Caracterele statului român

Trasaturile statului român rezulta din dispozitiile constitutionale în vigoare.

Astfel, în articolul l al Constitutiei României adoptata prin referendum la 8 decembrie
1991 asa cum a fost reformulat acest text în urma revizuirii din cursul anului 2003,
statul român este caracterizat ca fiind un stat national, suveran si independent, unitar si
indivizibil, stat de drept, democratic si social.

1. România - stat national

Caracterul national al statului român exprima o trasatura a acestuia ce vizeaza unul din
elementele sale constitutive, anume populatia. Asa cum am aratat deja, natiunea reprezinta
unul din elementele constitutive ale statului, ea putând fi definita ca populatia de ieri, de azi si
de mâine. Natiunea exprima istoria, continuitatea si mai ales comunitatea spirituala si
materiala, în cadrul populatiei unui stat, de regula, distingem trei categorii de persoane si
anume cetatenii, strainii si apatrizii; aceste doua categorii de la urma nu sunt incluse în
categoria natiune.

Formarea statului român ca stat national unitar este rodul unui proces istoric îndelungat,
proces dominat de lupta poporului român pentru unitate si independenta, pentru eliberarea
nationala si sociala. Formarea statului national român a fost mult timp întârziata deoarece în
aceasta parte a Europei capitalismul s-a dezvoltat mult mai târziu si mai lent decât în apus. La
aceasta s-a adaugat jugul strain, îndeosebi cel otoman. Un moment important în formarea
statului national unitar român 1-a constituit unirea Moldovei cu Ţara Româneasca, în 1859.
Desavârsirea statului national unitar român s-a realizat în 1918 prin unirea Basarabiei,
Bucovinei si Transilvaniei cu România. Formarea statului national unitar român a fost opera
întregii natiuni române.

Trebuie însa precizat ca, în decursul istoriei, anterior formarii statului national unitar, pe
teritoriul tarii noastre alaturi de români s-au asezat si maghiari, evrei, romi si germani, precum
si, într-un numar mai mic, oameni de alte nationalitati. Acestia au muncit si luptat alaturi de
români, au suferit împreuna cu românii si se bucura astazi de drepturi egale cu românii.
Caracterul national al statului român nu urmareste decât sa sublinieze originile istorice ale
statului si natiunii române. Prin aceasta subliniere nu se poate aduce nici un prejudiciu nici
unei persoane care detine cetatenia româna, întrucât, asa cum am aratat, populatia unui stat
este alcatuita din totalitatea persoanelor care au cetatenia unui stat, indiferent de originea lor,
de nationalitate sau de orice alte criterii.

2. România - stat suveran si independent

 Redactarea articolului l din Constitutie poate ridica unele semne de întrebare daca se are
în vedere faptul ca, dupa cum am aratat, suveranitatea prezinta doua aspecte bine cunoscute în
dreptul public clasic: independenta si suprematia. Suprematia consta în aceea ca statul suveran
este, în drept, cea mai puternica dintre toate colectivitatile publice pe care le include si dintre
toate subiectele de drept existente în interiorul sau. Suprematia desemneaza deci aspectul
pozitiv al suveranitatii, faptul ca ea este apreciata prin comparatie cu tot ce este interior si
inferior sferei statale.

Astfel, în zbuciumata sa istorie, poporul român a fost lipsit de dreptul de a decide liber
de destinele tarii, caci dominatia straina s-a manifestat secole în sir, iar cucerirea
independentei de stat în urma razboiului româno-ruso-turc din 1877, desi a permis afirmarea
tot mai viguroasa a poporului nostru ca natiune de sine statatoare, a însemnat numai un pas
spre cucerirea suveranitatii. România a continuat sa fie aservita economic si politic puterilor
straine. Evenimentele istorice, printre care cele doua razboaie mondiale nu pot sa nu fie
mentionate, au afectat, prin desfasurarea si urmarile lor, suveranitatea României.

