Sunteți pe pagina 1din 18

UNIVERSITATEA „DANUBIUS“ DIN GALAŢI

DEPARTAMENTUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT LA DISTANŢĂ ŞI FRECVENŢĂ REDUSĂ


FACULTATEA DE DREPT

DREPT CIVIL.
DREPTURI REALE

Anul II, semestrul I

IOAN APOSTU

Editura Universitară Danubius, Galaţi


2011
© Toate drepturile pentru această lucrare sunt rezervate autorului. Reproducerea ei
integrală sau fragmentară este interzisă.

Editura Universitară „Danubius” este recunoscută de


Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice
din Învăţământul Superior (cod 111/2006)

ISBN 978-606-533-130-3

Tipografia Zigotto Galaţi


Tel.: 0236.477171

Drept civil. Drepturi reale 2


CUPRINS

1. Patrimoniul
Noţiuni generale 8
Caracterele juridice ale patrimoniului 9
Funcţiile patrimoniului 11
Drepturi reale şi drepturi de creanţă 13
Obiectivele specifice unităţii de învăţare
Rezumat 17
Teste de autoevaluare 18
Bibliografie minimală 18

2. Proprietatea, dezmembrămintele şi apărarea dreptului de


proprietate

Proprietatea 20
Dezmembrămintele dreptului de proprietate 55
Apărarea dreptului de proprietate prin acţiunea în 63
revendicare
Obiectivele specifice unităţii de învăţare
Rezumat 70
Teste de autoevaluare 71
Lucrare de verificare 71
Bibliografie minimală 73

Drept civil. Drepturi reale 3


3. Posesia

Noţiuni generale 75
Dobândirea, dovada şi pierderea posesiei 77
Calităţile şi viciile posesiei 78
Efecte posesiei 83
Obiectivele specifice unităţii de învăţare
Rezumat 95
Teste de autoevaluare 95
Bibliografie minimală 96

4. Modurile de dobândire a dreptului de proprietate. Publicitatea


imobiliară

Modurile de dobândire a dreptului de proprietate şi a altor 98


drepturi reale

Fiducia 116

Publicitatea dobândirii drepturilor reale imobiliare 12

Obiectivele specifice unităţii de învăţare

Rezumat 132

Teste de autoevaluare 133

Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare 133

Lucrarea de verificare 134

Bibliografie minimală 135

Bibliografie de elaborare a cursului

Drept civil. Drepturi reale 4


INTRODUCERE
Modulul intitulat Drept civil. Drepturi reale se studiază în anul II, sem. I şi
vizează dobândirea de competenţe în domeniul drepturilor reale şi, în special,
al dreptului de proprietate.
Competentele pe care le vei dobândi sunt următoarele:

 identificarea categoriilor de drepturi şi obligaţii specifice


patrimoniului;
 dezvoltarea capacităţii de explicare a regimului juridic al proprietăţii;
 sesizarea diferenţelor specifice dezmembrămintelor dreptului de
proprietate;
 însuşirea noţiunilor de proprietate, acţiune în revendicare mobiliară şi
imobiliară;
 analizarea principalelor aspecte ce aferente noţiunii de posesie;
 înţelegerea importanţei modalităţilor de dobândire a proprietăţii în
cadrul dreptului civil.

Conţinutul este structurat în următoarele unităţi de învăţare:


- Patrimoniul;
- Proprietatea, dezmembrămintele şi apărarea dreptului de proprietate;
- Posesia;
- Modurile de dobândire a dreptului de proprietate. Publicitatea imobiliară
In prima unitate de învăţare intitulată Patrimoniul, vei regăsi operaţionalizarea
următoarelor obiective specifice:
- să defineşti noţiunea de „patrimoniu”;
- să identifici caracterele juridice şi a funcţiile acestuia;
- să expui noţiunea şi clasificarea drepturilor reale şi de creanţă,

aceasta după ce vei studia conţinutul cursului şi vei parcurge bibliografia


recomandată. Pentru aprofundare şi autoevaluare îţi propun exerciţii şi teste
adecvate.
După ce ai parcurs informaţia esenţială, în a doua unitate de învăţare,
Proprietatea, dezmembrămintele şi apărarea dreptului de proprietate, vei
achiziţiona, odată cu cunoştinţele oferite, noi competenţe, care îţi vor permite
să operaţionalizezi obiective specifice precum:

- să defineşti noţiunea de proprietate;


- să identifici caracterele juridice, atributele, formele şi modalităţile
dreptului de proprietate;
- să analizezi dezmembrămintele dreptului de proprietate din punct de
vedere al caracteristicilor definitorii şi particularităţilor lor juridice;
- să rezumi mijloacele juridice de protecţie a dreptului de proprietate şi a
formelor acţiunii în revendicare.

