Statul este o formă de organizare socială în cadrul căreia un grup de oameni îşi exercită

puterea asupra unei regiuni şi a locuitorilor săi.

Unul dintre cele mai îndelung discutate subiecte ale filosofiei politice rămâne înţelegerea
statului. Subiecte precum: definirea statului, formele acestuia şi caracteristicile sale sunt
explorate spre a înţelege modalitatea de funcţionare a organizării sociale.

Au existat de-a lungul timpului diverşi autori celebri care defineau statul prin prisma
propriilor viziuni şi credinţe.

Unul dintre aceştia a fost Karl Marx, care descria statul ca reprezentând o putere folosită
de clasa dominantă pentru a controla clasă muncitoare. În felul acesta, Marx considera că îşi
apără clasa dominantă interesele. Cu toate că Marx considera necesară menţinerea ordinii în
societate, îngrijorarea venea din faptul că drepturile şi libertăţile cetăţenilor risca să fie suprimate
atunci când puterea este exercitată în mod abuziv. (Woods, 2019)

Sociologul şi filosoful german Max Weber definea statul ca fiind o structură de guvernare
în cadrul căreia instituţiile administrative îşi exercită puterea urmărind reguli şi proceduri
standardizate. Weber susţinea că statul îşi poate obţine legitimitatea prin carisma, tradiţie şi
drept. Mai apoi, legitimitatea fiind menţinută prin îndeplinirea obligaţiilor faţă de cetăţeni şi prin
respectarea drepturilor şi libertăţilor lor. (Weber, 1922)

O altă descriere este dată de Jean-Jacques Rousseau, conform căruia statul reprezintă o
înţelegere de tip contract, în urma căruia cetăţenii îşi cedează o parte din libertăţi în schimbul
protecţiei şi ordinii stabilite de stat. (Rousseau, 2006)

Forma de stat are în vedere modalitatea în care puterea este exercitată asupra regiunii şi a
populaţiei sale. Componentele care alcătuiesc forma statului sunt: structura de stat, regimul
politic şi forma de guvernământ.

Structura de stat

Atunci când vine vorba despre structura de stat, înţelegem felul în care puterea este
organizată într-o anumită regiune de către autorităţi. Structura de stat este clasificată în statul
unitar, statul federal şi asociaţiile de state.
 Statul unitar este acela în care există o singură cetăţenie şi constituţie, iar dreptul este
aplicat folosind aceeaşi metodă pe întreaga suprafaţă a statului. Un exemplu în acest sens este
România, un stat unitar.

Unirea dintre două sau mai multe state formează statul federal. Fiecare dintre statele
care formează o federaţie dispune de propria cetăţenie şi constituţie. Câteva exemple în acest
sens sunt: Statele Unite ale Americii, Canada, Rusia, Australia.

Asociaţiile de state se formează ca rezultat al tratatelor internaţionale. Un prim tip de

asociaţie de state este reprezentat de uniunile personale, atunci când statele se asociază, însă
rămân cu propriile constituţii şi autorităţi, în timp ce vor avea acelaşi şef de stat. Pe de altă parte,
uniunile reale vor avea autorităţi comune şi acelaşi şef de stat.

Regimul politic

Regimul politic înglobează metodele prin care o societate este condusă. Acesta are în
vedere modul în care se raportează statul la drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Regimul politic
poate lua forma democratică şi nedemocratica.

Forme de guvernământ

Principalele forme de guvernământ prezente în lume acum sunt republica şi monarhia.

Monarhia este o formă de guvernare în cadrul căreia un singur individ este suveranul
ţării, anume monarhul. Poate fi de două feluri: absolută şi constituţionala.

În ceea ce priveşte monarhia absolută, puterea este deţinută de către monarh fără niciun
fel de limitare sau restricţie. Deţine control asupra puterii, dar şi asupra autorităţilor, iar deciziile
sunt luate fără a ţine cont de instituţii sau de drepturile şi libertăţile cetăţenilor.

