Tema:Preşedintele Republicii Moldova

Obiectivele de referinţă:
- să deducă trăsăturile definitorii ale instituţiei şefului de stat;
- să descrie premisele care au contribuit la instituirea funcţiei prezidenţiale în Republica
Moldova;
- să relateze despre aspectul evolutiv al instituţiei prezidenţiale în Republica Moldova;
- să identifice condiţiile de eligibilitate pentru candidaţii la funcţia de Preşedinte al
Republicii Moldova;
- să estimeze durata mandatului prezidenţial;
- să identifice situaţiile care duc la vacanţa funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova;
- să analizeze condiţiile în care intervine interimatul funcţiei de Preşedinte al Republicii
Moldova;
- să specifice funcţiile Preşedintelui Republicii Moldova;
- să distingă atribuţiile Preşedintelui Republicii Moldova;
- să aprecieze activitatea Preşedintelui Republicii Moldova în cadrul colaborării şi separării
puterilor în stat

Unităţile de conţinut:
1. Instituţia prezidenţială – autoritate publică a puterii executive.
2. Instituţionalizarea funcţiei prezidenţiale în Republica Moldova.
3. Alegerea preşedintelui. Mandatul prezidenţial.
4. Funcţiile şi atribuţiile preşedintelui.
5. Răspunderea preşedintelui.

Instituţia prezidenţială-autoritate publică a puterii executive

Preşedintele (lat. „praesideo, sedi, sessum, sidere” = a fi în frunte, a conduce). Persoana

publică aleasă în cea mai înaltă funcţie din stat de către cetăţeni pentru a conduce republica,
pentru a garanta independenţa naţională şi unitatea şi integritatea teritorială, pentru a exercita
funcţia de mediere între puterile statului, între stat şi cetăţeni (Georges Vedel).
Instituţia şefului statului face parte din mecanismul prin care se exercită puterea de stat ,
sau altfel spus ,suveranitatea statală.Şeful statului ,în toate regimurile politice, este organul
oficial care ocupă locul de vîrf în ierarhia instituţiilor statale antrenate în exercitarea
suveranităţii.
Noţiunea de „şef de stat” este o reminiscenţă istorică, prin care se personifică puterea în
cadrul primelor formaţiuni politice, a monarhiilor timpurii sau medievale. Aceasta se oglindea
din faptul că în monarhiile absolute, toate puterile statului erau concentrate în mîinile unei
singure persoane, care era, în acelaşi timp, unicul legiuitor, supremul administrator şi judecător
al ţării, precum şi comandantul armatei.
Cu transformarea monarhiilor absolute în monarhii constituţionale sau în republici,
noţiunea de „şef de stat” s-a menţinut în limbajul politic, în primul rînd, în virtutea inerţii
determinată de o tradiţie puternic înnăscută, dar şi ca urmare a necesităţii practice de a se asigura
condiţiile necesare pentru ca statul să poată fi personificat, prin intermediul unui subiect de drept
unic, atît în raporturile interne, cît şi cele internaţionale. În noile condiţii, acest subiect de drept,
deşi a încetat de a monopoliza în mîna sa, puterea politică, a continuat, totuşi, să fie considerat
„şef al statului”, dat fiind că, potrivit Constituţiei, el rămîne învestit cu anumite atribuţii de
reprezentare a statului în interior şi exterior.
Actualmente instituţia şefului de stat cunoaşte organizări unipersonale sau colegiale,
existînd sub diferite forme:
Monarh venit la tron pe cale ereditară (Marea Britanie, Japonia, Belgia, Spania);
Monarh desemnat de familia regală (Arabia Saudită);
Monarh al unui stat federativ desemnat de monarhii subiecţilor federaţiei, din rîndurile lor
(Malaizia, Emiratele Arabe);
Preşedinte ales de către întreg poporul, Parlament sau un colegiu electoral reprezentativ pentru
un termen stabilit (SUA, Germania, Italia, India, China);
Organ colegial ales de Parlament pentru un termen stabilit; totodată unele atribuţii care nu pot fi
exercitate colegial, cum ar fi primirea scrisorilor de acreditare ale reprezentanţilor diplomatici, se
transmit preşedintelui organului colegial (Cuba);
Reprezentantul monarhului Marii Britanii în statele cu statut de dominion britanic (Canada,
Australia, Noua Zelandă, Barbaros);
Indiferent de formele de organizare a instituţiei şefului de stat lipseşte un model, care ne-
ar permite să spunem cu certitudine care sunt prerogativele distinete ale şefului de stat şi care
sunt cele pe care el le exercită, în dependenţă de regimul constituţional stabilit, în domeniul
legislativ sau executiv. La etapa actuală sistemele constituţionale diferă prin mecanismul puterii
de stat, unele realizînd puterea de stat conform teoriei unităţii puterii în stat, altele realizează în
practică teoria separaţiei puterilor în stat. „Conform textelor multor constituţii, şeful statului sau
nu face parte din nici o ramură a puterii, sau este parte şi a puterii legislative şi executive, sau
numai a puterii executive.”.

