DEMOCRATIA

Democratia este un sistem de guvernare caracterizat prin participarea

cetatenilor la procesul de conducere.
Democrația (în traducere literală „conducere de către popor”,
din grecescul - demokratia, de la demos, „popor” + kratos, „putere” =
"puterea poporului") este un regim politic care se bazează pe voința
poporului. Principiile de bază ale democrației sunt votul
universal și suveranitatea națiunii.
Un regim politic democratic se dezvolta numai in masura in care relatia
dintre conducatori si condusi (guvernanti si guvernati) se inclina in
favoarea celor din urma, cand condusii impugn conducatorilor, prin
modalitati si mijloace variate, respectarea drepturilor fundamentale ale
individului.
În ziua de astăzi, termenul este, de cele mai multe ori, folosit cu sensul
de democrație liberală, dar există multe alte varietăți, iar metodele de a
guverna pot diferi. Cu toate că termenul democrație este utilizat, de
obicei, în contextul unui stat politic, principiile sale sunt aplicabile și altor
organisme sau entități, cum ar fi universitățile, sindicatele, companiile
publice sau organizațiile civice.
Democrația este inseparabilă de respectarea drepturilor omului și ale
cetățeanului. Democrația modernă are la bază trei modele istorice din
sec. XVII-XVIII (englez, american, francez).
Un element important al democrației este constituția. Acest document,
votat de către popor prin referendum organizat în mod liber,
reglementează drepturile și libertățile individului într-un stat și definește
limitele puterii conducătorilor aflați în diferite funcții din stat și din guvern,
definește politicile fundamentale și stabilește structura, datoria și puterea
guvernului.
În antichitate, orașul-stat Atena a experimentat o formă de democrație
directă, prin care toți cetățenii discutau periodic problemele cetății
în agora și luau împreună decizii.
În secolul XX cuvîntul „democrație” a ajuns să fie unul din cele mai
populare cuvinte ale tuturor popoarelor și politicienilor întregii lumi.
Astăzi nu este nici o mișcare politică importantă care nu ar pretinde
înfăptuirea democrației, sau care nu ar folosi acest termen în realizarea
scopurilor sale foarte îndepărtate de democrație. Ce înseamnă însă
democrație și în ce constă popularitatea ei atît de mare?
În sens larg democrația poate există oriunde, acolo unde este
organizare, putere și conducere.
Actualmente cuvîntul democrație are cîteva înțelesuri.
- Primul lui înțeles este legat de proveniența etimologică a acestui
termen. „Democrația” din limbă greacă antică se poate traduce
prin „puterea poporului”
- Pornind de la interpretarea etimologică a democrației este și a
două interpretare a lui mult mai largă: „formă de organizare a
oricărei organizații, bazată pe participarea egală a fiecărui membru
în conducerea și primirea deciziilor în bază votului majoritatii”. În
acest sens se vorbește despre partidele politice, sindicate,
întreprinderi și chiar democrația familială]
- Al treilea înțeles analizează democrația că bazată pe un sistem de
valori bine determinat: „idealul organizării societății în
corespundere cu concepțiile ei despre lume”. În șirul din care este
compus sistemul de valori ideal intră: libertatea, egalitatea,
drepturile omului, suveranitatea poporului și altele
- Al patrulea înțeles al democrației este: „mișcările sociale și politice
pentru puterea poporului, realizarea țelurilor și idealurilor
democratice”
Mișcările democratice contemporane sunt foarte diferite, acestea fiind
social-democrate, creștin-democrate, liberale etc.
 Democraţia

Principii de bază
În celebrul citat al lui Abraham Lincoln (1863), democraţia înseamnă
„guvernarea oamenilor, de către oameni, pentru oameni”; cele trei
definiţii pot fi înţelese după cum urmează:
 „guvernarea oamenilor”: puterea provine de la oameni – oamenii
reprezintă puterea suverană care exercită puterea sau acordă
mandat pentru exercitarea puterii şi oricine face parte din autoritate
poate fi considerat răspunzător de către oameni;
 „de către oameni”: puterea este exercitată fie prin reprezentanţi
aleşi fie prin conducere directă de către cetăţeni;
 „pentru oameni”: puterea este exercitată pentru a servi intereselor
oamenilor, adică binele comun.
Aceste definiţii pot fi înţelese şi legate în diferite moduri. În spiritul lui
Rousseau, gânditorii politici insistă asupra conducerii directe de către
cetăţeni (ca identitate a celor guvernaţi şi a guvernului). Oamenii decid
totul şi nu sunt obligaţi de nici un fel de lege. În spiritul lui Locke,
gânditorii politici pun accentul pe competiţia dintre diferitele interese
dintr-o societate pluralistă; într-un cadru constituţional, ei trebuie să fie
de acord cu o decizie care serveşte binelui comun.
Indiferent cât de lungă este tradiţia democratică într-o ţară şi cât de mult
s-a dezvoltat, nu poate fi luată drept bună. În fiecare ţară, democraţia şi
înţelegerea de bază a drepturilor omului trebuie dezvoltate în
permanenţă pentru a face faţă provocărilor cu care se confruntă fiecare
generaţie. Fiecare generaţie trebuie să fie educată cu privire la
democraţie şi la drepturile omului.
Democrația antică și medievală

