1. Noţiuni generale privind statul şi elementele sale constitutive
Statul este o comunitate naţională determinată prin trecutul său,
anumită unitate prin care se realizează comunitatea de viaţă a unui
popor.Statul este o societate omenească organizată, deoarece în el
se realizează comunitatea de viaţă a unui popor într-un spaţiu
geografic sau, altfel spus, în limitele unui anumit teritoriu. Statul
are patru elemente importante care il determina: poporul (naţiunea);
teritoriul; guvernul; suveranitatea.
Poporul (naţiunea)- un ansamblu de persoane care locuiesc pe un
teritoriu, ca o entitate concretă care alcătuieşte un stat..
Teritoriul -cel de-al doilea element al statului, prin care se înţelege
o suprafaţa de pământ pe care locueste permanent poporul.
Astfel teritoriul de stat este alcătuit din suprafeţe terestre, acvatice
şi marine, din solul, subsolul şi spaţiul aerian asupra căruia statul îşi
exercită suveranitatea sa deplină şi exclusivă. O naţiune, un popor
nu pot exista fără teritoriu. Aceasta apare ca expresie materială a
supremaţiei, independenţei şi inviolabilităţii statului şi poporului
care îl locuieşte.Constituţia Republicii Moldova în art.3 stabileşte
că teritoriul este un element constitutiv al statului, precizând că
acesta este inalienabil, fără a putea fi înstrăinat.
Inalienabilitatea presupune de asemenea că pe teritoriul Republicii
Moldova nu se pot autodetermina alte etnii, nu pot constitui state
sau, altfel spus, republica nu poate fi federalizată sub nici un aspect.
Guvernul-constituie elementul care dă forma şi caracterul propriu
statului, asigurând integritatea teritorială şi politică a acestuia,
totodată revenindu-i atribuţia în realizarea funcţiei de aducere la
îndeplinire a legilor.Guvernul asigură realizarea politicii interne şi
externe a statului şi exercită conducerea generală a administraţiei
publice. Prin aceasta înţelegem că Guvernul este parte integrantă a
puterii executive, iar asigurarea politicii interne şi externe a statului
are loc prin organizarea executării legilor, deoarece Parlamentul
stabileşte direcţiile principale ale politicii interne şi externe a
statului.
Suveranitatea-este un atribut esenţial al statului şi consta în
supremaţia puterii de stat pe plan intern şi independenţa acesteia pe
plan extern faţă de orice altă putere.Suveranitatea se manifestă în
independenţa statului în toate domeniile vieţii politice, economice,
sociale, culturale etc. şi se concretizează în stabilirea şi înfăptuirea
politicii interne şi externe proprii independente.
10. Forma de Guvernmînt a Republicii Moldova.
RM este o republică democratică, în virtutea faptului că
suveranitatea naţională şi puterea absolută aparţine poporului , care
îşi alege guvernanţii ce exercită puterea în mod liber, prin alegeri
libere şi democratice.
Pînă la modificarea Constituţiei din 5 iulie 2000, Republica
Moldova a fost, dupa forma de guvernamînt – o republica
semiprezidenţială, asftel că atît Parlamentul cît şi Preşedintele erau
organe ale statului erau alese în mod direct de către cetăţenii
statului cu drept de vot, şi raporturile dintre aceste se prezint sub
formă de colaborare. Totodată, o analiză succintă
a prerogativelor şi atribuţiilor celor două organe ne permite să
constatam că Parlamentul era într-o poziţie de superiortate faţă de
şefu statului (Preşedintele pote fi suspendat din funcţie de către
parlment, după aceea tot Parlamentul poate organiza un referendum
pentru demiterea şefulu statului, în acelaţi timp Preşedintele poate
dizova Parlamentul numai după consultarea fracţiunilor
parlamentare şi numai în cazul cînd nu a putut fi format Guvernul
sau dacă a fost blocată procedura de adoptare a legilor.
După modificarea Constituţiei RM, prin Legea nr. 1115 din 5 iulie
2000, Republica Moldova a devenit republica parlamentara, astfe
încît au fost limitate competenţele şi rolu Preşedintelui RM în
favoarea Gvernului şi Parlamentului
2.Structura de stat.
