Sugestie de rezolvare test model

OLIMPIADA DE ISTORIE Constituțiile din România, nr. 2

Clasa a XII-a
 Toate subiectele sunt obligatorii.
 Se acordă 10 puncte din oficiu.
 Timpul de lucru este de 3 ore.
 Subiectele se tratează pe foi separate.

SUBIECTUL I (40 puncte)

Citiți, cu atenție, sursele de mai jos:
A.
Art. 1. - Principatele-Unite-Române constituie un singur Stat indivisibil, sub denumirea
de
România.
Art. 2. - Teritoriul României este nealienabil. Limitele Statutului nu pot fi schimbate sau
rectificate,
decât în virtutea unei legi.
Art. 5. - Românii se bucură de libertatea conștiinței, de libertatea învățământului, de
libertatea presei, de libertatea întrunirilor.
Art. 10. - Nu există în Stat nicio deosebire de clasă. Toți românii sunt egali înaintea legii și datori
a contribui fără osebire la dările și sarcinile publice. Ei singuri sunt admisibili în funcțiunile
publice, civile și militare. Legi speciale vor determina condițiunile de admisibilitate și de
înaintare în funcțiunile Statului. Streinii, nu pot fi admiși în funcțiuni publice, decât în cazuri
excepționale și anume statornicite de legi.
Art. 13. - Libertatea individuală este garantată. Nimeni nu poate fi urmărit decât în
cazurile prevăzute de legi și după formele prevăzute de ea. Nimeni nu poate fi oprit sau arestat
afară de cazul de vină veghiată, decât în puterea unui mandat judecătoresc motivat și care trebuie
să-i fie comunicat la momentul arestării sau cel mult în 24 ore după arestațiune.
Art. 82. - Puterile constituționale ale Domnului sunt ereditare, în linie coborâtore directă și
legitimă a Măriei Sale Principelui Carol I de Hohenzollern Sigmaringen, din bărbat în bărbat prin
ordinul de primogenitură și cu esclusiunea perpetuă a femeilor și coborâtorilor lor. Coborâtorii
Măriei Sale vor
fi crescuți în religiunea ortodoxă a
răsăritului.
(Fragmente din Constituția din 1866)
B.
Art. 1
(1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi
indivizibil. (2) Forma de guvernământ a statului este republica.
Art.3
(1) Teritoriul României este inalienabil.
(2) Frontierele ţării sunt consfinţite prin lege organică, cu respectarea principiilor şi a
celorlalte norme general admise ale dreptului internaţional.
Art. 16
(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără
discriminări.
(2) Nimeni nu este mai presus de
lege.
(3) Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate de persoanele care au
numai
cetăţenia română şi domiciliul în
ţară.
Art. 80
(1) Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale,
al
unităţii şi al integrităţii teritoriale a
ţării.
(2) Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a
autorităţilor
publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum
şi
între stat şi societate. (Fragmente din Constituția din
1991)

Pornind de la aceste surse istorice, răspundeți la următoarele

cerințe:
1. Numiți, pe baza sursei A, două drepturi ale românilor. 4
puncte
Pe baza sursei A, două drepturi ale românilor sunt libertatea conștiinței și libertatea
învățământului.
2. Menţionaţi câte o cauză a adoptării celor două constituții la care fac referire sursele citate
și precizați o consecință a adoptării Constituției din 1991. 6
puncte
O cauză a adoptării constituției din 1866 la care face referire sursa A este alegerea principelui
străin de origine germană, Carol de Hohenzollern la tronul României prin plebiscit. Acesta a
depus jurământ la tron în 10 mai 1866 în fața Parlamentului, iar ulterior și-a orientat
eforturile spre impulsionarea unei modernizări legislative și adoptarea unei Constituții care să
fundamenteze o organizare de stat liberală, după modelul statelor occidentale.
3. Scrieți o relație cauză-efect stabilită între două informații selectate din sursa B, precizând
rolul
fiecăreia dintre aceste informații (cauză, respectiv efect). 6
puncte

CAUZA: „ Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi

între stat şi societate.”