Democrația înnăscută - Formele democratice de organizare își au

rădăcinile încă în perioadă prestatala. Ele iau ființă odată cu apariția
omului. Ea a stimulat dezvoltarea comunicării între indivizi,
autodenumirea și liberă gîndire. Cercetările antropologice mărturisesc că
formele nedemocratice de organizare bazate pe ierarhia strictă și
supunere asemănătoare cu furnicarul sau roiul de albine au dus în
impas dezvoltarea strămoșilor noștri.
Prin formele de naștere ale democrației au trecut toate popoarele. Un
exemplu tipic este organizarea conducerii la triburile indigene irohene de
pe teritoriul continentului American. Toți bărbații și femeile mature ale
acestui neam aveau dreptul egal de vot în alegerilea și schimbarea
conducătorilor, luarea hotărîrii de pace sau război, primirea în trib a
străinilor etc.
Forme asemănătoare de democrație au existat și în Grecia Antică, la
unele popoare de pe teritoriul Germaniei și altele. Peste tot democrația
înnăscută era bazată pe legăturile de sînge sau de rudenie, proprietate
comună.
Apariția democrației Ateniene, prima formă clasică de democrație. Ea a
apărut în sec.V i.e.n. începutul dezvoltării democrației ateniene a fost în
reformele împăratului Solon care în sec. VI i.e.n. a înfăptuit mari reforme
sociale și politice. Ele erau îndreptate spre eliberarea plebeilor de a
achita impozitele, căpătarea dreptului de către oameni de a-și alege
conducătorul satului sau ținutului, care să poarte răspunderea de ținutul
sau în față împăratului.
Republica Atena ne prezintă în special forma democrației colectiviste
asupra căreia vom reveni mai tîrziu. Cetățenii uniți erau cointeresati în
păstrarea privilegiilor acordate de stat în special la stapinirea robilor care
erau considerați comuni. Statul era compus din clase sociale care erau
bazate pe apartenență etică și religioasă. Între indivizi și grupuri sociale
de obicei nu apăreau conflicte serioase, deoarece nu era o împărțire
exactă a vieții personale de cea socială. Individul decidea singur cît este
de rațională participarea lui în treburile sociale și statale, între care ei nu
făceau nici o diferență.
Democrația modernă
Democrația liberară clasică - Sistemele democratice care sunt intilnite în
zilele noastre își au rădăcinile spre sfîrșitul secolului XVIII a; începutul
secolului XIX sub influența directă și multilaterală a liberalismului.
Meritele liberalismului în dezvoltarea gîndirii atît politice cît și
democratice sunt destul de mari. Aceste idei politice au apărut sub
lozincă libertății individului și separarea ei de tirania statală.
Liberalismul pentru prima oară în istoria gîndirii social-politice a separate
individul de societate și stat în două sfere autonome: statul și societatea
civilă, a limitat sferă constituțională și sferă instituțională a acțiunilor
statului asupra cetățenilor și a vieții lor personale, a apărat autonomia și
drepturile minorității în comparație cu majoritatea, a propus egalitatea
politică a tuturor cetățenilor.
Patria ideilor liberale este în primul rînd Anglia. Încă din secolele
medievale cînd pe continentul Europa era la putere absolutismul,
englezii au reușit să limiteze puterea monarhului.