Drept civil. Drepturi reale 5


Ca sa îţi evaluez gradul de însuşire a cunoştinţelor, vei rezolva o lucrare de
verificare, pe care, după corectare, o vei primi cu observaţiile adecvate şi cu
strategia corectă de învăţare pentru modulele următoare.
In a treia unitate de învăţare, intitulată Posesia, vei regăsi operaţionalizarea
altor obiective specifice, care-ţi vor conferi capacitatea:
- să caracterizezi termenii de proprietate, posesie şi elementele constitutive
ale posesiei;
- să evidenţiezi modalităţile de dobândire şi pierdere a posesiei;
- să argumentezi viciile posesiei,
toate acestea după ce vei studia conţinutul cursului şi vei parcurge bibliografia
recomandată. Pentru aprofundare şi autoevaluare îţi propun exerciţii şi teste
adecvate.
După ce ai parcurs informaţia esenţială, în a patra unitate de învăţare,
Accesiunea şi uzucapiunea; publicitatea dobândirii drepturilor reale
imobiliare, vei achiziţiona, noi cunoştinţe, care îţi vor permite să
operaţionalizezi obiective specifice precum:
- să defineşti modurile de dobândire a proprietăţii;
- să analizezi felurile uzucapiunii, a condiţiilor juridice de dobândire a
fiecărei modalităţi.
Ca sa îţi evaluez gradul de însuşire a cunoştinţelor, vei rezolva o lucrare de
verificare, pe care, după corectare, o vei primi cu observaţiile adecvate şi cu
strategia corectă de învăţare pentru modulele următoare.
Pentru o învăţare eficientă ai nevoie de următorii paşi obligatorii:
 Citeşti modulul cu maximă atenţie;
 Evidenţiezi informaţiile esenţiale cu culoare, le notezi pe hârtie, sau le
adnotezi în spaţiul alb rezervat;
 Răspunzi la întrebări şi rezolvi exerciţiile propuse;
 Mimezi evaluarea finală, autopropunându-ţi o temă şi rezolvând-o fără să
apelezi la suportul scris;
 Compari rezultatul cu suportul de curs şi explică-ţi de ce ai eliminat anumite
secvenţe;
 În caz de rezultat îndoielnic reia întreg demersul de învăţare.
Pe măsură ce vei parcurge modulul vei primi două lucrări de verificare pe care
le vei regăsi la sfârşitul unităţilor de învăţare 2 şi 4. Vei răspunde în scris la
aceste cerinţe, folosindu-te de suportul de curs şi de resurse suplimentare
indicate. Vei fi evaluat după gradul în care ai reuşit să operaţionalizezi
obiectivele. Se va ţine cont de acurateţea rezolvării, de modul de prezentare şi
de promptitudinea răspunsului. Pentru neclarităţi şi informaţii suplimentare vei
apela la tutorele indicat.
N.B. Informaţia de specialitate oferită de curs este minimală. Se impune în
consecinţă, parcurgerea obligatorie a bibliografiei recomandate si rezolvarea
sarcinilor de lucru, a testelor şi lucrărilor de verificare. Doar în acest fel vei
putea fi evaluat cu o notă corespunzătoare efortului de învăţare.

Drept civil. Drepturi reale 6


1. PATRIMONIUL

1.1. Noţiuni generale 8

1.2. Caracterele juridice ale patrimoniului 9

1.3. Funcţiile patrimoniului 11

1.4. Drepturi reale şi drepturi de creanţă 13

Obiectivele specifice unităţii de învăţare

Rezumat 17

Teste de autoevaluare 18

Bibliografie minimală 18

Obiective specifice:

La sfârşitul capitolului, vei avea capacitatea:

 să defineşti noţiunea de „patrimoniu”;


 să identifici caracterele juridice şi funcţiile acestuia;
 să expui noţiunea şi clasificarea drepturilor reale şi de creanţă.

Timp mediu estimat pentru studiu individual: 5 ore

Drept civil. Drepturi reale 7


Ioan Apostu Patrimoniul

1.1. Noţiuni generale


Dreptul civil studiază raportul juridic civil, privit prin elementele sale
structurale.

Raportul juridic civil este prin definiţie o relaţie socială reglementată de


norma juridică civilă.

Aşa cum s-a studiat în anul I, el are un caracter dublu voliţional, în sensul că
două voinţe prefigurează relaţia socială şi anume, voinţa legii exprimată prin
norma juridică şi voinţa subiectelor exprimată prin acte şi fapte juridice
(Beleiu, 1992, pp. 61-63). Elementele structurale are raportului juridic civil,
sunt trei, şi anume:
a) subiectele;
b) conţinutul;
c) obiectul raportului juridic civil.

Subiectele raportului juridic civil sunt persoanele fizice şi juridice între care
se stabilesc drepturile şi obligaţiile civile (Costin, 1982, p. 135).

Conţinutul reprezintă drepturile subiective şi obligaţiile corelative care revin


subiectelor iar obiectul raportului juridic civil este însăşi acţiunea sau
abstenţiunea la care este îndreptăţit subiectul activ şi la care este îndatorat
subiectul pasiv (Cosmovici, 1989, p. 70).