EFECT: „ Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna

funcţionare a autorităţilor publice.”
4. Prezentați două asemănări între două Constituții ale României în afara constituţiilor
menționate
în sursele date. 12 puncte

O asemănare între Constituția României din 1948 și cea din 1952 este prevederea care
stipulează că „organul suprem al puterii de stat” îl reprezintă Marea Adunare Națională sau
M.A.N. Ambele texte constituționale concep MAN ca un organ al puterii legislative compus
din reprezentanți ai voinței populare. De fapt, alegerea membrilor MAN era condiționată de
apartenența lor la Partidul Muncitoresc Român. Funcționarea MAN nu era una bazată pe o
decizie politică autentică, membrii MAN votau la directivele partidului unic, fapt indicat de
numărul foarte mare de legi sau decrete adoptate în timpi de dezbatere foarte reduși. Ca
urmare, se poate afirma că MAN era o instituție subordonată statului și partidului unic
(PMR) în ambele legi fundamentale.

5. Formulați un punct de vedere referitor la necesitatea adoptării actelor constituționale de

la jumătatea secolului XX susținându-l printr-un argument istoric. 8
puncte

Un punct de vedere referitor la necesitatea adoptării actelor constituționale de la jumătatea

secolului al XX-lea poate fi acela că evoluția regimului politic din România de după 1950 a
impus fundamentarea legislativă a organizării statului român pe baze diferite.
Un prim argument îl reprezintă adoptarea Constituției României din 1952, care a fost
fundamentată de necesitatea de a accentua procesul de comunizare și stalinizare al României
la începutul anilor 1950. Ca urmare, în 1952 este adoptată o constituție care imita în mod
evident Constituția sovietică din 1936 adoptată în perioada guvernării lui Stalin în URSS.
Circa 77% din articolele de lege prevăzute în Constituția din 1952 erau o preluare a textului
constituțional sovietic din URSS, faptul indicând directiva de a urma acest model sovietic în
practica politică românească a anilor de debut ai comunismului.
Un al doilea argument îl reprezintă adoptarea Constituției din 1965, după preluarea puterii
politice de către Nicolae Ceaușescu. Acesta inaugurează un nou tip de regim, național-
comunismul, bazat pe o distanțare vizibilă de URSS și o fundamentare pe valorile naționale,
specificul național al României. Pentru a structura un comunism pe baza naționale, noul lider
român și-a început guvernarea cu adoptarea unui text constituțional ce se îndepărta sub
anumite aspecte de cel al constituțiilor regimului stalinist din 1948, respectiv 1952. Două
exemple suficiente sunt abandonarea numelui oficial al statului de Republica Populară
Română și adoptarea noii denumiri de Republica Socialistă Română, ca și revenirea
partidului unic la vechiul nume de Partidul Comunist Român după perioada de orientare
stalinistă a regimului în care fusese numit Partidul Muncitoresc Român. Insistența textului
constituțional din 1965 de a redefini statul român ca „socialist”, face ca acest lucru să se
reflecte și în prevederile referitoare la organizarea economică, acolo unde se fac referiri la
„proprietatea socialistă” în locul „proprietății cooperatiste” din textul fundamental din 1952.
În concluzie, redefinirea statului comunist român ca un „stat socialist” prin Constituția
din 1965, indica o reorientare a lui din punct de vedere ideologic după perioada stalinismului,
fapt ce a făcut necesară o schimbare constituțională.
 6. Argumentați, printr-un fapt istoric relevant, rolul sistemului constituțional din
România. 4 puncte

