Sunteți pe pagina 1din 10

Introducere

În acest referat am dorit sa expun cât mai concret opera reformatoare din timpul domniei
lui Alexandru Ioan Cuza, acesta fiind momentul de vârf în procesul de constituire a
statului roman modern,reformele sale schimbând societatea romanească si impregnându-i
caracteristicile care au constituit baza statului modern. Citându-l pe Constatin C.
Giurescu “Cuza a fost in fond, un mare revoluționar al poporului roman; a urmărit
statornic îndeplinirea programului revoluției de la 1848 și a contribuit în chip esențial la
îndeplinirea unor puncte. A binemeritat astfel de la patrie; numele lui va ramâne înscris
cu litere de aur in cartea istoriei poporului nostru, alaturi de numele marilor voievozi si
domni ai lui”;”domnul Unirii, al secularizării averilor mănăstireşti, al dreptului lărgit de
vot,al desfiinţării clăcii şi împroprietăririi ţăranilor – a fost reprezentativ pentru aspiraţiile
noastre, pentru ceea ce a dorit şi realizat poporul român în vremea sa”

Potrivit spuselor istoricului Giurescu, Cuza prin reformele sale a reușit să schimbe
societatea română punând temeliile statului modern și din aceasta cauză am vrut să
prezint puțin din activitatea uluitoare a domnitorului.Veți vedea enumerate mai jos
reforma secularizării mânăstirilor, reforma agrară considerată și una dintre cele mai
importante,Legea electorală, Legea rurală, Legea electorală, Legea Instrucțiunilor, Legea
comunală,reforma fiscală,modernizarea armatei si multe altele.

1
Opera reformatoare a lui Alexandru Ioan Cuza

Prin dubla alegere a colonelului Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei (5


ianuarie 1859) şi al Valahiei (24 ianuarie 1859), Principatele Române, noul stat
creat atunci, a militat pentru recunoaşterea graniţelor şi statalităţii sale, lucru ce se
întâmpla în 1861, când capătă numele de România. Acest nou stat a fost recunoscut de
Marile Puteri, prin protecţia directă a lui Napoleon al III-lea al Franţei.

Unirea Principatelor Române sau Mica Unire din 1859 este celebrată în fiecare an de
poporul nostru pe data de 24 ianuarie când ne amintim cu mândrie de marețul act care a
pus temeliile statului român modern. Prin Unirea Moldovei cu Muntenia se împlinea un
vis, un ideal pe care poporul nostru îl nutrea dintotdeauna, fiindcă Unirea, visul tuturor
românilor, era după spusele lui Bălcescu ”visarea iubită” a marilor noștri voievozi,
Mircea cel Bătrân şi Ștefan cel Mare.

Crearea statului național, prin unirea forțelor poporului român din Moldova si Țara
Românească , a deschis calea unor profunde prefaceri în viața socialî, economica, politică
și culturală. Domnia lui Alexandru Ioan Cuza a constituit o perioadă de maximă
dezvoltare a Principatelor Unite. Prin recunoaşterea unirii depline, crearea primului
Parlament unic al României, constituirea primului guvern unitar, adoptarea unui prim
proiect de constituţie, reforma electorală, secularizarea averilor mănăstireşti, reforma
agrară şi a învăţământului au constituit documente importante care vor contribui la
trecerea României de la statutul de ţară feudală la cel de ţară modernă.

Prima problemă care a fost rezolvată a fost recunoaşterea internaţională a dublei alegeri .
Situaţia creată în cele două principate, a constituit principala temă de discuţie la
Conferinţa Internaţională de la Paris din intervalul aprilie-august 1866.Pentru
recunoaşterea internaţională au fost trimise în străinătate, misiuni speciale formate din
apropiaţi ai domnitorului care au vizitat principalele capitale europene unde au prezentat
situaţia de fapt şi au reuşit să câştige sprijin pentru cauza românească. Încă din primele
zile ale conferinţei reprezentanţii Franţei, Rusiei, Angliei şi Prusiei au recunoscut dubla
alegere a lui Cuza, iar oficialii Imperiului Otoman şi Austriei au tergiversat timp de trei
luni de zile recunoaşterea dublei alegeri.
Concomitent, pe plan intern Cuza, va trece încă din 1859 la unificarea aparatului de stat
a vămilor,armatei , poştei şi a început activitatea Comisiei Centrale de la Focşani care a
elaborat primele acte legislative comune. Pe plan internaţional s-a acţionat în continuare
astfel că în anul 1861, s-a ajuns ca şi Poarta otomană să emită un act oficial prin care era

