Referat

Tema:
Suveranitatea de stat

Disciplina:Bazele Legislatiei
Profesor:Slepuhin Grigore
Elev:Casap Valentina

SUVERANITATEA
Notiunea de suveranitate.Evolutia istorica a conceptului de suveranitate
 Suveranitatea constituie una din trasaturile puterii de stat de a fi suprema in
raport cu oricare alta putere sociala interna si independenta fata de puterea
oricarui alt stat sau organism international.

Desi este o notiune unitara in esenta ei, suveranitatea implica totusi doua
elemente componente:

1)     Suveranitate externa;

2)     Suveranitate interna.

Ea face o jonctiune intre dreptul constitutional si dreptul international.

1. 1.     Suveranitatea externa semnifica independenta absoluta a statului

si a fost exprimata ca principiu pentru prima oara de Juan B. in 1576
in lucrarea “Despre Republica”. Potrivit acestei conceptii, statul este
eliberat de orice subordonare fata de o putere exterioara lui. Boden
arata ca suveranitatea este absoluta, perpetua si individuala.
2. 2.     Suveranitatea interna semnifica dreptul statului de a isi organiza
puterea publica si anume: dreptul de a legifera, de a infaptui justitia si
politia. Cu alte cuvinte, este vorba de suprematia de stat care se
concretizeaza in dreptul statului de a adopta norme juridice, reguli
obligatorii pentru toti cetatenii sai si de a le asigura aplicarea.
Constituind una din trasaturile de stat, suveranitatea a aparut odata cu
statul, si in decursul istoriei a evoluat, modificandu-si continutul in
raport cu dezvoltarea sociala, economica si politica a statelor.

Conceptia dominanta pana la aparitia statelor centralizate absolutiste a fost

cea a lui Toma Dachino care sustinea in teoria sa ca puterea isi are originea
in vointa divina al carui reprezentant pe pamant era Papa si caruia regii
trebuiau sa i se supuna.

In perioada formarii statelor centralizate absolutiste, suveranitatea devine o

trasatura fundamentala a monarhului absolut, suveranitatea absolutista a
monarhului insemna si  independenta puterii  laice fata de puterea bisericii.

Abuzurile monarhilor absoluti care in ultima perioada a feudalismului

constituia o piedica in calea dezvoltarii capitalismului, au determinat
burghezia sa se transforme din aparatoare a monarhiei absolute in
potrivnicul acesteia.
Un rol progresist in pregatirea ideologica a revolutiilor burgheze l-a avut
conceptia despre suveranitatea exprimata de J. Jeac-Rouseau in cartea sa
“Contractul social” scrisa in 1756. J.J. Rouseau sustinea ca originea
suveranitatii PAUZA cautata in vointele individuale ale oamenilor  care au
cedat regelui exercitiul ei printr-un act de supunere exprimat intr-un
contract. Conform teoriei lui Rouseau, regele si ceilalti conducatori ai
statului nu sunt titularii suveranitatii, ci sunt functionari supusi poporului
care pot oricand sa fie revocati.

Conceptia lui J.J. Ruseau, a stat la baza suveranitatii populare si nationale

care si-a gasit expresia in primele constitutii franceze in conceptia
declaratiei dreptului omului si ale cetateanului si a constitutiei franceze din
1791, Suveranitatea apartine natiunii.

Cu privire la suveranitate, a fost exprimata conceptia germana din secolul

al XIX-lea, o doctrina cu totul diferita. Impotriva ideii suveranitatii
populare a lui J.J. Ruseau, Hegel afirma in lucrarea  sa “Filosofia dreptului”
ca “izvorul suveranitatii este monarhul nu poporul, intrucat poporul fara
monarh nu este stat ci o masa neorganizata amorfa, o simpla adunatura”.

Hegel indentificand monarhul cu statul, afirma ca monarhul este titularul

suveranitatii de stat. La sfarsitul secolului trecut, in Germania, s-a dezvoltat
teoria jurisdicista a suveranitatii statului. In aceasta conceptie, statul este
considerat o entitate abstracta deasupra cetatenilor, care isi are ratiunea de
exista in normele de drept, iar izvorul suveranitatii il constituie vointa
statului, statul fiind si titularul acestei vointe.

Teoria lui J.J. Ruseau cu privire la suveranitatea nationala si suveranitatea

populara a fost respinsa si de teorii pozitiviste de scoala realista a dreptului 
care a luat nastere la inceputul secolui trecut. Astfel, in conceptia lui Sean
Duprins, suveranitatea este expresia guvernantilor bazata pe solidaritatea
sociala. In ultima instanta, teoria lui Duprins sustine sa suveranitatea
apartine guvernantilor, titularul ei fiind guvernul. Unii doctrinar
contemporani se situeaza pe pozitii de PAUZA a importantei suveranitatii
in conditiile actuale.

