Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Statul şi dreptul fac parte din fenomenele sociale ale căror existenţă se limitează
la o anumită perioadă de dezvoltare a societăţii.
1) Hoarda – care reprezintă un grup de indivizi, reuniţi fără nici o regulă fixă,
stabilă. Viaţa hoardei este nomadă. Principalele mijloace de existenţă le obţine din
vânătoare, pescuit, cules.
2) Ginta – este o uniune de oameni, bazată pe rudenie de sânge, oameni legaţi
prin munca colectivă, comunitatea limbii, moravurilor, tradiţiilor.
3) Tribul – este o uniune a câtorva ginţi şi constituie o comunitate etnică de
organizare socială a mai multor ginţi sau familii înrudite.
2
Condiţiile apariţiei organizării statale a societăţii s-au creat treptat în perioada
descompunerii comunei primitive. Odată cu dezvoltarea social-economică, în cadrul
societăţii primitive apar forţe publice care se desprind din rândurile celorlalţi membri
ai societăţii şi formează o categorie de oameni aparte, care se ocupă cu guvernarea,
cu conducerea societăţii.
a) Conceptul de stat.
Statul este principala instituţie politică a societăţii. Apărut aproape 6 mii de ani
în urmă în Orientul Antic (Egipt, Babilon, China, India), statul continuă să fie şi
astăzi un instrument esenţial de dirijare socială.
Cuvântul (termenul) „stat” provine din latinescul „status”, semnificând ideea de
ceva stabil, constant, permanent. Iniţial, în antichitate, acest cuvânt se folosea
pentru a desemna cetăţile (civitas polis), republicile de tipul celei romane, imperiile,
despotiile orientale şi alte forme de organizare politică a societăţii.
Există, însă, cazuri când una şi aceiaşi naţiune stă la baza a mai multor state,
precum naţiunile : coreiană, arabă, română.
Există, de asemenea, cazuri când la baza unui stat stau mai multe naţiuni
(Federaţia Rusă: ruşi (81%), tătari (4%), ciuvaşi (1,2%), başkiri (0,9%), udmurţi, mordvini,
kareli, komi, ceceni, daghestani, iacuţi, etc.).
Ei formează naţiuni în virtutea faptului că istoriceşte s-au format pe un
teritoriu propriu distinct.
Pe lângă state multinaţionale pot fi întâlnite şi state, care la momentul apariţiei lor,
nu au avut la bază vre-o naţiune (S.U.A., Canada, Australia).
Suveranitatea puterii de stat are două laturi : una internă şi alta externă.
d) Forma de stat.
b) prezidenţială – şeful statului este ales de către cetăţeni (S.U.A., Federaţia Rusă).
Preşedintele republicii se găseşte pe poziţie egală cu Parlamentul.
Deseori preşedintele se află în fruntea executivului (S.U.A., de exemplu), deşi nu-i
exclusă şi funcţia de şef al Guvernului.
În ultimul timp tot mai frecvent apar republici semiprezidenţiale sau semiparlamentare
(mixte), precum ar fi în România, Bulgaria, Franţa, Polonia, Croaţia, Slovenia,
Portugalia, R. Moldova.
Cuvântul „drept” are mai multe sensuri. El provine din latinescul „directus”,
ceea ce în traducere înseamnă drept – orizontal sau vertical –, de-a dreptul, direct,
linie dreaptă.
Cuvântul „drept” mai este folosit şi în calitate de adjectiv, pentru a face
unele aprecieri de natură morală (de exemplu: om drept, acţiune dreaptă, pedeapsă
dreaptă, etc.)
În limba latină, însă, cuvântul care corespunde substantivului „drept” înseamnă
„just”, echitabil, drept, dreptate, lege.
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
În concepţia lui Immanuel Kant, dreptul reprezintă „ansamblul condiţiilor care limitează
libertăţile pentru a face posibil acordul lor”.
După Herbert Spenser „fiecare om este liber să facă ceea ce vrea, numai să nu
ofenseze libertatea egală a nici unui alt om”.
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Constituirea dreptului are loc odată cu constituirea puterii publice de stat în ţările
Orientului Antic şi în antichitatea greco-romană.
