Noţiuni introductive privind conceptul de societate

1.1. Prezentarea conceptelor

Societatea reprezintă un sistem social global, este un ansamblu de relaţii, procese şi

activităţi umane aflate în interacţiune, având ca finalitate crearea bunurilor materiale şi a
valorilor spirituale cu scopul de a asigura existenţa şi progresul social. 1

Societatea umană a ieşit din primitivism cu ajutorul revoluţiei agricole de la începutul

omenirii. Această revoluţie agricolă nu semnifică punerea bazelor agriculturii sau naşterea
acesteia, chiar dacă preocupările principale erau cu specific agricol. Comunităţile de tipul gintei
sau tribului nu se caracterizau prin sedentarism, ele erau migratoare, iar ocupaţiile de tip agricol
au determinat aşezarea acestor triburi, pe termen lung, în anumite teritorii. 2

Societăţile agrare îşi au originea în acelaşi timp cu cele pastorale 3, iar grupurile de vânători
au început să cultive pământul, având drept consecinţă aşezarea acestora. 4

Revoluţia agricolă a presupus transformarea agriculturii în ocupaţia de bază a populaţiei

respective, a însemnat trecerea de la nomadism la sedentarism. Din punct de vedere structural,
societatea agrară tradiţională, care se baza pe inegalitate socială, era împărţită în stări, ai căror
membri aveau drepturi şi obligaţii inegale, prevătute de norme, impuse de putere. Din
inegalitatea statutului politico-juridic al stărilor se formează sistemul dependenţelor personale
ale unor categorii faţă de altele. (Exemplu: scalvul nu era scalv la modul general, era dependent
era dependent de stăpânul său, ca proprietate a acestuia, iobagul, etc). Apartenenţa la o stare
sau alta se decidea prin naştere. Exemplul castelor. Trecerea de la acest tip de societate la cea
modernă s-a realizat printr-un proces îndelungat derulat pe parcursul secolelor. 5

În timp, aceste grupuri şi-au dezvoltat culturi proprii, iar diversitatea culturii umane este
complexă. Tipurile de comportament variază de la o cultură la alta, uneori fiind opuse.
Grupurile mici se caracterizeată prin faptul că au tendinţa de a fi uniforme din punct de vedere
cultural, dar societăţile industrializate sunt ele însele diverse, având subculturi diferite.
Exemplul oraşelor moderne ce au comunităţi diferite. 6

1
Ioan Alexandru, Administraţia publică-Teorii. Realităţi. Perspective, Ediţia a IV-a revăzută
şi adăugiă., Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2007, pp. 42-49
2
Andrei Roth, Modernitate şi modernizare socială, Editura Polirom, Iaşi, 2002, pp.11-15
3
Aceste societăţi se caracterizează prin existenţa unor grupuri care aveau drept ocupaţie
creşterea animalelor
4
Anthony Giddens, Sociologie, Editura All CEU, Bucureşti, 2001, pp. 59-61
5
Andrei Roth, op.cit., pp.11-15
6
Anthony Giddens, op.cit., pp. 30-33
 Elementul fundamental al societăţii este individul, deoarece el este o fiinţă socială care
interacţionează cu semenii săi, comunică fie într-un cadru organizat, aderând la diferite
organizaţii ce au caracter politic, cultural, profesioanl, etc, fie în cadrul unor grupuri. 7

Aristotel raporteză individul la genul său animal, precizând că acesta este un animal
raţional, care gândeşte, trăieşte în societate, este cel care participă la viaţa cetăţii (zoon
politikon). Omul depinde de aparteneţa sa la un anumit grup, familie, comună, regiune, formă
de guvernământ, etc, fiind parte din societate. Deci, societatea înseamnă totalitatea relaţiilor
individului cu alţi indivizi. Aceste relaţii se bazează pe nevoile individului. Exemplu: prima
formă de interacţiune socială este cea dintre copil şi părinţi. 8

Consistenţa socială este determinată de ordinea normativă comportamentală prin care

existenţa unui grup este organizată în mod colectiv de către membrii săi. Pentru a supravieţui,
societatea trebuie să menţină integritatea unei orientări culturale ce este însuşită de membrii
comunităţii în mod general şi nu uniform, creându-se identitatea socială. Un aspect important
îl reprezintă legitimarea ordinii normative a societăţii. 9

