CURSUL VII

CONSTITUŢIILE SOCIALISTE DIN

1948, 1952 ŞI 1965

Trăsaturile generale ale realităţii constituţionale a statului român în această perioadă

sunt orientate înspre afirmarea din ce în ce mai puternică a rolului conducător al unui singur
partid, renunţarea la principiile tradiţionale ale democraţiei constituţionale, cum ar fi:
pluralismul politic şi instituţional, principiul separaţiei puterilor în stat, garantarea unor
drepturi şi libertăţi fundamentale, cum ar fi, spre exemplificare, dreptul la proprietate.
Constituţiilea mai sus amintite consacrau caractere şi atribute esenţiale ale statului român,
respectiv, stat unitar, suveran, independent, indivizibil.

După schimbarea formei de guvernământ la 30 decembrie 1947, noul regim politic de

sorginte marxistă a procedat la adoptarea unei noi constituţii care să consacre realitatea din
România de la acea dată. Prin această Constituţie se întrerupe istoria constituţional-
democratică a statului român.

În urma alegerilor din 28 martie 1948, Frontul Democrației Populare, compus din
Partidul Muncitoresc Român, Uniunea Populară Maghiară, Frontul Plugarilor și Partidul
Național Popular, obține majoritatea guvernamentală, cu 405 mandate, în timp ce opoziția,
alcătuită din Partidul Țărănesc Democrat condus de dr.Nicolae Lupu și disidența lui Petre
Bejan desprinsă din grupul liberal condus de Gheorghe Tătărescu, obțin 9 mandate.În acest
context, la 6 aprilie 1948 se deschide Marea Adunare Națională, iar, după validarea
mandatelor, la 8 aprilie 1948, președintele Consiliului de Miniștri, Petru Groza, propune un
proiect de constituție, care fusese publicat anterior în Organul Central al PMR. Fiind prima
constituție care se adoptă după căderea monarhiei, când cetățenii mai aveau încă cunoștințe
constituționale și, mai ales, mentalitate democratică, s-a voit să se simuleze o dezbatere
parlamentară. În acest scop, Constituția din 13 aprilie 1948, a comportat cele mai multe
dispute, fapt ce reiese si din procesele verbale ale ședințelor de lucru. Se formează o așa-zisă
Comisie Constituțională condusă de Gheoghe Gheorghiu-Dej (ministru al economiei și al
industriei), care în calitate de raportor al Comisiei, face cele mai multe propuneri de
amendare a proiectului prezentat de Petru Groza. În fapt, pretinsele modificări sunt simple
rectificări ortografice și rareori stilistice.
 La 13 aprilie 1948, Constituția Republicii Populare Române, este adoptată în
unanimitate de cei 401 deputați prezenți și este promulgată prin Decretul nr.729 din 13 aprilie
1948. De la bun început, Constituția din 13 aprilie 1948 a avut un caracter provizoriu, în
cadrul căreia prevederile economice prevalau asupra celor politice, fiind instrumentul, numar
aparent legal, prin care se pregătea trecerea întregii economii sub controlul statului.

Din punct de vedere al conţinutului, această constituţie se remarcă prin instituirea unui
control total al statului asupra individului, restrângerea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti,
instituirea principiului unicităţii puterii, desfiinţarea controlului judecătoresc asupra actelor
administrative, adică contenciosul administrativ, dispare pluripartidismul politic, iar
funcţionarii publici devin funcţionari de stat, toţi fiind supuşi normelor dreptului muncii.

Principiul sacralității și inviolabilității proprietății private, deși atenuat prin corectivul

funcției sociale a proprietății care fusese introdus la 29 martie 1923, era total suprimat și se
pregătea limitarea până la dispariție a proprietății private. În această constituție se constată
omisiunea menționării Consiliului Legislativ, care aviza constituționalitatea proiectelor de
legi, ceea ce denotă lipsa totală de preocupare pentru problemele juridice, în regimul comunist
primau cele politice.

Sub regimul Constituției Republicii Populare Române, din 13 aprilie 1949 se vor adopta
numeroase măsuri abuzive, printre care amintim, schimbarea zilei naționale a României
printr-un comunicat al guvernului, hotărâtă la 9 mai, anulând astfel, ziua de 10 mai ca ziua
Regalității. Demersul abuziv se continuă cu legile de naționalizare, în urma cărora,
principalele întreprinderi industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi, se
naționalizează, iar la 2 iulie 1948 se înființează Comitetul de Stat al Planificării, suprimându-
se principiul economiei de piață, fiind înlocuit cu dirijarea economiei de către guvernanți.
Următoarea preocupare a regimului a fost restructurarea Justiției, prin care se înființează și se
organizează Procuratura Republicii Populare Române.