Atunci apare, alături de normele obişnuielnice, cutumiare şi dreptul scris,
ilustrat prin anumite acte normative.
Astfel, dreptul s-a constituit mai întâi în ţările Orientului Antic. Dintre primele
norme de drept, care sunt adevărate monumente juridice, putem menţiona :
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Codul lui Hammurabi = expediţie arheologică franceză – în 1901 în or. Suza (la est de Babilon)
– în centrul oraşului, în piaţă – un stâlp de bazalt (piatră de diorit) acoperit cu semne cuneiforme
(litere în formă de cuie) – Legile regelui Hammurabi (1792-1750). Codul are 282 de articole
(s-au păstrat 247). Se referă : apărarea proprietăţii; cultura agricolă şi animală; căsătoria; adopţiunea;
dreptul penal; dreptul maritim, sclavia, etc.
Legile lui Manu (personaj mitologic) = conţine 2685 de articole. Codul este scris în limba
sanscrită – limba induşilor antici. Autorii legilor se pare că au fost sacerdoţii (preoţi păgâni) a unei
şcoli brahmane vechi indiene.
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
a) Principiile dreptului.
ramura de drept
forţa juridică a normei
modul de reglementare a conduitei
sfera de aplicăre
În cadrul fiecărei ramuri de drept deosebim instituţii juridice care cuprind norme
juridice ce reglementează o grupă unitară de relaţii sociale.
De exemplu, normele juridice care reglementează relaţiile de proprietate, formează
instituţia dreptului de proprietate a dreptului civil, sau există instituţia succesiunii tot
în dreptul civil, ori instituţia înfierii în dreptul familiei, etc.
norme imperative
norme dispozitive
4. după sfera de aplicăre – mai largă sau mai redusă, sau după abaterea
de la regulă, normele juridice se împart în :
Notă : data indicată în textul legii nu poate precede publicării legii, deoarece s-ar încălca o
prevedere constituţională extrem de importantă : „nepublicarea legii atrage inexistenţa acesteia”.
Norma juridică acţionează numai în prezent şi viitor – principiul neretroactivităţii.
Legea nu se aplică faptelor săvârşite înainte de intrarea ei în vigoare.
Momentul final. Ieşirea din vigoare a normelor juridice sau încetarea acţiunii
lor are loc, de asemenea, în diferite forme :
internaţionale
interne
a) legi cu vocaţie generală de aplicare asupra tuturor persoanelor (atât fizice, cât
şi juridice);
b) legi care se aplică numai persoanelor fizice;
c) legi care se aplică numai persoanelor juridice;
d) legi care se aplică numai anumitor categorii de persoane ( de exemplu : numai
militarilor, numai funcţionarilor, numai judecătorilor, numai salariaţilor, numai pensionarilor,
numai studenţilor, numai mamelir cu copii, numai cetăţenilor R.Moldova, etc. );
e) legi cu caracter individual, care se aplică unei singure persoane în calitate
de deţinător al unei anumite funcţii ( de exemplu : dispoziţiile constituţionale referitor la
Preşedintele republicii, de numire în funcţie a unui ministru sau un director general, etc. ).
3) Unele legi, de exemplu, după Codul penal au acţiune asupra persoanelor fizice
şi când ele săvârşesc infracţiuni în străinătate indiferent de faptul dacă au fost
deja pedepsite penal după legile acestui stat sau nu.
4) Legea penală a unui stat urmăreşte pe cetăţenii săi chiar şi atunci când ei
îşi au domiciliul sau reşedinţa în străinătate, pe teritoriul altui stat.
6. Izvoarele dreptului
Deci, prin izvor de drept se înţelege acea regulă de conduită stabilită în practica
vieţii sociale şi respectată un timp îndelungat în virtutea deprinderii, ca o normă
socotită obligatorie.
În Evul Mediu, în situaţiile dificile ale dreptului cutumiar, judecătorii deseori apelau
la operele ştiinţifice spre a găsi soluţii potrivite pentru cauzele precăutate.