Instituţionalizarea funcţiei prezidenţiale in Republica Moldova

Secolul XX-lea cu perturbările sociale, revoluţiile, războaiele sale mondiale, cu

destrămarea imperiilor coloniale a contribuit la formarea multor state independente. În
majoritatea dintre ele a fost fondat postul de Preşedinte al ţării.
Schimbările fundamentale de pe arena mondială de la sfîrşitul deceniului VIII a secolului
trecut au stimulat răspîndirea ulterioară a geografiei politice a instituţiei prezidenţiale.
Majoritatea republicilor ex-socialiste, fostele republici ale Iugoslaviei (cu excepţia Bosniei şi
Herţegovinei), respectiv Cehia şi Slovacia şi republicile ex-sovietice au instituit postul de
preşedinte, în calitate de şef al statului. „Organizarea instituţiei preşedinţiale în noile state care se
află în perioada de tranziţie, reflectă specificul şi tradiţiile fiecărei ţări în parte, condiţiile vieţii
politice, repartizarea forţelor politice care se află sub influenţa carismei unor lideri politici.
Transformările democratice de la sfîrşitul deceniului VIII a secolului trecut în spaţiul ex-
sovietic nu au lăsat în umbra politică nici ţara noastră. Instituţiile juridice şi de stat ale Republicii
Moldova, în perioada dată, au fost orientate spre sporirea drepturilor suverane ale republicii,
lărgirea independenţei sale şi îndepărtarea de la dictatura centrului unional. Acest lucru, s-a
manifestat, mai cu seamă, în instituţiile juridice de stat, vizînd sistemul electoral, statutul limbii
de stat al Republicii Moldova, simbolica de stat, atribuţiile de dispoziţie privind întreprinderile
de subordonare unională, etc.
La noţiunea de „şef de stat” în ţara noastră s-a revenit la 3 septembrie 1990, odată cu
adoptarea Legii „Cu privire la instituirea funcţiei de Preşedinte al R.S.S. Moldova şi la
introducerea unor modificări şi completări în Constituţia R.S.S. Moldova. În calitatea sa de şef al
statului conform Legii „Cu privire la instituirea funcţiei de Preşedinte al R.S.S. Moldova,
Preşedintele R.S.S. Moldova este garantul egalităţii în drepturi şi al libertăţilor cetăţenilor R.S.S.
Moldova al respectării Constituţiei R.S.S. Moldova.”, reprezintă Republica în relaţiile
internaţionale; poartă tratative şi semnează tratatele internaţionale ale R.S.S. Moldova; numeşte
şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai R.S.S. Moldova în străinătate şi pe lîngă organizaţiile
internaţionale; asigură interacţiunea organelor centrale ale puterii de stat şi administraţiei de stat
ale R.S.S. Moldova; conferă distincţii de stat; soluţionează problemele ce ţin de cetăţenia R.S.S.
Moldova şi de acordarea de azil; stabileşte măsurile necesare pentru asigurarea securităţii statului
şi ordinii publice pe teritoriul Republicii.
După 3 septembrie 1990 constatăm un regim constituţional care combină atît trăsăturile
ale regimului prezidenţial cît şi ale regimului parlamentar. Statutul şi prerogativele Preşedintelui
R.S.S. Moldova îi permiteau să fie destul de independent în acţiunile sale, deşi rămîne a fi ales
de către Sovietul Suprem (parlament). La 5 martie 1991 s-a adoptat Legea cu privire la
perfecţionarea puterii executive şi la unele modificări şi completări în Constituţia R.S.S.M, unde
a avut loc lărgirea prerogativelor preşedinţiale. Reglementările referitoare la durata şi statutul
mandatului Preşedintelui ales de Sovietul Suprem au fost modificate după adoptarea Legii din 18
septembrie 1991 cu privire la alegerea Preşedintelui R.M., care a servit drept temei pentru
adoptarea Horărîrii din 19 septembrie 1991 privind fixarea alegerilor prezidenţiale. Prin această
Hotărîre, alegerile au fost fixate pentru data de 8 decembrie 1991.
Alegerile din 1991 au fost primele alegeri ale Preşedintelui Republicii ales prin vot
universal, egal, direct şi liber exprimat de către întreg poporul. „Specificul alegerilor
prezidenţiale din 1991 constă în faptul că în campania electorală a participat numai un singur
candidat – Preşedintele Republicii în exerciţiu.
 Un eveniment deosebit de important pentru consolidarea sistemului social-politic al ţării
l-a constituit adoptarea la 29 iulie 1994 al Constituţiei Republicii Moldova.
În normele constituţionale prin care este relevată instituţia Preşedintelui R.M. se
stipulează expres calitatea de şef al statului, iar din atribuţiile conferite Preşedintelui Republicii
putem deduce că, în paralel cu Guvernul, reprezintă puterea executivă. După forma de
guvernămînt, RM rămîne a fi o republică semi-prezidenţială, deşi aceasta nu este expres stipulat
în Constituţie.
Dispoziţiile finale şi tranzitorii ale noii Constituţii RM, reglementau trecerea instituţiilor
de stat de la un regim politic la altul. Potrivit art. III alin. 3, Preşedintele Republicii ales prin vot
universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, în condiţiile pluralismului politic şi
pluripartidismului, pe un termen de 5 ani, conform Legii din 18 septembrie 1991 cu privire la
alegerile Preşedintelui R.M., rămîne în funcţie pînă la expirarea mandatului pentru care a fost
ales, cu excepţia cazurilor prevăzute în Constituţie. Constituţia a micşorat termenul mandatului
de la 5 ani – la 4 ani (art. 80).
În scurt timp, după adoptarea Constituţiei RM. Prevederile ei au fost supuse unor critici.
Aprigele dezbateri politice au finalizat cu adoptarea de către Parlamentul Republicii
Moldova la 5 iulie 2000 a Legii de revizuire al Constituţiei, avînd drept bază proiectul propus de
parlamentari, conform căruia „Singura instituţie investită cu putere, adică Parlamentul, este
aleasă prin sufragiu universal, egal, direct şi liber exprimat şi care la rîndul ei alege Preşedintele
ţării.”
Astfel Legea „Cu privire la modificarea şi completarea Constituţiei RM, din 5 iulie 2000,
art. 78 alin. 1 al acesteia consemnează: „Preşedintele RM este ales de Parlament prin vot secret.”
La 25 februarie 2001, în republică au avut loc alegerile parlamentare anticipate, iar la 13 mai
2001 Curtea Constituţională a validat mandatele deputaţilor. În rezultatul alegerilor din 4 aprilie
2001 o victorie convingătoare a obţinut Vladimir Voronin. Pentru el au votat 71 de deputaţi.
Astfel, Vladimir Voronin a fost ales Preşedinte al RM (menţionăm cel de-al III Preşedinte).

