Suveranitatea poporului ca principiu constituțional

Concepţia suveranităţii poporului, în condiţiile societăţii democratice contemporane

presupune că puterea oficială şi legitimă reprezintă un sistem complex, multifuncţional şi are un
caracter public.
Pentru a putea defini puterea publică este necesar de a o aborda nu doar din perspectiva
dreptului constituţional, ci şi ca noţiune social-politică.
Primul alineat al art. 2 din Constituţia Republicii Moldova stabileşte că suveranitatea naţională
aparţine poporului Republicii Moldova, care o exercită în mod direct şi prin organele sale
reprezentative, în formele stabilite de Constituţie”. Este important de menţionat faptul că textul
constituţional consacră expres interdicţia exercitării puterii de stat în nume propriu.
Exercitarea suveranităţii poporului se realizează prin organele sale reprezentative.
Reprezentative sunt organele în care membrii lor acţionează ca mandatari ai poporului, luând decizii
în numele celor care le-au acordat mandatul respectiv.
Constituţia Republicii Moldova consacră ca organe reprezentative: Parlamentul (art. 60-76);
consiliile locale şi primarii (art. 112-113).
Constituţia stabileşte că autorităţile sus-menţionate sunt alese, potrivit Constituţiei, prin vot
universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.
Termenul de suveranitate este însoţit de diverşi determinanţi care îi precizează conţinutul în
funcţie de contextul în care este utilizat. Se vorbeşte astfel despre suveranitatea populară,
suveranitatea naţională şi suveranitatea de stat, pentru a desemna realităţi care, în după ideie se
pot confunda, dar care în fapt fac trimitere la justificări teoretice distincte ale puterii de stat.
Deci suveranitatea poporului reprezintă dreptul poporului de a decide asupra destinului său,
de a stabili linia politică a statului şi alcătuirea organelor lui, precum şi de a controla activitatea
acestora.
Suveranitate națională este înțeleasă drept- dreptul oricărei națiuni la autodeterminare.
Conținutul suveranității naționale este suveranitatea națiunii și libertatea ei politică de a-și alege
organizarea juridică de stat și forma relațiilor cu alte națiuni.
Suveranitatea națiunii este asigurată de structura socio-economică și politică a societății, adică
nu este inerentă nici unei națiuni. În esență, suveranitatea națională este un principiu democratic,
realizarea căruia depinde de conștientizarea de către națiune a intereselor sale vitale, care rezultă în
mod obiectiv din condițiile existenței și dezvoltării sale.
Problema suve- ranităţii a preocupat constant oamenii de ştiinţă chiar de la origi- nile acestui
fenomen. În timp, înţe- legerea suveranității a fost diferită, în funcţie de perioada istorică şi de
particularităţile statelor.
 Referitor la definirea conceptu- lui, în literatura de specialitate nu poate fi atestată o viziune
unică. Bunăoară, cercetătorii autohtoni de- termină suveranitatea ca: - „dreptul poporului de a hotărî
necondiţionat în privinţa intereselor sale şi de a le promova şi a le realiza în mod nestingherit” [16, p.
89; 5, p. 24]; - „proprietate a puterii de stat de a fi supremă în raport cu alte puteri sociale existente în
stat şi indepen- dentă de puterea oricărui alt stat sau organism (organisme) internaţional în limitele
principiilor şi normelor internaţionale unanim recunoscute” [1, p. 29]; - „dreptul suprem al statului de
a conduce societatea, de a stabili raporturi cu alte state în baza drep- tului internaţional şi de a-şi
rezolva probleme interne şi externe în mod liber, fără amestecul vreunei puteri străine”
Aşadar, caracteristica comună a definiţiilor date suveranităţii este calificarea acesteia ca drept
al statu- lui de a decide liber în treburile sale interne şi externe [6, p. 6]. Un alt criteriu comun este
caracterizarea suveranităţii sub două aspecte – in- tern şi extern, aspectul intern fiind manifestat prin
supremaţia puterii statului asupra populaţiei şi terito- riului ţării, ceea ce exclude, în prin- cipiu,
extinderea pe teritoriul său a puterii oricărui alt stat; iar aspectul extern – prin existenţa independen-
ţei politice a statului în relaţiile cu alte state
Dat fiind faptul că suveranita- tea în calitate de atribut al statului a apărut şi s-a dezvoltat
paralel cu constituirea şi dezvoltarea statului şi dreptului, noţiunile stat şi suvera- nitate sînt
considerate indisolubile, ele fundamentîndu-se şi determinîn- du-se reciproc.
O anumită importanţă prezin- tă în context distincţia şi corelaţia dintre asemenea tipuri ale
suvera- nităţii, precum sînt: suveranitatea poporului, suveranitatea naţională şi suveranitatea de stat.
Referitor la conţinutul acestor categorii, în lite- ratura de specialitate [14, p. 256; 15, p. 55-56; 12, p.
92] se precizează: - pre- suveranitatea poporului supune dreptul poporului de a de- cide singur asupra
sorţii sale, de a stabili linia politică a statului şi de a forma autorităţile publice, precum şi de a
controla activitatea acestora; - re- suveranitatea naţională prezintă dreptul fiecărei naţiuni la
autodeterminare şi la dezvoltare independentă, fie că posedă sau nu organizare proprie a statului (în
esenţă, suveranitatea naţională este considerată un principiu fun- damental al dreptului internaţional
[32, p. 57-58]); - consti- suveranitatea de stat tuie una dintre trăsăturile generale ale puterii, care
presupune suprema- ţia şi independenţa puterii de stat în sfera relaţiilor interne şi externe.