Datorită strânsei corelaţii ce există între conţinutul şi obiectul raportului juridic


civil studiul lor se face concomitent, astfel încât referindu-ne la drepturile
subiective şi la obligaţiile ce le corespund vom evoca şi problemele care ţin de
obiectul lor inclusiv, sau după caz chiar la cele ce privesc lucrurile la care ele
se referă. După cum am văzut, ştiinţa dreptului civil studiază printre altele
drepturile subiective şi obligaţiile cu conţinut economic, exprimat frecvent în
bani. Altfel spus, se preocupă de drepturile şi obligaţiile patrimoniale. Dar
drepturile subiective patrimoniale pot fi abordate în două modalităţi.
Într-o primă modalitate, fiecare drept subiectiv este privit separat, ca aparţinând
unui anume subiect. În această abordare, dreptul subiectiv luat în considerare
sub toate caracteristicile sale juridice, poate fi un drept real sau un drept de
creanţă.
Un al doilea mod de abordare a drepturilor subiective şi obligaţiilor este acela
de a le considera în totalitatea lor, ca pe o universitate juridică aparţinând unei
persoane, făcând abstracţie de individualitatea de abordare a dreptului şi
obligaţiei conduce la noţiunea de patrimoniu.
De exemplu „X” are drept de proprietate asupra autoturismului, plăteşte rate
pentru achiziţionarea apartamentului şi are la rândul său de primit bani din
vânzarea unei maşini de scris.
Toate aceste drepturi şi obligaţii luate împreună şi cu alte drepturi şi obligaţii
cu caracter economic constituie patrimoniul său.

Drept civil. Drepturi reale 8


Ioan Apostu Patrimoniul
Una dintre noutăţile aduse de Codul civil vizează direct noţiunea de
patrimoniu. Astfel, art. 31 C. civ. dispune:
“orice persoană fizică sau persoană juridică este titulară a unui patrimoniu care include
toate drepturile şi datoriile ce pot fi evaluate în bani şi aparţin acesteia”.

Aşadar definim patrimoniul ca fiind totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu


valoare economică aparţinând unei persoane (persoană fizică sau persoană
juridică) (Stătescu & Bîrsan, 1980, p. 5).

În ştiinţa dreptului au mai fost formulate şi alte definiţii. În doctrina franceză


mai veche Aubry şi Rau defineau patrimoniul ca fiind „o aptitudine a
persoanei, subiect de drepturi de a avea drepturi şi datorii susceptibile de o
valoare economică”.
Hamangiu şi Băicoianu în „Compendiu de drept civil, penal, comercial şi
procedurilor lor” defineau patrimoniul ca fiind „ansamblul drepturilor şi
obligaţiilor unei persoane care au sau reprezintă o valoare pecuniară sau
economică, adică evaluabilă în bani”. În ce ne priveşte, reţinem definiţia
formulată şi de distinşii dascăli, Constantin Stătescu şi Corneliu Bîrsan, pe care
am enunţat-o deja.
În cuprinsul Codului civil1, există numeroase articole care fac trimiteri la
noţiunea de patrimoniu: patrimoniul profesional individual (art. 33), efectele
acceptării moştenirii (art. 1114 alin. 2), întocmirea inventarului bunurilor
defunctului cerută de succesibili (art. 1119 alin. 1), definirea calităţii de
moştenitor (art. 1130),intrarea în stăpânirea moştenirii vacante şi răspunderea
pentru pasiv (art. 1139 alin. 2) etc.
De asemenea, art. 4 alin. 1 din Legea nr. 15/1990 referindu-se la patrimoniu
dispune că „Prin actul de înfiinţare a regiei autonome se vor stabili obiectul
său de activitate, patrimoniul, denumirea şi sediul principal.”
Patrimoniul prezintă două elemente, şi anume: o latură activă care cuprinde
toate drepturile subiective cu valoare economică şi o latură pasivă ce cuprinde
totalitatea obligaţiilor asumate de o persoană.

1.2. Caracterele juridice ale patrimoniului


Patrimoniul se individualizează prin următoarele caractere juridice:
A. Patrimoniul este o universalitate juridică (universitas juris).
Universalitatea care este patrimoniul cuprinde un activ care însumează toate
Reţine drepturile şi un pasiv cuprinzând toate obligaţiile cu conţinut economic ale
caracterele subiectului de drept.
juridice ale
patrimoniului! Aceasta înseamnă că:

1
Noul Cod civil a fost adoptat prin Legea 287/2009, lege ce a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 511 din 24 iulie 2009, a
fost modificată prin Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.
Drept civil. Drepturi reale 9
Ioan Apostu Patrimoniul
a) se înfăţişează ca o masă de drepturi şi obligaţii legate între ele sau ca o
grupare a mai multor astfel de mase având fiecare un regim juridic
determinat;
b) drepturile şi obligaţiile, fiecare în parte, sunt distincte de universalitate,
astfel încât schimbările care s-ar produce în legătură cu aceste drepturi şi
obligaţii nu alterează identitatea universalităţii.
În acest sens, art. 541 C. civ. (1) defineşte ca fiind o
“o universalitate de fapt ansamblul bunurilor care aparţin aceleiaşi persoane şi au o
destinaţie comună stabilită prin voinţa acesteia sau prin lege. (2) Bunurile care alcătuiesc
universalitatea de fapt pot, împreună sau separat, să facă obiectul unor acte sau raporturi
juridice distinct”.
B. Orice persoană are un patrimoniu.
Acest caracter priveşte atât persoanele fizice cât şi pe cele juridice. Prin
Constituţie dreptul la proprietate este recunoscut şi consacrat „in terminis”. În
ceea ce priveşte persoana juridică, existenţa patrimoniului este una dintre
condiţiile esenţiale ale înfiinţării1.
C. Patrimoniul este unic.
Unicitatea patrimoniului presupune că fiecare persoană are un singur
patrimoniu. Această unicitate însă nu exclude divizibilitatea patrimonială. De
aici rezultă o altă caracteristică şi anume:
D. Patrimoniul fiecărei persoane este divizibil în mai multe mase de drepturi
şi obligaţii, fiecare dintre aceste mase având un regim bine determinat. Astfel,
persoanele juridice au în patrimoniu spre exemplu mijloacele fixe, mijloace
circulante sau obiecte de inventar. Unicitatea patrimoniului persoanei fizice nu
exclude divizibilitatea de patrimoniu.
Potrivit art. 31 alin. 2 C. civ., patrimoniul poate face “obiectul unei diviziuni
sau afectaţiuni” numai în condiţiile legale.
Persoanele căsătorite pot avea:
- bunuri comune, dobândite în timpul căsătoriei, constituind masa
patrimonială ce poate fi urmărită doar de creditorii comuni; (art. 339 C.
civ.)2;
- bunuri proprii, dobândite înainte sau în timpul căsătoriei, din care este
constituită masa patrimonială urmăribilă de creditorii personali ai unuia
dintre soţi. (art. 342 C. civ.)3. Cu toate acestea, după urmărirea bunurilor
proprii ale soţului debitor, creditorul său personal poate cere partajul
bunurilor comune, însă numai în măsura necesară pentru acoperirea creanţei
sale. Bunurile astfel împărţite devin bunuri proprii.
Vechiul cod civil mai prevedea şi o altă ipoteză a divizibilităţii patrimoniului,
cea a acceptării sub beneficiu de inventar a unei succesiuni, instituţie care nu

1
Art. 187 C. civ.: “Orice persoană juridică trebuie să aibă o organizare de sine stătătoare şi un patrimoniu propriu, afectat
realizării unui anumit scop licit şi moral, în acord cu interesul general.”
2
Art. 339 C. civ.: “Bunurile dobândite în timpul regimului comunităţii legale de oricare dintre soţi sunt, de la data
dobândirii lor, bunuri comune în devălmăşie ale soţilor”.
3
Art. 342 C. civ.: “Fiecare soţ poate folosi, administra şi dispune liber de bunurile sale proprii, în condiţiile legii”.
Drept civil. Drepturi reale 10
Ioan Apostu Patrimoniul
mai este prezentă astăzi în lumina actualei legi civile, 1 ceea ce impune ca
moştenitorii legali, legatarii universali şi cei cu titlu universal să răspundă
pentru sarcinile şi datoriile moştenirii numai în limita activului moştenit,
proporţional cu cotat parte. (art. 1114 alin. 2 C. civ.)

Sarcina de lucru 1
Pornind de la dispoziţiile art. 33 C. civ., argumentează în ce constă
divizibilitatea patrimoniului profesional individual.

1.3. Funcţiile patrimoniului


Orice categorie juridică, deci şi cea de patrimoniu, trebuie să răspundă şi să
servească unei necesităţi practice impuse de viaţă. Altfel spus, se impune a
cunoaşte ce necesităţi practice îşi găsesc răspunsul în instituţia patrimoniului.
Sunt trei asemenea funcţii şi anume:
A) de a constitui gajul general al creditorilor chirografari;
B) de a explica şi permite fenomenul subrogaţiei reale cu titlu universal;
C) de a explica şi permite transmisiunea universală şi cu titlu universal.
Le urmărim în continuare detaliat.

1.3.1. Patrimoniul şi dreptul de gaj general al creditorilor chirografari

Creditorii chirografari sunt acei creditori care nu dispun de o garanţie reală


(gaj, ipotecă sau privilegiu) prin care să le fie asigurată creanţa pe care o au
împotriva debitorului (Stătescu & Bîrsan, 1981, p. 337 şi urm.).

Creditorii garantaţi cu o garanţie reală pot, în caz de neexecutare din partea


debitorului, să urmărească bunul constituit ca garanţie şi din preţul lui să se
despăgubească cu preferinţă înaintea oricăror alţi creditori. Creditorii
chirografari însă nu au nici-o garanţie reală. Sunt ei lipsiţi de posibilitatea de a-
şi satisface dreptul de creanţă? Nu! Ei vor putea să-şi satisfacă dreptul de
creanţă atunci când acesta a devenit exigibilă, urmărind acele bunuri care vor
exista în patrimoniul debitorului la momentul exigibilităţii. Neavând aşadar o
garanţie reală, creditorii chirografari au drept garanţie întregul patrimoniu al
debitorului privit în ansamblul său, ca universalitate juridică existentă
independent de bunurile individuale ce intră în cuprinsul ei.

