Monarhie Absoluta

MONARHIA ABSOLUTĂ ESTE REGIMUL ÎN CARE PUTEREA DE STAT, ABSOLUTĂ ŞI INVIZIBILĂ, ESTE ÎNCARNATĂ DE REGE ALE CĂRUI COMPETENŢE SUNT LIMITATE DE
LEGILE TRADIŢIONALE, DAR NU POT FI CONTROLATE NICI DE NOBILIME, NICI DE REPREZENTANŢII CORPULUI SOCIAL SAU POLITIC DIN ADUNAREA STĂRILOR
GENERALE. IDEILE SALE DE BAZĂ SUNT UNITATEA ŞI LEGEA, EXPRESIE A ORDINII ŞI CONTROLULUI ASUPRA SOCIETĂŢII. LIMITELE PUTERII REGALE (EXECUTIVĂ,
LEGISLATIVĂ, JURIDICĂ) REZULTAU DOAR DIN RESPONSABILITATEA SA ÎN FAŢA LUI DUMNEZEU - SURSA UNICĂ A AUTORITĂŢII MONARHICE. MONARHUL ESTE ASTFEL
DEZLEGAT (SENSUL ETIMOLOGIC AL TERMENULUI ABSOLUT) DE ORICE RĂSPUNDERE TERESTRĂ, LIBER DE A LEGIFERA ŞI DECIDE FĂRĂ VOIA ALTOR OAMENI.
Oligarhia

 Oligarhia, este o formă de structura a puterii în care puterea, autoritatea publică

este deținută unui număr mic de oameni, de o minoritate. Acești oameni se pot
distinge prin nobilime, bogăție, legături de familie, educație sau control
corporativ, religios, politic sau militar. Astfel de stări sunt adesea controlate de
familiile care, de obicei, își transmit influența de la o generație la alta,
însă moștenirea nu este o condiție necesară pentru aplicarea acestui termen.
Oligarhii pot fi membri ai guvernării, fie au o influență decisivă asupra formării și
luării deciziilor în interesele lor personale și de grup.
 De-a lungul istoriei, oligarhiile au fost adesea tiranice, bazându-se pe supunerea
publică sau opresiunea de a exista. Aristotel a pionierat folosirea termenului ca
regulă de semnificație de către bogați, pentru care un alt termen folosit în prezent
astăzi este plutocrația.
 La începutul secolului XX, Robert Michels a dezvoltat teoria că democrațiile, ca
toate organizațiile mari, au tendința de a deveni oligarhii. În "Legea de fier a
oligarhiei", el sugerează că împărțirea necesară a forței de muncă în marile
organizații conduce la înființarea unei clase dominante care se preocupă cel mai
mult să-și protejeze propria putere.
 În mod tradițional, oligarhiile se perpetuează prin intermediul câtorva familii
importante, ale căror copii sunt formați pentru a deveni moștenitorii acestei puteri. În
contrast cu aristocrația, forma de guvernământ în care "cei mai buni" dețin puterea,
oligarhia reprezintă adeseori o manifestare a puterii exprimată în mod nedemocratic, în
care personalitățile-cheie rămân în umbră, preferând să conducă din culise, de cele mai
multe ori prin intermediul mijloacelor economice.
 O societate poate deveni o oligarhie într-un anumit moment al evoluției ei printr-un
mecanism de acumulare graduală și netransparentă de mijloace economice de către un
grup restrâns de indivizi.
 Oligarhia este acea formă de guvernământ în care puterea aparține unora puțini.
Institutul PRO a dat o definiție aplicată detaliată a oligarhiei în cadrul actual
din România.
 Oligarhia are tendința de a-și crea structuri suprastatale, și nu poate funcționa în
absența unui control strict al justiției. Ecuația oligarhiei include în mod obligatoriu:
infiltrarea politică, controlul mass-media, accesul privilegiat la resursele energetice și
îmblânzirea justiției.
Teocratie