I.2. Raportul stat-drept şi relaţiile regăsite în adminstraţia publică

Menţinerea unei ordini normative presupune existenţa unui conformism. Condiţia

existenţei acesteia este însușirea valorilor şi normelor unor societăţi de către membrii săi,
reprezintă baza oricărei comunităţi. În afara consensului şi a armonizării intereselor, există
nevoia unui sistem, nevoie legată de interpretarea autoritară a obligaţiilor. Societatea în
asamblul său are un tip de mijloace şi procedee legale prin intermediul cărora se poate decide
ce este just sau nu, fără să se apeleze la constrângere şi cu ajutorul cărora părţile aflate în
conflict îşi pot rezolva diferendele. 10

Statul este cel care creează dreptul, deoarece dispune de mijloace şi structuri pentru a crea
norme cu valoare juridică, pentru că ordinea socială poate fi păstrată doar prin intermediul
dreptului. La rândul său dreptul limitează statul evitându-se abuzul de putere şi încălcarea
drepturilor.11

Din punct de vedere juridic, statul reprezintă un ansamblu organizat de organe (autorități),
el este alcătuit din legislativ, executiv și organe judecătorești, forțele armate, ordine publică,
etc. În aceste organe își desfășoară activitatea demnitari, funcționari publici, persoane care au
o anumită calitate, etc. Cu ajutorul acestor elemente, statul este perceput și acceptat.
Democratic sau autoritar, statul se impune, deoarece el presupune ordine și organizare. 12

7
Ioan Alexandru, op.cit., pp. 42-43
8
Denis Collin, Marile Noţiuni filosofice-Societatea. Putere., Statul, Editura Institutul
European, Iaşi, 1999, pp. 15-19
9
Ioan Alexandru, op.cit., pp. 42-43
10
Ibidem
11
Nicolae Popa, Teoria generală a dreptului, Editura Actami, Bucureşti, 1998, pp.98-112
12
Ioan Muraru, Drept constituțional și instituții politice, Editura Actami, București, 1998, p. 9
 Statul este definit de cei mai mulți autori ca o formă de organizare politică a societății aflată
pe diferite trepte de dezvoltare, iar elementele care îi condiționează existența sunt: teritoriul,
populația și caracterul de organizare politică. 13

Apariția statului a fost determinată de o serie de factori: 14

- atingerea unui grad de evoluție a formelor de organizare tribală și a uniunilor

acestora, prin creșterea cantitativă și calitativă, prin tendința de a deveni popoare
sedentare;
- diviziunea socială a muncii ca rezultat al apariției agriculturii;
- diferențierea socială ca produs al producției în plus și care cerea o armonizare a
intereselor privind circulația, producția și distribuirea produselor, ducând la apariția
unor autorități publice.

Ca instrument de organizare și conducere socială, scopul statului este de a apăra

interesului general, sau – așa cum s-a spus adesea – menirea statului este (ar trbui să fie)
fericirea cetățenilor.15

Statul, ca instituție politică cea mai importantă a societății, are o serie de trăsături: 16

- este o instituție politică cu un grad mare de organizare și structurare;

- reprezintă o organizație politică a unei colectivități umane pe un teritoriu delimitat de
frontiere stricte. În mod normal, statul este forma de organizare politică a națiunilor
în cadrul limitelor respective;
- are caracter suveran, pentru că este o organizație politică a unei comunități umane ca
rezultat al voinței cetățenilor;
- are caracter specializat, deoarece asigură funcționalitatea socială prin intermediul
unor contribuții financiare ale cetățenilor, prin impozite și taxe;
- are caracter național și reprezintă organizarea politică a unei națiuni.

