Argoul

Prin limba vorbită se înțelege limba rostită și auzită, întrebuințată în viu grai, fără o respectare
riguroasă a normelor ei. Este o limbă uzuală. Aspectul vorbit al limbii se diferențiază în funcție de domeniul
de activitate, de împrejurările în care se realizează comunicarea, de gradul de instrucție și de vârsta
vorbitorilor. În cadrul limbii vorbite distingem: varianta îngrijită, literară, varianta familiară și vorbirea
argotică.
Argoul (fr. ,,argot”) este un limbaj special, în sensul că reprezintă modul de a vorbi specific unui
grup care se deosebește, prin vocabular, de comunitatea în care trăiește, de masa vorbitorilor. Este un limbaj
convențional, folosit de un număr restrâns de vorbitori, mai ales de vagabonzi, cerșetori, hoți, delincvenți,
dar și de elevi, studenți, militari și alte categorii. Într-adevăr, se observă o atracție exercitată de argou asupra
tineretului, fapt ce reprezintă un șoc pentru părinți, deși își dau seama de caracterul de “licență lingvistică”
în folosirea unui astfel de limbaj situat undeva la periferia limbii, lucru care îi dezonorează pe vorbitori.
Ceea ce este mai grav e că unii elevi abuzează de folosirea unor termeni argotici chiar și în scris, în
compozițiile lor școlare, recte bacalaureat(exemplu, „mișto”).
Cuvintele introduse în argou provin din limba comună(“copoi”, “sticlete” pentru polițist;”bombă”,
folosit ca termen argotic cu sensurile: „știre importantă, senzațională” și „cârciumă ordinară, speluncă”;
„mânăstire “, „universitate”, „mititica”, „zdup”, pentru închisoare; „ciripitor”, pentru denunțător; „fir”
pentru telefon;” bicicletă” pentru ochelari; „binom” pentru student și studentă, prieteni; „broască” pentru
poșetă), cuvinte regionale(“pârnaie”- oală mare de pământ folosită în gospodăria țărănească, pentru
închisoare; „tigvă”, „devlă”,” bostan”, pentru cap).
O sursă importantă pentru argouri o reprezintă împrumuturile din alte limbi, îndeosebi din limba
țigănească: „benga”(țig.”benga”) – moarte; “mișto’’(țig. “misto”), folosit ca adjectiv sau adverb , echivalent
pentru:”frumos’’, „bun”,” bine” sau în expresii: „ a face mișto” sau „a lua la mișto”, cu sensurile „a-și bate
joc”, „a ironiza”; „a ciordi”(țig. „cior”)- a fura lucruri mărunte; „gagică”(țig. „gagi”) – amantă; mai nou, în
limba actuală, masculinul „gagiu”, cu sensurile: „prieten”(Am fost cu gagiii pe munte.), „șef”(Mi-a luat
gagiul din salariu.),” individ”(Ce mai vrea gagiul ăsta?);”hali”(țig. „halo”) – a mânca; „mangli(|”țig.
„manglo”) – a fura; „șucăr”(țig. „șucăr”) – supărare; „ a șucări”(a se „șucări”) – a se supara, „a zuli”(țig.
„zulă”) – a fura; „a soili”(țig. „soilo”) – a dormi; „ a se ușchi”(țig. „usti”) – a pleca pe neobservate;
„lovele”(țig. „lovo”, plural „love”) – bani; „biștari”(țig. „bisto”) – bani; „mardei”(țig. „mardo”)-
gologani(bani). Mai nou, termenul argotic pentru dolari, „verzișori”; „euroi”, pentru euro.
Argoul este întâlnit și în expresii împrumutate din limbajul sportiv: „ a da în bară” – a greși; „a prinde în
ofsaid” – a prinde pe picior greșit; „a lua plasă” – a înșela, a seduce pe cineva.
Termenii argotici se întrebuințează cu structura gramaticală a limbii din țara în care se folosesc. Unele
argouri produc și derivate, indiferent de cuvântul de bază, afixele și procedeul derivării aparțin limbii
comune. Iată câteva exemple:”miștocar” – zeflemist; „ciordeală” – furt; „gagicăreală” – flirt; „halitor” –
mâncău; „ginitor” – observator, spion; „mangleală”- furtișag; „mardeală” – bătaie; „mardeiaș” – bătăuș;
„ușcheală” – plecare pe șest; „soileală”- somn; „potol”(derivare regresivă – a potoli) –mâncare.
Folosirea abuzivă a termenilor argotici afectează limba la nivelul exprimării familiare.
Cuvintele argotice pot fi folosite cu intenții stilistice. Eugen Barbu, în capodopera sa, “Groapa”(1957),
întrebuințează un mare număr de cuvinte argotice, prin limbajul pitoresc folosit, a intenționat să scoată la
suprafață o lume a periferiei bucureștene, o lume larvară, declasată, formată din banda lui Bozoncea, hoți
înrăiți și pătimași. Criticilor care-l acuzau de recrudescență naturalistă, Eugen Barbu le răspunde: „După
protestele iscate de “Groapa”, ideea de a mai aduce în scenă iar declasați, iar prefigurări păcătoase ale unei
lumi dispărute stârnește nemulțumiri. Dar e lumea mea! Am trăit prin ea, în ea, cine mă împiedică s-o scot la
suprafață? Ce vreți, dacă așa a fost?! De ce să ne ferim fața de dogorile pestilențiale? Nu e mai bine să ne
întrebăm cine a îngăduit o astfel de lume?”. Multe cuvinte argotice pot fi întâlnite în capitolele: „Iepe de
șișic” și „Didina”.
Exemple:
• „De zulit ai mai zulit în viața ta?” • „Mucles!”
• „O fi găinar d-aia de ciordește corcovițe și le • „Da’ de soilit unde soilim și noi?”
mănâncă fofeaza.” • „Stăpâne, lasă-mă să-i umflu ăstuia ghiulul de pe
• „Cataroiul mușcă paharul. ” deget!”
• „Îmi spunea când a venit că s-a matosit aseară cu • „Manglitorii dădură buzna în han.”
un cumnat.” • „Guristul se matolise puțin.”
• „Cam iute, când îl șucărești.” • „Cardește-mi, cardște-mi, Mitică!”
• „Mișto cosor, că n-am spor!” • „Și avea o govie roșie, cărnoasă numa bună de
• „Mi s-a urât cu pârnaia…” pupat.”
• „Știi să manglești cai?” • „Asta-i halește banii si zilele.”
• „Potolește, neică!” • „O ține dragă, gagica lui de inimă.”
• „Așa mămăligă nici la mă-ta n-ai halit.” • „Umblă Bozoncea după ginitori.”
• „Mi-a dilit unu o labă peste muie.” • „A mierlit Mână- mică doi comisari.”
• „Te-a ginit careva?” • „E manglitor.”
• „Dacă l-a adus mandea! se fasoli ăl bătrân.” • „Haide, scoate mardeii, fără gălăgie!”
• „Biștari frumoși!”

