STATUL

CUPRINS
• Noțiunea și formele structurii de stat
• 1.Noțiunea de stat
• 2.Formele structurii de stat
• 3.Tipuri de state
• 3.1.Statul unitar
• 3.2.Statul unitar complex
• 3.3.Statul compus
• 3.4.Statul federal
• 4.Rolul și funcțiile statului
• 5.Bibliografie
Noțiunea și formele structurii de stat
1.Noțiunea de stat

Statul este forma instituționalizată de organizare

politică a unei colectivități umane, constituite istoric și
localizate geografic pe un anumit teritoriu,
în care un grup de persoane – deținând în virtutea
suveranității poporului și ca expresie a voinței acestuia,
legitim, prerogativele și instrumentele exercitării autorității
publice, ale elaborării și aplicării normelor de conviețuire
social,
exprimă și apără interesele fundamentale ale națiunii
și impune voința acestora ca voință general-obligatorie.
2.Formele structurii de stat
Forma de stat este un concept politico-
juridic
care exprimă modul de constituire și
exercitare a puterii, de organizare și
conducere a societății prin stat.
Forma de stat este analizată sub trei
aspecte:
• forma structurii de stat;
• forma de guvernământ;
• regimul politic.
 Se poate spune că forma statului
poate apărea sub o întreită înfățișare în
funcție de criterii distincte. Aceste trei
criterii sunt:

• modul de organizare și exercitare a puterii

suverane pe teritoriul statului;
• caracteristicile și prerogativele organismului
învestit cu funcțiile de șef al statului;
• metodele de guvernare.
• În funcție de cele trei criterii, statul va
căpăta o anumită formă:
• stat unitar/stat federal;
• monarhie/republică;
• va avea un regim politic democratic/autocratic
sau autoritar.
3. Tipuri de state

România
3.1. Statul unitar
 Statul unitar prezintă următoarele
caracteristici principale:

• este format dintr-un ansamblu unic de organisme

constituționale prin care se exercită puterea politică la
nivel central și local;
• există o singură ordine juridică întemeiată pe o
constituție unică;
• populația are o singură cetățenie.
• Structura unitară a statului implică:
• un ansamblu unic de instituții;
• o singură constituție
• o legislație uniformă,
• o singura organizare administrativ-teritorială,
• un singur parlament,
• un singur șef al statului și un guvern unic,
• un singur sistem de organizare judecătorească,
a căror competență se extinde pe întreg teritoriu
al statului fără nici o excepție.
Art. 1: Statul român
(1)România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi
indivizibil.
(2)Forma de guvernământ a statului român este republica.
(3)România este stat de drept, democratic şi social, în care
demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera
dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic
reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale
poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi
sunt garantate.
(4)Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi
echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în
cadrul democraţiei constituţionale.
(5)În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a
legilor este obligatorie.
Art. 2: Suveranitatea
(1)Suveranitatea naţională aparţine
poporului român, care o exercită prin
organele sale reprezentative, constituite prin
alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi
prin referendum.
(2)Nici un grup şi nici o persoană nu pot
exercita suveranitatea în nume propriu.
Art. 3: Teritoriul
(1)Teritoriul României este inalienabil.
(2)Frontierele ţării sunt consfinţite prin lege organică, cu
respectarea principiilor şi a celorlalte norme general
admise ale dreptului internaţional.
(3)Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în
comune, oraşe şi judeţe. În condiţiile legii, unele oraşe
sunt declarate municipii.
(4)Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau
colonizate populaţii străine.
•
Art. 4: Unitatea poporului şi egalitatea
între cetăţeni
• (1)Statul are ca fundament unitatea poporului
român şi solidaritatea cetăţenilor săi.
• (2)România este patria comună şi indivizibilă
a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de
rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de
limbă, de religie, de sex, de opinie, de
apartenenţă politică, de avere sau de origine
socială.
•
Art. 5: Cetăţenia
(1)Cetăţenia română se dobândeşte, se
păstrează sau se pierde în condiţiile
prevăzute de legea organică.
(2)Cetăţenia română nu poate fi retrasă
aceluia care a dobândit-o prin naştere.
Art. 6: Dreptul la identitate
(1)Statul recunoaşte şi garantează persoanelor
aparţinând minorităţilor naţionale dreptul la
păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii
lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase.
(2)Măsurile de protecţie luate de stat pentru
păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii
persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale
trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate şi
de nediscriminare în raport cu ceilalţi cetăţeni
români.
Art. 7: Românii din străinătate
• Statul sprijină întărirea legăturilor cu
românii din afara frontierelor ţării şi
acţionează pentru păstrarea, dezvoltarea
şi exprimarea identităţii lor etnice,
culturale, lingvistice şi religioase, cu
respectarea legislaţiei statului ai cărui
cetăţeni sunt.
Art. 8: Pluralismul şi partidele politice
(1)Pluralismul în societatea românească este
o condiţie şi o garanţie a democraţiei
constituţionale.
(2)Partidele politice se constituie şi îşi
desfăşoară activitatea în condiţiile legii. Ele
contribuie la definirea şi la exprimarea voinţei
politice a cetăţenilor, respectând
suveranitatea naţională, integritatea
teritorială, ordinea de drept şi principiile
democraţiei.
Art. 9: Sindicatele, patronatele şi
asociaţiile profesionale
• Sindicatele, patronatele şi asociaţiile
profesionale se constituie şi îşi desfăşoară
activitatea potrivit statutelor lor, în
condiţiile legii. Ele contribuie la apărarea
drepturilor şi la promovarea intereselor
profesionale, economice şi sociale ale
membrilor lor.
Art. 10: Relaţii internaţionale
• România întreţine şi dezvoltă
relaţii paşnice cu toate statele şi,
în acest cadru, relaţii de bună
vecinătate, întemeiate pe
principiile şi pe celelalte norme
general admise ale dreptului
internaţional.
Art. 11: Dreptul internaţional şi dreptul intern
(1)Statul român se obligă să îndeplinească
întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i
revin din tratatele la care este parte.
(2)Tratatele ratificate de Parlament, potrivit
legii, fac parte din dreptul intern.
(3)În cazul în care un tratat la care România
urmează să devină parte cuprinde dispoziţii
contrare Constituţiei, ratificarea lui poate
avea loc numai după revizuirea Constituţiei.
 3.2 Statul Federal
• Statul federal este format din mai multe formațiuni
statale care beneficiază de un statut de autonomie în
materie constituțională, lingvistică și judecătorească și se
subordonează acestuia. În relațiile internaționale, numai
statul federal are calitatea de subiect de drept.

