Constitutiile comuniste

1. 1948
Spre deosebire de dictaturile de dreapta, care combat în mod deschis si direct regimul
constitutional si deci nu au constitutii, dictaturile de stânga se pretind regimuri democratice, chiar
cele mai democratice posibile, si deci au si Constitutii.
In perioada comunista s-au succedat farǎ întrerupere trei constitutii : Constitutia din 13
aprilie 1948,Constitutia din 27 septembrie 1952 si Constitutia din 21 august 1965.
Constitutia de la 1948 reprezinta produsul tipic al aplicarii în viata politica româneasca a
doctrinei si ideologiei comuniste,dupa modelul sovietic prin preluarea,, documentelor
constitutionale ale statului sovietic,începând cu decretele din octombrie pâna la Constitutia URSS
din 1936,,
Structurata pe 10 titluri principale si cuprinzând 105 articole, Constitutia de la 1948
introducea pentru prima data în evolutia vietii noastre constitutionale, o serie de principii
considerate „revolutionare” de catre elaboratorii ei, care întrerupeau, brusc si total, traditiile
constitutionale românesti. Între aceste principii, cele mai importante se refereau la: suveranitatea
populara, unicitatea puterilor în stat, reprezentarea poporului printr-un singur organ ales,
responsabil si oricând revocabil în fata poporului, rolul conducator al clasei muncitoare în frunte
cu Partidul Muncitoresc (devenit ulterior comunist), centralismul democratic, legalitatea
populara, garantarea populara a drepturilor fundamentale cetatenesti.
Înca din primul titlu erau detaliate principiile de organizare a statului democrat popular,
considerat a fi rezultatul ,,luptei duse de popor în frunte cu clasa muncitoare împotriva
fascismului, reactiunii si imperialismului,, (art.2 , negându-se astfel orice fel de continuitate
istorica si nationala a societatii si statului român. Venirea la putere a dat putinta poporului
muncitor în frunte cu clasa muncitoare condusa de Partidul Comunist sa nimiceasca puterea
claselor exploatatoare si sa faureasca ,,Statul de democratie populara”.
Instituind forma de guvernare republicana, legiuitorul de la 1948 a omis, cu buna stiinta,
faptul ca, desi specifica caracterul unitar si independent al statului român, acesta nu mai era
considerat si indivizibil, al carui teritoriu era inalienabil, asa cum era prevazut în constitutiile
anterioare din 1866, 1923 si 1938. Aceasta omisiune intentionata era dictata de considerentele
politice ale momentului de atunci si anume deschidea totodata posibilitatea efectuarii unor
,,retusuri teritoriale”.
Proclamând solemn ca puterea de stat emana de la popor si apartine poporului (si nu
natiunii cum se preciza în constitutiile anterioare), Constitutia din 1948 prevedea exercitarea
acesteia de catre organele reprezentative alese de catre popor, ai caror reprezentanti erau
raspunzatori în fata poporului, putând fi revocati prin vointa alegatorilor, în conditiile stabilite de
lege. Acest principiu va ramâne pur formal, nefiind niciodata aplicat în practica vietii
parlamentare din perioada totalitarismului.
Din acest punct de vedere, actul constitutional adoptat în 1948 reprezinta, în esenta,
vointa Partidului Comunist ridicata la rangul de lege fundamentala de organizare a statului si de
conducere a societatii, prin monopolizarea puterii politice si instaurarea ordinii democratice a
clasei muncitoare.
Fundamentând bazele structurii social-economice de tip socialist, Constitutia din 1948
desi recunostea existenta a 3 categorii de proprietate (de stat, cooperatista si particulara, proclama
principiul suprematiei proprietatii de stat si cooperatiste fata de cea privat-particulara, precum si
 protectia speciala a proprietatii de stat constituita din bogatiile subsolului, padurile, apele,
izvoarele de energie naturala, caile de comunicatie si transmisiuni. Ele erau decretate formal ca
fiind bunuri comune ale poporului, apararea si dezvoltarea lor constituind o îndatorire a fiecarui
cetatean. Deoarece în momentul elaborarii Constitutiei o parte din aceste bunuri se aflau în
proprietate particulara se propunea de lege ca ele sa fie trecute ulterior în proprietatea statului,
ceea ce va constitui temeiul juridic al legilor de nationalizare abuziva a marii majoritati a
întreprinderilor industriale, bancare, miniere, de transport si asigurari precum si crearea pe
aceasta cale a economiei si industriei socialiste. Recunoscând si garantând formal proprietatea
particulara si dreptul de mostenire, Constitutia de la 1948 introduce o distinctie artificiala în
cadrul drepturilor reale si patrimoniale,în sensul ca pamântul este considerat ca apartinând celor
cel muncesc, statul protejând proprietatea de munca taraneasca si angajându-se sa sprijine
cooperatia sateasca.
