SIG 1

Apariţia istorică a statului şi a dreptului

Statul şi dreptul fac parte din fenomenele sociale ale căror existenţă se limiteazăla o anumită
perioadă de dezvoltare a societăţii. În evoluţia sa societatea umană a cunoscut mai multe forme de
conveţuire, precum :
1) Hoarda – care reprezintă un grup de indivizi, reuniţi fără nici o regulă fixă,stabilă. Viaţa
hoardei este nomadă. Principalele mijloace de existenţă le obţine dinvânătoare, pescuit, cules.
2) Ginta – este o uniune de oameni, bazată pe rudenie de sânge, oameni legaţiprin munca
colectivă, comunitatea limbii, moravurilor, tradiţiilor.
3) Tribul – este o uniune a câtorva ginţi şi constituie o comunitate etnică deorganizare socială
a mai multor ginţi sau familii înrudite.
Condiţiile apariţiei organizării statale a societăţii s-au creat treptat în perioadadescompunerii
comunei primitive. Odată cu dezvoltarea social-economică, în cadrulsocietăţii primitive apar forţe
publice care se desprind din rândurile celorlalţi membriai societăţii şi formează o categorie de
oameni aparte, care se ocupă cu guvernarea,cu conducerea societăţii.
La baza apariţiei statului şi a dreptului au stat mai multe premize :
1) evoluţia formelor de producţie şi a relaţiilor de producţie
2) diviziunea socială a muncii – triburile de păstori se separă de cele de agricultorişi de cele de
vânători
3) apar meşteşugarii şi negustorii
4) apariţia proprietăţii private
5) modificarea structurii sociale
6) apariţia inegalităţii de avere şi apariţia claselor.
Totodată, menţionăm faptul că nici o societate nu poate exista fără o ordine încadrul relaţiilor
dintre membrii ei. Datorită experienţei de viaţă a unei comunităţi,se formează treptat un sistem de
norme obişnuielnice ce reglementează producţia şi repartizarea, relaţiile de rudenie, proprietatea,
sclavia, etc. Astfel apar obiceiurile care se transmit din generaţie în generaţie, respectându-seîn
majoritatea cazurilor binevol. În caz de încălcare a lor fiind sancţionate de societate,chiar prin măsuri
de constrângere. În rezultat s-a constituit dreptul, care la prima etapă reprezenta o serie de
obiceiuri. Astfel dreptul şi statul apar în evoluţia istorică ca inseparabile, sunt douăfenomene
indisolubil legate între ele, a căror apariţie se explică prin aceleaşi cauzesociale.
Statul este principala instituţie politică a societăţii. Apărut aproape 6 mii de aniîn urmă în
Orientul Antic (Egipt, Babilon, China, India), statul continuă să fie şiastăzi un instrument
esenţial de dirijare socială. Cuvântul (termenul) „stat” provine din latinescul „status”, semnificând
ideea deceva stabil, constant, permanent. Iniţial, în antichitate, acest cuvânt se foloseapentru a
desemna cetăţile (civitas polis), republicile de tipul celei romane, imperiile,despotiile orientale şi
alte forme de organizare politică a societăţii.
Statul se caracterizează prin câteva elemente, atribute sau dimensiuni istoriceşi politice.
Acestea stau la baza oricărui stat şi fără ele statul este de neconceput.Atributele statului au o
importanţă majoră. Ele condiţionează atât apariţia, cât şidispariţia sau reînvierea statului.
 1. Teritoriul – este atributul (elementul) material a statului. Pe lângă faptul
că teritoriul este o noţiune geografică, el reprezintă, deasemenea, un concept politic şi juridic. Acest
rol al teritoriului reiese din funcţiilepe care acesta le are : a) teritoriul este factorul care
permite situarea statului în spaţiu, localizând înaşa mod statul şi delimitândul de alte state.
b) prin intermediul teritoriului statul stabileşte legăturile cu locuitorii,definindu-le calitatea specială
de apartenenţă la statul respectiv, calitatea de supuşenie saude cetăţenie. c) teritoriul determină
limitele extinderii puterii publice şi contribuie lastructurarea autorităţilor publice în dependenţă
de organizarea teritoriului. Astfel secrează organele centrale şi organele teritoriale ale autorităţii
puterii publice. d) teritoriul este simbolul şi factotul de protecţie a ideii naţionale.
2. Populaţia – constituie elementul (atributul) demografic, psihologic şi
spiritual a statului. Un stat fără populaţie nu poate să existe,e de neconceput. Populaţia poate avea
faţă de autoritatea de stat ori calitateade cetăţean (membru al statului), ori calitatea de străin (cei
care au cetăţenia altui stat),ori pe cea de apatrid (fără cetăţenie).
3. Puterea publică – constituie cea mai esenţială caracteristică a statului, cel mai
principal element specific al statului. Denumită şi putere de stat sau putere politică ori putere de
constrângere. Statul, în ultima instanţă înseamnă forţă. Puterea se înfăţişează sub mai multe forme. Ea
poate fi politică sau nepolitică.

