BSP EXAMEN

TEMA 1

1. Ce înseamnă “statul de drept” şi care sunt caracteristicile acestuia?

Conceptul de "stat de drept" este fie tautologic, fie contradictoriu. Este
tautologic pentru că nu se poate imagina un stat care să nu fie, stricto sensu, "de
drept", de vreme ce instituiea unui stat se face prin formula juridică a unei Constituţii
şi prin legi organice care vor respecta Constituţia. Pe de altă parte, expresia este
contradictorie, pentru că trebuie să acceptăm un drept exterior statului, sau
anterior lui, pe care un popor nu-l poate schimba fără să producă o revoluţie, după
cum un stat nu poate guverna cu un drept care îi este exterior. N.Tenzer ajunge la
concluzia că statul de drept nu poate fi identificat decat cu statul protector al
libertăţilor publice, adică cu democraţia.

Caracteristicile acestuia:
 Sistemul statului de drept implică faptul că statul este supus unui "regim
de drept", în sensul că organele sale nu pot acţiona decît în sensul unor
proceduri şi abilitări juridice.
 Statul de drept trimite la existenţa unei oridini juridice ierarhizate.
Administraţia trebuie să se supună legii şi reglementărilor, normelor care
constiuie fundamentul, cadrul şi limitele de acţiune.
 Orice lege trebuie să subordonată Constituţiei, norma supremă pe care se
fondează ordinea juridică întreagă: Parlamentul trebuie să-şi exercite atribuţiile
prin cadrul fixat de Constituţie.
 Statul de drept nu este doar un stat fondat prin lege, dar şi un stat supus
dreptului.

2. Ce este statul patrimonial şi cum a evoluat el în modernitate?

Statul tradiţional este prin excelenţă un stat patrimonial, cum a fost cazul
statelor feudale şi cel al imperiilor din diferite epoci. Conform doctrinei politice
confuciene, una dintre atribuţiile majore ale Prinţului este aceea de a guverna şi
de a impune ordinea în stat, aşa cum o face în cadrul propriei familii. Era extins
astfel comportamentul şi tipul de dominaţie patriarhal la nivelul întregii societăţi .

Caracteristicile statului premodern:

 agenţii şi personalul specializat care gestionează violenţa, funcţionarii
aparatului administrativ sunt, în acelaşi timp, supuşii regelui
 Statul este în acest caz divizat în mai multe centre de putere, cum a fost
cazul statelor feudale, în care regele nu avea o Curte stabilă, plimbîndu-se
astfel de la un domeniu la altul, unde stabilea temporar locul simbolic al
Puterii.
  Statul premodern (patrimonial) este un stat în care separarea public/privat
devine foarte confuză. Nu este foarte clar ce aparţine regelui din avuţia unei
naţiuni, deşi acţiunile funcţionarilor publici se fac "în numele regelui", după
cum tot astfel se justifică intervenţia aparatului represiv într-un caz sau
altul. Încă mai mult, nu se ştie nici suma sau cuantumul de care poate
dispune regele din finanţele publice.
 Statul premodern este insuficient legiferat, justiţia făcîndu-se în numele
regelui.
 Statul premodern este insuficient instituţionalizat, el fiind o etapă tranzitorie
către statul birocratic de tip modern

Trecerea de la statul premodern (patrimonial) la statul modern este rezultatul

unui proces de "raţionalizare" pe care îl cunoaşte societatea umană. Elementul
fundamental al acestei raţionalizări este auto-delimitarea unui domeniu distinct al
spaţiului public, ieşit de sub imperiul dominaţiei universale de tip catolic.

3. Care sunt principalele teorii care explică formarea statului şi în ce

constau ele?

Principalele teorii sunt cele:

