UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ȘTIINCE ECONOMICE

PROGRAM DE STUDII – MANAGEMENT

REFORMELE LUI ALEXANDRU IOAN CUZA

Coordonator științific:

Conf. univ.dr. Patache Laura

Student : Stoicescu Cornel

1 din 13
 CUPRINS

INTRODUCERE...................................................................................................................................3
CAPITOLUL I......................................................................................................................................4
CAPITOLUL II Reformele lui Cuza.....................................................................................................5
1.Secularizarea averilor mănăstireşti.....................................................................................................5
2. Reforma agrară..................................................................................................................................7
3.Reforma învăţământului.....................................................................................................................9
4.Alte realizări reformatoare ale lui Cuza............................................................................................10
CONCLUZII.......................................................................................................................................12
BIBLIOGRAFIE.................................................................................................................................13

2 din 13
 INTRODUCERE
Al. I. Cuza (1820 – 1873) provenea dintr-o familie de
boieri, nu detinea nici un fel de rang regal dar a primit o
educatie europeana. Aceasta l-a ajutat sa isi atraga
oameni pe langa el, dintre cei mai de seama, care sa ii
ofere sprijinul si sa ii dea cele mai bune sfaturi.Unul
dintre oamenii care i-au fost mereu alaturi a fost nimeni
altul decat Mihail Kogalniceanu. 

Alexandru Ioan Cuza a fost cel care a sustinut unirea

celor doua principate, Moldova si Tara Romaneasca. a
fost ales domnitor al Moldovei pe 5 ianuarie 1859 si al
Tarii Romanesti pe 24 ianuarie 1859 . Alegerea lui
Alexandru Ioan Cuza de la 24 ianuarie 1859 a produs o
mare surpriza in cercurile politice din tarile europene.
Evenimentul a fost considerat atat la Paris dar si la Torino un succes al politicii Frantei si
Sardiniei in rasarit impotriva Austriei. Totodata unirea a dat sperante si emigratiei maghiare
din apus. Marea Unire a fost considerata de Napolen III si de Cavour germene al
unei ,,revolutii” iminente in Austria si ,,element pentru succesul desavarsit si grabnic al
proiectelor noastre”. 

Unirea celor doua principate romanesti, va fi acceptata de puterile europene la Congresul de

la Paris, din data de 18 octombrie 1858. Trei ani mai tarziu, unirea a fost declarata oficiala la
24 ianuarie 1862, numele noi tari fiind Romania, iar capitala stabilindu-se la Bucuresti. 
Unirea Principatelor Romane sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza a constituit o etapa
obligatorie in evolutia Romaniei ca stat unitar si independent. 
Cuza a fost cel care a infaptuit adunarea celor doua administratii sub un singur
guvern, iar la data de 24 ianuarie 1862, s-a instalat la Bucuresti. 

3 din 13
 CAPITOLUL I

De numele domnitorului roman se leaga o serie de reforme, care au schimbat

insa fata Romaniei, contribuind astfel la modernizarea societatii romanesti si a structurilor de
stat. 
Dintre cele mai semnificative reforme infaptuite de Alexandru Ioan Cuza de precizat sunt: 
1. Legea averilor manastiresti, prin care a luat terenurile agrigole controlate
pana atunci de biserica ortodoxa si a improprietarit taranii. Pana in acel moment, mai mult de
un sfert din zonele agricole erau controlate de Biserica. 
2. In anul 1863 a promulgat Legea Agrara, prin care taranii au primit titlul de
proprietate pe terenurile pe care munceau, in timp ce mosierii ramaneau cu o treime din
suprafata. In cazul in care nu era destul teren, boierii erau despagubiti din terenurile statului
(confiscate de la manastiri). 
3. Codul Civil si Penal din 1864; 
4. Legea educatiei, stabilind educatia publica gratuita si obligatorie , tot in anul
1864; 
5. Tot atunci sunt fondate cele doua Universitati: in anul 1860 Universitatea
din Iasi si in 1864 cea din Bucureşti; 
6. Dezvoltarea unei armate moderne a Romaniei. 
Reformele drastice impuse de el pentru a duce la Romania secolului XIX
european i-au instrainat pe aliatii sai. Problemele financiare, scandalurile legate de amanta sa
precum si nemultumirea populara au declansat o revolutie. 
Cuza, in aceste imprejurari a fost fortat sa abdice de catre asa-zisa "Monstruoasa coalitie",
formată de conservatori si liberali radicali. La 22 februarie 1866, la ora 4 dimineata o banda
de militari a intrat in palat si l-a fortat pe domnitor sa isi semneze abdicarea. A doua zi acesta
a fost dus peste hotare.