Începând cu secolul al XlX-lea, constitutiile române au consacrat în formulari din ce în

ce mai clare suveranitatea si independenta statului. Astfel, Statutul desvoltator al Conventiei
de la Paris din 7/9 august 1858, primul text cu valoare de lege fundamentala din istoria
moderna a Românei, a suferit în 1862 unele „modificari îndeplinitorii" printre care, subliniata
în chiar textul vremii, este mentionarea faptului ca „Principatele Unite pot în viitor a modifica
si a schimba legile care privesc adminis-tratiunea lor din launtru, cu concursul legal al tuturor
puterilor stabilite, si fara nici o interventiune". Acest veritabil sâmbure de independenta a fost
ulterior reluat în toate textele constitutionale referitoare la caracterizarea statului român.
Suveranitatea si independenta României îsi gasesc si trebuie sa îsi gaseasca
garantiile în economia româneasca, în existenta fortelor armate, în capacitatea de
aparare a tarii. Totodata se constituie în puternice garantii eficiente pentru
suveranitatea si independenta statelor în general si, prin urmare, si pentru România,
climatul international de destindere, cooperare, încredere si securitate, organismele
internationale (O.N.U.) organismele sale specializate, Consiliul Europei, alte
organisme internationale) la care participa si tara noastra.
Articolul 2 din Constitutia României arata ca suveranitatea nationala apartine poporului
român, care o exercita prin organele sale reprezentative si prin referendum.
Suveranitatea puterii de stat a României se fundamenteaza pe conceptul de suveranitate
nationala, cu toate consecintele ce decurg din acest fapt.

Puterea de stat nu se poate exercita direct de catre popor, ci numai prin organele
reprezentative. Iata însa ca legea noastra fundamentala a înteles sa combine regimul
juridic al suveranitatii nationale exprimata în forma statala cu unele avantaje ale
conceptului de suveranitate populara, mai precis cu exercitarea directa a puterii de stat
de catre popor prin modalitatea referendumului.

3. România - stat unitar si indivizibil

Caracterul unitar al statului român exprima o trasatura a acestuia ce vizeaza unul din
elementele sale constitutive, anume teritoriul. Sub aspectul structurii de stat, România se
prezinta ca un stat unitar. Astfel, pe teritoriul României este organizata o singura formatiune
statala. Pe cale de consecinta, exista un singur rând de autoritati publice centrale, adica un
singur Parlament, un singur Guvern si un singur for judecatoresc suprem. Cetatenii au o
singura cetatenie, cetatenia româna.
Sub aspectul organizarii administrativ-teritoriale, asa cum am vazut, România este
organizata în judete, orase si comune, iar autoritatile publice administrative din aceste unitati
functioneaza pe baza principiilor descentralizarii, autonomiei locale si al desconcentrarii
serviciilor publice locale (vezi articolul 120 din Constitutie).
întreaga organizare statala este stabilita prin Constitutie. Forma unitara corespunde
continutului statului precum si compozitiei nationale a poporului român.
Cât priveste caracterul indivizibil al statului român, caracter exprimat înca de
Constitutia din anul 1866, acesta priveste toate cele trei elemente constitutive ale statului în
ansamblu, precum si pe fiecare dintre ele în parte. Nici unul din cele trei elemente - teritoriu,
populatie si suveranitate - nu poate fi împartit, în sensul de a fi sub stapânirea altor state.

4. România - stat de drept, democratic si social

România este un stat de drept. Statul de drept, ca teorie si realitate s-a impus mult mai
târziu în istoria societatii, în principiu atunci când s-a considerat ca si autoritatile publice,
guvernantii trebuie sa se supuna unor reguli juridice. Este evident ca statul de drept a aparut
ca o replica data statului despotic. Spre sfârsitul secolului al XVlII-lea si începutul secolului al
XlX-lea s-a formulat si teoretizat ideea potrivit careia scopul fundamental al statului este de a
asigura realizarea dreptului si ca oamenii care detin puterea (guvernantii) sunt supusi
dreptului si limitati prin drept.