1
Potrivit art. 704 din vechiul cod civil, succesorul îşi mărginea răspunderea pentru datoriile defunctului numai limitele
activului succesoral primit. În felul acesta nu se mai ajungea la confuziunea dintre patrimoniul defunctului şi cel al
succesibilului acceptant (Manoliu, 1974, p. 7).
Drept civil. Drepturi reale 11
Ioan Apostu Patrimoniul
Creditorii pot urmări deci acele bunuri existente în patrimoniul debitorului la
momentul executării silite. Ei nu pot urmări aşa zisele bunuri viitoare, decât în
măsura în care intră în patrimoniul debitorului, deci devin prezente. În aceeaşi
măsură, ei nu pot urmări bunurile ce n-au intrat în patrimoniul debitorului, şi
nici pe cele care între timp au fost înstrăinate, deoarece ei, creditorii
chirografari, nu au un drept individualizat în fiecare bun particular, ci un
simplu drept general asupra întregului patrimoniu. În acest fel, noţiunea de
patrimoniu poate explica dreptul de gaj general al creditorilor chirografari.

Divizibilitatea patrimoniului are ca principal efect specializarea gajului


general al creditorilor chirografari. Ei nu pot aşadar urmări decât acele
bunuri care fac parte din masa patrimonială în legătură cu care s-a născut
creanţa.

1.3.2. Patrimoniul şi subrogaţia reală cu titlul universal

Subrogaţia înseamnă înlocuire. Spre deosebire de subrogaţia personală care


constă în înlocuirea unei persoane cu o alta (de exemplu creditorului iniţial i
se substituie un alt creditor care păleşte datoria debitorului), subrogaţia reală
se referă la înlocuirea unui bun cu un altul, care va urma aceeaşi soartă
juridică, aplicabilă celui dintâi.

Fundamentul subrogaţiei reale se găseşte în fungibilitatea obiectelor cuprinse


într-o universalitate de drept. Astfel, dacă un lucru este vândut, în cuprinsul
patrimoniului locul lui va fi luat de preţul încasat, care la rândul lui va fi
înlocuit cu lucrul nou în care va fi investit.
Fenomenul de înlocuire a bunurilor, deci subrogaţia reală, se produce automat,
ori de câte ori această înlocuire se referă la conţinutul unui patrimoniu.
Subrogaţia reală cu titlu universal nu ar putea fi explicată decât prin noţiunea
de patrimoniu, care sugerează plastic imaginea unui recipient ce-şi păstrează
existenţa, în vreme ce cuprinsul său suferă continue înlocuiri şi modificări.
- Subrogaţia reală cu titlu universal are o strânsă legătură cu dreptul de gaj
general al creditorilor chirografari. Conţinutul acestui gaj este asigurat prin
subrogaţia reală cu titlul universal, deoarece locul bunului înstrăinat va fi
luat de bunul primit în schimb, astfel încât creditorul va putea să
urmărească, atunci când creanţa va deveni exigibilă, acel bun concret ce s-ar
afla în patrimoniul debitorului în momentul când se naşte executarea.
- Subrogaţia reală cu titlu universal este subordonată divizibilităţii
patrimoniului, în sensul că ea asigură menţinerea destinaţiei fiecărei mase de
bunuri. Dacă o persoană căsătorită vinde un bun propriu, prin subrogaţie
reală cu titlu universal, partea sau bunul înlocuit are tot natura juridică a
unui bun propriu.
- Subrogaţia reală este chemată să funcţioneze şi în alte cazuri de împărţire
sau de restituire a unui patrimoniu.
Spre deosebire de subrogaţia reală cu titlu universal, subrogaţia cu titlu
particular se referă la un anumit bun izolat şi în cazul în care este expres
prevăzută de lege.

Drept civil. Drepturi reale 12


Ioan Apostu Patrimoniul
Spre exemplu, art. 2330 din Codul civil prevede că dacă un bun grevat a pierit
sau a fost deteriorat, ipoteca se va strămuta asupra sumei de bani primită cu
titlu de indemnizaţie de asigurare (dacă bunul a fost asigurat) sau asupra sumei
primite ca despăgubiri de la autorul prejudiciului.

1.3.3. Patrimoniul şi transmisiunea universală sau cu titlu universal


Pe lângă funcţiile mai sus menţionate, patrimoniul explică şi transmisiunea
universală sau cu titlu universal. Moartea unei persoane fizice ori reorganizarea
persoanei juridice ridică problema transmiterii drepturilor şi obligaţiilor în
totalitatea lor. Dar totalitatea drepturilor şi obligaţiilor unei persoane constituie
chiar patrimoniul acesteia, astfel încât transmiterea lor este o transmitere
universală.
Între transmiterea universală şi cea cu titlu universal nu există o deosebire de
calitate, ci de cantitate. În vreme ce transmisiunea universală priveşte toate
mobilele şi imobilele, transmisiunea cu titlu universal se referă doar la mobilele
sau la imobilele dintr-un patrimoniu. Indiferent că este vorba de o transmisiune
universală sau cu titlu universal, ea va avea ca obiect patrimoniul ca
universalitate juridică, deci şi latura activă cât şi cea pasivă.

Sarcina de lucru 2
Consultând bibliografia indicată la finalul unităţii, identifică
modalităţile de operare a transmisiunii în cazul persoanei juridice, în
ipoteza reorganizării sale prin comasare, absorbţie sau prin fuziune sau
în ipoteza reorganizării prin divizare totală sau parţială.

1.4. Drepturi reale şi drepturi de creanţă


În componenţa patrimoniului intră atât drepturi reale cât şi drepturi de creanţă.