4 din 13
 CAPITOLUL II Reformele lui Cuza

1.Secularizarea averilor mănăstireşti

„Toate averilor mănăstireşti

din România sunt şi rămân averi ale Statului”

După mandatele de prim-miniştrii ale lui Barbu Catargiu şi Crețulescu şi eşuarea lui
Cuza îna-şi începe programul politic, se va forma un nou guvern, condus de Mihail
Kogălniceanu, ce va iniţia ca primă reformă:secularizarea averilor mănăstireşti
(decembrie 1863). Astfel, Biserică va deveni o instituţie de stat ca şi celelalte, fără vreun
drept aparte. Asta însemna că o mare parte din proprietăţile funciare ce aparţineau
Bisericii au fost trecute în proprietatea ţăranilor, mai exact a cincea parte din pământul
ţării. Faptul că Biserica poseda o oarecare autonomie faţă de vechiul regim, a contribuit
la acest lucru.

În ciuda protestelor venite de la mitropolitul Moldovei, Sofronie Miclescu, şi din

partea călugărilor greci, Cuza a stabilit şi un venit de 10% asupra reprezentanţilor
bisericii şi tot ce ţine de aceasta. Protestele călugărilor greci erau de așteptat, ştiindu-se
faptul că mănăstirile din Muntele Athos primeau fonduri de la mitropoliţii români încă
din secolul al XVI-lea.

După reformele lui Cuza, slujbele în greacă au fostinterzise, cu excepţia a trei

biserici în tot statul. Cuza a mai interzis de asemenea şi tăierea pădurilor mănăstireşti, în
mod abuziv, de către călugării cei lacomi de avere. Egumenii greci erau de altfel obligaţi
prin decret să restituie toate bunurile şi obiectele de cult Bisericii Române ce ţinea de
stat. De exemplu, episcopul cel nebun, pe nume Filotei, de la Buzău, ce stăpânea o avere
considerabilă, rămase fără bunurile sale urmând a fi demis şi înlocuit din funcţie. Un
lucru asemănător a păţit şi mitropolitul Moldovei Sofronie Miclescu, pentru că a avut
curajul să protesteze împotriva lui Cuza, urmând a fi demis şi el din funcţie şi trimis în
surghiun la Slatina, la un alt exilat, pe nume Veniamin.

Fiind vorba de nişte venituri care se întorceau către administraţie (în motivare se
arată că „acrile” mănăstireşti sunt şi rămân averi ale statului, veniturile devenind surse
de buget) şi cunoscându-se greutăţile financiare prin care trecea statul, majoritatea
Camerei votează legea la 13/25 decembrie 1863 (decretată la 15/27 şi promulgată la
17/29 decembrie), 93 voturi fiind pentru şi 3 contra.
5 din 13
 În primul articol se arăta: „Toate averilor mănăstireşti din Româneşti din România
sunt şi rămân averi ale Statului”. Acest text imperativ înlătura orice interpretare în
privinţa caracterului mănăstirilor, închinate sau ne închinate, pentru a nu se face apel la
vreun arbitraj al marilor puteri. Articolul doi se referea la puterea de dispoziţie a statului
asupra veniturilor mănăstirilor, care se făceau „ venituri ordinare ale bugetului Statului.

Pentru a atenua reacţia Constantinopolului, se alocau în continuare unele sume ca

ajutor locurilor sfinte şi erau destinate circa zece milioane piaştri pentru fondarea unei
şcoli laice la Constantinopol şi a unui spital pentru creştini, acestea din urmă ţinându-se
sub directa conducere a Agenţiei diplomatice române din capitala Turciei. Vorbind de
Agenţia română, trebuie să arătăm că Negri a jucat un adevărat prestidigitator în
chestiunea secularizării, amorţind vigilenţa marilor puteri şi creând un arbitraj cu
ierarhii, care în cele din urmă s-au retras din conflict, neputând dovedi cu acte clare
drepturile lor.

