a oferit perspectiva modernizării societăţii româneşti şi a
obţinerii independenţei.

Monarhia a fost un factor de echilibru între grupările politice, ceea ce a

asigurat o stabilitate internă. Principele Carol I a jucat rolul de arbitru, de
mediator între Partidul Naţional Liberal şi Partidul Conservator. Cucerirea
independenţei de stat a României în urma războiului cu turcii din 1877-1878 a
sporit prestigiul monarhiei, consolidându-i poziţia pe scena vieţii politice. Drept
urmare, în septembrie 1878, Parlamentul i-a conferit lui Carol I titlul de „alteţă
regală”. La 14 martie 1881, Parlamentul a votat legea de transformare a
României în Regat. La 10 mai 1881, Carol I şi soţia sa, Elisabeta de Wied au fost
încoronaţi ca regi ai României.

Parlamentul, conform Constituţiei de la 1866, era bicameral, cele două

camere fiind Adunarea Deputaţilor şi Senatul. Membrii Parlamentului erau aleşi
pe baza votulu cenzitar. Parlamentul exercita, alături de suveran, puterea
legislativă. Guvernul răspundea de acțiunile sale în fața Parlamentului.

Pluripartidismul. Adoptarea Constituţiei de la 1866 a impulsionat

procesul de constituire a partidelor politice PNL şi Partidul Conservator. Carol I a
practicat alternanţa la guvernare a celor două partide pentru a evita orice încercare
de a acapara puterea.

Partidul Naţional Liberal s-a constituit în mai 1875 prin „Coaliţia de la Mazar
Paşa”. Printre liderii liberali amintim pe Ion C. Brătian, Ion I. C. Brătianu, C. C.
Rosetti, D. A. Sturdza. Din punct de vedere economic, liberalii au susţinut
doctrina „prin noi înşine”, fiind adepţii dezvoltării industriei naţionale prin forţe

4
 CONSTITUIREA ȘI CONSOLIDAREA STATULUI ROMÂN MODERN

proprii. Sub aspect politic, ei cereau respectarea drepturilor şi libertăţilor şi

monarhia constituţională.

Partidul Conservator – s-a înfiinţat în anul 1880 prin unirea grupării conservatoare
în jurul liderilor Lascăr Catargiu, Manolache C. Epureanu, Grigore Cantacuzino.
Conservatorii susţineau politica „paşilor mărunţi” care presupunea dezvoltarea
graduală a societăţii, în conformitate cu tradiţiile. Din anul 1895, s-a introdus
sistemul rotativei guvernamentale (alternarea la guvernare a liberalilor şi
conservatorilor).

Legislaţia – După 1866, legislaţia adoptată avea în vedere asigurarea

modernizării ţării în toate domeniile. Principalele acte legislative din timpul lui
Carol I au vizat legile de organizare a armatei (1868 şi 1872) prevedeau
înfiinţarea unei armate permanente şi impunerea principiului mobilizării generale,
Legile pentru încurajarea industriei naţionale (1887 şi 1906) acordau scutiri de
taxe şi impozite şi alte facilităţi investitorilor români, Legea privind autocefalia
Bisericii Ortodoxe Române (1885), Legea de înfiinţare a Academiei Române
(1879), Legea de înfiinţare a Băncii Naţionale a României (1880)

Măsuri de consolidare pe plan extern

A. Cucerirea independenţei

Constituirea statului român modern prin unirea Moldovei cu Ţara

Românească în 1859 şi aducerea prinţului străin în persoana lui Carol I au stat la
temelia cuceririi independenţei de stat a României. De altfel Constituția din 1866
nu făcea referire la suzeranitatea otomnă, ceea ce dovedea că independența era
următorul obieectiv vizat de clasa politică românească.

S-au conturat două posibilități privitoare la obținerea independenței: fie

Căile de obţinere a independenţei: fie o alianță cu Austro-Ungaria3( dorită de
conservatori), fie o colaborare cu Rusia împotriva Imperiului Otoman (așa cum
gândeau liberalii)

3
Prin actul dualist din 1867 Imperiul Habsburgic devine Imperiul Austro-Ungar

5
CONSTITUIREA ȘI CONSOLIDAREA STATULUI ROMÂN MODERN

Redeschiderea problemei orientale în anii 1875-1876 a creat contextul

internațional favorabil pentru obținerea independenței. Sesizând oportunitatea,
România a iniţiat demersuri diplomatice în 1876, adresând Imperiului Otoman
şi Marilor Puteri câte o notă diplomatică în care solicita recunoaşterea
individualităţii statului, recunoaşterea numelui de România şi recunoaşterea
paşapoartelor româneşti. Dar turcii au răspuns printr-o Constituţie prin care
România era declarată „provincie privilegiată” a imperiului. Nici apropierea de
Rusia din octombrie 1876, când o delegaţie condusă de I.C. Brătianu şi Mihail
Kogălniceanu propusese la Livadia (în Crimeea), ţarului un tratat antiotoman, nu
avusese mai mult succes. Aşadar, românilor le mai rămăsese doar calea
militară.