Noţiunea, originea şi esenţa dreptului

Cuvântul „drept” are mai multe sensuri. El provine din latinescul „directus”,ceea ce în
traducere înseamnă drept – orizontal sau vertical –, de-a dreptul, direct,linie dreaptă. Cuvântul
„drept” mai este folosit şi în calitate de adjectiv, pentru a faceunele aprecieri de natură morală
(de exemplu: om drept, acţiune dreaptă, pedeapsădreaptă, etc.) În limba latină, însă, cuvântul care
corespunde substantivului „drept” înseamnă„just”, echitabil, drept, dreptate, lege.
În ceea ce priveşte noţiunea de drept, se cunoaşte mai multe definiţii. Luate înansamblu acestea,
în formularea lor, au în vedere anumite coordonate :
1) toate reprezintă dreptul ca fiind „totalitatea regulilor de conduită” ori„totalitatea
normelor juridice”;
2) aceste norme sunt strict determinate şi obligatorii;
3) aceste reguli, norme sunt „stabilite sau sancţionate de stat”;
4) aceste norme exprimă voinţa clasei dominante, iar la etapa contemporană –voinţa
majorităţii populaţiei;
5) aplicarea lor este asigurată prin forţa de constrângere a statului;
6) reglementează anumite raporturi sociale.
Dreptul constituie un ansamblu de reguli de conduită instituite sau sancţionatede stat, reguli
ce exprimă voinţa guvernanţilor ridicată la rangul de lege, acăror aplicare este realizată binevol,
iar în caz de necesitate, prin forţa deconstrângere a statului.
Dreptul este sistemul normelor de conduită, elaborate sau recunoscutede puterea de stat,
care orientează comportamentul uman în conformitate cu valorilesociale ale societăţii respective,
stabilind drepturi şi obligaţii juridice a căror respectare obligatorie este asigurată, în caz de necesitate,
de forţa de constrângere a puterii de stat.
 Originea dreptului.
Apariţia şi formarea dreptului este un proces complex, căruia nu i se poate stabili data
exactă de naştere. Apariţiadreptului a fost pregătită de o perioadă îndelungată de dezvoltare lentă a a
forţelorde producţie în cadrul primei orânduiri sociale. În societatea comunei primitive
reglementarea relaţiilor sociale o face obiceiul,care consolidează cele mai bune variante de
comportament. Aceste obiceiuri au formatdreptul obişnuielnic sau cutumiar.
Constituirea dreptului are loc odată cu constituirea puterii publice de stat în ţărileOrientului Antic
şi în antichitatea greco-romană. Atunci apare, alături de normele obişnuielnice, cutumiare şi
dreptul scris,ilustrat prin anumite acte normative. Astfel, dreptul s-a constituit mai întâi în ţările
Orientului Antic. Dintre primelenorme de drept, care sunt adevărate monumente juridice, putem
menţiona :
1. Codul lui Hammurabi (Babilon) – sec. 18 î.e.n.
2. Codul lui Mu (China) – sec. V-IV î.e.n.
3. Codul lui Manu (India) – sec. III î.e.n.
4. Legile lui Moise la evrei.
Esenţa dreptului.
Pentru înţelegerea mai profundă a rolului dreptului în sistemul reglementării
normative a relaţiilor sociale, e necesar să se cunoască esenţa dreptului.
Esenţa dreptului este voinţa generală, oficializată, adică voinţa juridică exprimatăîn legi şi
apărată de stat. Voinţa juridică se numără printre elementele componente ale conştiinţei juridice. În
drept rolul voinţei are o dublă semnificaţie :
1) rolul voinţei generale, a grupărilor sociale sau a întregii societăţi, determinatede anumite
interese;
2) voinţa individuală, care se manifestă în procesul aplicării dreptului.
În mediul social şi natural determinat în care trăieşte şi activează omul, dreptulprogramează
libertatea lui de acţiune. Presiunea legilor determină o rigiditate(încorsetare) a libertăţii absolute
de manifestare a omului, statornicindu-i anumite praguri,o anumită limită de comportament.Aceste
caracteristici alcătuiesc substanţa dreptului, calitatea sa esenţială, fiindîntâlnite în orice sistem de
drept.
Norma juridică este celula de bază a dreptului, şi reprezintă o regulă de
conduită, instituită (stabilită) sau sancţionată (autorizată)de stat, exprimată în legi sau alte acte normative,
menită să reglementeze domeniilede activitate umană, a căror aplicare este asigurată prin forţa de
constrângere astatului.

statală sau nestatală.

3. Puterea publică –
constituie cea mai esenţială
caracteristică a statului,
cel mai principal element
specific al statului.
Denumită şi putere de stat
sau putere politică ori
putere de
constrângere.Statul, în
ultima instanţă înseamnă
forţă. Puterea se
înfăţişează sub mai multe
forme. Ea poate fi politică
sau nepolitică,statală sau
nestatală. statală sau
nestatală.