Alexandru Ioan Cuza (1859 - 1866) - Primul domnitor al României

Ianuarie 1859 – crearea statului român modern

-Adunările ad-hoc (1857) au formulat ca principală dorință a românilor Unirea Principatelor. Imperiul Otoman și
Austria au respins vehement atât unirea cât și ideea prințului străin! Marile puteri au impus românilor o constituție
numită „Convenția de la Paris” (1858). Aceasta introducea votul cenzitar și principiul modern al egalității tuturor în
fața legii, dar nu accepta unirea, păstrând în continuare două Principate separate. Românii au continuat lupta, sub
conducerea liderilor pașoptiști. În cele două Principate trebuiau aleși noi domnitori în 1859.
-5 ianuarie 1859: Al.I. Cuza a fost ales domnitor al Moldovei. Era prima oară, după sute de ani, cînd se alegea
un domnitor român fără ca acesta să cheltuie bani și fără amestecul turcilor și a marilor puteri!
-24 ianuarie 1859: Cuza e ales domnitor al Țării Românești, prin tactica „faptului împlinit”. Statul român
modern s-a realizat deci prin dubla alegere a lui Cuza și prin tactica faptului împlinit , adică românii l-au ales
pe același om ca domnitor în ambele Principate, împotriva voinței Imperiului Otoman, puterea suzerană, care se
opunea categoric creării unei Românii unite și puternice! Austria se opunea și ea unirii Principatelor, de teamă să
nu piardă Transilvania. Anglia se opunea unirii pentru că susținea constant Imperiul Otoman unde avea mari interese
economice. O altă mare putere din „concertul european” (ansamblul marilor puteri care dominau lumea), Franța -
condusă de împăratul Napoleon al III-lea, a sprijinit decisiv Unirea Principatelor.

Reformele lui Al.I.Cuza (1863 – 1864)

Cuza a realizat 3 mari reforme care au consolidat (întărit) și modernizat statul român modern.
Aceste trei reforme sânt măsuri interne / fapte interne / fapte politice / măsuri politice.
Toate 3 au în comun mai multe elemente:
1. -au contribuit la îmbunătățirea situației principalei clase sociale a țării - țărănimea, care constituia peste 80%
din populație. Țăranii clăcași se aflau la discreția absolută a moșierimii care îi exploata nemilos. Lipsiți de pământ,
acești țărani aveau obligații grele față de moșieri, principala fiind munca gratuită (claca) pe pământurile acestora.
2. -au fost realizate de guvernul Mihail Kogălniceanu.
3. -au reprezentat îndeplinirea unor obiective fundamentale pașoptiste (ale revoluției de la 1848).
Secularizarea averilor mănăstirești (1863) - a însemnat preluarea de către statul român a pământului deținut de
Biserică și mănăstirile românești și străine, adică aproape un sfert din suprafața României! Această suprafață uriașă,
de circa un milion de hectare, a fost apoi distribuită țăranilor săraci în cadrul reformei agrare. Biserica și mănăstirile
s-au opus cu disperare acestei reforme care le deposeda de averile uriașe acumulate în secole!
Reforma agrară (legea rurală) (1864) - a constat în împroprietărirea țăranilor clăcași cu pământ luat de la
Biserică și de la moșieri (marii proprietari de pământ). Claca și celelalte obligații ale țăranilor către moșieri erau
desființate. A fost cea mai importantă reformă din tot secolul al XIX-lea, căci a transformat marea masă a
poporului român în țărani proprietari de pământ și a ridicat nivelul lor de trai. Reforma nu a rezolvat problema
agrară decât pentru câteva decenii. Faptul că familiile de țărani aveau foarte mulți copii (chiar 10-12!) a făcut ca
următoare generație să primească de la părinți doar câte o fâșie modestă de pământ, total insuficientă unui trai
decent. După încă o generație, majoritatea țărănimii era iarăși lipsită de un minim de pământ necesar supraviețuirii.
Reforma (legea) învățământului (1864) - a reprezentat introducerea învățământului de 4 clase primare obligatorii
și gratuite, atât pentru băieți, cât și pentru fete. Până atunci peste 90% din români erau analfabeți (nu aveau nici
măcar clasa I!). Reforma a demarat procesul îndelungat (încheiat prin 1950!) de transformare a poporului român
dintr-un popor de analfabeți într-un popor educat.

Domnia autoritară a lui Al.I. Cuza (1864-1866)

Realizarea reformei agrare a fost blocată de Parlament, dominat de moșieri, care nu acceptau să-și cedeze o
parte din moșii în favoarea țăranilor. Pentru a impune totuși reforma, Cuza a fost nevoit să efectueze o lovitură
de stat prin care a modificat balanța puterilor în stat: domnitorul concentra în mâinile sale o mare parte a
puterii politice, în timp ce atribuțiile parlamentului se restrângeau mult în defavoarea guvernului. O serie de
drepturi și libertăți cetățenești erau restrânse, precum libertatea presei. Acest lucru a fost prevăzut prin modificarea
constituției în vigoare, elaborându-se de fapt una nouă, numită „Statutul Dezvoltător al Convenției de la Paris” din
1864 (pe scurt – „Statutul lui Cuza”) înlocuit apoi de Constituția din 1866.
Impunerea domniei autoritare a fost un fapt necesar, fără de care reforma agrară nu se putea realiza!
În 1866 toți cei nemulțumiți de reformele lui Cuza (în primul rând moșierii) s-au unit în așa numita
„monstruoasă coaliție” și l-au forțat să abdice. În locul său a fost adus pe tronul României prințul german Carol
I, fapt care a consolidat statul român modern. Se îndeplinea la 1866 încă una din dorințele Adunărilor ad-hoc.