Există un argou al elevilor, al studenţilor, al celor din armată, al deţinuţilor, al hoţilor, al

interlopilor etc., cuprinzând cuvinte al căror sens a fost “deturnat”, putând fi decodat doar de cei care cunosc
limbajul respectiv.
Argoul elevilor : bacu (examenul de
bacalaureat), cap (capacitate), hard (creier), mate/scârţa (matematica), romanţă (romană), dirig/dirigă (dirig
inte), frunză (profesoara de biologie), bosu-mare/direct (directorul), masa de
operaţie (catedră), babac (părinte), bila/bostan/devlă (cap), şase (atenţie !/vine !), chiulangita, copniţa (fiţui
ca), parametru (deştept), corist (corigent), a pune botul (a nu se « prinde » de ceva), plopist (a nu şti
nimic), a pune placa (a spune lecţia pe de rost), naşpa (antipatic, nesuferit), bengos (grozav, formidabil) etc.
Argoul studenţilor : gaman (student), paraşutist (persoana care vine neinvitata la petreceri, care
aduce muştarul la grătare), a bate apa (a pierde timpul), gherţoi (persoană fără maniere), a avea pedigree (a
avea facultate) etc.
Argoul interlopilor: a mangli/ a şuti (a
fura), babardeală (furt), broasca (poşeta), ciripitor (denunţător), curcan (poliţist), limbă (informator al
poliţiei), denghi/lovele/mălai/mardei (bani), mititică/facultate/universitate (puşcărie), paraşută (prostituată),
streptomicina (alcool), alpinist (spărgător/hoţ care intră pe ferestra), Alba ca Zăpada (cocaină), a scoate
capul (a merge la furat), a rămâne cu albuşul (găinărie, câştig mic din furt), strană (boxa
acuzaţilor), caraliu (poliţist), mişto/miştol/miştoala etc.
Alţi termeni argotici : tencuială (machiaj), bafto delo (salut ! noroc !), a bunghi (a se uita, a privi, a
înţelege), mardoi (bătăuş, huligan), la plesneală (la nimereală), smochina (om sfrijit, firav), cap de
bibilică (prost), şmen (minciună, înşelătorie) etc.