Pe de altă parte, monarhia constituţională este acea formă de guvernământ în care, deşi
puterea este deţinută de monarh, aceasta este exercitată ţinând cont de o constituţie. Aceasta
constituţie are rolul de a controla modul în care monarhul îşi exercită puterea, ţinând cont de
drepturile şi libertăţile cetăţenilor. De asemenea, puterea este împărtăşită cu alte instituţii,
precum guvernul şi parlamentul.
 Deoarece în zilele noastre forma democratică de guvernământ a fost adoptată de către
multe dintre state, monarhiile constituţionale sunt cel mai des întâlnite, cum ar fi Spania şi Marea
Britanie.

Republica este condusă de către un şef de stat ales fie de către popor, fie de către
Parlament. Astfel că, republica este de tip parlamentară şi de tip prezidenţială. Pe de-o parte, în
cadrul republicii parlamentare, şeful de stat este ales de către parlament. Pe de altă parte, în
cadrul republicii prezidenţiale, poporul său electorii aleg şeful de stat.

Alte tipuri de state

Statul totalitar

Un stat totalitar este un tip de stat în care guvernul are control total asupra vieţii
cetăţenilor săi şi în care sunt restricţionate libertăţile individuale. În acest tip de stat, guvernul are
puterea de a controla şi de a supraveghea activităţile cetăţenilor, de a restricţiona libertatea de
exprimare şi de asociere şi de a supune cetăţenii unei propagande masive.

În general, statul totalitar are o structură centralizată de guvernare şi o economie

planificată, în care guvernul are control total asupra producţiei şi distribuţiei bunurilor şi
serviciilor. De asemenea, statul totalitar poate avea o armată puternică şi forţe de ordine care sunt
folosite pentru a menţine controlul guvernului asupra cetăţenilor.

Statul totalitar poate fi periculos pentru cetăţenii săi, deoarece guvernul poate abuza de
puterea sa pentru a reprima opoziţia şi pentru a supune cetăţenii la un tratament complet
neadecvat. De asemenea, statul totalitar poate submina democraţia şi drepturile cetăţenilor prin
restricţionarea libertăţilor individuale şi prin controlul total asupra vieţii cetăţenilor.

Dictatura

Dictatura este o formă de guvernare în care puterea este deţinută de către o singură
persoană sau grup de persoane şi în care există o lipsă de libertate şi democraţie. În dictatur ă,
monarhul absolut este înlocuit de un lider autoritar care are putere absolută şi care poate lua orice
decizii fără a fi supus niciunei alte autorităţi.
 În timpul perioadei comuniste, multe ţări din Europa de Est au avut dictaturi comuniste,
în care puterea era deţinută de către partidul comunist şi în care există o lipsă de libertate şi
democraţie.

Teocraţia

Teocraţia este o formă de guvernare în care puterea este deţinută de către o instituţie
religioasă şi în care legea este bazată pe principiile religioase. În teocraţie, religia este
considerată sursa de autoritate iar legea religioasă este supremă. Câteva exemple de ţări cu
teocraţii sunt: Iran, Arabia Saudită, Sudan.

Oligarhia

Oligarhia este o formă de guvernare în care puterea este deţinută de către o mică grupare
de persoane, cum ar fi o clasă dominantă sau o grupare de lideri puternici. În oligarhie, aceşti
lideri sau grupuri de persoane au controlul asupra deciziilor politice şi a direcţiei ţării, iar poporul
nu are un rol activ în luarea deciziilor.

Anarhia

Anarhia este o formă de guvernare în care nu există niciun tip de autoritate centralizată
sau de putere centralizată. În anarhie, nu există niciun sistem de lege sau de ordine socială, iar
fiecare individ este lăsat să trăiască după propriile sale reguli şi principii.

Anarhia poate fi văzută ca o formă de guvernare absolută a libertăţii individuale, în care

fiecare individ are dreptul de a face orice doreşte fără a fi supus vreunei autorităţi sau reguli. În
acelaşi timp, anarhia poate duce la haos şi instabilitate, deoarece nu există niciun sistem de lege
care să protejeze drepturile indivizilor sau să stabilească reguli pentru a menţine ordinea socială.