Pentru prima data în istoria vietii politice si parlamentare din România, prin actul
constitutional din 1948 este înlaturat principiul separatiei puterilor în stat si înlocuit cu cel al
,,unitatii depline a puterii de stat,, organul suprem al puterii de stat devenind Marea Adunare
Nationala fata de care raspund toate celelalte organe ale statului. Ea reprezinta o institutie
unicamerala (prin desfiintarea Senatului), devenind singurul organ legislativ si având o serie de
competente si atributii extrem de întinse în privinta formarii guvernului,votarii
bugetului,înfiintarii,contopirii sau desfiintarii unor ministere,adoptarii deciziilor privind
problemele razboiului si pacii,acordarii amnistiei etc. În realitate,rolul Marii Adunari Nationale
era formal, deoarece majoritatea actelor administrative si legislative vor fi elaborate si aplicate de
catre guvern, care ,în calitate de organ suprem executiv si administrativ,era desemnat sa planifice
si sa coordoneze economia nationala,sa realizeze bugetul statului si sa asigure ordinea publica si
securitatea statului. Totodata guvernul era abilitat sa conduca politica generala a statului în
domeniul relatiilor internationale. În felul acesta în evolutia vietii politice si statale din România,
puterea executiva va deveni,treptat singura putere reala dobândind o suprematie fata de cea
legislativa si judecatoreasca, mai ales în urma dublarii institutiilor statului de cele politice si prin
cumularea functiilor de stat cu cele de partid.
Referitor la drepturile si libertatile fundamentale ale indivizilor,desi acestea erau
recunoscute si garantate formal prin Constitutia de la 1948,erau introduse numeroase restrictii si
interdictii în privinta exercitarii lor,creându-se o discrepanta vizibila între principii si realitatile
politice si juridice. Astfel,în timp ce era prevazut si garantat dreptul tuturor cetatenilor,fara
deosebire de sex,nationalitate,grad de cultura si profesie de a alege si de a fi alesi în organele
statului(art. 18), erau prevazute o serie de interdictii si incompatibilitati electorale si elective fata
de „persoanele interzise,lipsite de drepturi civile si politice si nedemne”,considerate ca atare de
institutiile abilitate în acest sens. Ele reprezentau o „forma legala” utilizata de evaluatorul
socialist,de izolare si marginalizare politica a unor indivizi pe criterii politice si ideologice .
Constitutia din 1948 a marcat trecerea spre un regim guvernamental întemeiat pe
monopartidism si autoritarism statal,precum si spre o economie centralizata si dirijata
politic,având ca finalitate practica limitarea si eliminarea formelor capitaliste din economia
româneasca,prin întreprinderea unor reforme cu caracter „revolutionar”.
Apreciata si elogiata în epoca ca fiind „prima constitutie democratica, de tip socialist,
care a dat posibilitatea maselor populare , sub conducerea PMR sa realizeze un program larg de
reconstructie economica si sociala”,Constitutia de la 1948 , mai ales prin consecintele sale pe
termen lung, a deschis calea totalitarismului politic si a centralismului economic si administrativ ,
fiind , totodata, preambulul marilor abuzuri si nedreptati comise de regimul comunist în perioada
1950-1960.
2. 1952
Daca prin Constitutia din 13 aprilie 1948 se pregatise o transformare totala a economiei
nationale si o nivelare la standardul cel mai scazut a puterii economice a locuitorilor României,în
Constitutia din 27 septembrie 1952,facându-se bilantul transformarilor economice, predomina
realizarea intereselor Partidului Comunist Român,denumit înca Partidul Muncitoresc Român.
Consacra rolul conducator al Partidului comunist în orânduirea sociala si de stat a
României, reprezentata de regimul democratiei populare,care reflecta puterea oamenilor muncii.
Conform articolului 86 din Constitutie,”Partidul Muncitoresc Român este forta conducatoare atât
a organizatiilor celor ce muncesc , cât si a organelor si institutiilor de stat. În jurul lui se strâng
toate organizatiile celor ce muncesc din Republica Populara Româna”.