Statul administrator si statul judecator, trebuie sa retinem ca statul de drept nu se

confunda cu principiul legalitatii, el este mai mult decât atât. Statul de drept ramâne o simpla
teorie daca nu este constituit dintr-un sistem de garantii (inclusiv juridice) care sa asigure
reala încadrare a autoritatilor publice în coordonatele dreptului. Statul de drept trebuie efectiv
sa se auto-limiteze prin drept.
 Ca atare statul de drept are un continut complex si în acest sens se considera ca suntem
în prezenta unui stat de drept acolo unde: domnia dreptului este evidenta; continutul acestui
drept valorifica la dimensiunile lor reale drepturile si libertatile cetatenesti; se realizeaza
echilibrul, colaborarea si controlul reciproc al puterilor publice (autoritatilor publice);
se realizeaza accesul liber la justitie.
România este un stat democratic, ceea ce exprima realitatea ca regimul politic
al României este unul democratic. Din perspectiva analizei formei de stat, aceasta
ultima trasatura întregeste caracterizarea statului român cu precizarea modului în care
se exercita puterea de stat în raport cu elementul statului care este populatia.
Caracterul democratic al statului înseamna ca autoritatile publice se întemeiaza pe
vointa poporului, exprimata prin alegeri libere si corecte. De asemenea implica proclamarea si
garantarea libertatilor publice. Totodata democratia implica: un sistem pluralist,
responsabilitatea guvernantilor, obligatia lor de a se conforma legilor, exercitarea impartiala a
justitiei de catre judecatori independenti si inamovibili. Democratia are ca fundament
respectarea fiintei umane si a statului de drept. Caracterul democratic al statului si statul de
drept se implica si se presupun reciproc. Aceste trasaturi se pot regasi acolo unde echilibrul
puterilor este realizat, unde suprematia constitutiei este asigurata. Pentru ca, în fond
democratia poate fi definita si ca domnia dreptului.
România este un stat social. Acest caracter rezulta atât din natura (esenta) statului, cât si
mai ales din functiile sale. Statul modern poate si trebuie sa imprime tuturor actiunilor
economice, politice, culturale, un continut social fundamentat pe valori etice si umane care sa
creeze terenul fertil exprimarii reale a personalitatii cetatenilor, a drepturilor si libertatilor lor,
a sanselor lor egale. Statul social nu poate fi un simplu partener de afaceri, un simplu
observator, ci un participant care trebuie sa intervina, trebuie sa aiba initiativa si mai ales sa ia
masuri care sa asigure realizarea binelui comun. El trebuie sa protejeze pe cel slab,
dezavantajat de destin si de sansa, trebuie sa sprijine sectoare economice aflate în criza dar
care sunt indispensabile promovarii unui trai civilizat, trebuie sa asigure functionarea unor
servicii publice de protectie si interventie sociala, întelegerea caracterului social al statului ne
permite explicarea sensului si dimensiunilor unor prevederi constitutionale, precum cele din:
art. 32 privind garantarea dreptului la învatatura; art. 34 privind obligatia statului de a lua
masuri pentru asigurarea igienei si sanatatii publice; art. 41 privind protectia sociala a muncii;
art. 47 privind obligatia statului de a lua masurile necesare asigurarii unul nivel de trai decent
cetatenilor; art. 49 privind protectia copiilor si tinerilor; art. 50 privind protectia persoanelor
cu handicap.
 Parlamentul

Caracterizarea parlamentului

Aparitia parlamentului, ca institutie politico-juridica fundamentala într-o

societate organizata în stat, a fost de fapt o reactie fireasca împotriva despotismului si
tiraniei specifice absolutismului feudal. Aparitia parlamentului trebuie considerata ca
exprimând cerinta umana de participare la facerea legilor, participare care este de fapt
prima dintre legile democratiei.

Parlamentul apare deci ca o institutie politica si juridica formata din una sau
mai multe corpuri, adunari sau „camere", fiecare alcatuita dintr-un numar de membri
(deputati, senatori), dispunând, într-o masura mai mare sau mai mica, de putere de
decizie. Parlamentul nu trebuie confundat cu comitetele sau comisiile, care, de regula,
sunt create de catre camerele parlamentare si cuprind un numar mai mic de membri si
nici cu adunarile consultative, care nu au puteri de decizie.