2
recunoscută unirea doar pe timpul domniei de şapte ani a lui Cuza.
Motivaţia culturală şi lingvistică au constituit elementul principal al unirii celor două
Principate. Acest fapt a reprezentat un proces complex din punct de vedere instituţional.
Acest lucru l-a obligat pe domnitor să iniţieze mai multe reforme interne pentru a scoate
ţara din statutul de stat feudal şi de a o transpune pe o linie de progres aşa cum
majoritatea ţărilor din Europa occidentală o înfăptuiseră deja. Bineînţeles că au existat o
serie de forţe care s-au opus cei mai importanţi fiind liberalii care îl considerau pe
domnitor un despot şi care se pronunţau pe proclamarea republicii.
După desemnarea lui Mihail Kogălniceanu ca prim ministru, Cuza va iniţia primele
reforme. In decembrie 1863 este promulgată Legea secularizării averilor mănăstireşti.
Prin acest act legislativ, biserica va deveni o instituţie de stat ca şi celelalte fără vreun
drept aparte.1Existau atat in Muntenia cât și in Moldova , o sumă de mânăstiri si schituri
care fusesera inchinate de cate ctitorii lor sau marilor manastiri de la Athos, din restul
Peninsulei Balcanice sau din Orientul Crestin .Scopul inchinarii fusese sa asigure
dainuirea ctitoriilor din tara, sa le garanteze impotriva vicisitudinilor politicii interne sau
a unei rele gospodarii si, in acelasi timp, punandu-le sub o autoritate spitituala superioara,
recunoscuta, sa le mareasca prestigiul.Forurile carora le fusesera inchinate manastirile din
Tarile Romanesti urmau sa privegheze aceste metoașe (pluralul de la metoh!) ale lor, sa
ingrijeasca de buna stare a lor,sa implineasca legatele si obligatiile prevazute de ctitori-
intretinerea de spitale, scoli, aziluri, milostenii la saraci, inzestrare de fete sarmane etc.
Pentru toate aceste indatoriri, patriarhiile si manastiriile din Rasaritul crestin urmau sa
primeasca o parte din venitul metoașelor lor. Cu vremea, se produce insa o modificare
considerabila a raporturilor initiale. Manastirile inchinate ajung sa fie considerate de catre
patriarhii si de lavrele sau manastirile mari din Balcani si Orfientul Crestin ca simple
izvoare de venit. Aceasta trebuie sa fie cat mai mare, de aceea neglijeaza intretinerea
lacasurilor care se darapaneaza treptat,uneori ajungand in stare de ruina.Singura
preocupare era ca metoașele sa produca un numar cat mai mare de pungi de bani astfel
sumele care treceau peste hotare erau considerabile. Manastirile inchinate posedau in
Muntenia 1 127 38 de pogoane, afara de mori, carciumi, hanuri si bacanii, deci 11,4% din
teritoriul rural al ei, iar in Moldova 355 680 de falci adica 12,16%. In ceea ce priveste
obligatiile fata de stat nu exista, la inceput, vreo diferenta intre manastirlie inchinate si
cele neinchinate. De la o vreme insa, paralel cu intarirea influentei rusesti in Principate,
manastirile inchinate, bizuindu-se pe protectia marii imparatii ortodoxe, cauta sa-si creeze
o situatie aparte, privilegiata.Treptat aceste manastiri inchinate intarzie cu plata
obligatiilor fata de stat . Sub motivul ca tebuie sa refaca lacasurile ruinate, ele obtin o

1
Constantin Giurescu , “Alexandu Ioan Cuza”, Editura Militara,Bucuresti, 1973, p. 68

3
scutire timp de 10 ani (1834-1843) de la orice contributie catre stat si, la expirarea acestui
ragaz, solicita inca 10 ani.