Din punct de vedere conceptual, prin structura de stat se înțelege
modul de organizare și exercitare a puterii în raport cu limitele
teritoriale ale statului, raporturile specifice se constituie între
elementele care alcătuiesc ansamblul statal (UAT). Observăm că
elementul esențial îl reprezintă puterea de stat și modul de
organizare a acestuia. Este unanim acceptat în doctrina
constituțională că din punct de vedere al structurii de stat, statele
pot fi împărțite în două categorii: state unitare (simplu) și state
compuse (federative). State unitare. Se caraterizează prin existența
unui singur stat, unui singur Palament, Guvern, Constituție, adică a
unor singure organe și instituții centrale de stat.
Principalele caracteristici ale statului unitar sunt: este
format dintr-un ansamblu unic de organisme constituţionale prin
care se exercită puterea politică la nivel central şi local; populaţia
are o singură cetăţenie.
Deşi statul este unitar, teritoriul său poate fi organizat în
unităţi administrativ teritoriale.
Aceasta înseamnă că statul unitar are o singură constituţie şi o
legislaţie uniformă, o singură organizare administrativ-
teritorială, un singur parlament, un singur şef al statului şi un
guvern unic, un singur sistem de organizare judecătorească a
căror competenţă se extinde pe întregul teritoriu al statului fără nici
o excepţie.
Din punct de vedere legislativ şi judecătoresc, nu se poate
vorbi de vreo autonomie locală, legile fiind unice în elaborare,
executare şi ca fundament al judecăţii.
România, Polonia, Bulgaria, Ungaria, Suedia, Marea Britanie sunt
cîteva state contemporane unitare.
Statele federative. Presupun o comunitate a statelor nesuverane,
care dispun de un statut central cu competențe și personalitate
distinctă față de celelalte state membre.
Statul federativ se caracterizează prin următoarele trăsături:
-Ordinea constituțională comună. Aceasta se regăsește în existența
unei singure constituții care are prioritate asupra tuturor celorlalte
reglementări;
-Funcțiile statului sunt împărțite între statul federal și statele
membre. În consecință, în cadrul statului federal se întîlnesc paralel
organe ale puterii și ordinii de drept federale și organe ale puterii și
ordinii ale statelor membre;
-Statul federal e însărcinat cu rezolvarea problemelor comune, el
reprezentînd și statul în relațiile internaționale;
-Statele membre își păstrează o autonomie relativă. Ele au o
legislație proprie, organe și instituții proprii d eaplicare a acesteia
fără a se substitui celor ale statului federal. Sub rezerva respectării
constituției federale, fiecare stat are o ordine constituțională
proprie, consacrată în constituția sa.
State confederative-state suverane, ele pastrandu-si suprematia si
independenta in mod integral. Au luat nastere prin asocierea a doua
sau mai multe state care au convenit sa-si creeze sau nu organe
comune, pastrandu-si suveranitatea si calitatea de subiect de drept
international.
Confederatia are urmatoarele caracteristici:
- statele asociate sunt independente, suverane, atat in plan intern cat
si international;
- nasterea confederatiei este rezultatul vointei statelor membre,
creatia unui act juridic de drept international;
- poate presupune existenta unuia sau mai multor organisme
comune, dar cu autoritate limitata, bine precizata si stabilita. De
cele mai multe ori competenta statului confederativ se rezuma la
consultarea, armonizarea unor pozitii, decizii in planul
international.
8. Monarhia ca formă de guvernământ
Prin forma de guvernământ înţelegem în general modul în care sunt
constituite si funcţionează organele supreme. Ea este raportată în
principiu, la trăsăturile definitorii ale sefului de stat si la raporturile
sale cu puterea legiuitoare.
Realizând o sinteză a formelor de guvernământ, vom reţine că cele
mai utilizate au fost si sunt monarhia si republica.
Monarhia ca formă de guvernământ, monarhia se caracterizează
prin aceea că seful statului este un monarh (rege, domn, împărat,
prinţ, emir), absolut sau nu, ereditar sau desemnat după proceduri
specifice, în funcţie de tradiţiile regimului constituţional.