1.1. Formarea statului

Formarea statului a fost un proces care a avut loc în mod diferit în toate părţile lumii. În
general, statul a evoluat din forme mai primitive de organizare socială, cum ar fi triburile sau
comunităţile rurale, către forme mai complexe de guvernare centralizată.
 Unii oameni de ştiinţă socială argumentează că apariţia statului a fost legată de nevoia de
a menţine ordinea într-o societate mai complexă şi de a asigura protecţia cetăţenilor prin
intermediul unei instituţii centralizate.

În multe cazuri, statul a luat formă ca rezultat al unor procese de colonizare sau de
expansiune a unor imperii. De exemplu, multe state moderne din America de Nord şi de Sud au
fost create prin intermediul colonizării de către europeni şi au fost modelate după formele de
guvernare din Europa. În alte părţi ale lumii, statele au evoluat mai lent, ca rezultat al unor
procese mai naturale de dezvoltare şi integrare socială.

În orice caz, formarea statului a fost influenţată de numeroşi factori, inclusiv de aspecte
economice, sociale, politice şi culturale. De asemenea, conflictele militare au contribuit la
formarea şi schimbarea statelor de-a lungul istoriei.

Istoria statului este vastă şi complexă, fiind strâns legată de istoria societăţii umane în
ansamblu. Primele forme cunoscute de guvernare centralizată au apărut în Mesopotamia în jurul
anului 3500 i.Hr. Au fost urmate de apariţia altor state antice, cum ar fi Egiptul şi Grecia. În
secolele care au urmat, au apărut numeroase imperii şi state care au exercitat puterea asupra unei
regiuni întinse, cum ar fi Imperiul Roman, Imperiul Bizantin şi Imperiul Mongol.

În timpul Evului Mediu, Europa a fost divizată în numeroase state mici, fiecare cu o
guvernare locală şi o autoritate religioasă puternică. În secolul al 16-lea şi al 17-lea, au apărut
primele forme moderne de stat, cu o guvernare centralizată şi o putere absolută a monarhului.

În secolul al 18-lea şi al 19-lea, au avut loc revoluţii care au dus la formarea unor state
democratice şi la creşterea rolului cetăţenilor în guvernare. În secolul al 20-lea, au avut loc
numeroase schimbări în structură şi forma statelor, inclusiv decolonizarea şi formarea de noi
state în Africa şi Asia. În prezent, există peste 200 de state recunoscute la nivel internaţional,
fiecare cu propriile sale forme de guvernare şi instituţii politice.

1.2. Modalitatea de funcționare a unui stat și principalele sale instituții

 Modalitatea de funcţionare a unui stat poate depinde de forma sa de guvernare, dar şi de
instituţiile sale politice. Ordinea publică este asigurată de aceste instituţii prin aplicarea legilor şi
prin adoptarea unor decizii politice.

Format din prim-ministru şi miniştri, Guvernul este numit de şeful de stat, dar şi de votul
Parlamentului. Aceasta autoritate publică adoptă hotărâri şi ordonanţe şi funcţionează cu ajutorul
unor departamente, precum cel de finanţe, afaceri externe sau justiţie, care colaborează spre a
guverna tara într-o manieră eficienta.

Parlamentul este organul suprem de conducere al unui stat format din mai mulţi indivizi
aleşi de către popor, ce are puterea de a adopta legi şi de a lua decizii politice importante. În
funcţie de formă de guvernare dintr-o ţară, parlamentul poate fi unicameral sau bicameral.

Curtea supremă este instituţia judiciară care are rolul de a interpreta legile şi de a le
aplica. Este instituţia care are ultimul cuvânt privitor la interpretarea legilor, modalitatea de
aplicare a acestora şi semnificaţia lor. De asemenea, poate decide dacă o lege încalcă drepturile
constituţionale. În anumite ţări, instituţia are puterea de a numi judecători sau procurori, ori de a
confirma numirea lor, dar şi de a rezolva dispute între ţări sau comunităţi.

Forţele de ordine sunt instituţiile care au responsabilitatea de a menţine ordinea publică,

dar şi de a se asigura că legile sunt respectate.

Sistemul de educaţie cuprinde instituţiile statului responsabile să educe cetăţenii.