Un punct de vedere referitor la rolul actelor constituţionale pentru consolidarea în plan

intern a statului român este acela că Constituțiile democratice au jucat un rol esențial la consolidarea
unui cadru democratic de dezvoltare internă a statului român. Un exemplu argumentativ poate fi
Constituția României promulgată la 21 noiembrie 1991 și ratificată de Parlament la 8 decembrie 1991.
Constituția democratică din 1991 a fost adoptată după prăbușirea regimului comunist, în urma
revoluției din decembrie 1989, care a făcut posibilă revenirea la liberalism politic și crearea
structurilor unui stat de drept, bazat pe echilibrul perfect dintre autoritatea Statului și drepturile și
libertățile cetățenești, în scopul asigurării securității și bunăstării economice a corpului social. Legea
fundamentală din 1991 definește statul ca o „republică” și îl caracterizează ca „unitar, național,
independent, suveran” cu un teritoriu „indivizibil”. Principii politice clasice ale democrației liberale,
precum cel al separării puterilor, al suveranității poporului, al reprezentativității, sunt prevăzute în
funcționalitatea lor. Se adaugă în sensul definitiv al consolidării statului de drept democratic și
prevederea unor largi drepturi și libertăți cetățenești precum: dreptul la exprimare, dreptul la
întrunire și asociere, dreptul la proprietate privată, dreptul la educație asigurată de Stat, dreptul la
muncă și remunerație salarială, dreptul la cultură și drepturi egale acordate minorităților naționale.
Sistemul electoral asigurat de textul constituțional din 1991 prevede un sistem de vot universal, secret,
direct și liber exprimat, condiționat de vârsta minimă de 18 ani a alegătorilor.
În concluzie, se poate afirma că o consolidare a organizării și structurilor statului român a avut
loc prin promulgarea constituțiilor democratice, precum este și cea din 1991.

Subiectul al II - lea (50 puncte)

Elaboraţi, în aproximativ patru-cinci pagini, o sinteză despre Legile fundamentale din România, având în
vedere:
- prezentarea a două prevederi ale unei legi fundamentale din secolul al XIX-lea referitoare la organizarea
statului modern;
- menţionarea unei consecinţe a realizării României Mari în domeniul legilor fundamentale;
- menţionarea unei prevederi a legilor fundamentale, care confirmă noua situaţie politică după Primul
Război Mondial;
- menţionarea unei cauze şi a unei consecinţe a elaborării Constituţiei din 1938;
- prezentarea unei consecinţe a elaborării Constituţiei din 1948;
- prezentarea unei prevederi a legilor fundamentale adoptate în perioada 1965 – 1989;
- formularea unui punct de vedere referitor la prezenţa constantelor în elaborarea constituţiilor din
regimuri politice diferite din România şi susţinerea acestuia prin două argumente istorice.

Notă!
Se punctează şi utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarea prezentării, evidenţierea relaţiei cauză-
efect,
susţinerea unui punct de vedere cu argumente istorice (coerenţa şi pertinenţa argumentării elaborate prin
utilizarea unui fapt istoric relevant, respectiv, a conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia),
respectarea succesiunii cronologice/ logice a faptelor istorice şi încadrarea eseului în limita de spaţiu
precizata

Istoria constituționalismului românesc începe în prima jumătate a secolului al XIX-lea, odată