La 4 aprilie 1877, la Bucureşti, Mihail Kogălniceanu şi baronul Dimitrie

Stuart au semnat o convenţie româno-rusă care prevedea:

 România permitea armatei ruse să tranziteze teritoriul său spre sudul Dunării
 Cheltuielie de întreţinere ale armatei ruse erau suportate de ruşi
 Rusia respecta integritatea teritoriului românesc și ocolea Bucureștiul
 România urma să-şi mobilizeze armata pe linia Dunării. (România avea o
armată de 120.000 soldaţi, dintre care doar 58.000 reprezentau forţa
operativă.)

La 12 aprilie 1877, ruşii au declarat război Imperiului Otoman şi au înaintat pe

teritoriul României. În replică, turcii au bombardat malul românesc al Dunării cu
oraşele Calafat şi Bechet. Artileria română a răspuns cu bombardarea cetăţii
Vidin. În acest context, deputatul Nicolae Fleva a interpelat guvernul asupra
relaţiei României cu Imperiul Otoman. La 9 mai 1877, ministrul de externe Mihail
Kogălniceanu a citit în Adunarea Deputaţilor „Declaraţia de independenţă” a
României. La 10 mai 1877, principele Carol I a dat o „Proclamaţie către ţară”
anunţând independenţa.

6
 CONSTITUIREA ȘI CONSOLIDAREA STATULUI ROMÂN MODERN

Convenția Rusia declară Turcia bombardează Declaratia de Carol I

româno- razboi Imperiului orașele românești de la independență proclamă
rusă Otoman Dunăre independența

Armata română a fost mobilizată, dar nu a intervenit până când armata

rusă a întâmpinat o puternică rezistenţă otomană la Plevna. şi risca să piardă şi
terenul câştigat până atunci. De aceea marele duce Nicolae, în calitate de
comandant al frontului din Balcani, i-a cerut principelui Carol I, printr-o
telegramă4, intervenția imediată . Forţele româno-ruse din Balcani au fost puse
sub comanda lui Carol I.

La 30 august 1877, a avut loc un asalt general asupra Plevnei. Din 14

redute, doar trei au fost cucerite, iar dintre ele Griviţa I a fost şi singura păstrată
de unităţile româneşti. În octombrie s-a decis încercuirea Plevnei pentru a o sili să
capituleze prin înfometare. La 28 noiembrie 1877, cetatea Plevna a capitulat, iar
Osman Paşa s-a predat românilor. În decembrie 1877 şi ianuarie 1878, armata
rusă a înaintat spre est, ameninţând Constantinopolul, în timp ce trupele române
au continuat luptele spre vest, obţinând victoria de la Smârdan şi asediind Vidinul.

La 19 februarie 1878, s-a semnat Tratatul de Pace ruso-turc de la San-

Stefano. Se recunoaştea independenţei României şi Serbiei; Dobrogea, Delta
Dunării şi Insula Şerpilor urmau să revină României. În schimb, România trebuia
să cedeze Rusiei sudul Basarabiei (judeţele Cahul, Bolgrad şi Ismail)5.

Consolidarea puterii Rusiei în Balcani a trezit ostilitatea Angliei şi Austro-

Ungariei. Din acest motiv, în vara anului 1878 au avut loc noi tratative de pace în
cadrul Congresului de la Berlin. La 1 iulie 1878, s-a semnat Tratatul de Pace de
la Berlin prin care s-a recunoscut independenţa României, dar în mod
condiţionat. România trebuia să modifice articolul 7 din Constituţie; România

4
ATENȚIE, nu exista tratat semnat de cele două părți
5
Se incalcă o prevedere a convenției româno-ruse din 4 aprilie 1877!

7
 CONSTITUIREA ȘI CONSOLIDAREA STATULUI ROMÂN MODERN

primea Dobrogea şi Delta Dunării, în schimb trebuia să accepte preluarea sudului

Basarabiei de către Rusia.

În ciuda nemulțumirilor provocate de modul în care marile puteri au

înțeles să recunoască independența României6, consecințele s-au văzut aproape
imediat. În 1879 şi 1880, rând pe rând Marile Puteri au recunoscut independenţa
României, fapt ce a asigurat ţării noastre noi pespective de dezvoltare în toate
domeniile.