1.3. Sistemul administrativ care guvernează instituțiile: Birocrația

Definit din punct de vedete etimologic, cuvântul „birocraţie” se referă la cei care lucrează
în birouri. În prezent, birocraţia este îndelung dezbătută, existând păreri pro şi contra în ceea ce o
priveşte. Pe de o parte, există cetăţeni care consideră că birocraţia este o piedică în funcţionarea
eficientă a societăţii. Pe de altă parte, există cei care susţin că birocraţia este cea fără de care nu
ar putea fi puse în practică anumite decizii politice.
 Cuvântul „birocraţie” îi duce pe mulţi dintre critici cu gândul la „îngâmfare”,
„ineficienţă” sau chiar „interes personal”. Acestea sunt câteva dintre modalităţile în care
birocraţia a fost dur criticata de-a lungul anilor, astăzi încă întâmplându-se în anumite regiuni.
Printre cei care o critică se numără atât cetăţenii de rând, cât şi oamenii politici sau jurnaliştii.
Chiar dacă este cu mult mai la îndemână gândirea critică, ar trebui analizată şi importanta
birocraţiei, alături de nişte piedici pe care unii dintre oameni le experimentează privitor la
aceasta.

Din punct de vedere ştiinţific, birocraţia a fost definită de sociologul german Max Weber.
Folosindu-se de gândirea sa economică, politica şi socială, Weber a caracterizat în stilul propriu
birocraţia, dându-i un sens nou. El susţinea că doar datorită organizării birocratice a putut fi
stabilită societatea politică, tehnologia şi economia modernă.

Max Weber a construit şi un model ideal al birocraţiei. Câteva dintre principiile sale erau
următoarele:

- Autoritatea înseamnă o ierarhie: deciziile sunt luate conform unei ierarhii, astfel sunt
diferenţiate funcţiile;

- Autoritatea birocratică: birocraţia înseamnă norme scrise pentru oficiali. Astfel, lucrurile
sunt făcute conform regulilor şi nu al intereselor personale;

- Utilizarea unor documente scrise pe care o presupune birocraţia înseamnă existenţa unui
“istoric birocratic”;

- Angajarea în funcţii publice strict a persoanelor cu pregătiri de specialitate. De asemenea,

promovarea personalului are loc doar în urma unor calificări şi a dobândirii de
experienţă;

- Conform sociologului, birocraţia înseamnă a face o diferenţă bine pusă la punct între
activitatea personală şi cea impusă de organizaţie. Acest lucru presupune faptul că un
funcţionar nu poate exercita şi alte activităţi remunerate, ce presupun contracte de muncă.

În acelaşi timp, Weber argumenta eficienţa pe care o garantează acest model de

organizare socială. Consideră că birocraţia determina luarea unor decizii lipsite de subiectivism.
De altfel, birocraţii sunt plătiţi cu salarii, ceea ce elimina riscul corupţiei. În continuare, Weber
spunea că parcursul birocraticilor în cariera depinde de vocaţie, experienţa şi evaluări şi nu de
subiectivism sau alte proceduri personale.

Judecata sociologului german nu era lipsită de realism – nu excludea faptul că în realitate,

termenii propuşi de el nu funcţionează astfel, prin excepţii. Cu toate astea, considera că o
excepţie nu defineşte birocraţia.

Weber susţinea faptul că singurul mod în care o societate modernă poate să funcţioneze
într-o manieră eficienţa este prin formarea unor specialist în cadrul birocraţiei. Cu toate că
birocraţia ar fi de neînlocuit, considera că demnitatea şi raţionamentul uman nu ar trebui pierdute
în tot acest parcurs. Îl îngrozea idea de societate modernă alcătuită exclusive din “slujbaşi
mărunţi” care se agaţă de slujbe la fel de mărunte. (Kamenka, 1979)

1.4. Instrumente și mijloace folosite de stat

Pentru a-şi îndeplini obiectivele, dar şi pentru menţinerea ordinii în regiunile sale, statul
foloseşte o serie de instrumente şi mijloace. Câteva dintre acestea sunt următoarele:

1. Legea

Statul stabileşte norme şi reguli pentru a stabili şi menţine ordinea în societate. Legea are
o importanţă majoră atât în protejarea drepturilor cetăţenilor, cât şi în menţinerea ordinii publice.
Pentru nerespectarea legilor, sunt aplicate sancţiuni. Legile sunt echitabile, se aplică în mod egal,
acestea au rolul de a controla comportamentul locuitorilor unui stat, indiferent de poziţia lor.