cu adoptarea primelor acte cu caracter constituțional în Principatele Române, și continuă cu
promulgarea la 1 iulie 1866 a primei legi fundamentale moderne românești.
 Constituția din 1866 a fost un act liberal, inițiat de politicieni liberali, inspirată fiind de textul
Constituției belgiene din 1831, cea mai democratică din Europa la data respectivă. Ea se caracteriza
prin asigurarea unor principii politice ale democrației ca regim. Organiza statul ca o monarhie
constituțională, pe baza principiului separării în stat, a suveranității poporului și a reprezentativității
prin instrumentul electoral al unui tip de vot cenzitar. Ea prevedea existența unui stat al cărui
teritoriu era definit ca „indivizibil și inalienabil”. De asemeni, Constituția din 1866 cuprinde o
fundamentare solidă în articolele sale ale principalelor drepturi și libertăți cetățenești: dreptul la
libera exprimare (opinie), dreptul la întrunire și dreptul la asociere politică, dreptul la educație,
dreptul la muncă, dreptul la proprietate „sacră și inviolabilă”, etc. Totuși, se poate afirma că existau
limitări ale regimului democratic prevăzut de Constituția din 1866, iar una dintre aceste limitări era
faptul că prevedea un sistem electoral bazat pe vot cenzitar (condiționat de plata impozitelor), dat pe
colegii electorale. Prezența acestui tip de vot cenzitar a făcut ca Constituția din 1866 să instaleze
politic doar un regim liberal și nu o democrație extinsă.
În al doilea rând, textul Constituției din 1923, care a introdus un regim politic liberal-
democratic . Adoptată la 28 martie 1923 în condițiile transformărilor demografice, teritoriale și
economice ale României după Marea Unire, Constituția din 1923 reia principalele drepturi și
libertăți cetățenești din textul fundamental din 1866: dreptul la libertatea de exprimare, dreptul la
asociere și întrunire, dreptul la proprietate condiționată însă de dreptul statului la expropriere în
condiții de utilitate publică, dreptul la educație gratuită și obligatorie, dreptul la muncă, etc.
Referitor la sistemul electoral, Constituția din 1923 prevede un vor de tip universal, renunță la colegii
electorale și angajează la urnele de vot majoritatea populației cu vârsta minimă de 21 de ani (cu
exceptia femeilor, magistraților din Justiție și ofițerilor superiori). Prin faptul că prevede drepturile
fundamentale ale cetățeanului dar și votul de tip universal, Constituția din 1923 pune bazele unui
regim liberal-democratic.
În a doua jumătate a perioadei interbelice democrația românească cunoaște un veritabil declin.
El se datorează tendințelor autoritariste ale monarhului Carol I de Hohenzollern (1930-1940). În
februarie 1938, Carol II face acceptată o nouă Constituție care proclama principiul supremației
regelui, numindu-l „cap al statului” și cedându-i cea mai mare parte a puterilor executivă și
legislativă, dându-i chiar dreptul să guverneze peste partide, prin decrete-lege, nesupuse avizului
Parlamentului prin vot democratic. O consecință directă a Constituției din 1938 a fost și limitarea
numărului de votanți. Deși legea fundamentală din 1938 a prevăzut un vot universal, deoarece acesta
creștea vărsta electorală la 30 de ani și condiționa accesul la vot de știința de carte a votantului, ea a
scăzut sensibil numărul electoratului, chiar dacă pentru prima dată era permisă prezența la urne a
femeilor.
De la autoritarismul lui Carol II la totalitarismul de tip comunist n-a mai fost decât un pas,
contextul istoric al participării României la cel de-al doilea război mondial a realizat acest lucru.
După 23 august 1944, aflată sub ocupația Armatei Roșii sovietice, România a cunoscut influența
regimului comunist, Partidul Comunist din România fiind propulsat la putere de susținerea politică
a URSS condusă la data respectivă de I.V. Stalin. P.C.d.R fusese creat în 1921 pe bazele ideologiei
marxist-leniniste, dar, intrat în ilegalitate în 1924, a cunoscut o perioadă de limitare a activităților sale
politice până la 23 aug. 1944 când număra cca 1000 de membri, mulți din ei etnici de altă naționalitate.