La inceputul domniei lui Cuza, manastirile inchinate erau obligate sa verse visteriei,
potrivit legii un sfert din veniturile lor anuale.Pe 13/25 decembrie guvernul prezinta
Camerei proiectul de lege al secularizarii care e votat in mijlocul uni insufletiri cvasi-
unanime:93 de voturi pentru si 3 impotriva.2Proiectul de lege pentru secularizarea
averilor manastiresti prevede in articolul intai: “Toate averile manastiresti din Romania
sunt si raman averi ale Statului”. Asadar de unde la inceput fusese vorba de bunurile
manastirilor inchinate, acum legea generaliza masura asupra tuturor manastirilor. Aceasta
generalizare fusese impusa de considerentul ca o sedcularizare numai a unurilor
manastirilor inchinate ar fi fost prezentata in fata forulrilor internationale, de catre cei in
cauza, ca o masura discriminatorie.

Secularizand bunurile tuturor manastirilor, se anula din capul locului o asemenea


argumentare care ar fi impresionat Puterile Garante. Actul secularizarii era concluzia
fireasca si necesara a unui proces care incepuse cu decenii inainte dar care, in timpul
domniei lui Cuza se intensificase.
In decembrie 1863 se adoptă legea secularizării averilor mănăstireşti, prin efectul
căreia 25% din suprafaţa arabilă a ţării intră în sfera fondului funciar al statului român.
De asemenea, au fost interzise slujbele ţinute în limba greacă, capii bisericii nu mai
aveau dreptul să taie pădurile, iar preoţii şi călugării greci erau obligaţi să restituie
obiectele de cult aşezămintelor religioase. De asemenea mitropoliţii şi episcopii care s-au
opus legii au fost destituiţi şi înlocuiţi.
3
Ceea ce a framantat insa mai mult istoria Principatelor Unite din aceasta perioada a fost
problema agrara, care a constituit, dupa expresia consului francez Victor Place, “fondul
tuturor preocuparilor.Ea a reprezentat nazuinta fundamentala a meselor, incununarea pe
plan politic a luptei pentru desavarsirea unirii. Rezolvarea acestei probleme pe calea
improprietaririi era cu neputinta in fata opozitiei mosierimii conservatoare cat timp
aceasta detinea puterea legislativa.Rezolvarea problemei agrare intampina dificultati si
din cauza atitudinii nehotarate a liberalior radicali, pentru care mai importante erau
interesele lor de clasa in legatura cu organizarea statului national burghez.

Cuza, animat de ideile revoluției de 1848 care susțineau împropietărirea țăranilor a


urmărit încă de la începutul domniei acest deziderat. Camera Deputaților era însă

2
Ibidem, p. 69
3
Vasile Curticăpeanu, “Epoca lui Cuza Voda”, Editura Enciclopedica Romana, Bucuresti, 1973,p. 68

4
dominată de boieri care erau reticenți măsurii. Primul domnitor al Principatelor Unite
trebuia să găsească o soluție.

In mai 1862,prim-ministru de atunci, Barbu Catargiu, pune in discutia Parlamentului


un proiect de lege rurala,prin care se propune improprietarirea clacasilor, dar nu cu
loturile ce le aveau in folosinta pe domeniile boierilor,ci cu cate 3 pogoane pentru fiecare
cap de familie, din pamanturile comunale. Proiectul mai prevedea mentinerea invoielilor
agricole,argumentata cu o teza juridical,sustinuta de reprezentantii boierilor,potrivit
careia proprietarul de pamant este stapan pe pamantul sau, iar taranul pe munca
sa.Proiectul este votat in Parlament la 11/23 iunie 1862,intr-un context de mari framantari
politice interne,la iesirea din Parlament,dupa sustinerea amintitului proiect,prim-ministrul
fiind asasinat.

Domnitorul Alexandru Ioan Cuza refuza insa sa sanctioneze legea respective intrucat
prin ea,desii clacasii erau emancipati de servitutiile feudale,in fapt ei erau deposedati de
pamantul pe care il aveau in folosinta.