Dreptul real este acel drept subiectiv în virtutea căruia titularul său poate
să-şi exercite atributele asupra unui lucru determinat fără a fi necesară
intervenţia altei persoane, în mod direct şi nemijlocit.

Dreptul de creanţă, este dreptul subiectiv în temeiul căruia subiectul activ


numit creditor, poate pretinde unui subiect pasiv determinat numit debitor,
să dea, să facă sau să nu facă ceva.

Între cele două categorii există următoarele deosebiri:


a) Ca drept absolut, dreptul real presupune existenţa unui subiect activ
determinat şi a subiectului pasiv nedeterminat format din toate celelalte
persoane. Altfel spus, dreptul real este opozabil tuturor – „erga omnes”. Ca
Drept civil. Drepturi reale 13
Ioan Apostu Patrimoniul
drept relativ, dreptul de creanţă presupune determinarea de la început atât a
subiectului activ, cât şi a subiectului pasiv, singurul obligat şi căruia îi este
opozabil.
b) Obligaţia ce revine subiectului pasiv nedeterminat în cazul dreptului real
este aceea de a nu face nimic de natură a stânjeni exercitarea de către subiectul
activ al dreptului său, ceea ce înseamnă o obligaţie generală negativă.
Dimpotrivă, în cazul dreptului de creanţă, obligaţia subiectului pasiv poate fi
atât pozitivă – a face, cât şi negativă – a nu face.
c) Drepturile reale sunt însoţite de efecte specifice neîntâlnite la dreptul de
creanţă, şi anume: dreptul de urmărire şi dreptul de preferinţă.

Dreptul de urmărire constă în facultatea recunoscută titularului său de a


căuta şi pretinde bunul în mâna oricărui s-ar afla1.
Dreptul de preferinţă constă în facultatea de a avea prioritate faţă de orice
alt drept, în sensul satisfacerii titularului său înaintea titularilor altor
drepturi2.

1.4.1. Clasificarea drepturilor reale


Majoritatea autorilor clasifică drepturile reale în funcţie de două criterii,
respectiv: a) după natura bunurilor asupra cărora poartă dreptul şi b) în funcţie
de interdependenţa dintre bunuri (Pop, 1997, pp. 26-28); (Filipescu, 1996, p.
25).
a) Potrivit primului criteriu, drepturile reale pot fi mobiliare sau imobiliare,
după cum bunurile asupra cărora poartă, sunt bunuri mobile sau bunuri
imobile. Importanţa acestei clasificări constă în determinarea regimului juridic
al unor drepturi reale, pornind de la natura bunurilor asupra cărora sunt ele
exercitate. Efectele acestei determinări se produc, spre exemplu, în privinţa
modurilor diferite de dobândire sau stingere a drepturilor, consecinţelor
distincte în planul posesiei de bună-credinţă, competenţei instanţelor
judecătoreşti sau procedurii de executare silită.
b) Potrivit celui de al doilea criteriu, clasificarea se face în funcţie de
interdependenţa dintre bunurile asupra căruia este exercitat dreptul. Ele pot fi
drepturi reale principale şi drepturi reale accesorii.

Sunt principale acele drepturi reale a căror existenţă este de sine stătătoare,
care nu depinde de existenţa altor drepturi reale sau de creanţă.

1
Exemple: art. 678 C. civ.: (1) “Creditorii unui coproprietar pot urmări silit cota lui parte din dreptul asupra bunului comun
sau pot cere instanţei împărţeala bunului, caz în care urmărirea se va face asupra părţii de bun sau, după caz, asupra sumei de
bani cuvenite debitorului” sau art. 353 C. civ. - (1) “Bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia dintre
soţi. (2) Cu toate acestea, după urmărirea bunurilor proprii ale soţului debitor, creditorul său personal poate cere partajul
bunurilor comune, însă numai în măsura necesară pentru acoperirea creanţei sale. (3) Bunurile astfel împărţite devin bunuri
proprii.”
2
Exemple: art. 1156 C.civ.: „din bunurile moştenirii atribuite la partaj, precum şi din cele care le iau locul în patrimoniul
moştenitorului, creditorii moştenirii vor fi plătiţi cu preferinţă faţă de creditorii personali ai moştenitorului” sau art. 2053 C.
civ.: “comisionarul va avea preferinţă faţă de vânzătorul neplătit”.
Drept civil. Drepturi reale 14
Ioan Apostu Patrimoniul
Drepturi reale principale. Clasificare
În sistemul dreptului civil român există două categorii de drepturi reale
principale, şi anume: 1) dreptul de proprietate şi 2) drepturile reale
principale derivate din dreptul de proprietate1.
Art. 551 C. civ. dispune: “Sunt drepturi reale: 1. dreptul de proprietate; 2.
dreptul de superficie; 3. dreptul de uzufruct; 4. dreptul de uz; 5. dreptul de
abitaţie; 6. dreptul de servitute; 7. dreptul de administrare; 8. dreptul de
concesiune; 9. dreptul de folosinţă; 10. drepturile reale de garanţie; 11. alte
drepturi cărora legea le recunoaşte acest caracter”.
1. Aşadar, dreptul de proprietate se poate înfăţişa la rândul său în două
ipostaze, şi anume dreptul de proprietate publică şi dreptul de proprietate
privată (art. 552 C. civ.). La rândul său, dreptul de proprietate privată se
subclasifică în dreptul de proprietate particulară, aparţinând persoanelor fizice
şi persoanelor juridice de tip particular, şi dreptul de proprietate privată al
statului, unităţilor administrativ-teritoriale sau al altor persoane juridice
înfiinţate de stat.
2. Drepturile reale principale derivate din dreptul de proprietate pot proveni
fie din dreptul de proprietate publică, fie din dreptul de proprietate privată.