Monarhia absolută, cea mai veche formă de monarhie, se
caracterizează prin puterea discreţionară în stat a monarhului.
Această formă, specifică până la Revoluţia Franceză, a existat până
aproape de timpurile noastre, fiind de menţionat că la începutul
secolului al XX-lea existau încă două imperii absolute, si anume
Imperiul Rus si Imperiul Otoman.
Monarhia limitată (constituţională), asa cum o arată chiar
denumirea, se caracterizează prin limitarea puterilor monarhului
prin legea fundamentală a statului (constituţia). Cu toate aceste
limitări, monarhul are un mare rol, atribuţiile parlamentului fiind
reduse.
Monarhia parlamentară dualistă este o formă a monarhiei
constituţionale, în care monarhul si parlamentul său stau, din punct
de vedere legal, pe o poziţie egală. Monarhia parlamentară
contemporană, întâlnită astăzi în Marea Britanie, Belgia, Olanda,
Ţările
scandinave, ca o expresie a tradiţiei si istoriei acestor ţări, are mai
mult un caracter simbolic. Monarhul păstrează unele prerogative,
precum dreptul de a dizolva parlamentul, dreptul de numiri în
funcţii superioare, dreptul de a refuza semnarea unor legi.
4.Regimul politic
Regimul politic este un subansamblu al sistemului politic. El
reprezintă conceptual fundamental al tipologiei clasice a tipurilor de
organizare și de exercitare a puterii politice.
Regimul politic reprezintă modul concret de organizare și
funcționare a sistemului politic, de constituire a organelor de
conducere în raport cu cetățenii.
Trăsăturile regimului politic. Putem evidenția următoarele
trăsături ale regimurilor politice:
În primul rind constatăm faptul că nu este sufficient de a examina
regimul politic doar în legătură cu forma de guvernare. Rezolvînd
problemele legate de asigurarea stabilității sociale și politice,
regimul politic contribuie la organizarea și coordonarea proceselor
macro-sociale. Sub acest aspect, regimul politic, după conținutul
său, este mai apropiat de sistemul politic.
În al doilea rînd, este evident faptul că regimul politic asigură nu
doar dinamismul dar și o anumită stabilizare a sistemului politic,
asigurînd conlucrarea elementelor constitutive. Această sarcină se
poate realiza doar în cazul cînd mecanismele politico-juridice sunt
create în corespundere cu particularitățile dezvoltării structurilor
sociale.
În al treilea rind, regimul politic reprezintă totalitatea structurilor
prin intermediul cărora se realizează puterea politică. În unele
cazuri poate exista pluripartidismul și structure dezvoltate ale
societății civile, în altele – deciziile politice se adoptă și se
realizează fără a se ține cont de interesele societății.
În al patrulea rind, orice regim politic recurge în activitatea sa la
anumite metode de realizare a scopurilor trasate. Regimurile
politice pot să se deosebească radical în ceea ce privește utilizarea
metodelor (violente sau pașnice) folosite pentru realizarea
scopurilor propuse.
În al cincilea rind, regimul politic, în comparație cu sistemul politic
posedă dimensiuni temporal proprii.
3. Asociaţiile de state
În 1931 Anglia pentru a-şi menţine influenţa asupra fostelor colonii
a creat Comunitatea Britanică de naţiuni, ce reprezenta o asociaţie a
dominioanelor engleze,libere şi egale în drepturi. Astăzi
comunitatea numără aproate 40 de state independente: Canada,
India, Australia, N.Zelandă, Gambia, Ghana, Guyana, Bangladej,
etc. Din punct de vedere al dreptului internaţional toate statele
membre sun subiecte depline, titulare de drepturi şi obligaţii.
2. Comunitatea franco-africană – 40 de state, a luat naştere pe
fundamentul fostului imperiu colonial francez.Sunt state
independente reunite pe bază de limbă şi spiritualitate franceză.
3. Uniunea Europeană, creată în baza Tratatului de la Roma în 1957
de 6 ţări ca o Comunitate economică europeană la care apoi au mai
aderat 6 ţări. Scop iniţial – stabilirea unei pieţe comune, crearea
unei uniuni vamale, urmărind unificarea economiilor naţionale. Pe
parcurs s-a făcut consolidarea puterilor ajungînd pînă la o
integritate politică. În prezent UE dispune de un organ legislativ –
Parlamantul European, ales din ţările membri prin vot universal.