Alegerea preşedintelui. Mandatul presidential

Alegerile reprezintă un atribut esenţial al sistemelor politice, în rezultatul cărora se

realizează principiul transmiterii de către cetăţeni a funcţiilor de conducere cu statul acelor
persoane, care sunt în stare să le apare drepturile şi libertăţile lor legitime. Astfel, alegerile ca
formă de organizare a vieţii politice reprezintă o anumită ordine de organizare a puterii.
Indiferent de formele pe care le îmbracă, alegerile sunt acte institutive de autorităţi
administrative, de selectare a oamenilor în structurile puterii şi de control asupra activităţii lor
din partea celor conduşi. În ultimă instanţă, scopul urmărit este de a atinge un nivel de
corespundere deplină a intereselor celor care conduc cu interesele celor conduşi.
Ca rezultat al unei lupte de ambiţii dintre legislativ şi executiv, care a durat circa doi ani
sub genericul modificării regimului de guvernămînt (unii în parlamentar, alţii în prezidenţial),
Parlamentul a adoptat, la 27.07.2000, modificarea prevederilor Constituţiei referitoare la
modalitatea de alegere a Preşedintelui Republicii. Astfel, dacă, conform art. 78 din Constituţie,
Preşedintele era ales prin sufragiu universal de întreg poporul, atunci modificarea ce au
intervenit stabilea o altă modalitate, şi anume alegerea şefului de stat de către Parlament prin vot
secret.
Potrivit reglementărilor constituţionale, după reforma constituţională din 5 iulie 2000,
Preşedintele Republicii era ales de Parlament..
Condiţiile de eligibilitate pentru candidaţii la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova
în afară de cenzul de vîrstă care este de 40 de ani, prevăd că ei trebuie sa fie în mod obligatoriu
cetăţeni ai Republicii Moldova, să fi locuit sau să locuiască pe teritoriul republicii nu mai puţin
de 10 ani, să posede limba de stat. Nici o persoană nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte al
Republicii Moldova decît pentru cel mult două mandate consecutive.
Persoana care candida pentru funcţia de Preşedinte a Republicii Moldova urma să fie susţinută
de cel puţin 15 deputaţi în cazul cînd îşi înaintează propria candidatură sau poate fi propusă de
un grup de 15 deputaţi. Comisiei speciale de desfăşurare a alegerilor îi este prezentată
propunerea, cel tîrziu cu 5 zile înainte de alegeri, cu semnăturile deputaţilor, ce susţin sau
propun candidatura.
Alegerile pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova se desfăşura în şedinţă
publică specială a Parlamentului, prin vot secret. Era considerat ales candidatul care a obţinut
votul a (3/5) trei cincimi din numărul deputaţilor aleşi. Dacă nici un candidat nu întrunea
numărul necesar de voturi, se organiza în termen de cel mult 3 zile, un al doilea tur de scrutin, la
care participa primii doi candidaţi stabiliţi în ordine descrescătoare a numărului necesar de
voturi. În cazul cînd nici în turul doi nici un candidat nu a acumulat numărul necesar de voturi, în
termen de 15 zile se organiza alegeri repetate. Dacă nici după alegerile repetate nu era ales
Preşedinte Republicii, Preşedintele în exerciţiu dizolvă Parlamentul, stabilind data alegerilor în
noul Parlament. De către Parlament au fost aleși doi președinți (V.Voronin - 2 mandte,
N.Timofti – 1- mandat).
Preşedintele Republicii ales în conformitate cu Constituţia şi cu Legea cu privire la
alegerile Preşedintelui Republicii Moldova intră în exerciţiul funcţiei cel tîrziu la 45 de zile după
alegeri. Exerciţiul funcţiei începe din momentul depunerii jurămîntului art.79 din Constituţie:
„Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea propăşirii Republicii Moldova, să respect
Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale
omului, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a Moldovei.”
Un grup de 18 deputaţi ai fracţiunii parlamentare a Partidului Liberal Democrat din
Moldova,a sesizat Curtea Constituțională (Sesizarea nr. 48b/2015) privind controlul
constituţionalităţii unor prevederi ale Legii nr. 1115-XIV din 5 iulie 2000 cu privire la
modificarea şi completarea Constituţiei Republicii Moldova (modul de alegere a Preşedintelui).
În data de 5 iulie 2000 deputații în Parlament au adoptat în mod deliberat amendamente
la Constituție neavizate de Curtea Constituţională, contrar procedurii stabilite expres de
Constituţie pentru revizuirea acesteia.
Omisiunea de a aviza repetat la Curtea Constituţională modificările operate în proiectul
de lege iniţial a generat blocaje și dezechilibre instituționale.
În acest context, autorii sesizării consideră că amendamentele contestate sunt lovite de
neconstituționalitate atât sub aspect intrinsec, deoarece au afectat echilibrul materiei
constituţionale, cât și sub aspect extrinsec, fiind adoptate cu încălcarea procedurii prevăzute de
Constituție.
Prin Hotărîrea Nr. 7din 04-03-2016 Curtea Constituțională a declarant neconstituționale
modificîrile din 05.07 2000 privind modalitatea aleerii șefului statului de cître Parlament.
Alegerea președintelui RM ( vezi Titlul Iv Alegerile pentru funcţia de Preşedinte
al Republicii Moldova art.106–art.128, Codul Electoral alRM)