Deşi nu trecuseră decât 4 ani de la prima Constituţie republicană, din 13 aprilie 1948,
în 1952 va fi adoptată o nouă Constituţie care consacra rolul fundamental al partidului unic,
impunând în organizarea administrativă a teritoriului sistemul sovietic al regiunilor şi
raioanelor, cel al sfaturilor populare ca organe ale puterii de stat în plan teritorial, cărora li se
recunoaşte personalitatea juridică. Această Constituţie consacra formal o serie de drepturi şi
libertăţi fundamentale, dar modul în care ele puteau fi efectiv exercitate era unul restrictiv.
Spre exemplificare, dreptul de asociere al cetăţenilor era recunoscut dacă ,, scopul urmărit nu
este îndreptat în contra ordinii democratice stabilite prin Constituţie. Orice asociaţie cu
caracter fascist sau antidemocratic este interzisă şi pedepsită prin lege”. Dacă o persoană
exprima opinii împotriva ordinii ,,democratice’’ asociaţia putea fi considerată ca fascistă şi
împotriva ordinii sociale. În acest sens, se poate observa că nu statul era cel considerat ca
fiind în pericol, ci ordinea internă, clasa conducătoare, partidul unic, ceea ce pune în lumină o
evidentă limitare a drepturilor fundamentale.

Constituția Republicii Populare Române din 24 septembrie 1952 era Constituția

aservirii totale a României față de Uniunea Sovietică. În acest context, Constituția începe cu
un Capitol Introductiv, în care se pune la baza existenței Statului Român dependența de
Uniunea Sovietică. Astfel, în alineatul IV al acestui capitol se proclamă textual: ,, Alianța cu
marea Unuine Sovietică, srijinul și ajutorul său dezinteresat și frățesc asigură independența,
suveranitatea de stat, dezvoltarea și înflorirea Republicii Populare Române’’. În alineatul VI
se menționează că prietenia cu URSS constitue baza ,,politicii noastre externe’’.Chiar în
cuprinsul Constituției, în art.3, este indicat explicit dependența României de Uniunea
Sovietică. Prin urmare, România devenea în mod constituțional un protectorat al Uniunii
Sovietice, căreia i se ipotecase nu numai suveranitatea sa externă, ci și cea internă. Statul
Român devenise în fapt a XVII-a republică unională (la acea dată nu se desființase încă
Republica Carelo-Finlandeză)căreia se decisese ca la stema republicii să se adauge o ,,stea
roșie cu cinci colțuri’’ (art.104), așa cum aveau toate republicile unionale sovietice.

Copiind structura de stat a Uniunii Sovietice, s-a înființat, ca în orice stat unional, o
regiune autonomă, Regiunea Autonomă Maghiară, astfel România înceta a mai fi un stat
național.

În acaestă constituție se vorbește pentru prima dată despre proprietatea socialistă (art.6),
care constituia mijlocul economic de aservire a cetățeanului, precum și de ,, rolul conducător
al partidului ‘’(art.86, alin.IV) mijlocul politic de aservire a lui. În același timp, este înlocuit
conceptul de ,, puteri în stat’’ cu cel de ,, organe ale statului’’, subordonate Partidului
Muncitoresc Român. Și în cazul Constituției de la 1952, se aduc o serie de modificări, printre
care regăsim, Legea nr.3 privind organizarea unor ministere și includerea președintelui
Comitetului de Stat pentru Arhitectură și Construcții în Consiliul de Miniștri ai Republicii
Populare Române. O modificare mai amplă se face prin Legea nr.1 din 25 martie 1961 privind
modificarea Capitolului III, precum și a art.43,44,și 75 din Constituția Republicii Populare
Române, ce făcea referire la Organele Supreme ale Statului, introducându-se în structura
executivă și legiuitoare a țării, Consiliul de Stat, care înlocuiește Prezidiul Marii Adunări
Naționale, independent de Marea Adunare Națională, cu atribuții sporite.

În același timp, Consiliul de Miniștri, cât și Procurorul General ,, dau socoteală’’ de

activitatea lor în fața Marii Adunări Naționale, iar în intervalele dintre sesiuni în fața
Consiliului de Stat. Prin aceste modificări, Consiliul de Stat concentrează prerogative
importante ale puterii executive și ale puterii legislative, în dauna guvernului și a Marii
Adunări Naționale.

La 22 aprilie 1964, plenara lărgită a Comitetului Central al Partidului Muncitoresc

Român adoptă Declarația cu privire la poziția PMR în problemele mișcării comuniste și
muncitorești internaționale, prin care comuniștii români, profitând de disensiunile grave dintre
Partidul Comunist din URSS și cel din R.P.Chineză, încearcă să se emancipeze de sub tutela
sovietică. Această nouă atitudine impune însă schimbarea Constituției Republicii Populare
Române din 24 septembrie 1952, care consacrase chiar în textul ei dependența politică de
Uniunea Sovietică.