Exemplificăm ca drept real derivat din dreptul de proprietate publică dreptul


de administrare a regiilor autonome instituţii publice asupra unor bunuri
proprietate publică, dreptul de folosinţă asupra unor bunuri imobile constituit
în favoarea persoanelor juridice fără scop lucrativ (Florea, 2011, p. 34).2

Drepturile reale principale derivate din dreptul de proprietate privată, numite


curent dezmembrăminte ale dreptului de proprietate, în reglementarea codului
civil român (art. 551), sunt următoarele:
- dreptul de superficie (art. 693-702 C. civ.);
- dreptul de uzufruct (art. 703-748 C. civ.);
- dreptul de uz (art. 749-754 C. civ.);
- dreptul de abitaţie (art. 749-754 C. civ.);
- dreptul de servitute (art. 755-772 C. civ.);
În afară de acestea, există şi unele drepturi reale prevăzute de alte acte
normative decât codul civil, aşa cum sunt dreptul de concesiune asupra unor
terenuri pentru construirea de locuinţe (Legea nr. 50/1991), dreptul de
concesiune asupra unor bunuri în sistemul Legii nr. 15/1990 sau dreptul de
folosinţă asupra unor terenuri atribuite unor societăţi cu capital român şi străin.
Dezmembrămintele dreptului de proprietate, indiferent că sunt o creaţie a
codului civil sau a altor legi, nu sunt compatibile cu dreptul de proprietate
publică, bunurile din domeniul public fiind scoase din circuitul civil. „Per a
contrario”, este susceptibil de dezmembrare numai dreptul de proprietate
privată, căci numai bunurile din domeniul privat se află în circuitul civil.

1
Art. 551 C. civ. dispune: “Sunt drepturi reale: 1. dreptul de proprietate; 2. dreptul de superficie; 3. dreptul de uzufruct; 4.
dreptul de uz; 5. dreptul de abitaţie; 6. dreptul de servitute; 7. dreptul de administrare; 8. dreptul de concesiune; 9. dreptul
de folosinţă; 10. drepturile reale de garanţie; 11. alte drepturi cărora legea le recunoaşte acest caracter”.
2
Un asemenea drept ia naştere în cadrul unor raporturi juridice de putere, adică de drept public, ceea ce face ca el să nu fie
opozabil autorităţii care l-a constituit. Dimpotrivă, pentru că nu dezmembrează dreptul de proprietate publică, el este opozabil
numai subiectelor de drept civil, indiferent că sunt persoane fizice sau persoane juridice.
Drept civil. Drepturi reale 15
Ioan Apostu Patrimoniul

Drepturile reale accesorii. Clasificare

Sunt reale accesorii, acele drepturi constituite în vederea însoţirii sau


garantării altor drepturi de creanţă, fără a avea independenţă sau existenţă de
sine stătătoare.

În raport cu dreptul de creanţă pe care îl însoţesc şi care este un drept principal,


dreptul real este accesoriu deoarece el urmează de regulă soarta dreptului
principal, regulă consacrată prin adagiul „accesorium sequitur principale”.
Codul civil român reglementează următoarele drepturi reale accesorii:
- dreptul de gaj (art. 2480-2494 C. civ.);
- dreptul de ipotecă (art. 2343-2479 C. civ.);
- privilegiile reale şi speciale (art. 2323-2342 C. civ.);
- dreptul de retenţie (art. 2495-2499 C. civ.).

Dreptul de gaj

Codul civil nu defineşte gajul, prezentând doar obiectul la care devine


aplicabil. Potrivit codului civil, gajul poate avea ca obiect bunuri mobile
corporale sau titluri negociabile emise în formă materializată. (art. 2480 Cod
civil).

Doctrina a definit gajul a fiind dreptul real constituit în favoarea unui creditor
asupra unui bun sau unor bunuri mobile determinate ale debitorului sau ale
unei terţe persoane, cu deposedare sau fără deposedare, care dă posibilitatea
titularului gajului de a fi plătit cu prioritate din preţul acelui bun sau al acelor
bunuri, faţă de alţi creditori, în ipoteza în care debitorul nu-şi îndeplineşte
obligaţia de bunăvoie.
Termenul de „gaj” poate fi folosit pentru desemnarea unui contract de gaj, dar
şi pentru a face trimitere la dreptul real născut din acest contract (Stătescu &
Bîrsan, p. 410). Ca drept real accesoriu, gajul este constituit în favoarea unui
creditor asupra unui bun sau unor bunuri mobile determinate ale debitorului (cu
sau fără deposedare). El îi conferă titularului dreptul de a fi plătit cu prioritate
din preţul acelui bun, înaintea altor creditori urmăritori.

