CURSUL V

CONSTITUTIA DIN 1938

Situaţia politică generală, premergătoare declanşării celui de-al doilea război

mondial, l-a silit pe Regele Carol al II-lea să încerce o nouă aşeyare constituţională a statului,
prin creşterea puterilor Regelui şi o restrângere a atribuţiilor legiuitoare care nu se comporta
democratic şi eficient.

În acest sens s-a adoptat o nouă Constituţie care a fost aprobată prin plebiscit la 24
februarie 1938, promulgată la 27 februarie 1938 şi publicată în Monitorul Oficial a doua
zi după promulgare. Modul de elaborare şi de adoptare se asemăna cu cel folosit de Cuza
în privinţa Statutului Dezvoltător din 1864.

Premisele istorice ale adoptarii acestei constituţii sunt exprimate prin noile orientări
politice intervenite în România după 1935. Cel mai important aspect îl reprezintă
instaurarea la 10 februarie 1938 a dictaturii personale a regelui Carol alII-lea. Acest
eveniment a însemnat şi o transformare radicală a democratismului tradiţional instaurat în
baza constituţiei din 1923, în sensul că regimul politic existent în acel moment a impus
renunţarea la unele drepturi şi libertăţi fundamentale, a consacrat puterea politică la
nivelul instituţiei şefului de stat, a limitat prerogativele Parlamentului şi practic, s-a
eliminat din viaţa statală pluralismul politic, limitându-se activitatea partidelor politice.

Constituţia din 1939 dispunea de 100 de articole grupate în 8 titluri.

Puterile statului erau coordonate de către rege, care avea atribuţii sporite, aproape
discreţionare. Astfel, regele avea putere legislativă, fiind abilitat să emită decrete cu
putere de lege, care nu erau supuse controlului parlamentului.

Puterea executivă era încredinţată regelui, care o exercita prin Guvern. Totodată,
regele avea şi importante atribuţii statale, respectiv: era comandantul armatei, numea şi
revoca miniştri, putea dizolva parlamentul, avea drept de graţiere a pedepselor.

Parlamentul avea o structură bicamerală, desemnarea deputaţilor se realiza prin vot

secret, obligatoriu şi exprimat prin scrutin uninominal, dar cu anumite limitări, în sensul
că trebuia să reprezinte alegătorii după profesiunea lor. Durata mandatului pentru deputaţi
era de 6 ani. Senatul era compus din membri aleşi şi membri numiţi, respectiv senatori de
drept. Durata mandatului era de 9 ani. Puterea judecătorească era exercitată de către
Curtea de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti. Constituţia consacra
 principiul legalităţii privind organizarea instanţelor judecătoreşti şi faptul că se conferea
puterii judecătoreşti, potrivit legii speciale, funcţia de a controla actele administrative,
respectiv de a exercita atribuţii de contencios administrativ.

Constituţia din 1938 cuprindea şi reglementări de principiu cu privire la puterile

statale, respectiv naţiunea putea să-şi exercite atribuţiile numai prin reprezentare. De
asemenea, erau consacrate principalele caractere şi atribute ale statului român, respectiv:
statul national unitar, indivizibil precum inalienabilitatea teritoriului.

Drepturile fundamentale erau reglementate restrictiv în raport cu dispoziţiile

Constituţiei din 1923. Erau consacrate drepturi precum:

 Libertatea individuală
 Inviolabilitatea domiciliului
 Libertatea de conştiinţă
 Secretul corespondenţei
 Libertatea de întrunire şi asociere

Tot astfel, erau cosacrate şi alte drepturi care puteau fi limitate dacă prin exercitarea lor
se considera că se aduce atingere principiilor ideologice impuse de dictatura personală a
regelui Carol al II-lea. Dreptul de proprietate era de asemenea reglementat, în sensul că
proprietatea de orice natură, precum şi creanţele asupra particularilor şi asupra statului erau
considerate inviolabile şi garantate. Existau dispiziţii în legătură cu procedura de expropriere,
numai pentru cayuri de utilitate publică şi după o dreaptă şi prealabilă despăgubire. Era
interzisă pedeapsa confiscării averilor, cu excepţia unor cazuri expres prevăzute de lege.

CURSUL VI

ORGANIZAREA CONSTITUŢIONALĂ ÎN

PERIOADA 1940-1948
 Pierderea unei mari părţi a teritoriului naţional din vara anului 1940, a condus la o
serie de măsuri în plan constituţional din partea Capului Statului-regele Carol al II-lea
care prin Decretul-lege nr. 3052 din 5 septembrie 1940 a suspendat Constituţia din 1938
şi a diyolvat Parlamentul. În aceeaşi zi, prin Decretul-lege nr. 3053, Generalul Ion
Antonescu este investit ca Preşedinte al Consiliului de Miniştri şi primeşte puteri
deosebite pentru conducerea statului român, reducându-se prerogativele regelui.