Preşedintele Republicii Moldova se alege prin vot universal, egal, direct, secret şi liber
exprimat pentru un mandat de 4 ani.
Alegerile pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova se vor desfăşura cu cel puţin
30 de zile şi cel mult 60 de zile înainte de expirarea mandatului preşedintelui în funcţie.
În funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova poate fi ales cetăţeanul Republicii
Moldova cu drept de vot care are vîrsta de 40 de ani împliniţi în ziua alegerilor, a locuit sau
locuieşte permanent pe teritoriul Republicii Moldova nu mai puţin de 10 ani, posedă limba de
stat şi îndeplineşte condiţiile prevăzute de prezentul cod.
Durata, prelungirea şi încetarea mandatului prezidenţial.
Durata mandatului prezidenţial
Mandatul Preşedintelui durează de la validarea acestuia pînă la încetarea lui. Durata mandatului
prezidenţial stabileşte limitele temporale în care persoana mandatată – Preşedintele statului –
este în drept să-şi exercite atribuţiile şi prerogativele care i-au fost conferite prin lege. De regulă
termenul mandatului Preşedintelui este de 4 ani şi se exercită efectiv de la data depunerii
jurămîntului. Prin urmare, depunerea jurămîntului în faţa Parlamentului şi a Curţii
Constituţionale nu este numai o formalitate solemnă, ci atrage după sine importante efecte
juridice.
Jurămîntul marchează momentul începerii noului mandat şi al încetării mandatului
precedent. Deoarece mandatul Preşedintelui nou-ales capătă efecte doar după depunerea
jurămîntului, reiese că pe o anumită perioadă – de la validarea mandatului prezidenţial şi pînă la
depunerea jurămîntului – există doi Preşedinţi: unul ales, dar al cărui mandat nu este exercitat şi
celălalt, cu un mandat expirat, dar care încă este exercitat. În scopul prevenirii unor manifestări
abuzive din partea Preşedintelui al cărui mandat urmează să înceteze, art. 85 al Constituţiei
stabileşte o importantă interdicţie: „Parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni ale
mandatului Preşedintelui Republicii Moldova.” Cu referire la numărul mandatelor pe care poate
să le deţină o persoană Constituţia stabileşte în art. 80 că nici o persoană nu poate îndeplini
funcţia de Preşedinte decît pentru cel mult 2 mandate consecutive
Deşi în mod normal, durata mandatului Preşedintelui Republicii Moldova este limitată de
4 ani, din raţiuni practice Constituţia stabileşte că mandatul Preşedintelui „poate fi prelungit, prin
lege organică, în caz de război sau catastrofă”. Este evident că atît starea de război, cît şi
catastrofa, sunt de natură să împiedice organizarea şi desfăşurarea normală a alegerilor
prezidenţiale şi de aceea justifică prelungirea exercitării atribuţiilor prezidenţiale.
Pe întreaga durată a mandatului, Preşedintele Republicii Moldova se bucură de imunitate.
El nu poate fi atras la răspundere juridică pentru opiniile exprimate în exercitarea mandatului.
Prelungirea mandatului şefului de stat
Art. 80 alin. 3 al Constituţiei prevede în mod expres două împrejurări ce permit prelungirea
mandatului preşedinţial în situaţii excepţionale: război sau catastrofă. Aceste situaţii fiind
deosebite, Preşedintele Republicii impune şi determină un regim juridic special aplicabil tuturor
persoanelor fizice şi juridice, prin urmare, este pe deplin justificată continuarea îndeplinirii de
către Preşedintele Republicii Moldova a atribuţiilor şefului de stat ca garant al suveranităţii,
independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării art. 77, alin. 2 al Constituţiei) şi
ca comandant suprem al forţelor armate (art. 87, alin. 1 al Constituţiei).
Încetarea mandatului şefului de stat
Încetarea mandatului poate interveni şi înainte de expirarea termenului de 4 ani ca urmare a
apariţiei vacanţei funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova. Articolul 90 alin. 1 al
Constituţiei stabileşte că aceasta se poate întîmpla în caz de demisie, de demitere, de
imposibilitate definitivă a exercitării atribuţiilor sau de deces. În termen de 3 luni de la data la
care a intervenit vacanţa funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova, se organizează în
conformitate cu legea, alegeri pentru un nou Preşedinte.
Vacanţa şi interimatul funcţiei de Preşedinte al statului.
 Mandatul Preşedintelui ţării în mod normal încetează odată cu expirarea termenului de 4
ani rezervat unui mandat, însă mai pot apare situaţii, care să determine încetarea mandatului
înainte de expirarea acestui termen, astfel apare vacanţa funcţiei. Aceste situaţii pot fi
determinate de: demisie; demitere; imposibilitatea definitivă de a-şi exercita atribuţiile; deces.
Aceste situaţii mai pot fi clasificate ca împrejurări voluntare, apărute din propria iniţiativă
a Preşedintelui prin demisionare ori demiterea acestuia din funcţie de către Parlament, sau
naturale, prin care intervine imposibilitatea definitivă de a-şi exercita atribuţiile ori decesul.
Dacă a intervenit vacanţa funcţiei de Preşedinte, se instituie interimatul funcţiei. Articolul
91 din Constituţie , stabileşte condiţiile în care intervine interimatul funcţiei:
Dacă funcţia de Preşedinte devine vacantă;
Dacă Preşedintele este demis;
Dacă Preşedintele se află în imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuţiile;
Constituţia Republicii Moldova, stabileşte că interimatul funcţiei prezidenţiale se va
asigura, în ordine, de Preşedintele Parlamentului sau de Primul-ministru.