Constitutia de la 27 septembrie 1952 este constitutia totalei aserviri a Republicii Populare
Române fata de Uniunea Sovietica.Actul constitutional începe cu un capitol introductiv, în care
se pune la baza existentei statului român dependenta de Uniunea Sovietica. Astfel, în alineatul IV
al acestui capitol se declara textual: „Alianta cu marea Uniune Sovietica. Sprijinul si ajutorul sau
dezinteresat si fratesc asigura independenta , suveranitatea de stat dezvoltarea si înflorirea
Republicii Populare Române”. În alineatul VI se mentioneaza ca prietenia cu
URSS constituie baza „politicii noastre externe”.
Continând 102 articole ,dispuse în 10 capitole , Constitutia de la 1952 reproducea
aceleasi principii „democratice” si „revolutionare” existente si în cea din 1948:suveranitatea
populara reala,unitatea puterii de stat si exercitarea acesteia prin organe reprezentative,
centralismul democratic, planificarea nationala, legalitatea populara, activismul social si politic al
cetatenilor.
Pentru prima data, în istorie erau vehiculate, prin constitutie, o serie de inexactitati si
distorsiuni istorice evidente, România fiind declarata ca un stat care „ s-a nascut si s-a întarit ca
rezultat al eliberarii tarii de catre fortele armate ale Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste de
sub jugul fascismului si de sub dominatia imperialista,ca rezultat al doborârii puterii mosierilor si
capitalistilor de catre masele populare de la orase si sate”.
Comparativ cu actul constitutional de la 1848,unde organul suprem executiv si
administrativ era denumit guvern,în cel din 1952 se vorbeste pentru prima data de Consiliul de
Ministri,ca,,organ suprem executiv si de dispozitie,, . Acesta este constituit de catre forul
legislativ în fata caruia este direct raspunzator pentru activitatea sa.Era considerat ca organ
colegial (pluripersonal) , în care presedintele lui este si seful guvernului.Ca organ suprem de
dispozitie si administratie,Consiliul de Ministri cumula o serie de atributii privind realizarea
planului economiei nationale si a bugetului de stat,organizarea sistemului banesc si de
credit,coordonarii relatiilor externe si asigurarii ordinii publice. Spre deosebire de Constitutia din
1948,unde era prevazuta formal raspunderea ministrilor pentru faptele penale savârsite în timpul
functiunii,în Constitutia de la 1952 a fost omisa includerea raspunderii ministeriale,conferind
astfel membrilor guvernului o imunitate guvernamentala neîntâlnita în nicio constitutie.Pentru a
transpune în practica deciziile guvernului la nivel local functionau comitetele executive ale
sfaturilor populare, organe executive si de dispozitie subordonate total puterii administrativ-
centrale.
Prin Constitutia din 1952 se legalizeaza noua împartire administrativ teritoriala a
României începuta din 1950 , prin care principalele unitati teritoriale devin
regiunea,raionul,orasul si comuna.
 Raionarea tarii era motivata de considerente ,,economice,, , care sa permita extinderea
sectorului de stat la nivelul tuturor unitatilor teritoriale, precum si exercitarea unui control eficient
de la centru asupra acestora.
Constitutia din 1952 înlatura prevederea democratica existenta în Constitutiile interbelice
conform careia justitia militara se organizeaza si functioneaza separat de cea civila si prevede
functionarea unor instante judecatoresti speciale,reprezentate de tribunalele militare.
Încalcarea tot mai accentuata a legalitatii actului de justitie se va materializa prin
limitarea garantiilor procesuale privind exercitarea dreptului de aparare al cetatenilor ,interzicerea
accesului la dosarele procesului,obstructionarea administrarii de probe si expertize si considerarea
marturisirii acuzatului (marturisire smulsa prin frica si teroare) ca ,,regina a probelor,,.
Inversarea raportului firesc dintre individ si stat în favoarea statului,individul urmând sa
reprezinte doar mijlocul,rezulta din modalitatea de exprimare si garantare a drepturilor si
libertatilor fundamentale ale cetatenilor incluse în Constitutia din 1952.Daca în constitutiile
interbelice ,inclusiv în cea socialista din 1948,aceste drepturi si libertati erau prevazute în primele
capitole,imediat dupa cele privind teritoriul tarii,în asezamântul din 1952 ele sunt denumite
,,drepturi si datorii fundamentale,, si plasate abia în capitolul al optulea.