Secularizarea averilor mănăstireşti e una din reformele ce încunună definitiv domnia

lui Cuza. Luând orice referire biografică, de mai mică sau mai mare amploare , asupra
domnitorului, privind realizările sale mai importante, secularizarea se aşează la loc de
cinste alături de cea agrară. Corneliu Albu, într-o carte despre Al. Papiu- ardelean care
participase, la redactarea textului legii de secularizare Ilarian legislatorul, tratează astfel
reforma: „Secularizarea a creat o ambianţă şi o atmosferă care au contribuit la realizarea
reformei agrare. Începutul se făcuse; marea proprietate fusese serios atinsă. S-a văzut
bunuri socotite de stăpânilor ca socrosante; s-a văzut de asemenea că aceşti a acţiona
imediat, cu rezultate efective.

6 din 13
 2. Reforma agrară

„Ce bucurie ar fi pentru mine ... ce frumoasă recomandaţiune

ar fi pentru clasele inteligente şi bogate ale României înaintea

Europei, când am dovedi că suntem în stare de a lua în mâinile

noastre nobila reformă agrară că capul şi inima ne sunt atât de

sus, încât să fim capabili de a lăsa deoparte interesele individuale

şi a nu avea dinaintea ochilor noştri decât marele interes

al României!

(Mihail Kogălniceanu)

Puterile garante, confirmând noile schimbări, recunoşteau dreptul Principatelor de a-

şi modifica legile în corespundere cu interesele sale economice, naţionale, sociale,
indiferent de prevederile Convenţiei de la Paris.

Ca urmare a devenit posibilă introducerea în viaţă a legii rurale.

Odată realizată unirea Adunărilor, pe 24 ianuarie/ 5februarie 1862, moşierimea a

căutat să profite şi să întoarcă situaţia problemei agrare în favoarea ei, agitând
demagogic acordul pentru un proiect al Comisiei Centrale de la Focşani, în care se
prevedea eliberarea clăcaşilor de moşie, dar şi de orice drept asupra ei. Alexandru Ioan
Cuza, deşi era decis să nu accepte promulgarea unei asemenea false legi de
îmbunătăţire a situaţiei ţăranilor, numi imediat un fruntaş conservator să conducă
guvernul, pe Barbu Catargiu, deoarece acesta dispunea de majoritatea în Cameră.

Domnitorul nu a sancţionat proiectul motivând în mesajul din 3/15 noiembrie 1863,

că el „ nu răspundea dorinţelor sale.” În martie 1863 el făcuse un drum în Moldova
pentru a cunoaşte reacţia poporului la dorinţele sale de a soluţiona problema agrară în
favoarea ţăranilor.

De altfel, la 16/28 martie 1864, nu altul decât Mihail Kogălniceanu prezenta în

Adunarea proiectarea de lege rurală. Se preconizează atât înzestrarea ţăranilor cu
“pământurile de păşune, de finanţe şi de arătură, ce ei posedă sau se cuvine a poseda în
lege”, cât şi o despăgubire ce se dorea mulţumitoare şi era garantată de către stat.
7 din 13
 Abil şi fin tactician, Alexandru loan Cuza a sesizat conjunctura favorabilă în
exterior şi a aplicat verificata măsură a politicii faptului împlinit. Pentru că se împiedica
de o Cameră înţepenită în interesele ei, domnitorul i-a preparat şi i-a aplicat prompt
lovitura de graţie, dizolvând-o. Istoricii o definesc lapidar: „lovitura de la 2 Mai".

Legea a fost decretată la 14 august 1864 şi este cea mai importantă reformă realizată
pe timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Legea stabilea împroprietărirea cu pământ a
ţăranilor clăcaşi. În funcţie de inventarul viu, legea clasifica ţărănimea clăcaşă în trei
categorii: fruntaşi, mijlocaşi şi pălmaşi, sau cei fără vite. În consecinţă, suprafeţele
loturilor cu care fuseseră împroprietăriţi în Ţara Românească ţăranii cu patru boi şi o
vacă erau de 11 pogoane (5,5 ha), cei cu doi boi şi o vacă – 7 pogoane şi 19 prăjini (3,6
ha), iar cei care aveau numai o vacă - 4 pogoane şi 15 prăjini (2,6 ha). Suprafaţa
loturilor varia în raport cu numărul de vite. În Moldova şi în judeţele Cahul Bolgrad şi
Ismail, aceste suprafeţe erau mai mari. Se prevedea ca pământul expropriat să nu
depăşească două treimi din întinderea moşiilor, pădurile ne întrând în acest calcul. În caz
de insuficienţă de terenuri arabile într-o anumită localitate, clăcaşii şi însurăţeii cărora
nu le-a, ajuns pământ, aveau dreptul să se strămute pe moşiile statului din apropiata
vecinătate. Loturile de pământ primite nu puteau fi înstrăinate în decurs de 30 de ani.

