2 NOŢIUNEA DE STAT

2.1. Definiţia statului

În mod tradiţional, statul este definit prin referire la trei elemente

esenţiale: populaţia, teritoriul şi puterea publică (suveranitatea).
Populaţia în raport cu care statul îşi exercita puterea suverană este
o grupare de indivizi reuniţi prin legături de cetăţenie şi prin stabilirea
domiciliului pe teritoriul statului.
Teritoriul este porţiunea de pământ, de apă, precum şi din spaţiul
aerian în limitele (graniţele) căreia se exercită puterea suverană.
Puterea publică (suveranitatea) este, în esenţă, puterea statului de
a-i comanda pe indivizii care intră în compunerea populaţiei sale ca şi de a
exclude de la o astfel de comandă orice altă putere din afara graniţelor sale.
Cu anumite circumstanţieri, ea se exercită şi asupra străinilor care intră pe
teritoriul statului.
Elementul de bază al mecanismului statului îl constituie organul de
stat. Organul de stat a fost definit ca fiind acea parte componentă a
aparatului de stat, investită cu competenţă şi putere şi care se
caracterizează prin aceea că cei care o compun au o calitate specifică
(parlamentari, funcţionari publici ori magistraţi).

2.2. Statul de drept şi funcţiile sale

Statul şi dreptul, ca fenomene sociale, au apărut concomitent.

Regulile de conduită care existau în comuna primitivă, anterior apariţiei
statului, nu pot fi considerate a constitui norme juridice, un sistem
închegat de drept, deoarece numai posibilitatea de a fi adusă la îndeplinire,
la nevoie, prin forţa de constrângere a statului, conferă caracter juridic unei
reguli de comportament. La rândul său, statul este organizat şi funcţionează
în temeiul unor norme juridice. Prin organele puterii legislative, executive
şi judecătoreşti, statul emite norme de drept şi urmăreşte aplicarea lor.
 Statul de drept este expresia intercondiţionării şi echilibrului dintre
stat şi drept, întregul mecanism statal funcţionând pe baza unei ordini de
drept, fixate prin lege. Într-un stat de drept puterea de stat a fost cucerită pe
cale constituţională (legală) şi exercitarea ei se realizează în conformitate
cu normele de drept. Puterea politică este deţinută vremelnic şi cu
garantarea unor libertăţi fundamentale ale cetăţeanului.
Statul are trei funcţii esenţiale, fiecăreia dintre acestea
corespunzându-i puterea (competenţa) de a o înfăptui:
 funcţia legislativă, constând în adoptarea normelor juridice
generale, încredinţată Parlamentului;
 funcţia executivă, constând în aducerea la îndeplinire a acestor
norme, încredinţată, de regulă, şefului de stat şi Guvernului;
 funcţia jurisdicţională, constând în soluţionarea litigiilor care
apar cu prilejul aplicării normelor juridice, încredinţată
instanţelor judecătoreşti.
În linii generale, separaţia puterilor în stat (în sensul că puterea
legislativă, cea executivă şi cea judecătorească nu sunt exercitate de
aceleaşi persoane sau organisme) este considerată caracteristica esenţială a
statului de drept.
Statul, prin organismele sale, îşi exercită funcţiile fundamentale în
două planuri:
- în plan intern, prin apărarea proprietăţii, a ordinii publice, a
drepturilor şi libertaţilor cetăţenilor, a suveranităţii şi
independenţei naţionale;
- în plan extern, prin dezvoltarea raporturilor de colaborare cu
alte state, sub aspect economic, politic, cultural, militar etc.

