Statul

Conform sociologului Max Weber statul este o poliție care menține un

monopol asupra utilizării legitime a violenței.

Primele state au apărut în urmă cu aproximativ 5000 de ani împreuna cu rapida

creștere a orașelor, a codificării noilor forme de religie și invenția scrierii. Cea
mai mare parte a populației umane a existat într-un sistem de stat de milenii;
cu toate acestea, în majoritatea preistoriei trăiau în societăți apatride. Astăzi,
statul națiune modernă este forma predominantă de stat în care trăiesc
oamenii.

Statele se pot clasifica în mod obișnuit și uneori ușor în funcție de aspectul lor
aparent sau de focalizare. Conceptul de stat-nație, coerent în mod teoretic sau
ideal cu o „națiune”, a devenit foarte popular până în secolul XX în Europa. În
schimb, unele state au căutat să facă o virtute din caracterul lor multi-etnic sau
multi-național și au subliniat caracteristicile unificării precum autocrația,
legitimitatea monarhică sau ideologia. Statele imperiale au promovat uneori
noțiuni de superioritate rasială. Conceptul de state-templu centrate pe sfinții
religioși apare în unele discuții ale lumii antice. Statele-oraș relativ mici, cândva
o formă relativ comună și deseori reușită de politate, au devenit mai rare și
comparativ mai puțin proeminente în timpurile moderne, deși o serie dintre ele
supraviețuiesc ca state federate, cum ar fi statele-oraș germane, sau altfel ca
entități autonome cu suveranitate limitată.

Un stat poate fi deosebit de un guvern. Statul este organizația, în timp ce

guvernul este grupul particular de oameni, birocrația administrativă care
controlează aparatul de stat la un moment dat. Adică guvernele sunt mijloacele
prin care puterea de stat este angajată. Statele sunt deservite de o succesiune
continuă de diferite guverne. Statele sunt obiecte sociale imateriale și nefizice,
în timp ce guvernele sunt grupuri de oameni cu anumite puteri coercitive.
Fiecare guvern succesiv este compus dintr-un corp specializat și privilegiat de
indivizi, care monopolizează luarea deciziilor politice și sunt despărțiți ptin
statut și organizare de populația în ansamblu.

În luarea acestor decizii, politicianul ar trebui să fie vigilent, totodată, ca alţi

decidenţi şi oficiali să nu aibă libertatea de a-şi exercita puterea în mod
discreţionar, nu ar trebui să fie în favoarea ideii de a avea libertatea de a
proceda după bunul plac, ci să fie mulțumit să fie, în întregime, legat şi
constrâns de lege. Un politician ar trebui să aibă în vedere un sistem în care
exercitarea autorităţii să fie în concordanţă cu legea.

Cei care exercită puterea nu ar trebui să prescrie penalităţi sau sancţiuni

celorlalţi, fără a fi ghidaţi de reguli juridice clare. Totodată, nu ar trebui să
poată distribui beneficii sau să acorde favoruri fără o autoritate legală şi fără a
fi ghidați de reguli juridice.

Aşadar, în ceea ce priveşte exercitarea puterii politice, politicienii, oricare ar fi

pozitia lor în sistemul politic, ar trebui să nu permită autorităților, nicidecum să-
şi permită ei înşişi, să opereze în afara legii, prin exercitarea unei puteri care nu
le este atribuită sau prin utilizarea puterii într-un mod contrar legii.

Responsabilitatea unui politician, indiferent de poziţia pe care o are, este de a

asigura că puterea guvernamentală se supune legii şi este exercitată conform
legii.