 Perspectiva Antopologica: Antropologia politică oferă două perspective
diferite asupra originilor statului. Prima dintre acestea se referă la stat ca la o
instituţie care monopolizează accesul la violenţă şi gestionarea resurselor
unei societăţi, prin intermediul a două pături de specialişti: preoţii şi
funcţionarii aparatelor represiv-administrative. Cea de-a doua perspectivă,
este mai degrabă una structurală, dand seamă de tipuri de situaţii diverse în
care, pe un teritoriu delimitat s-au putut constitui, din nevoi sociale diferite,
instituţii statale.
 Raţionalitatea etatică: Julien Freund propune drept criteriu pentru
identificarea originilor statului şi a momentului apariţiei statului "raţionalitatea
specifică" sau "raţionalitatea etatică". În virtutea acestui criteriu putem
distinge între triburi, oraşe, structuri artificiale rezultate din cuceriri
(regate, imperii) şi alte forme politice instinctive şi Stat, care este "opera
raţiunii".
 Teoria marxista: În realitate, avem de-a face cu o ordine stabilită prin
dominaţie, care se încearcă a fi acreditată drept una naturală, firească.. Statul a
apărut ca urmare a stratificării sociale şi a apariţiei claselor sociale, încă de la
începuturile organizării lui, statul jucînd rolul de instrument de exploatare
sociala a claselor sărace de către clasele proprietare de mijloace de
producţie.
TEMA 2

1.Ce este naţiunea şi cum ajută ea la interpretarea statului modern?

Naţiunea sugerează unitatea constitutivă a corpului social. Naţiunea, aşa cum era
ea definită în Dicţionarul Academiei Franceze face referire la „toţi cetăţenii aceluiaşi
stat, ai aceleiaşi ţări, care trăiesc sub aceleaşi legi şi care folosesc aceeaşi limbă"
Naţiunea va deveni, în timp, simbolul unităţii sociale şi locul suveranităţii. Trecând
dincolo de indivizi si grupuri, natiunea oferă, ca si corp autonom, imaginea unitatii si
coeziunii care este, in fapt, o formula de instituire a statului. Naţiunea precede statul şi
este deasupra acestuia: naţiunea este instant care il produce si ii da legitimitate. Astazi,
statul si natiunea sunt intr-o relatie de congruent mutual, statul si natiunea nu sunt
nicioada constuite ca subiecte juridice distincte.

2. Ce este suveranitatea? Detaliaţi tipologiile applicable acestia

(suveranitate politică şi legală / suveranitate internă şi externă)

Suveranitatea este concepută ca atributul şi semnul distinctiv al statului la care

toate actele de putere trebuie să fie raportate. Statul deţine puterea supremă de
dominare, în sensul de putere irezistibilă şi necondiţionată.
 Suvernaitatea legală se bazează pe ideea ca autoritatea fundamentala iar cea
finala se afla in legile statului. Se bazeaza pe dreptul de a cere ca cineva sa
se conformeze, asa cum ar trebui in concordanta cu legea
 Suveranitatea politica se refera la existenta unei puteri politice suprema,
posedata de capacitatea de a comanda supunerea, deoarece monopolizeaza forta
coercitiva.
 Suveranitatea interna se refera la distributia puterii in interiorul statului si
duce la analiza necesitatii puterii supreme si localicarea sa in cadrul sistemului
politic.
 Suvernaitatea externa este legata de rolul statului, autoritatea suverana a
statului este independent, inalienabila, indivizibila si imperscriptibila.

3. Care sunt principalele tipuri de stat astăzi? Este Uniunea Europeană

un stat?

Principalele tipuri de stat astazi sunt:

- statul unitar
- statul federal
- confederatia

Uniunea Europeana este o uniune economica si politica, insa ea nu este un

stat. Aceasta este formata din 28 de state membre, functionând printr-un sistem de
institutii supranationale si interguvernamentale care actioneaza in urma negocierii
cu statele membre. Moneda unică euro şi cetăţenia europeană sunt primele semne
ale unui confederaţii ce tinde să evolueze într-un stat federal.
TEMA 3

1. Cum poate fi explicat conceptul “puterii”?

Puterea este un concept normativ, ea defineşte situaţia celui care are dreptul
de a cere ca ceilalţi să se plieze propriilor sale directive într-o relaţie socială.
Mai mult, normativismul conceptului de putere este legat şi de faptul că sistemul
de norme şi de valori ale colectivităţii în care se produce această relaţie socială
consfinţeşte atît acest drept, cît şi persoana (grupul, instituţiile) care se
prevalează de el.

2. Care este relaţia dintre putere şi dominaţie? Dar între putere şi

legitimitate?

Distinctia dintre putere (puterea de a face) şi dominatie (puterea asupra)

serveste, mai mult scopuri analitice deoarece “puterea asupra” implica “puterea
de a face”, intrucât noi spunem că A are puteri asupra lui B, in sensul ca il
determina pe B să faca x actiune. Puterea politica este rezultatul aliantei dintre
coercitie si legitimitate in cadrul teritoriului in care actioneaza.
Conform lui Miroiu, pentru a fi validă, puterea exercitata in stat trebuie să
fie şi legitima. Astfel, puterea legitima se incadreaza ca fiind o autoritate de
drept, de a emite reglui si de a impune respectarea lor.