Preluarea puterii politice de către comuniști în perioada de tranziție 1944-1947 a
condus în 1948 la oficializarea unui nou stat comunist pe harta Europei, Republica Populară Română.
Noua constituție comunistă din aprilie 1948 introducea practici totalitare specifice regimului politic pe
care îl oficializa, cel comunist. Un exemplu este abuzarea sau negarea drepturilor și libertăților
cetățenești. Deși textul ei oferea o enumerare a drepturilor democratice
cetățenești, precum cel la liberă exprimare, dreptul la propria persoană, dreptul la conștiință
(libertatea religioasă), dreptul la asociere în partide, dreptul la vot, etc, în practica politică a regimului
comunist aceste drepturi erau constant negate și abuzate. În Constituția din 1948 funcționa un
principiu al minciunii deoarece drepturile democratice erau înscrise fără a fi respectate în realitate de
statul comunist. Două exemple sunt relevante. Deși Constituția din 1948 preciza dreptul la libertatea de
conștiință și dreptul fiecărui individ de a-și alege propria religie și a o practica în libertate deplină, prin
legea din 1948 adoptată în Republica Populară Română, Biserica Greco-Catolică era desființată,
legăturile cu Occidentul ale Bisericii Romano-Catolice din România erau oficial întrerupte la Vatican,
iar Biserica Ortodoxă Română era pusă sub atenta supraveghere a Securității în anii care au urmat.
Practica politică interzicea, așadar, libertatea religioasă cetățenilor români. Pe de altă parte, deși
Constituția comunistă din 1948 preciza dreptul la propria persoană și cel la liberă exprimare,
înființarea poliției politice, Securitatea, în chiar același an, excludea aceste drepturi cetățenilor români.
Securitatea opera arestări ale cetățenilor în absența unui mandat judecătoresc, practica uneori execuții
sumare în absența unui proces public, iar în cazul exprimării unor opinii care se opuneau ideologiei
oficiale a regimului comunist, intervenea suprimând/interzicând aceste manifestări individuale sau de
grup. O consecință directă a legii fundamentale din 1948 a fost comunizarea României și impunerea
modelului sovietic în structurile de stat. În 1965 regimul comunist se consolidează prin adoptarea unei
noi constituții, odată cu preluarea puterii de stat de către Nicolae Ceaușescu. Noua constituție din 1965
deschidea un regim național-comunist, desprins în mare măsură de influențele politice externe ale
URSS. Ca urmare, erau adoptate decizii constituționale menite să indice noua cale pe care România o
alesese prin liderul său politic. Statul român se redefinea adoptând denumirea de Republica Socialistă
România, iar partidul unic revenea la vechea denumire de Partidul Comunist Român. Organul suprem
al puterii rămâne Marea Adunare Națională, se prevăd drepturi cetățenești negate în practica politică
de același principiu al minciunii, iar proprietatea era definită ca „socialistă”, toate bogățiile solului și
subsolului aparținând statului român. Votul se menținea universal, acordat tuturor cetățenilor cu
vârsta minimă de 18 ani, dar în practica politică el era golit de semnificație deoarece în alegeri exista
de fapt un singur candidat. Prăbușirea regimului comunist în decembrie 1989 în urma revoluției din
România, a redeschis calea către revenirea la democrație. Un punct de vedere cu privire la practicile
adoptate în România în ultimul deceniu al secolului al XX-lea ar fi acela că ele indică această revenire
în plan politic la un regim democratic. Actul care a reintrodus regimul democratic în România a fost
Constituția din noiembrie 1991. Ea a prevăzut practici democratice ale statului român precum
respectarea drepturilor și libertăților cetățenești în mod real, precum și practica votului universal.
Constituția a afirmat în cadrul unui stat de drept, drepturi cetățenești foarte largi, precum: dreptul la
viață, dreptul la propria persoană, dreptul la exprimare, dreptul la libertatea de conștiință, dreptul la
asociere, dreptul de a alege și de a fi ales, dreptul la muncă, dreptul la familie, dreptul la educație,