Dreptul de ipotecă
Ipoteca este o garanţie reală imobiliară, care spre deosebire de gaj nu
presupune deposedarea celui ce o constituie.

Potrivit art. 2343 Cod civil „ipoteca este un drept real asupra bunurilor
mobile sau imobile afectate executării unei obligaţii”.

Dreptul de ipotecă îi conferă titularului său, numit creditor ipotecar, facultatea


de a urmări bunul, indiferent în stăpânirea cui s-ar afla şi de a fi plătit cu
prioritate din preţul acelui nemişcător.

Drept civil. Drepturi reale 16


Ioan Apostu Patrimoniul
Privilegiile speciale
Acestea sunt drepturi reale accesorii care aparţin acelor creditori care, datorită
specificului creanţelor lor, au posibilitatea de a fi plătiţi cu prioritate din
valoarea unor bunuri determinate ale debitorilor, chiar înaintea unor creditori
ipotecari posteriori. In acest sens dispune si art. 2335 C. civ: ”creditorul
privilegiat este preferat celorlalţi creditori, chiar dacă drepturile acestora s-au
născut ori au fost înscrise mai înainte”.
Privilegiile generale poartă asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale
debitorului, în timp ce privilegiile speciale sunt creanţe privilegiate asupra unor
bunuri, prevăzute expres de lege, conf. art. 2339:
„(1) Creanţele privilegiate asupra anumitor bunuri mobile sunt următoarele: a) creanţa celui
care exercită un drept de retenţie, atâta timp cât acest drept subzistă; b) creanţa vânzătorului
neplătit pentru preţul bunului mobil vândut unei persoane fizice, cu excepţia cazului în care
cumpărătorul dobândeşte bunul pentru serviciul sau exploatarea unei întreprinderi. (2) În caz
de concurs, privilegiile se exercită în ordinea prevăzută la alin.(1). Orice stipulaţie contrară
se consideră nescrisă.”

Sarcina de lucru 3
Enumeră şi descrie în 10 rânduri asemănările şi deosebirile existente
între drepturile reale şi drepturile de creanţă.

Rezumat
Deşi întâlnită şi în alte ramuri de drept, noţiunea de patrimoniu în cadrul
dreptului civil are un sens tehnic şi precis. Patrimoniul a fost definit ca fiind
totalitatea drepturilor subiective cu conţinut economic şi a obligaţiilor
corelative. Patrimoniul se individualizează printr-o serie de caractere juridice,
şi anume: constituie o universalitate juridică, este unic, fiecare persoană deţine
un patrimoniu, este divizibil şi nu se transmite prin acte juridice între vii.
Studiul funcţiilor patrimoniului permite cunoaşterea necesităţilor practice şi a
consecinţelor juridice pe care le presupune acesta. Având în vedere faptul că
în componenţa patrimoniului intră numai drepturile subiective ce au conţinut
economic, clasificăm drepturile subiective patrimoniale în drepturi reale şi de
creanţă, fiind scoase în evidenţă atât asemănările, cât şi deosebirile acestor
două categorii de drepturi.

Drept civil. Drepturi reale 17


Ioan Apostu Patrimoniul

Teste de autoevaluare
1. Unicitatea patrimoniului:
a. exclude divizibilitatea;
b. nu exclude divizibilitatea;
c. implică indivizibilitatea.

2. Dreptul real impune subiectului pasiv:


a. să facă sau să nu facă ceva;
b. dreptul de gaj general al subiectului activ;
c. obligaţia generală de a nu stânjeni exerciţiul lui de către subiectul
activ.

3. Drepturile reale pot fi:


a. imobiliare sau de creanţă;
b. principale sau accesorii;
c. de creanţă.

4. Drepturile reale accesorii sunt:


a. afectate garantării unor drepturi de creanţă;
b. drepturile afectate de modalităţi;
c. cu o existenţă de sine stătătoare.

5. Totalitatea drepturilor şi obligaţiilor cu caracter economic ce aparţin unei


persoane constituie:
a. conţinutul raportului juridic obligaţional;
b. obiectul raportului juridic civil;
c. patrimoniul persoanei.

Bibliografie minimală
Florea, Bujorel (2011). Drept civil. Drepturile reale principale. Bucureşti:
Universul Juridic, pp. 11-41.
Bîrsan, Corneliu (2008). Drept civil. Drepturile reale principale. Ediţia a III-a
revăzută şi adăugită. Bucureşti: Hamangiu, pp. 1-17.
Turianu, C.; Pătulea, V. (2008). Dreptul de proprietate şi alte drepturi reale.
Vol. I. Bucureşti: Wolter Kluwers, pp. 11-30.
Urs, Robi Iosif (2006). Drepturile reale. Prezentare teoretică, prezentare
practico-aplicativă; doctrină, speţe, întrebări şi exerciţii, vocabular, teste
grilă. Bucureşti: Editura Universitară, pp. 13-34.
Ungureanu, Ovidiu; Munteanu, Cornelia (2008). Tratat de drept civil.
Bunurile. Drepturile reale principale. Bucureşti: Hamangiu, pp. 1-22.

Drept civil. Drepturi reale 18