2. Forţele de ordine

Forţele de ordine pot include jandarmeria, poliţia, armată, serviciile de securitate sau alte
instituţii de acest fel, care au rolul de a menţine ordinea publică. Sunt autorizate să folosească
forţa fizică în mod legitim, atunci când situaţiile o impun.

Pentru că activitatea acestor instituţii să fie exercitată legal, ele funcţionează pe baza unor
proceduri şi reguli clare, dar şi pe baza unor ierarhii.

3. Sistemul Judiciar
 Sistemul judiciar este format din componente precum curţile supreme, tribunale,
judecătorii. Acestea au rolul de a aplica legea şi de a se asigura că toţi cetăţenii răspund în faţa
legii în mod echitabil.

Alături de guvern, parlament şi sistemul judiciar, justiţia este considerată în anumite ţări
“cea de-a patra putere”, datorită influenţei pe care o are asupra cetăţenilor

4. Educaţia

Prin educaţie, statul formează viitori cetăţeni şi lideri responsabili. Sistemul este format
din şcoli private sau publice, grădiniţe, dar şi universităţi. Programele de învăţământ acoperă o
gamă largă de subiecte, de la ştiinţe, la tehnologii şi arte. Un sistem de educaţie dezvoltat îşi
aduce aportul asupra economiei ţării, dar şi asigură bunăstarea statului, în general.

5. Propaganda şi manipularea

Propaganda, în toate formele sale, are rolul de a influenţa opiniile şi comportamentul

cetăţenilor. Fie că este vorba despre mesajele publicitare, discursurile politice sau ştiri, acestea au
puterea de a persuada locuitorii unui stat.

Manipularea este o formă a propagandei, prin care cetăţenii sunt înşelaţi. Astfel, le sunt
transmise informaţii distorsionate sau incomplete.

Manipularea şi propaganda sunt folosite de către guvern sau organizaţii în favoarea unor
interese particulare, fiindcă au un impact puternic asupra oamenilor. În timp ce guvernul
foloseşte propaganda pentru a induce cetăţenilor convingeri politice, organizaţiile manipulează
oamenii cu scopul de a lua anumite acţiuni.

Edward Bernays, un fost publicitar American, susţinea în volumul sau publicat în 1928 ca
propaganda poate fi folosită pentru a influenţa părerile publice şi pentru a promova anumite
ideologii. Bernays considera propagandă ca a fi necesară într-un stat democratic

6. Media

Prin media sunt transmise informaţii către cetăţeni, prin intermediul unor mijloace de
comunicare, precum: televiziune, radio, internet, ziare. Media are un rol important într-un stat,
informând publicul cu privire la problemele care afectează societatea sau economia, ori cu
privire la evenimente.

Libertatea de exprimare şi democraţia pot fi ariile unde media ajuta prin dezbateri şi
schimburi de idei.

7. Sancţiuni

Atunci când normele sau regulile nu sunt respectate, pentru a menţine ordinea în
societate, statul poate aplică sancţiuni cetăţenilor.

1.5. Statul si violența în contextul științei politice

Relaţia dintre stat şi violența exercitată a fost intens studiată de către autori de
specialitate. Câţiva dintre aceştia au fost Thomas Hobbes, Max Weber şi Jean-Jacques Rousseau.

Thomas Hobbes (1588-1679) a fost un filosof englez care a formulat propria teorie
despre monopolul statului asupra violenţei. El considera necesară monopolizarea puterii şi
autorităţii pentru a menţine societatea în ordine. (Gombert, 2015)

Într-un scenariu paralel, filosoful spunea că fiecare cetăţean şi-ar apăra propriile interese
folosind orice instrumente de care dispune. Însă, statul având control asupra puterii şi autorităţii,
cetăţenii ar trebui să respecte regulile şi altfel ordinea şi pacea ar fi menţinute în societate.
Hobbes susţinea aceste idei chiar dacă însemna că statul să folosească forţa sau violentă asupra
cetăţenilor, acestea din urmă fiind necesare din punctul său de vedere.