Funcţiile şi atribuţiile Preşedintelui Republicii Moldova. .

Conform prevederilor constituţionale, Preşedintele Republicii Moldova realizează 2
funcţii cu titlu principal: funcţia de reprezentant şi funcţia de garant.
Funcţia reprezentativă
În calitate de şef al statului Preşedintele Republicii Moldova, în primul rînd, are sarcina
de reprezentare a statului, atît în exteriorul ţării, cît şi în interior. În virtutea acestor sarcini,
Preşedintele are sarcini de a încheia, în numele Republicii Moldova, tratate internaţionale, de a
acredita şi rechema, la propunerea Guvernului, reprezentanţii diplomatici ai altor state în
Republica Moldova, de a aproba, la propunerea Guvernului, înfiinţarea, desfiinţarea şi
schimbarea rangului misiunilor diplomatice. (art. 86, al Constituţiei)
Pe plan intern, funcţia de şef al statului, presupune dreptul de a conferi decoraţii şi titluri
de onaore, de acordare a celor mai înalte grade militare, de numire în anumite funcţii publice, de
acordare a graţierii individuale, soluţionarea problemelor cetăţeniei Republicii Moldova cum este
prevăzut în art. 88 din Constituţia Republicii Moldova.
Funcţia de garant al statului şi Constituţiei conferă Preşedintelui Republicii Moldova
calitatea de garant al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării. Realizarea acestei funcţii este într-
o strînsă legătură cu exercitarea funcţiei de reprezentare şi depinde în mare măsură de modul în
care se utilizează aşa posibilităţi cum ar fi contractarea pe plan intern şi extern, prin semnarea
diferitor pacte, convenţii, declaraţii, memorandumuri pentru a nu admite lezarea suveranităţii,
independenţei sau altfel spus, securităţii naţionale şi integrităţii teritoriale.
 Art. 87 din Constituţie atribuie Preşedintelui Republicii calitatea de comandant suprem al
forţelor armate. Practica demonstrează că această reglementare nu întotdeauna este înţeleasă
corect, considerînd că conducerea forţelor armate este o funcţie permanentă a şefului statului.
Deoarece norma constituţională nominalizează forţe armate la plural, trebuie înţeles că din
acestea, în afară de Ministerul Apărării, fac parte şi Serviciul de Informaţii şi Securitate şi
Ministerul de Interne care posedă trupe armate.
La dispoziţia Preşedintele Republicii Moldova se află cîteva mijloace practice de acţiune
prin care îşi îndeplineşte misiunea de garant al Constituţiei: sesizarea Curţii Constituţionale
pentru verificarea constituţionalităţii legilor (art. 25); demersul adresat Parlamentului, înainte de
promulgarea legii pentru ca acesta să procedeze la reexaminarea ei (art. 93 al Constituţiei);
dreptul de a suspenda actele Guvernului ce contravin legislaţiei pînă la adoptarea hotărîrii
definitive a Curţii Constituţionale (art. 88, lit. I al Constituţiei); dreptul de a dizolva Parlamentul
în cazul blocării procesului legislativ (art. 85 al Constituţiei); dreptul de a cere poporului să-şi
exprime prin referendum voinţa asupra problemelor de interes naţional (art. 88, lit. f al
Constituţiei).
Funcţia de garant este incompatibilă cu orice interese părtinitoare, ea este legată juridic şi
prin jurămîntul depus de preşedinte în faţa Parlamentului şi Curţii Constituţionale (art. 79) de a
apăra democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, suveranitatea, independenţa,
unitatea şi integritatea teritorială a Moldovei.
În literatura de specialitate este puţin relatată problema garantării şi asigurării drepturilor omului
ca o atribuţie deosebit de importantă a şefului de stat.
Funcţia guvernamentală. Preşedintele ca şi Parlamentul este abilitat cu unele atribuţii ce
ţin de funcţia guvernamentală. Art. 98 împuterniceşte Preşedintele, după consultarea fracţiunilor
parlamentare, să desemneze un candidat pentru funcţia de Prim-ministru şi să numească
Guvernul pe baza actului de încredere acordat de Parlament.
Tot în acest scop, art.84 permite Preşedintelui de a adresa Parlamentului mesaje cu privire
la principalele probleme ale naţiunii. Preşedintele conferă decoraţii şi titluri de onoare, numeşte
în funcţii publice, poate cere poporului să-şi exprime prin referendum voinţa asupra problemelor
de interes naţional, conferă grade superioare de calificare lucrătorilor din Procuratură, judecătorii
şi altor categorii de funcţionare (art. 88).
Funcţia de control. Formele de control pe care le posedă Preşedintele sunt specifice şi
diferă de formele tradiţionale de control.
În baza art. 85 Preşedintele este abilitat cu dreptul de a dizolva Parlamentul, în cazul
imposibilităţii formării Guvernului sau al blocării procedurii de adoptare a legilor timp de 3 luni,
Parlamentul poate fi dizolvat şi în cazul în care nu a acceptat votul de încredere pentru formarea
Guvernului, în termen de 45 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin
două solicitări de învestitură.
Promulgarea legilor este un mecanism politico-juridic de echilibrare a puterilor şi în
acelaşi timp o formă de control asupra utilităţii şi legalităţilor permiţînd preşedintelui să întoarcă
spre reexaminare legile la care are obiecţii.
În cazul în care Preşedintele va stabili că actele emise de Guvern contravin legislaţiei în
baza art. 88 – litera i) le va suspenda pînă la adoptarea hotărîrii definitive a Curţii
Constituţionale. Preşedintele este investit şi cu dreptul de a sesiza Curtea Constituţională (art. 25
din Legea cu privire la Curtea Constituţională), în cazul în care va decide neconstituţionalitatea
unor acte juridice sau acţiuni ale Parlamentului.
În afară de formele de control nominalizate, în virtutea exercitării funcţiilor de
reprezentant şi garant, Preşedintele este în drept să ceară orice informaţie, documente de la orice
autoritate publică, organ de stat, întreprindere, direct sau prin intermediul serviciilor speciale, iar
în cazul descoperirii unor încălcări abateri să ceară repararea situaţiei, iar vinovaţii să fie traşi la
răspundere. Ca şi Parlamentul, Preşedintele exercită control şi prin petiţiile cetăţenilor, conform
Legii cu privire la petiţii, fiind obligat să organizeze audierea cetăţenilor şi examinarea petiţiilor.

Atribuţiile Preşedintelui Republicii Moldova.