• Statul federal se prezintă, așadar ca o asociație de state

care se supun, pe de o parte, unei puteri centrale unice
(puterea federală) și care, pe de altă parte, conservă o
largă autonomie constituțională, administrativă și
jurisdicțională.
Trăsături caracteristice ale statului federal:

• unitatea pe plan internațional;

• diversitatea constituțională și juridică pe
plan intern;
• suplețea raporturilor între federație și
statele member
4. Rolul și funcțiile statului
• Rolul statului constă, în principiu, în asigurarea și
apărarea, prin mijloace prevăzute în constituție și
în celelalte legi, a “interesului general”, a
“interesului public” sau a “binelui comun”.

• Se impune a fi precizat faptul că indiferent de

regimul politic, de stadiul de dezvoltare sau de
potențialul militar, de structura statului sau de
forma de guvernământ, un stat va avea
întotdeauna rolul și misiunea de a apăra și
promova interesele sociale generale ale societății.
 Distincția clasică a celor trei funcții ale
statului rezultă din teoria separației celor
trei puteri. Potrivit acestei teorii, statul
exercită următoarele funcții:
• funcția legislativă;
• funcția executivă;
• funcția jurisdicțională (judecătorească).
• Funcția legislativă constă în adoptarea de
către Parlament a legilor (reglementărilor)
• Funcția executivă constă în organizarea
executării și executarea în concret a
legilor, prin adoptarea de acte
administrative necesare pentru activitatea
de guvernare și de administrare, pe plan
național.
• Funcția jurisdicțională (judecătorească)
constă în soluționarea de către instanțele
de judecată a diferendelor sau litigiilor
între diferiți subiecți de drept: între
persoane fizice; între persoane fizice și
persoane juridice, precum și pentru
restabilirea ordinii de drept încălcate.
Bibliografie

• Ion Morariu, “Drept constituțional și

instituții politice”.
• Cristian Ionescu, “Drept constituțional și
instituții politice”, Editura “Lumina
Lex”,2002
• Gheorghe Iancu, “Drept constituțional și
instituții politice”.