Comitetul european – organ executiv, responsabil pentru
implimentarea şi controlul legilor şi politicilor comunitate. O altă
instituţie Curtea de Justiţie – organ jurisdicţional, compus din
judecători, numiţi în bază de acord între statele membri. În 1987 a
intrat în vigoare Actul European Unic, care constituie obiectivul
unei uniuni monetare şi economice ce completează şi amendează
tratatele de constituire şi codifică principiile cooperării politice.
Prin Tratatul de la Mastricht din 1991 s-a introdus cetăţănia
europeană comună, iar prin tratatul de a Schengen s-au lichidat
frontierele interne ale statelor membre.
4. Consiliul Europei – organizaţiei interguvernamentală, 1949 la
Londra de 10 state. În prezent –40 de state, 1993 – RM. Obiective
majore:
- protejarea şi dezvoltarea democraţiei pluraliste şi drepturilor
omului;
- soluţionarea problemelor cu care se confruntă societăţile;
- favorizarea dezvoltării culturii europene.
5. CSI – formată la 8.12.1991, Prin acordul de constituire a
Comunităţii Sattelor Independente care practic a pus capăt
imperiului sovietic.
6. Decretul cu privire la puterea de stat.
Pe data de 20.07.1990 Parlamentul face un pas spre
autodeterminare adoptînd Decretul cu privire la puterea de stat.
Deşi în Declataţia suveranităţii era înscris că toată puterea aparţine
poporului, iar puterile sunt separate în legislativă, executivă şi
jurisdicţională, Decretul a concretizat aceste principii. Astfel,
Sovietul Suprem (Parlamentul) a fost declarat organ suprem al
puterii legislative şi unic exponent al voinţei întregului popor.
Puterea jurisdicţională a fost declarată subordonată numai legi, iar
amestecul în înfăptuirea justiţiei inadmisibil.
Organele executive au fost declarate răspunzătoare în faţa organelor
puterii de stat, fiind subordonate acestora executînd actele
legislative. Decretul a înterzis: cumularea funcţiilor de conducere în
organele puterii de stat şi administraţiei de stat cu orice alt post în
organizaţiile de stat, în partidele politice; sistemul conducerii de
partid şi conducerii politice de altă natură în organele de stat de
ocrotire a normelor de drept, în organele securităţii statului, în
formaţiune militare şi militarizate.
Importanţa decretului se manifestă în dezvoltarea principiului
suveranităţii exclusive a poporului moldovenesc, a separării
puterilor în stat şi scoaterea acestora de sub influenţa ideologiei
comuniste.
7. Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova
Finalul logic al procesului de autodeterminare, serveşte Declaraţia de
Independenţă a RM adoptată prin Legea nr.691-XII din 27.08.1991.
RSS Moldova a fost declarată stat unitar şi indivizibil, frontierele căruia
pot fi schimbate numai pe baza acordurilor reciproce dintre RSSM şi alte
state suverane. Pămîntul, subsolul, apele, pădurile şi alte resurse naturale,
precum şi întregul potenţial economic, financiar, tehnico-ştiinţific,
valorile patrimoniului naţional au fost declarate proprietate
exclusivă, necondiţionată a republicii. Pentru asigurarea garanţiilor
social-economice, politice şi juridice ale suveranităţii s-a stabilit
plenitudinea puterii RSSM în rezolvarea tuturor problemelor,
supremaţia Constituţiei şi a legilor RSSM pe întreg teritoriul ei. Legile
şi alte acte normative ale Uniunii RSS puteau avea putere pe teritoriul
republicii numai după ratificarea lor de către Parlament, iar cele în
vigoare care contraveneau principiului suveranităţii se suspendau.
Declaraţia a stabilit şi instituirea cetăţeniei RSSM, pierzîndu-şi astfel dubla
natură de cetăţenie a republicii şi cetăţenie comună a URSS fixată în art.31
ai vechii constituţii.