Teoriei nihiliste ca teoria competentei a suveranitatii absolute considera ca

suveranitatea este o ideie depasita. Alti doctrinari partizani ai teoriei
suveranitatii relative se pronunta in favoarea ideii de limitare a suveranitatii
in interesul cooperarii internationale.
Cu privire la suveranitate se poate retine o trasatura comuna a diverselor
curente din doctrina contemporana care prin argumente diferite justifica in
fapt suveranitatea guvernantilor. Acest aspect apare pregnant in conceptia
scolii germane.

Din trecerea sumara in revista a principalelor grupuri de teorii cu privire la

suveranitate se poate trage concluzia ca aceasta, suveranitatea, este o
insusire esentiala a puterii de stat si apare odata cu statul, ca suveranitatea
unui stat implica totodata respectarea suveranitatii celorlalte state si a
normelor dreptului international.

Suveranitatea de stat

Prin suveranitatea statului se intelege insusirea puterii de stat de a fi

suprema pe teritoriul statului si a fi independenta fata de puterea oricarui
stat, insusire exprimata un dreptul statului de a-si rezolva liber treburile
interne si externe cu excluderea amestecului altor state si cu respectarea
corespunzatoare ale acestora si a regulilor generale admise ale dreptului
international.

Suveranitatea de stat in tarile romane s-a manifestat pe plan intern prin

institutia domnitorului, domnul fiind stapan asupra tarii si supusilor,
conducatorului armatei, omul care omul care hotara cu ajutorul si sub
controlul unei adunari, solutionarea problemelor statului.

Pe plan extern, suveranitatea statelor feudale romanesti s-a manifestat prin

independenta acestorain relatiile externe. Cucerirea independentei de stat a
Romaniei din 1877 a pus capat oricarei dependente politice fata de puterile
straine.

Pentru prima data in gandirea romana, ideea suveranitatii a fost elaborata

de N. Balcescu. In conceptia sa, suveranitatea era un atribut al natiunii
romane, a poporului, care si-a pastrat totdeauna intr-o viziune ampla si
unitara ideea de suveranitate in documentul program “dorintele partidei
nationale din Moldova”.

In conceptia lui M.K, ideea de suveranitate este indesolubil legata de lupta

pentru unire si independenta a tuturor romanilor. Suveranitatea de stat in
tara noastra se reliefeaza ca fiind exclusivista, indivizibila si inalienabila, ea
fiind deplina, atotcuprinzatoare si neinstrainabila.
Suveranitatea poporului trebuie inteleasa ca fiind dreptul poporului de a
decide asuprasoartei sale de a stabili linia politica a statului si alcatuirea
organului lui PAUZA si dreptul de a-si exercita puterea prin organele sale
reprezentative si prin referendum.

In anumite conditii istorice, suveranitatea statului coincide sub raportul

bazei ei sociale cu suveranitatea poporului. Aceasta coincidenta are loc
numai in tarile democratice in care conducerea de stat a societatii este
exercitata de popor prin organele sale reprezentative.

Suveranitatea nationala – dreptul la autodeterminare si la dezvoltarea

independenta a fiecarei natiuni indiferent daca poseda sau nu o organizare
proprie in stat. In situatia in care natiunea si-a creat un stat propriu,
suveranitatea nationala se impleteste cu cea de stat, actionand ca un tot
unitar. Daca o natiune nu si-a faurit propriul sau stat, suveranitatea ei va fi
temeiul ei de drept international, al luptei duse pentru a se constitui intr-un
asemenea stat. Unii autori sustin ca notiunea de suveranitate nationala este
echivanet cu dreptul de autodeterminare al natiunilor. Alti autori sustin ca
suveranitatea natiunii nu se poate realiza decat in cadrul unei organizari
statale. Numeroase documente de drept international atesta ca suveranitatea
nationala implica dreptul popoarelor de a se constitui intr-un stat national si
dreptul de a-si alege sistemul economic, politic si social. Totodata,
suveranitatea nationala implica dreptul de a dispune liber de bogatiile si
resursele naturale aflate pe teritoriul natiunii respective.

Multi autori au argumentat caracterul perimat al suveranitatii, inutilitatea

acestui concept, demonitizarea sa, demonstrand ca pastrarea suveranitatii
statelor are consecinte nefaste asupra colaborarii acestora, asupra climatului
intarnational.

Unii autori sustin ca renuntarea la suveranitate este calea de mentinere

pacii, este un mijloc de a facilita libera circulatie a oamenilor si a ideilor.