Primul alineat al art. 2 din Constituţia Republicii Moldova stabileşte că suveranitatea naţională
aparţine poporului Republicii Moldova, care o exercită în mod direct şi prin organele sale
reprezentative, în formele stabilite de Constituţie”. Este important de menţionat faptul că textul
constituţional consacră expres interdicţia exercitării puterii de stat în nume propriu. Exercitarea
suveranităţii poporului se realizează prin organele sale reprezentative. Reprezentative sunt organele
în care membrii lor acţionează ca mandatari ai poporului, luând decizii în numele celor care le-au
acordat mandatul respectiv. Constituţia Republicii Moldova consacră ca organe reprezentative:
Parlamentul (art. 60-76); consiliile locale şi primarii (art. 112-113). Reprezentativitatea se asigură
prin alegeri şi, de aceea, Constituţia stabileşte că autorităţile sus-menţionate sunt alese, potrivit
Constituţiei, prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Votul este instrumentul de
învestire cu prerogative legale a autorităţilor publice, cărora li se deleagă astfel exercitarea continuă a
suveranităţii naţionale. Exercitarea suveranităţii poporului prin organele sale reprezentative
presupune că organele reprezentative se formează în conformitate cu prevederile Constituţiei, ale
legislaţiei electorale şi că activitatea lor se desfăşoară în modul şi în limitele stabilite de Constituţie şi
de legislaţia
În textul constituţional, după cum s-a menţionat e stipulat că „suveranitatea naţională aparţine
poporului Republicii Moldova"
Astfel, Constituţia Republicii Moldova prin art.1 alin.(1) stabileşte că „Republica Moldova este
un stat suveran şi independent”, iar art.2 alin.(1) că „suveranitatea naţională aparţine poporului
Republicii Moldova”. Totodată Constituţia determină clar că această suveranitate în exerciţiul ei este
garantată şi protejată. Astfel, potrivit art.77 alin.(1) din Constituţie Preşedintele Republicii Moldova,
în calitate de şef al statului, instituţie imanentă oricărui stat [Constituţia Republicii Moldova.
Comentariu, p.297] reprezintă statul şi este „garantul suveranităţii, independenţei naţionale” [alin.(2),
art.27].
Curtea Constituţională, examinînd argumentele expuse în sesizare şi materialul dosarului,
porneşte de la faptul că în Republica Moldova, potrivit art. 2 alin. (1) din Constituţie "suveranitatea
naţională aparţine poporului Republicii Moldova, care o exercită în mod direct şi prin organele sale
reprezentative, în formele stabilite de Constituţie" . Deci, principiul suveranităţii poporului este
consfinţit constituţional. Poporului, tuturor cetăţenilor, le este garantat dreptul de a-şi manifesta
voinţa politică prin alegerea sau desemnarea reprezentanţilor lor în autorităţile publice, ceea ce
constituie o modalitate constituţională şi democratică de a participa indirect la luarea deciziilor
politice. Potrivit art. 60 alin. (1) din Constituţie, organul reprezentativ suprem al poporului Republicii
Moldova şi unica autoritate legislativă a statului este Parlamentul. Art. 63 alin. (1) prevede că
Parlamentul este ales pentru un mandat de 4 ani, fapt ce se află în consens cu exigenţele generale ale
democraţiei constituţionale, potrivit cărora parlamentarii trebuie să fie aleşi la intervale regulate de
timp, asigurîndu-se, astfel, exercitarea suveranităţii naţionale de către popor, în corespundere cu
voinţa acestuia.
Suveranitatea ca trăsătură și element constitutiv al statului are ca trăsături:
1. Supremația, în sensul că puterea organizată statal este superioară oricărei alte forme de autoritate
internă și voința guvernanților se realizează ca voință obligatorie pentru întreaga societate;
2. Independența față de orice putere statală sau autoritate exterioară statului.
Constituţia Republicii Moldova este documentul cu cea mai mare autoritate de reglementare în
viaţa publică, politică şi socială a ţării. Simbol al luptei poporului pentru libertate, democraţie şi
drepturile omului, Constituţia reaminteşte fiecărui cetăţean datoria sfântă de a servi cu credinţă patria,
de a apăra cu orice preţ unitatea, suveranitatea şi independenţa R. Moldova.
Republica Moldova marchează 31 de ani de la adoptarea Declaraţiei de Suveranitate a statului.
Documentul a fost adoptat la 23 iunie 1990, de către deputaţii Sovietului Suprem al Republicii
Sovietice Socialiste Moldoveneşti de legislatura a douăsprezecea, transmite IPN. Adoptarea
Declaraţiei de Suveranitate se consideră prima victorie importantă a forţelor democratice în lupta de
renaştere şi eliberare naţională. Declaraţia afirmă supremaţia legilor RSS Moldova asupra celor
unionale. Se instituie cetăţenia şi se prevede dreptul suveran de a menţine relaţii diplomatice cu toate
ţările lumii. Declaraţia de Suveranitate a stat la baza elaborării Constituţiei, care, până astăzi, este
legea supremă a Republicii Moldova. În textul Declaraţiei se menţionează că „suveranitatea este
exercitată în interesul întregului popor de către organul reprezentativ suprem al puterii de stat a
republicii. Nicio parte a poporului, niciun grup de cetăţeni, niciun partid politic sau o organizaţie
obştească, nicio altă formaţiune, nicio persoană particulară nu poate să-şi asume dreptul de a exercita
suveranitatea”.
Constituţia Republicii Moldova este documentul cu cea mai mare autoritate de reglementare în
viaţa publică, politică şi socială a ţării. Simbol al luptei poporului pentru libertate, democraţie şi
drepturile omului, Constituţia reaminteşte fiecărui cetăţean datoria sfântă de a servi cu credinţă patria,
de a apăra cu orice preţ unitatea, suveranitatea şi independenţa R. Moldova.