Conform legii ţărănimea clăcaşă era eliberată de îndeplinirea anumitor obligaţiuni

feudale în schimb era datoare să plătească moşierilor timp de 15 ani o răscumpărare
bănească considerabilă. În linii mari, această răscumpărare a obligaţiunilor feudale
echivala cu costul suprafeţei de pământ pe care o primise ţărănimea.

Aplicarea legii a dus la împroprietărirea a peste 511.000 de familii cu o suprafaţă de

peste 2 milioane de hectare.

După efectuarea reformei, proprietatea ţărănească alcătuia aproximativ 30 % din

suprafaţa ţării, iar proprietatea statului şi a boierilor- 70%. În ciuda faptului că reforma a
avut un caracter limitat, ea a creat posibilităţi favorabile pentru pătrunderea relaţiilor
capitaliste în agricultură. Reforma agrară care a fost cea mai importantă reformă a
secolului XIX a pus capăt regimului clăcii şi altor servituţi feudale, ţăranii devenind
cetăţeni liberi.

8 din 13
 3.Reforma învăţământului

„Învăţământul să şadă

la îndemâna tuturor claselor”

(Al. I. Cuza)

E dificil să cuprinzi în câteva pagini tot ce s-a făcut în perioada domniei lui Al. I.
Cuza. S-au dezvoltat învăţământul, cultura, ştiinţa etc. Astfel, ridicarea materială a
societăţii româneşti nu ar fi fost posibilă fără, spre exemplu o serioasă bază şcolară şi
universitară. Bogăţiile ţării nu puteau fi abandonate, ci numai concesionate, după
împrejurări, societăţilor străine. De aceea , angrenajul administrativ era astfel gândit,
încât în funcţiile de răspundere cadrele indigene. Creşterea oraşelor şi a populaţiei,
emanciparea ţăranilor prin parţiala rezolvare a problemei agrare obligau la o instrucţie
corespunzătoare a forţelor ce se ridicau.

Recurgând la o serie de sacrificii bugetare şi având de făcut faţă adversităţilor ce

veneau îndeobşte din partea moşierimii retrograde, Alexandru Ioan Cuza a militat
neabătut pentru reglementarea învăţământului, pentru punerea lui pe baze noi. Adesea a
acţionat direct şi a avut iniţiative proprii pentru a se rezolva diversele probleme ale
instrucţiei. În august 1859 el cerea, într-o scrisoare adresată consulului Sardiniei la
Galaţi, sprijin în vederea asigurării cu manuale şcolare a elevilor Moldovei.

Principiile ce 1-au călăuzit în rezolvarea problemei învăţământului sânt expuse pe

larg în mesajul domnesc din 6/18 decembrie 1859. El arăta în documentul menţionat că
nu se mai putea tolera copierea modelelor străine, îndeobşte cele franţuzeşti, că
„România are alte nevoi ce-i sânt speciale şi la care au sosit timpul ca să ne gândim”.
Galomania, susţinea el, îndepărta tineretul de la trebuinţele concrete ale ţării. Întrucât
bursele la Paris — 31 erau pentru Moldova şi 51 pentru Muntenia — erau adesea
ineficiente, se încercă înfiinţarea în capitala Franţei a unui colegiu românesc destinat
sutelor de studenţi români aflaţi la Paris. Dar soluţia era, totuşi, crearea de înalte şcoli în
Principate. În scurt, pentru ca să rezum ideile mele asupra acestui obiect, eu doresc ca,
într-un viitor apropiat, un doctor de agronomie să ajungă în ţară la aceeaşi considerare şi
avantaje precum ar pute ajunge un doctor de litere ”. Pledoaria sa pentru înfiinţarea
şcolilor superioare, care „sânt negreşit trebuincioase” avea să ducă la o grabnică
orientare a guvernelor Principatelor, în special în Moldova — unde Mihail Kogălniceanu
va scurta cu mult perioada de reaşezare a învăţământului — către aceste studii.