3. Cum este explicată puterea politică şi care sunt caracteristicile

acesteia?
Puterea politică poate fi privită ca un mecanism de rezolvare a conflictelor
sociale şi organizarea sistemului de interactiuni intre indivizii unei comunitati.
Caracteristici:
- este suverana in interiorul unui stat, acesta este singurul care o poate exercita,
detinand monopulul absolut asupra constrangerii
- are o dimensiune normativa, elaboreaza legi si reguli de urmat
-este rezultatul alientei dintre coercitie si legitimitate
-puterea politica are caracteristica globalitatii

TEMA 4
1. Cum pot fi explicate drepturile din perspectivă politică?
În sensul său original, termenul “drept” se referă la un privilegiu sau o
puetere. Cu toate acestea, in sensul sau modern, se refera la un drept de a
actiona sau de a fi tratat intr-un anume mod. Desi ar fi gresit sa sugeram ca
doctrina drepturilor este universal acceptata, cei mai multi oameni politici moderni
au fost totusi pregatiti sa-si exprime ideile in privinta drepturilor. Conceptul de
drepturi este, in acest sens, mai putin contencios decât, de exemplu, egalitatea
sau justitia sociala.
 2. Ce sunt drepturile morale / legale; dar drepturile omului?
 Drepturile legale sunt cele care sunt consfinţite prin lege şi pot fi
puse în aplicare prin apelul la instanţele de judecată. Acestea nu pot
fi negate şi pot fi în vigoare chiar dacă sunt considerate in anumite
situatii a fi imorale. Acestea sunt considerate a fi drepturi poztive.
 Drepturile morale nu au nicio substanţă juridică ci există doar ca
pretenţii morale. Cel mai relevant exemplu in acest sens este
promisiunea. O promisiune facuta in mod liber si rational, investeste o
persoana cu o obligatie morala de a-si indeplini promisiunea, acordând
astfel celeilalte persoane dreptul de a fi indeplinit. Cu exceptia cazului in
care o astfel de promisiune ia forma unui contract obligatoriu dpdv
juridic, el este impus numai de consideratii morale.
Drepturile morale sunt mai mult drepturi ideale, comune, care confera unei
persoane un avantaj de care are nevoie sau pe care il merita.
 Ideea drepturilor omului s-a dezvoltat în baza teoriei “drepturilor
natural” care sunt considerate a fi de provenienţă divină şi reprezintă
nucleul naturii umane.
Conceptul de drepturile omului a fost elaborate in vederea delimitarii
modului in care indivizii pot fi tratati de catre ceilalti, mai ales de catre cei care
utilizeaza puterea politica. Astfel de drepturi sunt considerate a fi specific tuturor
fiintelor umane, fiind universal, indiferent de rasa religie sau sex. De asemenea,
acestea sunt drepturi fundamentale, ceea ce inseamna ca acestea sunt
inalienabile, nu pot fi tranzactionate sau revocate.

3. Ce sunt obligaţiile în contextul contractului social?

Obligatia este o cerinta sau o obligatie de a actiona intr-un anume mod.
Obligatiile legale sunt supuse executarii prin intermediul instantelor judecatoresti
si sustinute de un sistem de sanctiuni. Un contract social este un acord incheiat
fie in rândul cetatenilor, fie intre oameni si stat, prin care ei accepta autoritatea
statului in schimbul unor beneficii pe care numai puterea suverana le poate
oferi. . A incheia un contract social, presupune in fapt, promisiunea respectarii
termenilor contractului, acesta implicând si o obligatie morala, uneori
obligatorie. Thomas Hobbes a argumentat că cetatenii au o obligatie de a se
supune autoritatii politice indiferent de modul in care se comporta guvernul
fata de acestia, neconsiderând ca statul avea obligatii reciproce.