În acest context, se organizează alegeri la 7 martie 1965 pentru Marea Adunare

Națională și se adoptă la 21 august 1965 o nouă Constituție, prin care se proclamă
țara ,,Republica Socialistă România’’ (art.1), considerându-se că s-a ajuns la un înalt grad de
dezvoltare în drumul spre communism, cu o economie socialist (art.5), cu o proprietate de stat
ca bază a oricărei proprietăți și cu monopolul statului asupra comerțului exterior (art.8).

Constituţia Republicii Socialiste România din 21 august 1965, continuă tradiţia celor
două adoptate după schimbarea formei de guvernământ, în sensul că menţine consacrarea
rolului fundamental al Partidului Comunist, partid unic, stabileşte formal unele drepturi şi
libertăţi fundamentale, menţine sistemul unicităţii puterii şi al aşezării pe principiul
subordonării ierarhice a tuturor organelor statului, în vârful acestei piramide a sistemului
statal aflându-se Marea Adunare Naţională.

Instanţele judecătoreşti sunt formate din judecători numiţi de organele puterii de stat, şi
au obligaţia să apere orânduirea socialistă, în fapt judecătorii nu erau inamovibili-din care nu
poate fi destituit cineva-. Un progres de remarcat al Constituţiei din 1965constă în aceea că,
formal, li se dă posibilitatea cetăţenilor să se plângă autorităţilor de justiţie împotriva actelor
abuzive ale organelor statului, principiu consacrat prin art.35 din Constituţie.
 De reținut, așa cum am precizat și mai devreme, după 30 decembrie 1947, în structura
puterii de stat a apărut o instituţie nouă ,, Prezidiul Republicii”, apoi ,,Prezidiul Marii Adunări
Naţionale”, care se va menţine până în 1961 când s-a transformat în Consiliul de Stat după
modelul celorlalte state socialiste europene. Consiliul de Stat era format din parlamentari,
deputaţi, fiind un miniparlament ce putea emite decrete cu putere de lege. Consiliul de Stat şi
automat Prezidiul, au jucat rolul instituţiei şefului de stat- organ colegial care emitea decrete.
Consiliul de Stat continuă să existe şi după 1974 când a fost instituită funcţia de Preşedinte al
Republicii. Acesta, pe fondul sistemului dictatorial, era şi preşedintele Consiliului de Stat, şi
emitea decrete prezidenţiale ca Şef al Statului, precum şi semna decrete adoptate de Consiliul
de Stat.

Ceea ce în constituțiile comuniste precedente reprezenta o dispoziție specială, acum

devine una din atribuțiile relevante ale Marii Adunări Naționale, anume ,, a adopta și a
modifica Constituția’’(art.43, pct.1). Această asimilare totală cu legile ordinare a făcut ca
această Constituție să cunoască până la suprimarea ei la 22 decembrie 1989 nu mai puțin de
zece modificări și sase republicări, mai mult decât toate celelalte legi fundamentale ale
României la un loc, din 1866 și până în 1965.

Principala modificare o constitue reorganizarea administrativă a teritoriului prin

reâmpărțirea țării în județe, înlocuindu-se regiunile și raioanele, care copiaseră sistemul
sovietic, dar și desființând în mod arbitrar unele județe tradiționale. Cu această ocazie se
desființează și Regiunea Autonomă Maghiară, care se împarte în trei județe: Mureș, Covasna
și Harghita. Sfaturile Populare devin consilii populare, o revenire parțială șa vechea denumire,
președinții comunelor rurale și urbane reiau denumirea de primari, dar președinții de județe nu
reiau denumirea de prefecți, ci rămân președinți ai consiliilor județene. Se reînființează
municipiile (marile orașe), iar municipiul București nu se mai împarte în raioane, ci în
sectoare, și diferențiate pe numere (I-VIII) și nu în culori ca înainte. Această reorganizare
administrativă a adus după sine și o reorganizare teritorială judecătorească și a organelor de
procuratură, astfel, tribunalele populare redevin judecătorii, iar tribunalele regionale devin
tribunale județene.

În concluzie, Constituţiile aferente perioadei menţionate se caracterizau prin

următoarele elemente:

 Puterea legislativă era exercitată de către reprezentanţa naţională, organizată

unicameral, respectiv Marea Adunare Naţională
 Puterea executivă subordonată celei legislative şi instituţiei şefului de stat era
exercitată de către Consiliul de Miniştri, precum şi de autorităţile administrative
centrale şi locale, organizate în baza subordonării politice a statului
 Se institue un regim ideologic unic și se impune principiul centralismului în
organizarea și funcționarea autorității statului
 Activitatea economico-socială a statului este organizată în baza principiului
planificării, desființându-se practic, după 1952 proprietatea privată în domeniul
economic. Se renunță la regula valorii și la principiile concurențiale
 Proprietatea este ierarhizată juridic, pe primul loc este proprietatea de stat, urmând
proprietatea cooperatistă și pe ultimul loc, ca importanță juridică, proprietatea
personală, care este limitată în ceea ce privește conținutul său
 Autonomia organelor administrației locale era mult limitată datorită organizării în
baza centralismului și a unei subordonări stricte