9 din 13
 4.Alte realizări reformatoare ale lui Cuza

Între acestea, se situa reforma sistemului fiscal care a fost înfăptuită printr-o serie
de măsuri legislative care au generalizat contribuţiile directe, extinzându-şi asupra
claselor privilegiate. Astfel, toţi locuitorii ţării capi de familie, indiferent de condiţia
social, au fost supuşi la plata impozitului personal (capitaţia) şi a contribuţiei pentru
drumuri. Tot odată, s-au înfiinţat noi impozite, între care impozitul funciar, pus în
aplicare începând din 1860, care au asigurat fondurile necesare operei de reorganizare a
statului naţional.

Prin legi speciale s-a realizat unificarea şi în domeniul fiscal. Astfel, impozitul
funciar a fost stabilit în ambele ţari la 4% din venitul proprietăţilor imobile, s-a unificat
contribuţia pentru poduri şi şosele, ridicată la 12 lei pe an, precum şi taxa de transmitere
a proprietăţilor de mâna moartă, fixată la 10 % din venitul net al acestora. Tot în acest
domeniu a mai fost unificată contribuţia personală (capitaţia), fixându-se cuantumul
acesteia la 36 lei pe an, şi s-au extins şi în Moldova legile muntene referitoare la taxele
de judecată şi la taxele asupra vânzărilor de bun voie sau prin licitaţie. De asemenea a
fost adoptată o nouă lege a patentelor, care a înlocuit pe aceea votată în 1860 în Ţara
Românească şi prin care s-a dat o nouă reglementare modului de exercitare a diferitelor
activităţi industriale şi comerciale; Prevederile legii au fost aplicate şi supuşilor străini
din Principate, ceea ce a întărit autoritatea guvernului şi autonomia ţarii. Ca urmare a
acestor măsuri, la sfârşitul anului 1862, procesul de unificare deplină a celor două ţări a
fost încheiat.
De asemenea, s-a instituit Consiliul superior al instrucţiunii publice ; s-a adoptat
un regulament de navigaţie ; s-au promulgat primele legi pentru construirea căilor ferate,
care nu au putut fi însă puse în aplicare ; s-a organizat corpul inginerilor civili şi s-au
luat masuri pentru protejarea pădurilor între care amintim reorganizarea şcolii de
agricultură şi înfiinţarea de pepeniere pe domeniile statului.
O altă măsură deosebit de importantă menită să modernizeze societatea românească
a constituit-o votarea in martie a legii comunale şi a legii pentru înfiinţarea Consiliilor
judeţene, prin care administraţia locală primea o nouă organizare, corespunzătoare
stadiului de evoluţie social-economică a ţării.
Legea comunală fixa cadrul juridic de organizare a fiecărei aşezări. Conform
prevederilor ei, toate oraşele, târgurile şi satele cu cel puţin 500 locuitori erau organizate
în comune — urbane sau rurale — recunoscute ca persoane juridice ca având drept de a
exercita anumite atribuţii de putere publică şi cu caracter patrimonial. Conducerea
comunei era încredinţată unor organe deliberative, consiliile comunale, compuse din
membri desemnaţi prin vot, şi primarilor, agenţi ai puterii executive, aleşi în comunele
rurale o dată cu consiliul comunal respectiv şi numiţi de domnitor în comunele urbane
dintre primii trei consilieri care întruneau la alegeri cel mai mare număr de voturi.
 10 din 13

0 reformă importantă a constituit-o şi reorganizarea justiţiei. În decembrie 1864

erau decretate „Legea privind admisibilitatea” şi ,înaintarea în funcţiile judecătoreşti" şi
„Legea pentru constituirea corpului de avocaţi", completate ulterior cu „Legea pentru
organizarea judecătorească", votată de noile corpuri legiuitoare în iunie 1865.
0 mare însemnătate în vederea unificării legislaţiei şi statornicirii normelor juridice
corespunzătoare unui stat modern a avut-o elaborarea şi punerea în aplicare a Codului
comercial, a Codului penal şi de procedură penală, precum şi a Codului civil,
apărător al familiei şi proprietăţii burgheze, inspirate după legiuirile similare franceze şi
italiene, completate cu unele norme juridice autohtone, codurile au intrat în vigoare în
1865. Prin aceasta unificarea legislaţiei Principatelor Unite a fost în linii mari încheiată,
ea fiind efectuata pentru principalele ramuri ale dreptului.
Prima universitate din ţară ia naştere în 1860, la Iaşi şi va purta numele domnitorului.
A doua va fi cea din Bucureşti, din 1864. Tot la Bucureşti va fi înfiinţată şi Şcoala Naţională
de Arte Frumoase, sub conducerea lui Theodor Aman. De asemenea, o şcoală de medicină
veterinară va fi inaugurată.Se va înfiinţa şi Şcoala Superioară de Ştiinţe şi Şcoala Superioară
de Litere, punând bazele Universităţii de Stat din Bucureşti. Prin ajutorul acestor noi instituţii
de învăţământ, se va trece de la ortografia chirilică la cea latină.