Din regelmentările constituţionale se observă că atribuţiile Preşedintelui Republicii Moldova nu
alcătuiesc un tot unitar. Se impune, în consecinţă, o grupare a acestora pe categorii, în funcţie de
anumite criterii.
Clasificarea atribuţiilor prezidenţiale după criteriul conţinutului acestor atribuţii. După
conţinut, prerogativele şefului pot fi clasificate în:
 atribuţii privind legiferarea;
 atribuţii privind organizarea şi funcţionarea autorităţilor publice;
 atribuţii privind alegerea, formarea, numirea sau revocarea unor autorităţi publice;
 atribuţii în domeniul apărării şi asigurării ordinii publice;
 atribuţii în domeniul politicii externe;
 alte atribuţii.
1)Atribuţii privind legiferarea. Exercitarea funcţiei legislative de către Parlament reclamă şi
concursul altor autorităţi. Preşedintele promulgă legile şi este în drept, în cazul în care are
obiecţii asupra unei legi, să o trimită spre reexaminare parlamentului în termen de cel mult 2
săptămîni; dacă Parlamentul îşi menţine hotărîrea adoptată anterior, Preşedintele promulgă
Legea. Atribuţiile relativ reduse ale şefului statului la capitolul adoptării/promulgării legilor pot
fi însă compensate prin dreptul Preşedintelui de a iniţia în Parlament o lege de importanţă
radicală pentru dezvoltarea societăţii.
Amintim, că Preşedintele, în baza art. 73 din Constituţie, este unul din puţinii subiecţi
înzestraţi cu dreptul de iniţiativă legislativă, alături de deputaţi şi Guvern. De asemenea,
Preşedintele poate sesiza Curtea Constituţională privind controlul constituţionalităţii actelor
normative. Această prevedere îi permite şi chiar îl obligă (moral) pe Preşedinte să vegheze
asupra respectării constituţionalităţii actelor normative.
2)Atribuţiile privind organizarea şi funcţionarea autorităţilor publice. Legea fundamentală
prescrie şi stabileşte clar cadrul constituţional pentru relaţiile Preşedintelui cu autorităţile
publice. Aceste atribuţii constau în adresarea de mesaje Parlamentului cu privire la principalele
probleme ale naţiunii (art. 84 alin. (2) din Constituţie).
3)Atribuţii în domeniul apărării şi asigurării ordinii publice. Preşedintele este comandant
suprem al forţelor armate; el poate declara, cu aprobarea prealabilă a parlamentului, mobilizarea
parţială sau generală; în caz de agresiune armată şeful statului ia măsurile necesare pentru
respingerea agresiunii, declară stare de război şi le aduce neîntîrziat la cunoştinţa Parlamentului.
De asemenea, Preşedintele este în drept să ia şi alte măsuri pentru asigurarea securităţii naţionale
şi a ordinii publice.
4)Atribuţii privind alegerea, formarea, numirea sau revocarea unor autorităţi publice. În
sistemul consituţional fundamentat pe principiul separaţiei puterilor şi echilibrul acestora este
firesc ca principalele puteri că colaboreze la constituirea autorităţilor ce revin Preşedintelui
Republicii Moldova, în acest domeniu sunt:
- dizolvarea Parlamentului, aceasta în cazurile:
 imposibilităţii de a forma Guvernul;
 blocării procedurii de adoptare a legilor timp de 3 luni după consultarea fracţiunilor
parlamentare (art. 85, al. 1);
 dacă Parlamentul nu acordă votul de încredere pentru formarea Guvernului, în termen de 45
de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin 2 solicitări de investitură (art.
85, alin. 2);
- desemnarea unui candidat pentru funcţia de Prim-ministru;
- numirea Guvernului în baza votului de încredere acordat de Parlament;
- revocarea şi numirea, la propunerea Prim-ministrului, a unor membri ai Guvernului în caz de
remaniere guvernamentală sau de vacanţă a funcţiei (art. 98, alin. 1, 4, 6).
5)Atribuţiile în domeniul politicii externe. Cele mai largi atribuţii acordate prin Legea
Parlamentală, Preşedintelui, se referă la domeniul politicii externe. Preşedintele poartă tratative
şi ia parte la negocieri, încheie tratate internaţionale în numele Republicii Moldova şi le prezintă
în modul şi în termenul stabilit prin lege, prin ratificare Parlamentului; la propunerea Guvernului,
acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai republicii şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea
sau schimbarea rangurilor misiunilor diplomatice, primeşte scrisorile de acreditare şi de
rechemare a reprezentanţilor diplomatici ai altor state în Republica Noldova.
6)Alte atribuţii. Conform art. 88 din Constituţie, Preşedintele Republicii Moldova îndeplineşte
şi următoarele atribuţii:
 conferă decoraţii şi titluri de onoare;
 acordă grade militare supreme prevăzute de legi;
 soluţionează problemele cetăţeniei Republicii Moldova şi acordă azil politic;
 numeşte în funcţii publice, în condiţiile prevăzute de lege;
 acordă graţiere individuală;
 poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum voinţa asupra problemelor de interes
naţional;
 acordă ranguri diplomatice;
 conferă grade superioare de clasificare lucrătorilor din procuratură, judecătorii şi altor categorii
de funcţionari în condiţiile legii;
 suspendă actele Guvernului ce contravin legislaţiei pînă la adoptarea hotărîrii definitive a curţii
Constituţionale;
exercită şi alte atribuţii stabilite prin lege.