În septembrie 1878, Parlamentul României i-a acordat principelui Carol I

titlul de „alteţă regală”. La 14 martie 1881, Parlamentul României a votat legea de
transformare a României în Regat. La 10 mai 1881, Carol I şi soţia sa, Elisabeta
au fost încoronaţi ca regi ai României.

B. România şi Tripla Alianţă

Pe de altă parte, imediat după obținerea independenței România se găsea

în izolare diplomatică, având relații încordate cu Rusia și cu Turcia. În 1882 se
constituise Tripla Alianță, alcătuită din Germania, Austro-Ungaria și Italia. În
1883, România a aderat la Tripla Alianță printr-un tratat secret și defensiv, fiind
cunoscut doar de către regele Carol I şi câţiva oameni politici. Tratatul a fost
reînnoit în 1892, 1902 şi 1912.

Consecinţe: Aderarea României la Tripla Alianţă a avut atât efecte

pozitive (ieşirea din izolarea diplomatică şi favorizarea unor relaţii economice cu
Europa Centrală), cât şi efecte negative (stânjenind lupta de eliberare a românilor
din Transilvania şi Bucovina).

România și războaiele balcanice

Între anii 1912-1913 au avut loc cele două războaie balcanice, moment
considerat sfârşitul crizei orientale. Primul război balcanic s-a terminat cu victoria
repurtată de Serbia, Muntenegru, Bulgaria şi Grecia împotriva Imperiului

6
MEMENTO: obiectiv al proiectelor de constituire a SRM: 1838, Principiile noastre pentru reformarea patriei

8
 CONSTITUIREA ȘI CONSOLIDAREA STATULUI ROMÂN MODERN

Otoman. Simţindu-se ameninţată, în anul 1913, Bulgaria şi-a atacat foştii aliaţi şi
a declanşat astfel al doilea război balcanic.

România şi Turcia au participat şi ele împotriva Bulgariei. Armata română

a pătruns la sudul Dunării, ameninţând Sofia. Drept urmare, Bulgaria a cerit
pacea. Prin Tratatul de Pace semnat la Bucureşti, România primea Cadrilaterul și
era percepută ca factor de echilibru în Balcani.

Găzduirea congresului de pace din 1913 a sporit prestigiul României.

Intervenţia României împotriva Bulgariei era văzută de toată lumea drept o
detaşare a Bucureştiului de Austro-Ungaria. Astfel, Nicolae Iorga afirma în timpul
celui de-al doilea război balcanic faptul că „noi luptăm în sudul Dunării cu gândul
la Transilvania”.

MOMENTE ALE CRIZEI ORIENTALE

Secol An Eveniment Consecințe +/-
XVII 1683 Austria respinge asediul Debutul crizei orientale
Turciei asupra Vienei
1699 Pacea de la Karlowitz Transilvania intra în posesia
Imp. Habsburgic
XVIII 1774 Pacea de la Kuciuk- Rusia devine protectoarea
Kainargi ortodocșilor din Imp. Otoman
1775 Tratatul de la Bucovina intra în posesia Imp.
Constantinopol Habsburgic
XIX 1812 Pacea de la București Basarabia intra în posesia Imp.
Rus
1829 Pacea de la Adrianopol Se instituie protectoratul asupra
Țării Românești si a Moldovei
1856 Congresul de pace de la Problema românească devine
Paris problemă europeană 7

1878 Congresul de pace de la României îi este recunoscută

Berlin independența

7
Vezi STATUL ROMÂN DE LA PROIECT LA REALIZARE

9
CONSTITUIREA ȘI CONSOLIDAREA STATULUI ROMÂN MODERN

XX 1912- Cele două războaie Ultimul mom al crizei orientale

1913 balcanice România obține Cadrilaterul
Tratatul de pace de la
București

B.3. PARTICIPAREA ROMÂNIEI LA PRIMUL RĂZBOI MONDIAL.

MAREA UNIRE

La 15 iulie 1914, prin atacul Austro-Ungariei asupra Serbiei, izbucnea

primul război mondial. Timp de 4 ani Antanta și Puterile Centrale s-au țncleștat
într-un conflict care avea să rescrie fața lumii.

La 21 iulie 1914 la Consiliul de Coroană de la Sinaia, în cadrul căruia s-

a hotărât ca România să adopte o poziţie de neutralitate cu expectativă militară.
(Motivele invocate de România: Austro-Ungaria fusese statul agresor şi nu ne
anunţase dinainte asupra intenţiilor sale. În plus, Italia a anunţat şi ea
neutralitatea.)