dreptul la proprietatea privată, etc. De asemeni, pentru prima dată după decenii de
comunism, era reintrodus și garantat dreptul la vot universal, direct, secret și liber exprimat, acordat
tuturor persoanelor cu vârsta minimă de 18 ani în condițiile unei vieți politice ce se caracteriza prin
practica politică a pluripartidismului, bazată pe existența a numeroase partide și formațiuni politice.
Un punct de vedere referitor la prezenţa constantelor în elaborarea constituţiilor din
regimuri politice diferite din România este acela că ele au caracterizat regimul democrației atît la
cumpăna secolelor XIX-XX cât și la finalul secolului XX prin menținerea unor principii ale
democrației în cadrul legilor fundamentale.
În primul rând, anul 1866 are semnificații istorice puternice pentru evoluția statului român. Un
prim fapt istoric ce poate fi datat în 1866 este venirea la tronul țării a principelui de origine germană
Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, care, la 10 mai 1866 devine domnitor al României, împlinind
astfel una din dorințele/doleanțele Adunărilor Ad-hoc din 1857 cu privire la alegerea unui principe
străin la tronul țării. Domnitorul Carol a avut o viziune politică de modernizare a instituțiilor țării încă
de la venirea sa la tron. Continuând un proces de modernizare început de către Alexandru Ioan Cuza,
Carol de Hohenzollern a intenționat o dezvoltare în plan legislativ, înlocuirea actelor cu caracter
constituțional cu o primă constituție românească cu un puternic caracter liberal.
Promulgată de Carol la 1 iulie 1866, Constituția României asigura un regim monarhicconstituțional,
prevedea drepturi și libertăți cetățenești inspirate de Constituția belgiană din 1831, cea mai liberală la
acea dată din Europa. Ea prevedea monarhia constituțională ereditară ca formă de organizare a
statului, stat al cărui teritoriu era definit ca „indivizibil și inalienabil”. De asemeni, Constituția din
1866 cuprinde o fundamentare solidă în articolele sale ale principalelor drepturi și libertăți cetățenești:
dreptul la libera exprimare (opinie), dreptul la întrunire și dreptul la asociere politică, dreptul la
educație, dreptul la muncă, dreptul la proprietate „sacră și inviolabilă”, etc. Totuși, se poate afirma că
existau limitări ale regimului democratic prevăzut de Constituția din 1866, iar una dintre aceste
limitări era faptul că prevedea un sistem electoral bazat pe vot cenzitar (condiționat de plata
impozitelor), dat pe colegii electorale. Prezența acestui tip de vot cenzitar a făcut ca Constituția din
1866 să instaleze politic doar un regim liberal și nu o democrație extinsă.
În al doilea rând, un exemplu argumentativ poate fi Constituția României promulgată la 21
noiembrie 1991 și ratificată de Parlament la 8 decembrie 1991. Constituția democratică din 1991 a fost
adoptată după prăbușirea regimului comunist, în urma revoluției din decembrie 1989, care a făcut
posibilă revenirea la liberalism politic și crearea structurilor unui stat de drept, bazat pe echilibrul
perfect dintre autoritatea Statului și drepturile și libertățile cetățenești, în scopul asigurării securității
și bunăstării economice a corpului social. Legea fundamentală din 1991 definește statul ca o
„republică” și îl caracterizează ca „unitar, național, independent, suveran” cu un teritoriu
„indivizibil”. Principii politice clasice ale democrației liberale, precum cel al separării puterilor, al
suveranității poporului, al reprezentativității, sunt prevăzute în funcționalitatea lor. Se adaugă în
sensul definitiv al consolidării statului de drept democratic și prevederea unor largi drepturi și libertăți
cetățenești precum: dreptul la exprimare, dreptul la întrunire și asociere, dreptul la proprietate
privată, dreptul la educație asigurată de Stat, dreptul la muncă și remunerație salarială, dreptul la
cultură și drepturi egale acordate minorităților naționale. Sistemul electoral asigurat de textul
constituțional din 1991 prevede un sistem de vot universal, secret, direct și liber exprimat, condiționat
de vârsta minimă de 18 ani a alegătorilor.