Prevazând egalitatea cetatenilor în fata legii,ca si egalitatea sexelor,erau garantate dreptul
la munca,odihna,pensie si asigurari sociale,învatatura si cultura,precum si libertatea
constiintei,mentionându-se ,pentru prima data,în constitutie faptul ca ,,scoala este despartita de
biserica,, (art.84). De asemenea, cetatenilor le erau garantate libertatea cuvântului,a
presei,întrunirilor si mitingurilor, cortegiilor si demonstratiilor de strada însa cu conditia ca ele sa
fie exercitate ,,în conformitate cu interesele celor ce muncesc si în vederea întaririi regimului de
democratie populara
. Introducerea unor prevederi restrictive privind posibilitatea de exercitare a acestor
drepturi va conduce la imposibilitatea realizarii lor efective,accentuând starea de dezorganizare a
vietii personale si de fatalism ce a caracterizat opinia publica româneasca din acea
perioada,indivizii fiind nevoiti sa adopte conduite ,,conformiste,, si sa manifeste o integrare
,,formala,, fata de valorile si normele impuse coercitiv de partidul si statul comunist.
În articolul 12 , Constitutia consacra dreptul de proprietate personala a cetatenilor asupra
veniturilor si economiilor provenite din munca,asupra casei de locuit , asupra obiectelor casnice si
de uz personal , precum si dreptul de mostenire asupra acestora, stipulând însa ca „temeiul
dreptului de proprietate personala este societatea capitalista. Prin Constitutie munca era decretata
ca fiind „o datorie si o chestiune de onoare pentru fiecare cetatean” , pentru a se putea realiza
principiul socialist de munca si repartitie „de la fiecare dupa capacitati, , fiecaruia dupa munca
sa” , care va genera lipsa de rationalitate a muncii în socialism , tendinte de egalizare a veniturilor
realizate diferentiat de indivizi, ca si slaba cointeresare si participare a multor indivizi.
Constitutia din 1952 a devenit treptat instrumentul de aplicare diferentiata si preferentiala
a sistemului de sanctiuni si recompense, în functie de statutul politic si ideologic al cetatenilor ,
generând mari inechitati si discriminari sociale si morale, ale caror efecte se vor amplifica în
perioada fauririi societatii socialiste multilateral dezvoltate, dominata de aplicarea primei
constitutii prin care România devenea o „republica socialista”.
3. 1965
Perioada cuprinsa intre anii 1952-1965 s-a caracterizat prin extinderea proprietatii de stat
si cooperatiste, desfiintarea proprietatii private, accentuarea conducerii nu numai politice ci si
statale de catre un singur partid politic, Partidul Comunist, care detine monopolul puterii in stat si
societate. Marea Adunare Nationala aleasa in martie 1965 a ales o comisie pentru redactarea
proiectului de constitutie, comisie care a definitivat munca inceputa de comisia precedenta in
1961. la 29 iunie 1965 proiectul este publicat si supus discutiei publice.
Dupa moartea primului conducator comunist al României, Gheorghe Gheorghiu-Dej, în
anul 1965, în fruntea partidului, apoi si a statului, a ajuns Nicolae Ceausescu. Constitutia adoptata
în acel an si intrata în vigoare la data de 21 august 1965, înlocuia denumirea oficiala de pâna
atunci a tarii, Republica Populara Româna, cu cea de Republica Socialista România. În cele 9
titluri ale sale si în cele 114 articole, Constitutia din anul 1965 reflecta încheierea procesului de
colectivizare a agriculturii si de distrugere a proprietatii private în economie. Era precizat si faptul
ca Partidul Comunist Român constituia forta politica conducatoare a întregii societati. Constitutia
din 1965 a fost aplicata pâna la înlaturarea regimului comunist, în decembrie 1989.
Constitutia adoptata la 21 august 1965, cu modificarile ulterioare, a avut 121 de articole
sistematizate in 9 titluri.
Dispozitiile constitutionale au consacrat forma republicana a statului, suveraninatea si
independenta, indivizibilitatea si inalienabilitatea teritoriului. Cat priveste titularul puterii se arata
ca acesta este poporul. Constitutia mentine principiul partidului unic, ca partid de guvernamant.
In afara acestor dispozitii titlul I al constitutiei( Republica Socialista Romania), cuprinde
prevederi referitoare la formele de proprietate, functiile statului, principiile politici externe,
cetatenie, organizarea administrativa a statului, drepturile, libertatile si indatoririle fundamentale
ale cetatenilor sunt reglementate in titlul II iar titlurile de la III-VII, consacra organizarea statala a
puterii. In aceasta privinta constitutia structureaza organele de stat in 4 mari categorii, si anume:
organele puterii de stat, organele administratie de stat(ministerele si celelalte organe centrale ale
administratie de stat, comitetele si birourile executive ale consiliilor populare, organele locale de
specialitate ale administratie de stat), organele judecatoresti si organele procuraturii.