4. Care sunt elemente constitutive ale “cetăţeniei”?

Elementele constitutive ale cetateniei sunt drepturile civile, politice si sociale.
Cel mai fundamental drept este acela de a trai si de a lucra intr-o tara, ceea ce
apatrizilor sau strainilor nu le este permis, sau le este permis doar pentru o
perioada limitata de timp si doar in anumite conditii. De asemenea, cetatenii au
dreptul de a vota, de a candida si de a ocupa anumite functii publice in cadrul
statului sau serviciului militar, ceea ce nu le este permis si strainilor sau celor fara
cetatenie. Cetatenia trebuie, sa aiba, de asemenea, o componenta morala,
psihologica, sa existe un sentiment de loialitate fata de stat, afirmata chiar si prin
dorinta de a actiona in apararea sa.

TEMA 5

1. Cum pot definite sistemele politice? Dar regimurile politice?

Societăţile statice se referă la acel tip de organizare societală care nu dispune

de un progres tehnic şi economic. Ele sunt sisteme politice.
Maurice Duverger definineste sisteme politice ca fiind sisteme în care
creşterea economică nu este obiectiv principal şi care au în sistemul lor de valori
pe un plan secundar valorile dezvoltării economice.
In general, acest tip de societăţi sunt stabile şi se dezvoltă lent. Excepţie fac
situaţiile de cucerire externă şi de dominaţie, precum şi cazurile în care societăţile sunt
aşezate într-o poziţie geografică ce oferă posibilitatea comerţului pe mare.
Jean-Marie Denquin afirmă că un regim devine politic în măsura în care se
produce revoluţia fundamental la nivelul legitimitatii clasei politice: aparitia si
afirmarea opiniei publice.
Un sistem politic este constituit dintr-un set complet de organizatii politice si
grupuri de interes (sindicate, grupuri de lobby etc) caruia i se adauga relatiile dintre
acestea si normele ce le guverneaza functionarea.
Regimul politic reprezinta ansamblul institutiilor si raporturilor politice prin
care clasa politica isi infaptuieste programul politic.

2. Care sunt principalele caracteristici ale regimurilor non-

democratice?
-o singura persoana poate detine suveranitatea absoluta
-puteri absolute de comanda pentru dictator
- legitimitatea intr-o stare de necesitate
-durata scurta a pozitiei de sef suprem

3. Prin ce se caracterizează un regim politic totalitar?

-prezenta partidului unic
- manipularea populatiei
-controlul absolut asupra mijloacelor de informare
- interzicerea libertatii cetatenilor
- cea mai mare parte a activităţilor economice şi profesionale sunt subordonate
statului şi devin o parte din acesta
- sistem întemeiat pe violenţă

4. Care este legătura dintre democraţie şi liberalism?

 Liberalismul este o doctrină şi o ideologie politică ce întemeiază un anumit
tip de regim politic, de cele mai multe ori, înţelesul termenului de democraţie fiind
echivalent cu al celui de democraţie liberală. Valorile fundamentale care separă
tipurile de democraţii sunt libertatea şi egalitatea. Regimurile politice construite
în perspectiva libertăţii, sunt regimuri politice democratice de tip liberal.
Democraţie este definită în mod implicit prin valori liberale precum libertate si
egalitate.
Democraţia are deci în comun cu liberalismul faptul ca se suprapune la
nivelul principiului libertăţii.

TEMA 6

1. Ce explică “ideea egalităţii intrinsece”?

Aceasta idee a pornit de la Locke care spunea ca “ cel putin in chestiuni care
necesita decizii colective, <toti oamenii> sunt, sau ar trebui sa fie, considerati
egali dintr-un punct de vedere esential.” Locke a numit aceasta teorie a sa Idea
Egalitatii Intrisece. Pentru Locke egalitatea intriseca inseamna ca nici un om
nu este indreptatit sa-l subjuge pe altul vointei sau autoritatii lui. Pentru altii,
egalitatea intriseca inseamna ca toate fiintele umane au o valoare intriseca egala
sau, invers, ca nici o persoana nu este intrisec superioara alteia. John Rawls
crede ca egalitatea oamenilor consta , mai degraba, in capacitatea de a-si
constientiza binele si de a dobandi dreptati. Pentru altii, inseamna ca binele si
interesele fiecarei persoane trebuie respectate in aceeasi masura.
Asadar, ideea egalitatii intrisece explica modalitatea in care toti oamenii ar
trebui considerati egali si trebuie ca fiecare persoana sa respecte interesele
celeilalte persoane. In luarea deciziilor, trebuie acordata o “atentie egala”
intereselor fiecaruia. Ideea egalitatii intrisece ar putea fi considerata o trasatura
fundamentala a democratiei.