In 1864, Mihail Kogalniceanu,in calitate de prim-ministru in functiune, pune in


discutia Parlamentului un nou proiect de lege rurala,mai favorabil taranimii,proiect care
nu intruneste insa adeziunea inaltului forum,fapt pentru care,alaturi de opunerea sa fata
de legiferarea si a celorlalte reforme preconizate, domnitorul Alexandru Ioan Cuza
decreteaza dizolvarea Parlamentului,eveniment ramas in istorie sub denumirea de
“lovitura de stat de la 2 mai”.
4
La data de 14/26 august 1864 este promulgata prin decret domnesc Legea rurala,
care intra in vigoare la 23 aprilie/5 mai 1985 si este publicata in Monitorul nr. 181 din
15/27 august 1864 fiind insotita de o proclamatie a domnitorului catre sateni.

Prin Legea Rurala s-au desfiintat toate obligatiile feudale ale clacasilor fata de boieri:
claca, dijma, rusfeturile, etc…, taranimea clacasa fiind eliberata de constrangerile
extraeconomice,statuandu-se libertatea sa juridica. Articolul I al legii prevedea ”Sătenii
clăcași (pontași) sunt și rămân deplini proprietari pe locurile supuse posesiunii
(stăpânirii) lor, în întinderea ce se hotărăște prin legile în ființă”. Această întindere-
”peste locul ce au sătenii în vatra satului, pentru casă și grădină”- este în funcție de
numărul vitelor, deci de posibilitatea de lucru a țăranilor. În Moldova erau mai mari
loturile față de Muntenia, cei mai fericiți fiind țăranii din cele trei județe din sudul
Moldovei, Cahul, Bolgrad și Ismail. Loturile nu puteau fi înstrăinate, nici ipotecate timp
de 30 de ani. Articolul X al legii prevedea: ”Se desfiinţează odată pentru totdeauna şi în
toată întinderea României, claca (boerescul), dijma, podvezile, zilele de meremet, carele
de lemne şi alte asemenea sarcini, datorite stăpânilor de moşii sau în natură sau în bani”.
Pentru răscumpărarea acestor îndatoriri, sătenii vor plăti o sumă care se repartizează pe

4
Ibidem, p.153

5
15 ani, și reprezintă anual – ”dobânzi și amortisment”- de la 133 de lei până la 71 de lei
în funcție de suprafața primită. În satele de munte din Moldova aceste sume erau mai
mici, de la 94 la 51 de lei. Deși legea prevedea că aceste sume erau pentru răscumpărarea
serviciilor prestate boierilor, în realitate ele reprezentau aproape valoarea pământului cu
care erau împropietăriți. Spre exemplu țăranul cu patru boi și o vacă trebuia să dea pentru
despăgubirea privării boierului de servicii 1995 de lei, în condițiile în care terenul pe care
îl primea valora 2035 de lei. Foștii propietari erau astfel despăgubți conform prețului
pieșei. Ca urmare a împropietăririi țăranilor pe temeiul legii rurale din 1864, 511.896 de
familii au primit 2.035.640,2697 de hectare revenind în medie 3,9825 hectare de familie
5
Prima reforma agrara din istoria Romaniei a avut ca urmari insemnate pentru
dezvoltarea social-economica a tarii. In primul rand a insemnat un act de dreptate sociala
pentru taranimea exploatata de secole; in al doilea rand sporirea productiei agricole si o
accentuare a evolutiei capitaliste la sate si o crestere a constiintei taranimii.

Legea rurala din 1864 din Romania a pus bazele organizarii autonome a populatiei
rurale, care a avut o importanta nationala: constituirea comunelor moderne ca entitati
administrative locale.

La 2 mai 1864, Cuza va dizolva Adunarea Legiuitoare, şi va iniţia o nouă constituţie şi


o nouă lege electorală, în urma Convenţiei de la Paris; schimbările au fost susţinute de
popor printr-un referendum. Lucrurile acestea lărgeau autoritatea lui Cuza şi reducea din
puterea corpului legislativ, compus din Cameră şi Senat. Se va crea Consiliul de Stat
pentru pregătirea legilor interne, legile fiind reprezentate de “decretele domneşti”.
Puterea legislativa era deţinută de cele două camere: Adunarea Electivă şi Corpul
Ponderator (Senatul), fapt ce asigură trecerea de la sistemul parlamentar unicameral la cel
bicameral. Senatul se compunea din 64 de membri, ce erau aleşi în majoritate de către
domnitor. În materie legislativă, domnitorul putea să aibă iniţiativa actelor normative,
elaborate de Consiliul de Stat. În aceste condiţii, Corpurile legiuitoare aveau rolul de a le
aproba, întărind puterea domnitorului.