Răspunderea Preşedintelui
Raspunderea
Însăşi procedura de tragere la răspundere, pentru săvîrşirea unor fapte, prin care
Preşedintele Republicii încalcă Constituţia Republicii Moldova, precum nici faptele, care pot
servi ca motive pentru demitere, nu sunt reglementate în legislaţie.
Reieşind din prevederile constituţionale, procedura de tragere la răspundere a Preşedintelui
pentru încălcarea prevederilor Constituţiei, cuprinde cîteva etape:
Înregistrarea oficială a propunerii de demitere. Propunerea poate veni de la 1/3 de
parlamentari, subînţelegîndu-se că propunerea trebuie să fie temeinic motivată, de vreme ce
această treime de parlamentari estimează că este vorba de „fapte”, prin care Preşedintele
Republicii Moldova a încălcat prevederile Constituţiei. Data depunerii marchează, oficial,
declanşarea procedurii de demitere a Preşedintelui Republicii, ceea ce se aduce neîntîrziat la
cunoştinţa Preşedintelui.
 În caz de necesitate, Parlamentul trebuie să decidă asupra formării unei comisii de anchetă;
Parlamentul trebuie să ofere posibilitatea Preşedintelui Republicii să dea explicaţii asupra
faptelor care i se impută.
Sesizarea Curţii Constituţionale în vederea constatării circumstanţelor ce justifică demiterea .
Preşedintele Republicii poate da explicaţii asupra faptelor care i se impută.
Discutarea propunerii de demitere, conţinutul avizului fiind un criteriu substanţial. În cazul cînd
avizul Curţii Constituţionale constată circumstanţele ce justifică demiterea Preşedintelui
Republicii Moldova, hotărîrea de demitere se adoptă cu votul a 2/3 din numărul deputaţilor aleşi.
Ca cetăţian al Republicii Moldova, Preşedintele poartă o răspundere juridică de drept comun
în raport cu fapta pe care a săvîrşit-o, la fel ca şi ceilalţi cetăţeni ai Republicii Moldova. Cu votul
a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor aleşi, Parlamentul poate hotărî punerea sub
acuzare a Preşedintelui în cazul în care săvîrşeşte o infracţiune, competenţa de judecată
aparţinînd Curţii Supreme de Justiţie, în condiţiile legii.
Suspendarea din funcţie a Preşedintelui intervine pentru infracţiunile comise şi durează
pînă la judecarea acestuia. Rămînerea definitivă a sentinţei de condamnare atrage demiterea de
drept a Preşedintelui din funcţie: în aceste cazuri constatarea circumstanţelor care justifică
demiterea Preşedintelui de către Curtea Constituţională nu este necesară. Curtea Constituţională
constată circumstanţele care justifică demiterea Preşedintelui în cazurile cînd acesta încalcă
prevederile Constituţiei, însă aceste încălcări nu pot fi calificate ca infracţiuni.
Din cele relatate, putem deduce concluzia că în cadrul republicilor parlamentare demiterea
Preşedintelui Republicii de către Parlament, reprezintă o formă a răspunderii care survine nu ca
răspundere politică pentru guvernare, ci ca răspundere pentru depăşirea sau neîndeplinirea
abilitărilor constituţionale.
În acelaşi timp, constituţiile republicilor parlamentare prevăd demiterea Preşedintelui
Republicii în caz „de atentat contra Constituţiei” (Italia), „violarea cu intenţie a legii