Treptat însă rolul doctrinei a început să scadă. În Epoca Modernă,
doctrina juridică a încetat practic să mai fie un izvor de drept.
c) legi ordinare – sunt acelea care intervin în orice domeniu al relaţiilor sociale,
cu excepţia celor rezervate legilor constituţionale şi legilor organice.
7. Raportul juridic
1) raportul juridic este un raport social –deoarece se poate forma numai între
oameni, luaţi la individual, ca persoană
fizică sau constituiţi în colectivităţi, ca persoană juridică.
Raporturile juridice sunt legate indisolubil de viaţa şi activitatea oamenilor
în societate
26
Dreptul nu guvernează decât raporturile dintre oameni direct sau indirect.
El nu poate fi aplicat raporturilor omului cu animalele, cu natura, cu Dumnezeu,
etc.
(Totodată, sunt relaţii sociale care nu constituie obiect de reglementare juridică
De exemplu : relaţii de prietenie, de tovărăşie, de dragoste, etc., care ţin de domeniul moralei).
Pentru apariţia (sau naşterea) unui raport juridic sunt necesare anumite premise.
Nu orice acţiune sau împrejurare din natură sau din viaţa socială are valoare
de fapt juridic, ci numai acele împrejurări, de existenţa cărora normele de drept
leagă consecinţe juridice.
Faptele juridice se împart în două categorii : 27
b) acţiunile juridice – sunt faptele voluntare ale omului de care legea leagă
producerea de efecte juridice, adică apariţia, modificarea
sau stingerea de raporturi juridice.
Ele pot fi licite (când se respectă normele juridice) sau ilicite (când se încalcă).
Privit din punct de vedere al structurii sale, raportul juridic este alcătuit din
trei elemente constituitive.
a) lucrurile şi alte bunuri materiale (cumpărarea-vânzarea unui costum, construcţia unei case)
8. Răspunderea juridică
1) fapta ilicită – este exprimată printr-o acţiune sau inacţiune care contravine
prevederilor normei juridice.
Caracterul ilicit al faptei este aspectul cel mai constant, ca trăsătură a faptei juridice,
ce constituie fundamentul răspunderii.
a) extrema necesitate – înţelegem dreptul de a-şi apăra propria viaţă pusă în pericol,
cu preţul sacrificării altei persoane; ori împrejurările când
o persoană pentru a înlătura un pericol pricinuieşte o daună altei persoane.
(de exemplu : pentru a stinge un incendiu o persoană sparge uşa din apartamentul
cuprins de flăcări).
b) legitima apărare
c) iresponsabilitatea – este starea psihică a unei persoane care din anumite motive
(boală mintală, vârsta fragedă ş.a.) nu-şi poate da seama de
consecinţele faptelor pe care le săvârşeşte.
d) forţa majoră – când fapta are loc datorită unor împrejurări străine neprevăzute
şi neaşteptate.
e) constrângerea fizică şi psihică
30
f) beţia involuntară – influenţa alcoolului independent de voinţa persoanei.
g) eroarea de fapt – când autorul nu cunoaşte anumite împrejurări sau situaţii de
care depinde caracterul ilicit al faptei, în momentul săvârşirii ei.
Încălcările dreptului penal sunt denumite infracţiuni, care prezintă cel mai înalt
grad de pericol social.
Sancţiunile penale sunt : privaţiunea de libertate, amenda, interzicerea de a ocupa
anumite posturi, confiscarea averii.
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------
-
Încălcările normelor dreptului muncii, sunt acele fapte ilicite care pot fi săvârşite
numai de către persoanele încadrate în câmpul muncii : prejudiciul material şi
abaterile disciplinare.
Sistemul de drept este constituit din totalitatea normelor juridice între care există
relaţii relativ stabile şi durabile.
Sistemul de drept (atât intern cât şi extern) se divizează în două subsisteme :
dreptul public şi dreptul privat.
Relaţiile dintr diferite organizaţii politice, state sau asociaţii de state (de exemplu,
O.N.U., Uniunea Europeană, O.S.C.E.) formează obiectul dreptului public internaţional.
Relaţiile dintre persoanele fizice şi juridice ale unor state alcătuiesc obiectul
dreptului internaţional privat.
B IBLIO GRAFIE