Elementele componente ale statului

Proiect realizat de Postelnicu Lorena Gabriela Georgiana

Grupa 107
Drept Constituțional

Conform DEX, statul este o instituție suprastructurală, instrumentul principal de

organizare politică și administrativă prin intermediul căruia se exercită funcționalitatea
sistemului social și sunt reglementate relațiile dintre oameni; teritoriul și populația asupra
cărora își exercită autoritatea această organizație.

Noțiunea de stat s-a format din cuvântul latin ‚‚status’’, care înseamnă ‚‚a întemeia’’.
Acest cuvânt nu are o însemnătate atât de veche în România precum o are în Statele Unite
ale Americii.

Înainte de Unirea Principatelor Române realizată de Alexandru Ioan Cuza în anul

1859, au fost elaborate documentele cu rol de Constituție (Regulamentele Organice,
Statutul dezvoltator al Convenției de la Paris), ele având caracter de lege, țineau sub control
Țara Românească și Moldova.

Din punctul meu de vedere, statul a cunoscut adevărata valoare a cuvântului în

momentul în care a fost elaborată prima Constituție, cea din 1866, din timpul regelui Carol I
al României (domn la acea vreme).

În Constituția din 1866, Principatele Unite Române sunt un singur stat INDIVIZIBIL,
„TITLUL I Art. 1. - Principatele-Unite-Romane constitue un singur Stat indivisibil, sub
denumire de Romania.”

Constituția din 1923 inaugurează celebra formula a „Art. 1 Stat national unitar si
indivizibil.”

România in ziua de astăzi este tot un stat național, unitar și indivizibil dar cu
următoarele completări: suveran și independent.
Statul este format din urmatoarele 3 elemente:

 Teritoriu
 Populație
 Puterea politică
Fiecare element din cele 3 este esențial pentru formarea unui stat.

Cele 3 elemente sunt prezentate chiar in TITLUL I al Constituției României:

ARTICOLUL 1
(1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.

(2) Forma de guvernământ a statului român este republica.

(3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului,
drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi
pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale
poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.

(4) Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor -

legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale.

(5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.

 
ARTICOLUL 2
(1) Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin
organele sale reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi
corecte, precum şi prin referendum.

(2) Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume

propriu.

Pentru existenţa juridică a unui stat nu este suficient ca acesta să posede un teritoriu şi o
populaţie. Pe lângă aceste două elemente este nevoie şi de o guvernare efectivă, de o putere
publică. 3

Uneori, pentru a desemna „puterea de stat” se utilizează termenul de „suveranitate”.

Numeroase constituţii şi documente internaţionale nu echivalează noţiunea de
„suveranitate” cu cea de „puterea e stat”, ci o consideră un atribut al „poporului” sau al
„naţiunii”. Deseori însă „suveranitatea” este utilizată pentru a sublinia calitatea supremă a
puterii de stat.1
Puterea publică – ansamblul organelor de stat susceptibile de a lua decizii politice. Instituţii
politice superioare create prin constituţie, al căror statut este fixat prin legi (Parlamentul, Guvernul
etc.) 2

ARTICOLUL 3
(1) Teritoriul României este inalienabil.

(2) Frontierele ţării sunt consfinţite prin lege organică, cu respectarea

principiilor şi a celorlalte norme general admise ale dreptului internaţional.

(3) Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în comune, oraşe şi

judeţe. În condiţiile legii, unele oraşe sunt declarate municipii.

(4) Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate

populaţii străine.
1. Drăganu T. „Drept constituţional şi instituţii politice”, vol. I , Lumina Lex 2000, p. 204.

2. Tămaş S., Dicţionar Politic. Instituţiile democraţiei şi cultura civică, Casa de cultură şi presă „Şansa”, Bucureşti 1996, p. 204.
3. Guceac I. „Curs elementar de drept constituţional” , vol. I , Ministerul Afacerilor Interne, Academia de Poliţie „Ştefan cel Mare”, Chişinău 2001, p. 68.

Teritoriul este dimensiunea materială a statului. El nu este doar o noţiune geografică,

ci şi un concept politic şi juridic.