2. Ce înseamnă “autonomia personală” în democraţie?

Autonomia personala presupune a avea control asupra propriei vieti, fara

alte interventii din partea altor persoane. Mai mult, o persoana care se bucura de
autonomie personala trebuie sa poata avea acces la resursele necesare pentru a
putea duce o viata satisfacatoare, pentru a se putea feri de orice forma de dominare,
nedreptate sau dependenta. De asemenea, ea trebuie sa aiba capacitatea si abilitatea
de a recunoaste amenintarile, dar si oportunitatile din mediul sau. De aceea, se
considera ca doar adultii au puterea de a se autoguverna, pe cand copii se lasa
guvernati de cei care au experienta . In concluzie, autonomia personala este
inseparabila de idealuri politice precum democratia sau drepturile omului.
 3. Care sunt criteriile pentru un proces democratic? Descrieţi-le
succinct.

In marea ideilor existente despre democratie, pot fi identificate cateva criterii

care ar trebui indeplinite pentru ca un proces sa fie democratic. Acestea sunt:

- participarea efectiva - toti membrii au oportunitati egale si efective de a-si

face cunoscute celorlalti membri parerile lor privind politica care ar trebui adoptata

- egalitatea de vot in etapa decisiva - in momentul in care trebuie luate decizii

in privinta politicii, fiecare membru va avea o oportunitate egala si efectiva de a vota,
si toate voturile vor fi luate in considerare si de asemenea, vor fi considerate egale

- intelegerea luminata - in limite rezonabile de timp, fiecare membru va avea

oportunitati egale si efective de a se informa asupra politicilor relevante alternative si a
consecintelor lor probabile

- controlul asupra agendei - membrii vor avea oportunitatea exclusiva de a

hotara modul in care si problemele care vor fi incluse pe agenda. Astfel, procesul
democratic implicat de criteriile anterioare nu este inchis niciodata. Politicile statului
sunt mereu deschise modificarii de catre membri, in cazul in care doresc.

- controlul final al demosului asupra agendei- un sistem politic foloseste un

proces pe deplin democratic chiar daca demosul ar hotari ca nu doreste sa decida
intotdeauna in toate problemele, ci ar prefera ca unele decizii sa fie luate intr-un mod
ierarhic de catre judecatori sau administratori.

4. Care sunt potenţialele probleme ale teoriei procesului democratic,

aşa cum apar ele explicate de R. Dahl?

a) Copii sunt exclusi din acest proces, deoarece Prezumtia Autonomiei

Personale se aplica la adulti. Inainte, femeile erau excluse de la vot,insa si-au castigat
acest drept dupa al doilea razboi mondial.

b) Criteriile pentru un proces democratic nu specifica o regula a deciziei. Desi

se aplica regula majoritatii, aceasta este una foarte vaga si R. Dahl se intreaba de ce
trebuie acceptata acest principiu al majoritatii.

c) Faptul ca cetatenii care aleg nu sunt capabili sa aleaga pentru binele public,
deoarece acestia nu au cunostintele necesare si nici virtutea necesara.

d) Care este grupul de persoane ce poate realiza procesul democratic?Ce

inseamna “popor”? Daca orice grup de persoane se poate autoguverna, orice grrup de
persoane poate realiza procesul democratic?

e) Faptul ca este necesar ca procesul democratic sa fie transpus in viata reala

prin diferite institutii, asociatii. Asadar, o problema a teoriei este aparitia unui set unic
de institutii, iar deseori acesta nu a reusit a fi potrivit, dezvoltandu-se institutii politice
radical diferite.

f) Democratia reala nu atinge standardele ideale.

g) Reducerea decalajului intre poliarhie si democratie pentru a stabili si depasi

un alt prag in drumul spre democratie

h) Transformarea dimensiunilor democratiei, aparuta ca rezultat al incercarii de

a aplica procesul democratic la statul-natiune, a schimbat viata politica pornind o
lupta intre indivizi si grupuri cu idei, idealuri si obiective opuse.

i) Care este legatura cu limitele si posibilitatile de democratizare intr-o lume

care nu sta locului? Cum ramane cu guvernarile nedemocratice care predomina
majoritatea tarilor lumii? Cum evaluam sistemele politice in tarile nedemocratice care
nu au atins nici macar pragul poliarhiei?

TEMA 7
1. Ce sunt clivajele politice? Cum pot ele explica apariţia partidelor politice?