2.3. Forma statului

Forma de stat exprimă modul de formare, organizare şi funcţionare

a puterilor statului. Laturile componente ale formei de stat sunt: forma de
guvernământ, structura de stat şi regimul politic.

a) Formele de guvernământ sunt: monarhia şi republica. Monarhia

poate fi:
 - absolută, dacă monarhul întruneşte în persoana sa toate puterile
statului. Este forma de guvernământ cea mai răspândită în
perioada medievală;
- constituţională, dacă puterile monarhului sunt limitate prin
Constituţie; monarhul conduce alături de parlament şi de
guvern. Mai mult decât atât, în unele sisteme monarhice
europene, monarhul tinde să păstreze doar competenţe de
reprezentare şi de păstrare a tradiţiei.
Republica poate fi, în funcţie de raporturile dintre puterea
legislativă şi cea executivă, parlamentară sau prezidenţială. În republica
parlamentară şeful statului este ales de parlament (este, spre exemplu, cazul
Cehiei sau al Italiei) în timp ce în republica prezidenţială şeful statului este
ales în mod direct de către popor (cazul Franţei). În unele sisteme
constituţionale, considerate republici semi-prezidenţiale, şeful statului este
ales direct de popor, dar puterile sale sunt limitate.

b) Structura de stat exprimă organizarea puterii pe un anumit

teritoriu, exercitarea puterii şi raporturile dintre ele. Sub aspectul structurii
de stat, există:
- state unitare, unde există o singură putere suverană pe întreg
teritoriul, un singur parlament, un singur guvern, un singur rând
de organe judecătoreşti. Potrivit art. 1 alin. 1 din Constituţie,
România este un stat unitar;
- state compuse, care pot fi federaţii (cum este cazul S.U.A.,
Iugoslavia etc.), în cazul cărora statele federale au o
independenţă limitată sau confederaţii (cum este cazul Elveţiei),
în cazul cărora independenţa statelor membre este mai
accentuată, acestea păstrându-şi, în principiu, suveranitatea;
- uniuni de stat, care pot fi personale (cum este cazul Uniunii
dintre Ţara Românească şi Moldova, în perioada 1859-1862)
sau reale (cum este cazul Uniunii Austro-Ungare sau al Ţării
Româneşti cu Moldova, între 1862-1864)

c) Regimul politic reprezintă ansamblul metodelor şi mijloacelor de

conducere a societăţii în asigurarea echilibrului dintre interesele statului şi
ale cetăţeanului. Astfel, există regimuri politice democratice (în cazul
statelor de drept) şi regimuri autoritare (în cazul cărora drepturile şi
libertăţile individuale sunt foarte restrânse, în beneficiul unei puteri
discreţionare - absolute - a şefului de stat).

Forma monarhie absolută

de constituţională
guvernământ
republică parlamentară
prezidenţială

stat unitar
Forma Structura
de de stat compus federaţie
stat stat confederaţie

uniune de state personală

reală

Regimul democratic
politic
autoritar
 Întrebări şi teste

Comentaţi afirmaţia lui Montesquieu: “Totul ar fi pierdut dacă

acelaşi om sau acelaşi corp de judecători ar poseda, ca executor,
puterea pe care şi-a dat-o ca legiuitor”.

Analizaţi amplasarea pe schema componentelor formei de stat a

următoarelor state: Franţa, S.U.A., Iugoslavia, Marea Britanie,
Irak, Elveţia.

Bibliografie

POPA, N. Teoria generală a dreptului, Bucureşti,

Editura Actami, 1996, p. 98 - 111;
URS, I. Drept civil. Partea generală. Persoanele,
ANGHENI, S. Bucureşti, Editura Oscar Print, 1998,
p. 18 – 25;
DELEANU, I. Drept constituţional şi instituţii politice.
Tratat, vol. I, Bucureşti, Editura Europa
Nova, 1996, p. 93 – 100;
DUCULESCU, V. Drept constituţional comparat, Bucureşti,
CĂLINOIU, C. Editura Lumina Lex, 1996, p. 21-53;
DUCULESCU, G.
CIOBANU, D. Drept constituţional şi instituţii publice.
Statul, Bucureşti, Editura Hyperion, 1991,
p. 26 – 72;
DELEANU, I. Separaţia puterilor în stat – dogmă sau
realitate?, în revista “Dreptul” nr. 2-3/1990,
p. 15 – 21;
DELEANU, I. Premisele şi mecanismele statului de drept,
ENACHE, M. în revista “dreptul”, nr. 12/1993, p. 32 - 41