O importantă reformă politică a fost Legea electorală, ce scădea censul şi sporea


considerabil numărul alegătorilor, împărţiţi în alegători direcţi (plăteau o cotribuţie de 4
galbeni, ştiau carte, aveau vârsta de cel puţin 25 de ani) şi alegători primari (votau prin
delegaţi, formaţi din cei care plăteau impozite mai mici, puteau fi alese persoanele în
vârstă de cel puţin 30 de ani)

Tot în anul 1864 a fost adoptată o primă lege fiscală care instituia sistemul de
impozitare în funcţie de veniturile gospodăriilor şi a clarificat sistemul de taxe şi
impozite, de asemenea s-a legiferat sistemul prestaţiilor în natură şi în bani introducându-

5
Ibidem, p. 157

6
se o serie de obligaţii fiscale pentru sistematizarea localităţilor şi a construcţiei de
drumuri comunale şi judeţene.

În anul 1864 au fost promulgate legile privind organizarea administraţiei. Prin legea
comunală, satele şi cătunele se grupau în comune rurale; mai multe comune formau o
plasă, iar mai multe plăşi formau un judeţ. Adminstraţia judeţelor şi a comunelor se făcea
de consilii alese pe baza votului cenzitar, iar în fruntea administraţiei judeţului era un
prefect, plasa era condusă de un subprefect (mai târziu pretor), iar comuna era condusă de
un primar.

O reformă importantă a constituit-o şi reorganizarea justiţiei. În decembrie 1864


erau decretate „Legea privind admisibilitatea,şi,înaintarea în funcţiile judecătoreşti"
şi „Legea pentru constituireacorpului de avocaţi", completate ulterior cu „Legea pentru
organizarea judecătorească", votată de noile corpuri legiuitoare în iunie 1865. Potrivit
acestei din urma legi, justiţia devenea independentă faţă de celelalte puteri din stat, ea
exercitându-se în numele domnului.Instanţele judecătoreşti erau : judecătoriile de plasă,
tribunalelejudeţene, curţile de apel, curţile cu juraţi în materie criminală şi Curtea de
casaţie, care funcţiona în anumite cazuri şi ca înalta curte de justiţie.
Membrii Curţii de casaţie si ai curţilor , de apel se bucurau de inamovibilitate, aceasta
urmând sa fie extinsa treptat, prin legi speciale,asupra întregii magistraturi. O mare
însemnătate în vederea unificării legislaţiei şi statornicirii normelor juridice
corespunzătoare unui stat modern a avut-o elaborarea şi punerea în aplicare a Codului
comercial, a Codului penal şi deprocedură penală, precum şi a Codului civil, apărător al
familiei şi proprietăţii burgheze, inspirate după legiuirile similare franceze şi italiene,
completate cu unele norme juridice autohtone, codurile au intrat în vigoare în 1865. Prin
aceasta unificarea legislaţiei Principatelor Unitea fost în linii mari încheiată, ea fiind
efectuata pentru principalele ramuri a l e d r e p t u l u i . De asemenea, prin aplicarea
codurilor au fost supuşi jurisdicţiei române şi cetăţenii străini care se bucurau până atunci
de dreptul de extrateritorialitate, fapt care a permis să se consolideze autonomia internă a
ţarii.

O alta realizare de seama a constituit-o organizarea invatamantului. Prin legea


Instructiunii publice din 25 noiembrie 1864, care a stat la baza invatamantului romanesc
timp de peste trei decenii, s-au stabilit trei grade de invatamant: primar, secundar,
superior, învăţământul primar era de 4 ani, cel secundar de 7 ani iar cel superior de 3 ani.
În domeniul învăţământului în timpul domniei lui Cuza au fost înfiinţate cele două
universităţi din Iaşi şi Bucureşti, două şcoli superioare de ştiinţe şi de litere dar şi scoală
naţională de arte frumoase condusă de pictorul Theodor Aman. S-a trecut de asemenea de

7
la ortografia chirilică la ortografia latină, a fost modernizat sistemul de măsuri şi greutăţi
şi au fost utilizate pentru prima dată prognozele meteorologice.

