SUVERANITATEA DE STAT

I. Abordarea conceptuala

Constitutia Romaniei
Art. 2 – Suveranitatea
(1) Suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale
reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin
referendum.

Suveranitatea de stat este unul dintre elementele constitutive ale statului, suveranitatea
inteleasa aici ca putere de stat.

Caracteristicile definitilor date este definirea suveranitati ca dreptul statului de a decide liber
in treburile sale interne si externe. Suveranitatea, ca trasatura generala a puterii de stat este
suprematia si independenta puterii in exprimarea si realizarea vointei guvernantilor ca vointa
obligatorie pentru intreaga societate.

Termenul de suveranitatea este plurisemantic. In primul rand, suveranitatea desemneaza

caracterul superem al unei puteri deplin independente, adica o trasatura a puterii de stat. In al
doilea rand, se refera la ansamblul competentelor caracteristicile statului, fiind sinonim cu
insusi conceptul de putere de stat. In al treilea rand, caracterizeaza pozitia pe care o ocupa in
ansamblul organelor statului titularul puterii statale.

II. Evolutia istorica

Suveranitatea, ca atribut al statului a aparut odata cu aparitia acestuia, insa ideile si
conceptiile despre suveranitate sunt situate spre sfarsitul evului mediu. Ideea de independenta
a statelor apare datorita lui Francesco de Vittoria, Francesci Suarez si Alberico Gentili.
Totusi, primul care a clarificat conceptul de suveranitate se pare ca a fost Jean Bodin in
lucrarea sa “ Les six de Republique “ care considera suveranitatea de origine divina,
definind-o ca puterea suprema a sttatului, constanta, idivizibila si imprescriptibila. Daca
pana la Bodin divinitatea era considerata a fi izvorul dreptului, dupa acesta dreptul decurgea
de la suveran, care dispunea cum voia el de acestdrept.

Ruptura fata de aceasta gandire se produce prin afirmarea faptului ca puterea decurge de la
popor. Rationalizarea puterii de stat s-a fundamentat pe ideea unui monoarh care ii reprezinta
pe toti supusii sai, supusi prin relatiile de vasalitate si suzeranitate.

In decursul istoriei, s-au emis numeroase opinii diferite asupra suveranitatii, unii ba chiar au
negat acest concept de suveranitate considerand ca este ceva invechit si demodat si chiar o
sursa care genereaza conflicte intre state.
III. Laturile suveranitatii
Suveranitatea are dupa cum am vazut doua laturi : suprematia si independenta

Definirea continutului suveranitatii prin suprematie si independenta nu inseamna divizarea

suveranitatii in parti distincte, deoarece o asemenea impartire ar avea un caracter artificial
fata de caracterul unic si indivizibil al suveranitatii.

Daca am defeni suveranitatea doar prin suprematie sau doar prin independenta nu ar fi
suficient, deoarece suprematia evoca acea insusire a puterii de stat de a fi superioara oricarei
alte puteri in raporturile cu populatia, iar independent evoca acea trasatura a puterii de a nu fi
ingradita in legatura cu scopurile sale.

Se intalnesc si alte doua notiuni de suveranitate si anume : suveranitatea poporului si

suveranitatea nationala. Suveranitatea poporului reprezinta dreptul poporului de a decide
asupra propriului destin, iar suveranitatea nationala este inteleasa ca dreptul la
autodeterminare si dezvoltare independent a unei natiunii.

IV. Suveranitatea in dreptul public international contemporan si

elementele sale
Suveranitatea, se exprima prin puterea statului de a se organiza si rezolva problemeleinterne si
externe in mod liber si conform vointei sale, respectand suveranitatea altor state precum si
normele dreptului European si international.

Dreptul international public considera ca suveranitatea este baza politica si juridica a calitatii
statului de subiect de drept internaţional.

Suveranitatea este inteleasa ca dreptul statului de a conduce societatea, de a stabili raporturi cu

alte state, caci fara suveranitate, statului nu poate fi subiect de drept international si astfel nu
poate avea relatii cu alte state. In acest sens, suveranitatea din punct de vedere al dreptului
international poate fi de doua feluri : suveranitate interne si externa.

Suveranitatea interna se refera la faptul ca nicio alta putere nu este superioara statului, in
interiorul acestuia, iar suveranitatea externa se refera la puterea autoritatilor publice de a
reprezenta statului in raporturile sale cu alte subiecte de drept international in conditii de egalitae
si fara vreun amestec din afara.
V. Suveranitatea- principiu fundamental al dreptului
international inscris in CARTA ONU
Suveranitatea este si unul dintre principiile fundamentale ale dreptului international inscris in
CARTA ONU sub formularea” egalitatea suverana a statelor “ ceea ce reprezinta o sinteza intre
principiul egalitatii in drepturi si principiul suveranitatii. Acest principiu ca si celelalte principia
si institutii democratice ale dreptului international sunt rezultatul unor indelungate eforturi ale
comunitatii internationale .

Conform principiului egalitatii suverane, statele au drepturi si obligatii egale si sunt membrii
egali ai comunitatii internationale, indifferent de deosebirile de ordin economic, social, politic
etc.

Declaratia nr.2625/1970 referitoare la principiile dreptului international prevede ca egalitatea

suverana statelor cuprinde urmatoarele elemente :

 Statele sunt egale din punct de vedere juridic

 Fiecare stat se bucura de drepturile inserate deplinei suveranitati
 Fiecare stat are obligatia de a respecta personalitatea juridica a altor state
 Integritatea teritoriala si independent politica ale statului sunt inviolabile
 Fiecare stat are dreptul de a-si alege si dezvolta in mod liber sistemul sau politic, social,
economic, cultural.

VI. Evoluții/schimbări suporate de conceptul de suveranitate

Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial si mai ales dupa 1989 schimbarile si evolutiile care s-au
produs in scoietatea internationala au dus la anumite modificari si adaptari atat a caracteristicilor
suveranitatii cat si a dreptului international in general.

Spre exemplu, caracterul original al suveranitatii a fost puternic “ zdruncinat “ de Acordurile de

pace de la Dayton prin care a fost creat statul Bosnia- Hertegovina si care stabilesc chiar si
Constitutia noului stat.

Un alt exemplu este dat de schimbarile produse in urma aderarii statelor la UE . Statele membre
au relatii externe cu UE ca orice alta organizatie guvernata de dreptul intenrional, dar in plus au
si relatii institutionalizare, adica carmuite de dreptul comunitar . Statele se raporteaza asadat la
doua ordine juridice. Pentru ca fac parte dintr-o organizatie internationala cu caracter suprastatal,
statele membre ale UE si-au asumat anumite angajamente care au cateva repercusiuni asupra
suveranitatii lor de stat, mai précis asupra intinderii acesteia. Aceasta subordonare a statelor fata
de UE reduc cumva esentialmente suveranitatea lor si le aduce un statut de state cu suverantate
limitata.
Bibliografie :

- Drept international public- prof. univ. dr. Dumitra Popescu , conf. univ. dr. Felicia Maxim

- Drept international public. Siteze – Adrian Nastase si Bogdan Aurescu, editia 9 C.H.Beck

- www.lege5.ro