Principiile democrației

 Autoritatea 
 Libertatea
 Egalitatea
 Responsabilitatea
 Dreptatea
 Proprietatea
 Pluralismul politic
 Separarea puterilor în stat
 Reprezentativitatea.
 Principiul suveranitatii natiunii
 Principiul domniei majoritatii si protectiei minoritatii
AUTORITATEA este prezentă în relațiile dintre oameni atât în viața
privată, cât și în viața publică. Autoritatea înseamnă puterea legitimă a
cuiva de a-și impune propria voință celorlalți. În statul democratic,
autoritatea este mult diferită de exercitarea puterii într-un regim totalitar
sau autoritar. Principiile democratiei sunt niste norme, reguli de baza cu
ajutorul carora functioneaza un stat democratic .
Statul are obligația de a proteja acele drepturi și libertăți, dar nu o poate
face decât prin instituții, care sunt organizații populate tot cu
oameni/cetățeni.
Cele mai la îndemână exemple sunt parlamentul, guvernul și curtea
supremă, care se numesc autorități publice pentru că prin aceste
instituții se exercită cele trei puteri la cel mai înalt nivel într-un stat. Alte
instituții publice îndeplinesc roluri specificate prin lege, chiar dacă acea
lege este chiar textul constituțional, de exemplu administrația
prezidențială, curtea constituțională, avocatul poporului, consiliul
superior al magistraturii, consiliul județean sau primăria.
Numai autoritatea legislativă (parlamentul) poate face legi, iar
supremația legii le garantează cetățenilor că nimeni nu-și poate impune
voința personală împotriva celorlalți. Mai mult decât atât, separația
puterilor îi asigură pe cetățeni că nimeni nu-și poate face “dreptate” în
beneficiu personal. Astfel, toate instituțiile publice sunt înființate prin lege
și îndeplinesc atribuții consacrate prin lege.
Pentru ca un stat sa poata exista, el trebuie sa aiba capacitatea de a
mentine ordinea, de a pedepsi nedreptatile, dar procedurile trebuie sa fie
juste si cunoscute de catre toti cetatenii. Statul de drept este opusul
guvernrii arbitrare, bazate pe privilegii legale acordate anumitor categorii
de oameni. Atributiile, actiunile, puterile conducatorilor si ale institutiilor
statului sunt limitate prin intermediul legii supreme, Constitutia.
Prevederile ei ne obliga pe toti, deopotriva, sa ne realizam interesele,
scopurile în cadrul regulilor recunoscute ale jocului. Într-un stat
democratic, puterea legislativa, executiva si judecatoreasca sunt
separate, pentru a-i apara pe cetateni de eventuale abuzuri din partea
institutiilor statului. Cele trei puteri sunt exercitate de autoritati publice
distincte, fiecare dintre ele având organizare si componenta proprii,
atributii specifice. Astfel, puterea legislativa are rolul de a adopta legile,
puterea executiva de a le pune în aplicare, în cadrul politicii interne si
externe, iar puterea judecatoreasca de „a apara“ legile.
LIBERTATEA Prima apariție a ideii de libertate s-a produs atunci când
au fost înregistrate pentru prima dată două situații - care-l caracterizau
pe om din punctul de vedere al statutului său social: omul care nu
depindea de alt om sau de un grup de indivizi și omul care nu mai avea
posibilitatea să decidă personal în ceea ce-l privea pe el însuși.
Ca atare, sensul prim și cel mai important al conceptului de libertate este
acela de a nu fi înlănțuit, de a nu fi sclavul cuiva.
Odată cu apariția grupurilor mai mari de oameni și a diversificării
relațiilor sociale, a început și conceptul de libertate să cunoască tot mai
multe nuanțări.
Încă de la început, s-a înțeles dificultatea și complexitatatea acestui
subiect, imposibil de surprins printr-o teorie unică.
Voi reda succint câteva dintre semnificațiile libertății, așa cum reies ele
din analiza contextuală:
1.Libertatea reprezintă acea stare ontologică în care omul nu se află în
vreun raport de dependență față de alt om.
2. Libertatea trimite la posibilitatea omului de a alege în conformitate cu
propria voinţă.
3. Libertatea reprezintă un drept natural, dobândit prin naştere, iar
acesta este dreptul de a avea și de a fi.

Analizând semnificațiile conceptului de libertate, se poate observa că la

elaborarea lor se află două tipuri de mentalități: există o viziune care
definește libertatea prin raportarea la obstacolele și limitele care există
sau pot exista, dar nu blochează aria existențială a individului; a doua
viziune definește libertatea ca stare potențială a individului care are
capacitatea de a fi și de a acționa.
Chiar şi în condiţiile în care individul este sărac şi nu-şi poate plăti
anumite bunuri sau servicii, el se poate considera privat de libertate
dacă lipsurile sale se datorează anumitor circumstanţe create de alţi
oameni.
Drepturile și libertățile omului există pentru a ajuta oamenii să trăiască o
viaţă fericită și împlinită. Ele aparţin fiecărui om – indiferent de origine
sau de poziția în societate. Drepturi și libertăți „absolute”/negative sunt
cele care nu ar trebui să ne fie luate niciodată, de exemplu, a nu fi supus
torturii. Cu toate acestea, cele „pozitive” pot fi limitate pentru a proteja
drepturile și libertățile altora, de exemplu, interzicerea unei demonstrații
în interesul siguranței publice. În școală, tinerii reflectează asupra
diferitelor tipuri de drepturi și libertăți și învață modalități de echilibrare a
celor care intră în conflict, de exemplu, vorbind pe rând într-o discuție,
sau aşteptând la rând pentru urcarea în autobuz.
GARANTAREA LIBERTATII SI EGALITATII INDIVIZILOR

Fundamente ale vietii sociale, libertatea si egalitatea trebuie sa-si

gaseasca expresia lor juridica. Nu poate exista egalitate decât între
oameni liberi, iar libertatea nu poate exista decât între oameni a caror
egalitate este consfiintita juridic.
Egalitatea priveste echilibrul vietii sociale, iar libertatea priveste
capacitatea oamenilor de a actiona fara oprelisti, dar astfel încât, prin
exercitarea drepturilor proprii sa nu fie vatamate drepturile altora.
In planul realizarii efective a libertatilor sociale, rolul dreptului se
materializeaza prin îngradirea înclinatiilor unor grupuri de a nega altora
ceea ce lor nu le place si în înlaturarea tuturor barierelor si
discriminarilor care persista în asigurarea sanselor egale de manifestare
si progres pentru toti oamenii.
Libertatea este una singura, însa caile si formele de manifestare a
libertatii sunt numeroase si le corespund diverse drepturi ale individului
prevazute în Constitutie, cum ar fi:
-libertatea de opinie;
-libertatea religioasa;
-libertatea de exprimare, etc.