Un clivaj politic se referă la o diviziune socială care permite separarea

populaţiei şi identificarea de categorii de participanţi la actul politic, în funcţie de
una sau alta dintre caracteristicile fundamentale ale unui grup social - profesie,
status social, religie, etnie, etc.
Deorece fiecare partid politic are la baza o anumita ideologie politica, in urma unui
clivaj politic (socialism– liberalism) se infiinteaza cele doua partide:
a) cel socialist, a carui membrii sunt adeptii unei ideologii socialiste;
b) cel liberal, a carui membrii sunt adeptii ideologiei liberale.

2. Ce este un partid?

Un partid este o reuniune de oameni care profeseaza aceeasi ideologie politica.

Asa cum afirma Benjamin Constant: “Un partid este o reuniune de oameni care
profeseaza aceeasi doctrina politica.”

3. Care sunt dimensiunile partidelor explorate de G. Voicu?

a) Dimensiunea formala : structura partidelor politice a fost o preocupare

constanta a sociologilor
b) Dimensiunea teleologica: care se justifica prin doctrine suveranitatii poporului
c) Dimensiunea ideologica: faptul ca ideologia poate fi conceputa si intr-o
maniera mai generala si mai vaga

4. Care sunt funcţiile partidelor politice?

a) De a asigura medierea dintre cetateni si stat,
dintre societatea civila si societatea politica.
b) Functia electorala
c) Functia de formare functii politice
d) Functia de mobilizare
e) Functia de control si de presiune asupra autoritatilor
f) Functia de asistenta
g) Functia de intrajutorare functii sociale
h) Functia de organizare de sarbatori

5. Ce tipuri de partide politice există? (în interpretarea lui G. Voicu)

1. Partide de cadre:
 Suple
 Rigide

2. Partide indirecte:
 Catilice
 Socialiste

3. Partide de mase:
 Specializate
 Totalitare

TEMA 8

1. Ce este ordinea politică şi care sunt criteriile de definire ale acesteia?

Ordinea politică se referă la sistemul de organizare al unei societăţi, în care
instituţiile de guvernare sunt folosite pentru a asigura stabilitatea socială. Socialul
are deci nevoie de politică, pentru că omul este, ne spunea Aristotel, o fiinţă politică,
în sensul de fiinţă care are un instinct de a trăi în comunităţi organizate.
Pentru a trăi în astfel de comunităţi ordonate, societatea are nevoie de instituţii
de organizare şi administrare, de stabilire a regulilor de interacţiune şi de păstrare a
acestora. Apariţia ordinii de tip statal este legată deci de un proces de
instituţionalizare politică.

A. Criteriul adapatabilitate-rigiditate. Gradul de adaptabilitate al unei

organizaţii sau proceduri ne oferă informaţii despre gradul de
instituţionalizare politică. Definim adaptabilitatea ca o caracteristică
organizaţională dobândită, observand că aceasta este o funcţie a
provocării mediului şi epocii istorice.
B. Criteriul complexitate-simplitate. Cu cat o organizaţie este mai
complexă, cu atât ea este mai instituţionalizată. Instituţionalizarea se
 referă aici la nevoia de organizare internă a unităţii care îşi asumă o
funcţie politică. Un sistem politic este cu atât mai instabil, cu cât el
depinde de mai puţine persoane sau instituţii. Stabilitatea instituţiei
politice ţine, de asemenea, de tipul de forţe sociale şi numărul acesor
forţe reprezentate de instituţie
C. Criteriul coerenţă-dezbinare. Acest criteriu al instituţionalizării se referă
la unitatea internă a unei organizaţii. Cu cât aceasta este mai coerentă,
cu atât rezistenţa ei la provocările entropice adresate de mediul extern
este mai mare. Stabilitatea unei ordini este direct legată de consensul
privind funcţionarea sistemului instituţional. Consensul este, la rândul
lui, dat de participanţii activi la instituţia respectivă. Valorile stabilităţii
politice trimit la: unitate, spirit, morală şi disciplină instituţională.

