Ierusalimul in Evul mediu

In primele veacuri ale Evului Mediu, Ierusalimul a facut parte din Imperiul Roman de Rasarit, ca
urmare a divizarii imperiului in doua parti, el aflandu-se sub stapanire romana inca din Antichitate,
din anul 63 i. Hr.
Incepand cu perioada imparatului Constantin, orasul este impodobit cu mai multe edificii crestine,
cea mai insemnata fiind Biserica Sfantului Mormant. De atunci, orasul a fost locuit preponderent
de crestini pana in anul 614 cand a fost cucerit de sasanizi. Atunci, conform cronicilor bizantine,
populatia crestina a fost masacrata iar bisericile si monumentele crestine au fost distruse.
Orasul a ramas sub stapanire persana pana in 629 cand a fost recucerit, pentru scurt timp, de
imparatul Heraklios. In 638, arabii, condusi de Omar ibn El- Hatib, cuceresc orasul permitand
evreilor accesul in oras si la locurile sfinte. De asemenea, califul a asigurat pe patriarhul
Ierusalimului ca populatia crestina si locurile sfinte nu vor avea de suferit sub stapanirea
musulmana.
In urma Primei Cruciade, initiata de Conciliul de la Clermont din 1095 si de Papa Urban al II-lea,
Ierusalimul a fost cucerit intr-o baie de sange musulman, in 1099, de fortele conduse de Godfrey
de Bouillon, duce de Lotharingia Inferioara, unul dintre cei mai importanti lideri ai cruciadei, care
a fost ales primul rege crestin al noului regat. El a refuzat sa accepte titlul, considerand ca niciun
om nu ar trebui incoronat in locul in care Isus Hristos a purtat coroana cu spini. In loc de titlul
regal, el si-a luat titlul de Aparator al Sfantului Mormant. Existenta regatului a fost asigurata de
victoria cruciatilor din acelasi an in batalia de la Ascal impotriva Egiptului Fatimid.