Funcţia guvernării trebuie să includă responsabilitatea pentru integritatea teritorială a

ordinii normative a societăţii. Dacă ordinea normativă internă are în vedere consacrarea unităţii
societăţii, cea externă are în vedere împiedicarea intervenţiei din afara societăţii. Obligaţia de
a respecta norma juridică se manifestă pe două planuri:17

- recurgerea la forţă este forma extremă de prevenire a acţiunilor împotriva ordinii de

drept;

13
Călin Vâslan şi colaboratorii, Politologie, Editura Academiei de Studii Economice, p. 73
14
Idem, p. 74
15
Nicolae Popa, op. cit., p. 100, pentru detalii a se vedea Hegel, Principiile filosofiei
dreptului, Editura Academiei, București, 1969, p. 291
16
Călin Vâslan şi colaboratorii, op. cit., pp. 78-79
17
Ioan Alexandru, op. cit., p.43
 - folosirea forţei se prezintă astfel: apărarea teritoriului şi privarea de libertate în interior
atunci când este prevăzută o sancţiune în acest sens.

Organizarea politică a societăţii se realizează cu ajutorul statului, iar forma ideală a acestuia
o reprezintă statul de drept: adică statul îşi exercită puterea sa politică cu ajutorul legilor, având
la bază o serie de principii, cum ar fi: separaţia puterilor în stat, respectarea drepturilor şi
libertăţilor fundamentale ale omului, egalitatea indivizilor în faţa legii, delimitarea clară dintre
stat şi partidele politice, etc. 18

Într-un stat democratic puterea emană de la popor și aparține acestuia. Exercitarea

puterii, organizarea canalelor prin care circulă puterea, sunt încredințate statului; în planul
activității statale are loc o divizare, o separare a puterilor. Separația puterilor se realizează
în scopul echilibrării lor, pentru a se împiedica abuzul de putere. 19

Uneori, societatea umană este privită ca o configuraţie, ca un arhem (ansamblul de relaţii

cu o arhitectură mai bogată decât cea a unui sistem). Cuprinzând ansamblul relaţiilor,
proceselor şi activităţilor umane, societatea include şi modul de organizare a acestora în funcţie
de necesităţile societăţii. 20

Orice sistem este un subsitem al unuia mai bogat şi pentru că sistemele sociale au un cracter
multifuncţional este imposibil să se calculeze influenţa fiecăruia. Realizarea scopurilor se face
de către stat şi de către structurile acestuia. Scopul final al oricărui studiu din ştiinţa
administraţiei este de a construi un model pe baza căruia administraţia ca sistem să fie înţeles
ca proces evolutiv. Din acest motiv, în administraţia publică se regăsesc o serie de relaţii, cum
ar fi21:

a) relaţii de autoritate:
- relaţii ierarhice determinate de structura ierarhică;
- relaţii funcţionale determinate de competenţa specifică, realizându-se cu ajutorul
primelor;
b) relaţii de cooperare:
- relaţii formalizate - obligatorii prin acte normative;
- relaţii facultative – neformalizate;
c) relaţii de reprezentare – acestea iau naştere în raport cu elementele exterioare sistemului
autorităţilor administraţiei publice;
d) relaţii de control – sunt determinate de delegare, adică sunt consecinţa subordonării
ierarhice sau funcţionale;
e) relaţii de prestări servicii – sunt relaţiile ce apar în raport cu cetăţenii.

18
Călin Vâslan şi colaboratorii, Politologie, Editura Academiei de Studii Economice, pp.
80-85
19
Nicolae Popa, op. cit., p. 106
20
Ibidem
21
Ioan Alexandru, Structuri, mecanisme şi instituţii administrative, vol. I, Editura Sylvi,
Bucureşti,1996, pp. 99-105
 Aceste relaţii sunt necesare pentru a asigura coeziunea sistemului, din acest motiv s-a ajuns
şi la dezvoltarea unor mecanisme cum ar fi administraţia publică şi dezvoltarea acestuia pentru
a face faţă necesităţilor societăţii ce apar în permanenţă. Societatea umană este în continuă
dezvoltare, realitățile sociale se modifică de la o epocă la alta, iar adaptarea structurilor
organizate ale statului la aceste schimbări, este necesară, deoarece realizarea interesului
general, al nevoilor indivizilor, reprezintă scopul existenței statului.

Teme:
Identificaţi principalele puteri în stat şi stabiliţi atribuţiile acestora, potrivit
Constituţiei României
În ce constă legitimitatea puterii?