În timpul lui Cuza va luă fiinţă, în mod oficial, Armata Naţională Română. Aceasta avea
ordinul şi menirea să apere integritatea statului de orice atac străin. Concentrarea unităţilor
militare avea loc în tabăra de la Floreşti. Tot atunci s-a înfiinţat şi Ministerul de Război  și
Arsenalul Armatei şi s-au pus bazele învăţământului militar.Cuza aînfiinţatGarda Naţională,
aflată sub comanda sa, măsură în care corpul legislativ a văzut o scăpare spre un despotism
absolutist, fapt ce contravenea Convenţiei de la Paris.

În domeniul mijloacelor de comunicaţie, daca problema construirii cailor ferate nu s-

a putut realiza în timpul domniei lui Cuza, s-a înregistrat în schimb un progres evident în
ceea ce priveşte navigaţia pe Dunăre, iar reţeaua de telegraf a crescut de 1a 12 staţii şi 840
km în 1859, în 46 staţii şi 2879 km în 1865, asigurându-se şi legăturile internaţionale.
Pe plan financiar, de un real. succes s-a bucurat în acest timp înfiinţarea societăţilor
de asigurare, atât reprezentanţe ale marilor societăţi europene de acest fel, cât şi societăţi
româneşti, dintre care cea mai importantă a fost Societatea „Providenţa" din Bucureşti,
cu un capital de 200 000 galbeni.
A crescut şi numărul stabilimentelor industriale, dar în cea mai mare parte acesteia
au rămas la stadiul atelierului de cooperaţie capitalistă simplă sau al manufacturilor,
numărul fabricilor care foloseau forţa aburului fiind destul de redus. în ce priveşte
agricultura, ramura economică dominantă a României, Cuza a acordat o atenţie
deosebită introducerii maşinilor agricole şi a încurajat dezvoltarea sericiculturii, a
culturii bumbacului şi a tutunului. Deşi nu pe măsura aşteptărilor, dezvoltarea
economică a Principatelor în epoca Unirii a reflectat realizarea unor progrese de
necontestat, care au permis consolidarea tânărului stat naţional român.
 11 din 13

CONCLUZII

În ansamblu, domnia lui Cuza se înscrie ca o epocă de profunde schimbări pe plan economic,
social, politic şi cultural. Reformele realizate în timpul „domnului Unirii" au pus bazele
organizatorice ale statului modern român şi au deschis-drum larg evoluţiei naţiunii române pe
calea spre progres.

Personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza, domnul Unirii privită din această perspectivă,
impune respectul şi recunoştinţa generaţiilor de azi şi de mâine pentru marile sale fapte, care l-au
aşezat definitiv în familia glorioasă a domnitorilor şi voievozilor ce s-au ilustrat prin patriotismul
lor fierbinte în luptele pentru neatârnare şi păstrarea fiinţei naţionale, ca şi a integrităţii-în limitele
posibilului-teritoriului locuit de românii din toate provinciile istorice.
 12 din 13

BIBLIOGRAFIE
1. Alexandru Vlahuţă, Din trecutul nostru “Istoria Românilor”, Editura Cartea Românească
1924, p. 219-224

2.Nicolae Iorga, Istoria Bisericii Româneşti, Editura Ministerului de Culte, Bucureşti. 1929,

p.288-293

3. Nicolae Iorga, Istoria Românilor pentru poporul românesc, Editura Minerva, Bucureşti,

1993, p. 122-129

4. Mircea Pacurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Editura Episcopiei Dunării de Jos,

Galaţi, 1996, p. 376-384

13 din 13