Opera de reformă multilaterala a avut în vedere şi domeniul militar.Al. I. Cuza şi


colaboratorii săi pe plan militar — între care se remarcăgeneralul I. Em. Florescu — au
depus însemnate eforturi pentru a creaîn România o armată modernă, capabilă să
răspundă intereselor şi idealurilor naţionale. În ciuda precarităţii resurselor financiare de
care dispunea statul naţional şi a temerilor manifestat de majoritateaputerilor, în special
de marile imperii limitrofe, acest obiectiv a fost atins.După unificarea ei în primii ani ai
domniei, armata a fost înzestrata cu armament modern, la nivelul epocii, procurat în
parte cu ajutorul sumelor obţinute prin subscripţie publica ; obligaţia recrutării a fost
extinsa.Şi asupra claselor privilegiate ; instituţia dorobanţilor şi agrănicerilor au fost
introduse regulamente militare, iar efectivele tuturor categoriilor de arme — infanterie,
artilerie, cavalerie etc. — au fost simţitor sporite, ridicându-se în total la peste 40.000 de
oameni. Tot din timpul domniei lui Cuza datează atelierele pirotehnice din Bucureşti
şi Arsenalul armatei.Un rol important în opera de modernizare a armatei 1-a avut
misiunea militară franceză condusă de locotenent-colonelul EugeniaLamy, care a venit în
Principate în 1860.

Acordând un sprijin efectiv în cadrul procesului de reorganizare,misiunea militară


franceză a pus ordine în administraţia militară, a contribuit la înfiinţarea intendenţei
armatei, a participat la organizarea taberelor de instrucţie şi a stabilimentelor de artilerie,
conducătorul misiunii ocupându-se şi de şcoala militară unită organizată la Bucureşti.
Prefacerile cunoscute de armata în această perioada şi-au găsit reflectarea într-o serie de
măsuri legislative, care au culminat cu „Legea pentru organizarea puterii armate din
România" din 27 noiembrie/9decembrie 1864. In baza noii legi, puterea armata a
Principatelor Unite era formata din armata permanenta cu rezerva ei şi din miliţii, naţiuni
teritoriale compuse din grăniceri şi dorobanţi, cu rezervele lor. Serviciul militar, devenit
obligatoriu pentru toţi cetăţenii între 20 şi 50 de ani, ţinea patru ani în activitate şi doi ani
în rezerva, completarea efectivelor făcându-se prin tragere la sorţi. Legea din 1864 a fost
urmatăde noi reglementări, cum au fost : Legea de recrutare (decembrie
1864),Regulamentul pentru chemările periodice ale rezervelor şi Regulamentul pentru
chemarea şi instruirea gloatelor (1865), care, deşi nu au putut fi transpuse în întregime în
practica, au evidenţiat intenţia domnitorului de a crea o armată puternică, capabilă să
lupte, la momentul oportun,pentru cucerirea independenţei naţionale a României.

In concluzie,realizând suita de evenimente, unele cu caracter realmente revoluţionar, se


poate spune că în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza s-au pus bazele statului român
modern. Practic nu există domeniu de activitate, economică, social-politică culturala
8
administrativă sau militară din ţară în care să nu fi adus îmbunătăţiri şi înnoiri
organizatorice pe baza noilor cerinţe ale epocii moderne. Dezvoltarea economică a
Principatelor în epoca Unirii a reflectat realizarea unor progrese de necontestat, care au
permis consolidarea tânărului stat naţional român.În ansamblu, domnia lui Cuza se
înscrie ca o epocă de profunde schimbări pe plan economic, social, politic şi cultural.
Reformele realizate în timpul„domnului Unirii" au pus bazele organizatorice ale statului
modern român şi au deschis un drum larg evoluţiei naţiunii române pe calea spre progres.

9
Bibliografie

1.Xenopol,Alexandru Dimitrie, “Domnia lui Cuza Voda”, Editura ELF

2.Curticăpeanu, Vasile, ”Epoca lui Cuza Vodă”, Editura Enciclopedică Română

3.Giurescu, Constantin C. , “Alexandru Ioan Cuza”,Editura Militară

4.Giurescu, Constantin C. , “Viața și Opera lui Cuza Vodă” ,Editura Științifică

10