Teritoriul statului – partea din globul pământesc ce cuprinde solul, subsolul, apele şi
coloana de aer de deasupra solului şi apelor asupra cărora statul îşi exercită puterea sa
suverană. Unii autori atribuie la teritoriul statului navele maritime, navele aeriene, rachetele
cosmice, precum şi terenul pe care este situată reprezentanţa diplomatică dintr-un stat
străin.6
Solul – principalul element al teritoriului. Este alcătuit din uscatul aflat sub
suveranitatea statului, indiferent de locul unde este situat geografic. Subsolul intră în
componenţa teritoriului statului fără nici un fel de îngrădire juridică internaţională. Subsolul
este alcătuit din stratul care se află imediat dedesubtul solului sau spaţiului acvatic a unui
stat. Statul are dreptul deplin de a dispune de subsol. 4
Spaţiul acvatic – alcătuit din apele interioare şi marea teritorială. Apele interioare pot
fi: râuri, lacuri şi canale, apele porturilor, ale băilor maritime. Marea teritorială (apele
teritoriale) cuprinde fâşia maritimă de o anumită lăţime situată de-a lungul litoralului unui
stat şi supusă suveranităţii lui. În dreptul internaţional nu s-a ajuns încă la un acord asupra
distanţei până la care se întinde marea teritorială în raport cu solul unui stat (în România: 12
mile marine). 5
Spaţiul aerian este alcătuit din coloana aeriană aflată deasupra solului şi spaţiului
acvatic al unui anumit stat, până la înălţimea unde începe spaţiul cosmic.

ARTICOLUL 4
(1) Statul are ca fundament unitatea poporului român şi solidaritatea
cetăţenilor săi.

(2) România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi,

fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de
religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine
socială

ARTICOLUL 5
(1) Cetăţenia română se dobândeşte, se păstrează sau se pierde în condiţiile prevăzute
de legea organică.
(2) Cetăţenia română nu poate fi retrasă aceluia care a dobândit-o prin naştere.

Arseni Al., op.cit., p. 66.

Drăganu T., op.cit., p. 192.

Negru B. „Teoria generală a dreptului şi statului”, Secţia Editare a Academiei de Administrare Publică pe lîngă Guvernul Republicii Moldova ,
1999, p. 57

Populaţia constituie dimensiunea demografică, psihologică şi spirituală a statului.

Este comunitatea indivizilor care se află pe un teritoriu strict determinat al statului şi asupra
căreia se exercită puterea de stat. Un teritoriu fără populaţie nu poate constitui un stat. Din
populaţia ţării fac parte cetăţenii săi, cetăţenii străini şi apatrizii. Dintre aceste trei categorii
de persoane numai cetăţenii se bucură de deplinătatea drepturilor şi posedă deplinătatea
obligaţiilor stabilite de stat. Ceea ce-i asigură populaţiei distinctibilitatea şi permanenţa este
naţiunea. În unele cazuri populaţia este identificată cu naţiunea. Naţiunea nu trebuie
confundată nici cu populaţia, nici cu statul.
Naţiunea este o comunitate umană formată istoriceşte pe un teritoriu distinct de care
ea îşi leagă trecutul istoric, prezentul şi viitorul. 6
Comunitatea este caracterizată prin unitate etnică, limbă comună, cultură, obiceiuri,
tradiţii, spiritualitatea de neam. Naţiunea este mai restrânsă ca populaţia. Naţiunea este
produsul unui îndelungat proces istoric, având la bază comunitatea de origine etnică.
Sentimentul naţional este cel mai puternic ferment de coeziune a statului şi permanenţei lui.
Elementele naţiunii sunt: rasa, limba, religia, tradiţii istorice, interesele materiale şi culturale
comune, situaţia demografică.
 BIBLIOGRAFIE

1. Constituția din 1866- TITLUL I

2. Constitutia din 1923- TITLUL I
3. Constitutia din 1991- TITLUL I
4. Drăganu T. „Drept constituţional şi instituţii politice”, vol. I , Lumina Lex 2000, p. 204.
5. Tămaş S., Dicţionar Politic. Instituţiile democraţiei şi cultura civică, Casa de cultură şi
presă „Şansa”, Bucureşti 1996, p. 204.
6. Guceac I. „Curs elementar de drept constituţional” , vol. I , Ministerul Afacerilor
Interne, Academia de Poliţie „Ştefan cel Mare”, Chişinău 2001, p. 68.
7. Arseni Al., op.cit., p. 66.
8. Drăganu T., op.cit., p. 192.
9. Negru B. „Teoria generală a dreptului şi statului”, Secţia Editare a Academiei de
Administrare Publică pe lîngă Guvernul Republicii Moldova , 1999, p. 57
Negru B., op.cit., p. 58-59.