Max Weber (1864-1920) susţinea că statul îşi poate exercita autoritatea asupra cetăţenilor
prin carisma, tradiţie şi drept. În timp ce carismă se referă la personalitatea liderilor şi a
personalului din instituţii, tradiţia se referă la obiceiuri şi istorie. Dreptul, pe de altă parte, are în
vedere legile. Weber susţinea importanta îndeplinirii îndatoririlor pe care statul le are faţă de
cetăţeni. În acest fel, considera că statul obţine legitimitate. (Gombert, 2015)

Filosoful francez Jean-Jacques Rousseau (1712-1778) a creat conceptul de „contract

social”. El compara statul cu rezultatul unui contract încheiat cu cetăţenii, prin care aceştia îşi
cedează o parte din libertăţile individuale în schimbul protecţiei şi ordinii publice. Cu toate că
vedea necesară folosirea violenţei în anumite context, el consideră că ar trebui evitat abuzul,
dând o şansă comunicării şi negocierii. (Gombert, 2015)

Tipuri de violenţă într-un stat

Violența poate lua diferite forme într-un stat, acestea depinzând de contexte şi cauze.
Respectiv, contextul în care este folosită violența şi cauzele apariţiei sale pot determina forma sa.

Una dintre formele violenţei este cea fizică. Este cea mai evidentă formă de violenţă şi
presupune utilizarea forţei fizice pentru a răni sau a ucide.

Violența simbolică, pe de altă parte, nu presupune folosirea forţei fizice, însă foloseşte
cuvinte, idei sau simboluri pentru a induce teama în rândul oamenilor şi pentru a îi controla. Fie
că este vorba despre discursuri, propagandă sau restricţionarea libertăţii şi a drepturilor
cetăţenilor, toate reprezintă modalităţi de exercitare a violenţei simbolice.

În continuare, există violența structurală, care poate afecta cetăţenii prin discriminare sau
prin inechitatea socială.

Violența instituţională este cea de care se foloseşte statul pentru a menţine ordinea în
cadrul regiunilor sale, dar şi pentru a proteja cetăţenii.

Instituţii autorizate să folosească forţa

Anumite instituţii folosesc forţa în mod legitim, pentru a-şi îndeplini responsabilităţile şi
pentru a proteja cetăţenii.

Instituţii precum poliţia sau jandarmeria sunt autorizate să folosească forţa fizică pentru a
menţine ordinea publică şi pentru a proteja cetăţenii.

Poliţia poate fi autorizată să îşi folosească forţa fizică în anumite circumstanţe, pentru a
îşi îndeplini responsabilităţile faţă de cetăţeni, precum: pentru a înlătura obstacole care împiedică
menţinerea ordinii publice, pentru a împiedica o persoană să comită o infracţiune sau pentru a o
aresta dacă a comis o infracţiune.
 Jandarmeria este o altă instituţie a statului care foloseşte violenţa în mod legitim, pentru a
proteja ordinea publică. Este implicată în cadrul manifestaţiilor şi evenimentelor publice şi poate
folosi forţa în timpul acestora, dacă situaţia o impune.

Serviciile de Securitate sunt reprezentate de instituţiile care au responsabilitatea de a

proteja ţară. Acestea includ serviciile de informaţii, cele de protecţie a frontierelor sau cele de
Securitate internă. Pot folosi violenţa în mod legitim în anumite circumstanţe, iar un exemplu în
acest sens este împiedicarea trecerii ilegale a frontierelor.

Armata poate folosi violenţa în anumite condiţii, precum în cadrul unor conflicte militare
sau a unor evenimente care pun în pericol siguranţa naţională.

În cele ce urmează, voi compara România şi Belarus, două state cu regimuri politice
diferite. România şi Belarus sunt două ţări localizate în Estul Europei, care însă au politici şi
economii diferite. În timp ce România face parte din UE şi NATO, Belarus nu. Politic, România
este un stat democratic, în timp ce Belarus este considerat un stat cu un regim autoritar.

Deşi România şi Belarus se pot asemăna într-o oarecare măsură din punct de vedere
istoric şi cultural, între acestea există diferenţe majore cu privire la sistemele lor politice şi
economice, dar şi la modalitatea în care abordează drepturile şi libertăţile cetăţenilor.