 Teocrația este o formă de guvernământ în care Dumnezeu sau o zeitate este

recunoscută ca și conducător civil suprem al statului, sau într-un sens mai larg, o
formă de guvernământ în care statul este guvernat prin ghidare divină imediată
sau prin oficiali care sunt priviți ca fiind ghidați divin. Pentru credincioși,
teocrația este o formă de guvernământ în care puterea divină guvernează un stat
pământesc fie prin încarnare sau, mai des, prin reprezentanți religioși instituționali
(ex. o biserică), înlocuiește sau domină guvernarea civilă. Guvernele teocratice
dau legi teonomice.
 Teocrația trebuie să fie deosebită de alte forme seculare de guvernământ care au o
religie statală sau sunt doar influențate de concepte religioase sau morale,
și monarhiile ținute „Prin binevoința lui Dumnezeu”.
 O teocrație poate să fie monistă, unde ierarhia administrativă a guvernului este
identică cu ierarhia administrativă a religiei, sau poate avea două „brațe”, dar cu
ierarhia administrativă a statului subordonată ierarhiei religioase.
 Tendințe teocratice au apărut în unele tradiții religioase inclusiv
în iudaism, islam, confucianism, hinduism, și
în creștinism: catolicism, ortodoxie, protestantism și mormonism. Exemple
istorice de teocrații sunt Imperiul Bizantin (330-1453 după Hristos) și Imperiul
Carolingian (800-888 după Hristos).
 Cuvântul teocrație vine de la cuvântul grecesc θεοκρατία, care înseamnă „domnia
lui Dumnezeu”. Acesta la rândul lui este derivat de la cuvintele
grecești θεός (theos, dintr-o rădăcină Indo-Europeană care apare în concepte
religioase), înseamnă „Dumnezeu” și κράτειν (kratein), înseamnă „a domni”. Deci
sensul cuvântului grec era „a domni prin dumnezeu / dumnezei” sau prin încarnări
umane ale zeilor.
Dictatura

 Prin dictatură se înțelege un regim politic în care societatea nu mai dispune de

mecanisme capabile să controleze puterea politică și, prin urmare, un popor este
condus forțat de către o persoană, un partid, sau un grup de oameni.
 Dictaturile de regulă nu țin cont de drepturile omului, scopul lor fiind menținerea
puterii.
 Din punct de vedere marxist, prin dictatură se înțelege o formă a dominației unei
sau unor clase sociale într-o anumită orânduire socială. Dictatura se exercită pe
plan politic, economic și ideologic; în orânduirile bazate pe exploatarea capitalistă
(dictatură burgheză), ea îmbracă diferite ipostaze: relativ moderate (monarhia
constituțională, republica parlamentară) sau discreționare (dictatură personală,
dictatură militară, dictatură fascistă).
Anarhie

 Anarhie, conform originalului din greacă, αναρχία, este un concept care se referă

la existența unei societății anarhice, societatea oamenilor liberi. Anarhismul este
denumirea unei filozofii politice sau denuminarea unui termen generic pentru un
grup de concepții de natură filozofico-politică, care sunt mai mult sau mai puțin
legate una de alta, derivat din cuvântul din limba greacă veche an-archos, care s-
ar traduce în limba română prin expresia fără conducere sau fără conducători.
În sensul cel mai general, "anarhismul este convingerea fermă că toți conducătorii
sunt în ultimă instanță opresivi și, ca atare, trebuie eliminați/înlăturați.
 Anarhismul nu neagă ordinea, ci legile așa cum au fost făcute de om pentru
guvernarea unor mase mari de alți oameni. Anarhiștii susțineau că refuzul lor față
de constituții și guverne nu inseamnă promovarea “fărădelegii”. Ei susțineau că
justiția reală este naturală, inerentă, și se va afirma prin dezvoltarea liberă a
"socialității" omului: înclinația lui naturală (atunci când nu este închistată de legi)
de a trăi pe baza principiilor și practicilor de "ajutor reciproc". Tocmai pentru că
se bazează pe trei principii simple și universale (libertate, egalitate și ajutor
reciproc), anarhismul a fost îmbrățișat in Vest, Est, Nord și Sudul politic, dar și în
artă (poezie, proză, teatru, pictură și grafică etc.). Anarhismul are o influență
predominantă în multe mișcări politice contemporane, inclusiv în campaniiile
împotriva brutalității poliției, pedepsei capitale, în mișcările pentru drepturile
homosexualilor,drepturile animalelor, vegetarianism, dreptul la avort, abolirea
penitenciarelor, legalizarea marijuanei etc.