2. Care sunt formele schimbării politice?

a. Modernizarea ca formă a schimbării. Modernizarea politică este un
fenomen ce presupune o serie de schimbări în structura sistemului de
guvernare şi al distribuţiei puterii în instituţiile guvernării, precum şi
tipul de participare a puterii politice la redistribuţia şi gestionarea
resurselor sociale.
b. Schimbarea prin reformă. O serie de politologi definesc reforma în
sensul unei schimbări în care "puterea grupurilor privilegiate este
ţinută în frâu, iar situaţia economică, precum şi cea socială a
grupurilor defavorizate este ameliorată." O astfel de definiţie este
legată de egalizare şi creşterea implicării grupurilor sociale în
politică.
c. Schimbarea prin alternanţă la guvernare se referă la înlocuirea unei
elite guvernante cu alta, în cadrul aceluiaşi tip de regim politic. O
astfel de schimbare politică poate fi definită în termeni de “alternanţă la
guvernare” şi este condiţia fundamentală pentru orice regim de tip
democratic.

3. Ce înseamnă revoluţia şi cum a evoluat acest concept?

Specie a genului “schimbare politică”, revoluţia nu poate scăpa de varietatea,

confuzia şi ambiguitatea definiţiilor. Cei mai mulţi autori definesc revoluţia - ne
spune R.Aya într-unul din următoarele trei moduri:
a. prin intenţiile celor care au un rol cheie în desfăşurarea evenimentelor
(key-activists) - dacă şi în ce măsură ei urmăresc să transforme societatea şi statul;
b. prin rezultate - schimbările pe care ei le efectuează la nivelul statului şi
societăţii;
c. prin situaţii de multiplă suveranitate - două sau mai multe grupări politice,
fiecare guvernând o parte a populaţiei anterior guvernată doar de un singur regim,
se luptă pentru putere.
 Revolutia este : “schimbarea celor ce deţin puterea în stat, prin mijloace
violente de către liderii unei mişcări de masă, iar puterea respectivă este
folosită pentru a iniţia procese majore de reformă socială." Asadar, revolutia
reprezinta o răsturnare deliberată, intenţională şi probabil violentă a unei clase
guvernate, de către o alta care conduce masele mobilizate împotriva sistemului
existent cu scopul producerii unui nou inceput.

TEMA 9

1. Ce este cultura politică? Dar ideologia politică?

“Un ansamblu de cunoştinţe, percepţii, evaluări, atitudini şi dispoziţii care

permit cetăţenilor să ordoneze şi să interpreteze instituţiile şi procesele politice,
precum şi propriile lor relaţii cu aceste instituţii şi procese.” - Almond şi Verba
În realitate, culturile politice ale diferitelor societăţi sunt mixaje între aceste trei
tipuri ideale de cultură politică: de tip parochial, de tip dependent si de tip participativ.
Ideologia este "un sistem de idei, altfel spus, de idei sistematic solicitate
pentru a da seamă de situaţiile cele mai diverse. (...) Nu numai că ea nu neagă
conflictele, aşa cum se întîmplă cu miturile fondatoare ale unui popor, dar ea le
exacerbează provocând afronturi verbale şi fizice, de fiecare dată când se iveşte
ocazia."

2. Cum funcţionează socializarea politică?

Socializarea este procesul de transmitere de informaţii cu caracter cultural şi
de integrare culturală a individului. Prin procesul de socializare, individul se
construieşte în sensul integrării sale în comunitatea care aparţine, pornind de la
comunitatea primară care este familia, pană la comunitatea cea mai largă pe care o
putem considera ca fiind naţiunea.
Socializarea este un proces de transmitere de valori, de învăţare şi de
acceptare, de aprofundare şi de construcţie de identitate individuală prin
raportarea la identitatea culturală a grupului sau grupurilor de referinţă.
In perspectivă politică, socializarea este procesul de transmitere şi de asimilare
a valorilor şi normelor politice care se desfăşoară la nivel implcit sau într-o formă
explicită.

3. Care este relaţia dintre cultura politică şi ideologia politică?

Aşa cum se observă, conceptul de cultură politică intră în raporturi directe cu

cel al “definiţiei savante” a ideologiei. Amândouă se referă la credinţele sociale cu
conţinut politic, în sensul de ordine politică.
Diferenţa dintre cele două concepte se referă la accentul pus pe relaţia cu
lumea socială. De exemplu, ideologia trimite la credinţe politice angajante,
mobilizatoare care urmăresc schimbarea şi transformarea sau menţinerea unei anumite
ordini politice. Cand vorbim despre cultură politică, ne situăm într-un spaţiu analitic,
neangajant, într-o zonă ce trimite la neutralitate.