fundamentale sau a altei legi federale” (R.F.G.), „săvîrşirea unor fapte prin care încalcă
prevederile Constituţiei” (Republica Moldova).
Seminar: Instituţia şefului statului în cadrul autorităţilor administraţiei publice centrale

Sarcini de evaluare/autoevaluare:
1. Definiţi noţiunea de „ şef de stat”.
2. Apreciaţi locul şi rolul instituţiei prezidenţiale în sistemul autorităţilor publice.
3. Stabiliţi condiţiile apariţiei vacanţei si interimatului funcţiei de Preşedinte al Republicii
Moldova.
4. Stabiliţi cauzele tragerii la răspundere a Preşedintelui Republicii Moldova.
5. Identificaţi modalitatea de tragere la răspundere a Şefului Statului.

Literatura recomandată:
1. Constituţia Republicii Moldova, în: Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
nr.l din 12.08.1994, cu modificări la data de 20.06.2006, prin Legea nr.l85-
XVI, în: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.l06-111 din 14.07.2006.
2. Legea cu privire la instituirea funcţiei de Preşedinte al RSSM şi la introducerea
unor modificări şi completări în Constituţia RSSM nr.250-XII, Veştile
Sovietului Suprem şi ale Guvernului RSSM nr.9, 1990.
3. Legea nr. 1115-XV din 7 iulie 2000 cu privire la modificarea şi completarea
Constituţiei Republicii Moldova, în: Monitorul Oficial al Republicii Moldova,
nr.88-89 din 28.07.2000.
4. Lege cu privire la procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova
nr.1234 din 22.09.2000, în: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.139-
140 din 02.11.2000.
5. Cârnaţ T., Drept constituţional, „Print-Caro” SRL, Chişinău, 2010, p.417-438.
6. Cojocaru Gh., Tentaţia modelului prezidenţial, în: Aspecte ale practicii parlamentare,
relaţiile dintre Parlament şi Guvern (Republica Moldova), Culegere de materiale,
Chişinău, Editată de Fundaţia East-West Parlamentary Practic Project, 1997, p.53-63.
7. Creangă I., Curs de drept administrativ, Epigraf, Chişinău, 2005, p.81-128.
8. Goriuc S., Natura juridică a funcţiilor Preşedintelui Republicii Moldova,
Administrarea publică, 2012, nr.1, p.42-51.
9. Guceac I., Curs elementar de drept constituţional, volumul II, Chişinău, Tipografia
Centrală, 2004, p.374-395.
10. Hlipa P., Preşedintele Republicii Moldova – mediator între organele puterii de stat,
Revista Naţională de Drept, 2008, nr.6, p.66-69.
11. Munteanu I., O republică semiprezidenţială, în: Aspecte ale practicii parlamentare,
relaţiile dintre Parlament şi Guvern (Republica Moldova), Culegere de materiale,
Chişinău, Editată de Fundaţia East-West Parlamentary Practic Project, 1997, p.64-79.
12. Orlov M., Belecciu Şt., Drept administrativ, Chişinău, 2005, p. 63-68.
13. Platon M., Guvernarea Republicii Moldova: probleme şi căutări, Partea I, Chişinău,
2004, p.202-212 .
14. Popa V., Autorităţile publice ale Republicii Moldova, TISH, Chişinău, 2004, p.35-44.
15. Rusu V., Analiza raporturilor şefului statului cu Guvernul, în: Administraţia publică
în perspectiva integrării europene, Materialele sesiunii de comunicări ştiinţifice, 27-
28 octombrie, 2006, Chişinău, S.n., 2007, p.163-169.