Preşedintele Consiliului de Miniştri devine astfel Conducătorul Statului. La 6

septembrie 1940, Regele Carol al II-lea abdică de la Tronul României, fiind urmat la tron
de către fiul său, cunoscut ca Regele Mihai I. Acesta reconfirmă actele regale ale tatălui
său în privinţa puterilor încredinţate Generalului Antonescu şi restrânge încă din puterile
regelui.

Pe aceste realităţi politico-juridice se va desfăşura viaţa politică a Statului Român

până la 23 august 1944 când este demis şi arestat întreg Guvernul Antonescu. Au fost
adoptate totuşi acte juridice normative prin care se reglementau instaurarea şi exercitarea
puterii în stat, precum şi drepturi fundamentale ale cetăţenilor. Aceste acte juridice pot fi
considerate acte normative cu valoare constituţională. Astfel, Decretul nr. 1626 din
1944+ privind drepturile românilor în conformitate cu dispoyiţiile Constituţiei din 1866 şi
modificările Constituţiei din 28 martie 1923. Prin acest act se repune ăn vigoare
Constituţia din 1923, existând însă şi unele limitări.

Prin urmare, se stabileşte reorganizarea reprezentanţei naţionale şi până în

momentul constituirii viitorului parlament, puterea legislativă era exercitată de către rege
la propunerea Consiliului de Miniştrii. Puterea judecătorească era infaptuita de către
instanţele tradiţionale, dar se desfiinţa juriul. Acest act constituţional este important şi
pentru faptul că se revine la principiile democraţiei tradiţionale constituţionale, în special
prin recunoaşterea pluralismului politic, a unor drepturi fundamentale şi se creează
premisele reafirmării principiului separaţiei puterilor în stat.

Decretul nr. 1849 din 1944dispunea înfiinţarea unor tribunale speciale pentru
judecarea criminalilor de război. Totodată, s-au instituit măsuri excepţionale, respectiv a
fost introdusă pedeapsa cu moartea şi pedeapsa confiscării averilor. Prin urmare, acest act
constituţional a avut o influenţă negativă, deoarece a permis puterii politice să creeze
numeroase abuzuri.
 Legea nr. 86 din 1945 privind statutul minorităţilor naţionale, cu toate limitările
sale, a reprezentat un moment de progres pentru afirmarea drepturilor specifice unor
categorii sociale. În acest sens, se consacra egalitatea cetăţenilor, indiferent de
naţionalitate, fapt ce reprezintă un veritabil principiu constituţional. În acelaşi timp, se
garanta folosirea liberă a limbii materne şi libertatea cultelor religioase, recunoscute de
stat şi se interzicea cercetarea originii etnice cu scopul de a stabili situaţia juridică a unei
persoane.

De o importanţă majoră a fost Legea nr. 187 din 23 martie 1945 prin care s-a realizat
reforma agrară şi au fost impuse unele reguli privind proprietatea funciară, punându-se
bazele viitoarei proprietăţi funciare de grup. Actul normativ a stabilit reguli privind
exproprierea, astfel, terenurile puteau fi expropriate de către autorităţile administrative,
fără nici o despăgubire, dacă acestea aparţineau persoanelor considerate a fi colaboratori
ai armatei şi puterii germane, dezertori sau criminali de război. Proprietatea privată
asupra terenurilor era limitată la 50 ha, iar suprafeţele care depăşeau această cifră puteau
fi expropriate. În acelaşi timp au fost stabilite reguli privind împroprietărirea persoanelor
fără pământ.

Un act normativ deosebit de important l-a reprezentat Decretul nr. 2218 din 13 iulie
1946 deoarece prevedea dispoziţii privind reorganizarea Reprezentanţei Naţionale, care
se reducea la o singură cameră, respectiv, Adunarea Deputaţilor. Puterea legislativă urma
să fie exercitată de către rege şi Reprezentanta Naţională. Se menţine principiul separaţiei
puterilor în stat şi sunt perfecţionate formele de exercitare a puterii executive şi
legislative. Prin acest act normativ, dar şi prin Legea nr. 560/1946, sunt stabilite reguli
privind exercitarea drepturilor electorale. Astfel, era consacrat votul universal, egal,
direct şi secret, iar femeile aveau drept de vot. În acelaşi timp se stabilea şi procedura
electorală. Legea nr. 363 din 30 decembrie 1947, este , de asemenea, un important act cu
valoare constituţională deoarece aduce modificări substanţiale privind forma de
guvernământ, precum şi regimului politic. Totodată, se abrogă Constituţiile din 1866 şi
1923. Se stabilea ca formă de stat pentru România republica populară şi este abrogată
monarhia. Puterea legislativă urma să fie exercitată de către Adunarea Deputaţilor, organ
unicameral. Se înfiinţează prezidiul Republicii Populare Române, organ care exercita
puterea executivă, dar şi atribuţiile instituţiei şefului statului.
 Acest act constituţional, practic, înlătură principiul separaţiei puterilor în stat,
deoarece creează raporturi de subordonare ale autorităţilor statului faţă de prezidiul
Republicii Populare Române, acesta fiind organul suprem al statului.