În perioada neutralităţii (1914-1916), în România au existat poziţii diferite

faţă de război: a) intrarea în război alături de Puterile Centrale (Carol I și
conservatorii filo-germani Petre P. Carp şi Titu Maiorescu); b) Expectativă
armată pentru pregătirea războiului (guvernul Ion I. C. Brătianu) ; c)
Intrarea în război alături de Antanta (opinia publică, N. Iorga, N.
Filipescu, O. Goga)

Astfel, între 1914-1916 cele două alianțe angajate în război făceau

presiuni asupra guvernului român, oscilând între promisiuni şi ameninţări.
Solicitările s-au intensificat după intrarea în război a Italiei şi Bulgariei în 1915.
Puterile Centrale sperau măcar la o neutralitate a României, iar Franţa şi Rusia,
nemulţumite de tergiversările lui Brătianu, puneau guvernul de la Bucureşti, în
vara anului 1916, în faţa alternativei „acum ori niciodată”.

10
CONSTITUIREA ȘI CONSOLIDAREA STATULUI ROMÂN MODERN

Ca urmare, la 4 august 1916, la Bucureşti, reprezentanţii diplomatici ai

Angliei, Franței, Rusiei şi Italiei au semnat cu guvernul român o convenţie
politică şi o convenţie militară. Prin convenţia politică România se obliga
să declare război Austro-Ungariei în termen de 10 zile, în schimb Antanta garanta
integritatea teritorială a României și Antanta recunoştea dreptul României asupra
teritoriilor româneşti din Austro-Ungaria (Transilvania și Bucovina); României i
se garantau și drepturi egale la viitoarea Conferinţă de Pace.

Prin convenţia militară România se obliga să atace Austro-Ungaria în

Transilvania, în schimb aliații anglo-francezi ar fi trebuit să organizeze ofensiva la
Salonic şi să ne aprovizioneze cu armament şi muniţie, în timp ce armata rusă
trebuia să asigure sprijin pe frontul din Dobrogea.

La 14 august 1916 România hotăra intrarea în război alături de Antanta şi

împotriva Austro-Ungariei. Armata română a înaintat în Transilvania, cucerind
rapid oraşe precum Braşov, Miercurea Ciuc, Orşova, Topliţa. Cu toate acestea
multe din prevederile Convenţiei militare cu Antanta nu au fost repectate de
către aliaţi, iar ofensiva română nu a fost susţinută de aliaţi în Dobrogea. La 1
septembrie 1916, forţele germano-bulgare conduse de Mackensen au forţat
Dunărea şi au provocat românilor înfrângerea de la Turtucaia. De fapt, până în
noiembrie 1916 Mackensen ocupa Bucureştiul, motiv pentru care autorităţile,
armata şi o parte din populaţie s-au retras în Moldova.

În anul 1917, armata română s-a refăcut; contribuții importante au venit

din direcții diferite . Pe de o parte trebuie precizată prezența misiunii militare
franceze condusă de generalul Henri Berthelot. Pe de altă parte, Casa Regală a
României s-a apropiat de soldații români, atât prin eforturile depuse de Regina
Maria și aparițiile sale în tranșee, dar și prin promisiunile regelui Ferdinand,
referitoare la înfăptuirea reformei agrare și a celei electorale. Vara lui 1917 venea
cu victoriile de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, obținunte sub deviza “Pe aici nu se
trece!”.

Dar contextul extern a suferit modificări dramatice pe frontul de est. În

Rusia, puterea a fost preluată de bolşevici, care vor încheia Pacea de la Brest
11
CONSTITUIREA ȘI CONSOLIDAREA STATULUI ROMÂN MODERN

Litovsk din 3 martie 1918. România s-a văzut astfel singură în faţa inamicului.
Din acest motiv, la 24 aprilie 1918, România a semnat Pacea de la Bucureşti
cu Puterile Centrale: Dobrogea era ocupată de Puterile Centrale, iar accesul
României la Marea Neagră era permis doar de-a lungul unui drum comercial până
la Constanţa. Armata română urma să fie demobilizată. Austro-Ungaria obţinea
crestele Carpaţilor.Timp de 90 de ani Germania urma să ia surplusurile de petrol
şi cereale ale României.

Deşi ratificat de Parlament, totuşi regele Ferdinand nu a promulgat tratatul

de la Bucureşti. Victoriile Antantei pe frontul de vest în 1918 au creat condiţiile
favorabile pentru reintrarea României în război (10 noiembrie 1918). Armistiţiul
Antantei cu Germaniei, încheiat pe 11 noiembrie 1918 a găsit România de partea
aliaţilor săi.

12