Concluzionînd, putem menţiona că:
Declaraţia conţine 2 puncte culminante:
RM este stat suveran, independent şi democratic, liber să-şî
hotărască prezentul şi viitorul, fără nici un amestec din afară, în
conf cu idealurile ale poporului în spaţiul istoric şi etnic.
În calitate de stat suveren şi independent RM solicită tuturor
statelor şi guvernelor lumii recuniaşterea independenţei sale şi îşi
exprimă dorinţa de a stabili relaţii politice, economice, culturale şi
în alte domenii de interes comun cu ţările europene, cu toate statele
lumii.
11. Separarea , echlibrul puterilor în Republica Moldova.
În organizarea de stat a RM, despre separaţia puterilor în stat putem
vorbi numai după perioada de eliberarea de sub tutelajul ideologic,
politic şi juridic al sistemului sovietic, cînd Moldova a păşit pe
calea suveranităţii şi independenţei reale.
Odată cu adoptarea Constituţiei în RM a avut loc naşterea unui nou
aşezămînt politicşi juridic de organizare a puterii de stat.
Constiuţia chiar de la primul titlu debutează cu formula clasică de
separaţie a puterilor în stat.
Aşadar, art. 6 din Legea supremă consfinţeşte că în RM puterea
legislativă, executivă şi judecătorească sînt separate şi colaborează
în exercitarea prerogativelor ce le revin potrivit prevederilor
Constituţiei.
Constituţia identifică cele trei puteri cu Parlamentul ca autoritate şi
putere legislativă, Preşedintele Republicii Moldova şi Guvern ca
putere executivă şi Curtea supremă de Justiţie cu sitemul
judecătoresc ca puterea judecătorească.
Între puterile (autorităţile) menţionte trebuie să existe un echilibru,
care reprezintă o condiţie a armoniei sociale şi o garanţie a
libertăţii, un impediment al acaparării întregii puteri de stat şi al
abuzului de ea. Echilibrul se realizează prin stablirea atribuţiilor
fiecărei puteri şi separarea lor strict, prin înzestrarea fiecăreia cu
mijloeace de control asupra celolalte. Prin urmare autonomia
puterilor este relativă, între ele existînd o interdepndenţă. Separarea
lor rigidă, fără a se asigura o colaborare intensă nu va avea nici un
avantaj şi nu va fi eficientă.
5.Declaraţia suveranităţii Republicii Sovietice Socialiste
Moldova
Începînd cu aprilie 1990 cînd a început să funcţioneze primul
parlament ales în mod democrat, în baza pluralismului de candidaţi
nu se putea vorbi de ieşirea din URSS, deşi Constituţia URSS şi
Constituţia RSSM prevedea dreptul de părăsire liberă a Uniunii.
Acest drept însă era un drept declarat, nefiind determinat
mecanismul cum ar avea loc procesul autodeterminării.
Procesul autodeterminării RM a început cu adoptarea de 31 august
1989 a Legii cu privire la statutul limbii de stat, ca una din
premisele existenţei naţiunii moldoveneşti în cadrul formaţiei sale
naţional-statale suverane. A fost primul pilon al viitoarei statalităţii
suverane şi independente.
În 1990 au fost introduse unele modificări în Constituţia a RSSM,
prin care a fost anulat art. privind forţa conducătoare şi
îndrumătoare a Partidului Comunist şi au fost introduse elemente
inerente ale unui stat democrat, şi anume: garantarea cetăţenilor
dreptul de asociere liberă în partide politice, s.a introdus
pluralismul politic şi plurapartidismul.
A fost adoptat un nou Drapel de Stat – Tricolorul.
Pe data de 23 iunie 1990 Parlamentul adoptă Declaraţia
suveranităţii RSS Moldova - document de importanţă istorică, cu
putere constituţională, stabilizînd baza viitoarei statalităţii suverane
şi independente a RM.
Declaraţia nu făcea referinţa la Uniunea Sovietică fixînd că RSS
Moldova este un stat suveran, iar izvorul suveranităţii este numai
poporul care îşi exercită suveranitatea prin organele sale
reprezentative.
RSSMoldova a fost declarată ca stat unitar şi indivizibil, frontierele
căruia pot fi schimbate numai pe baza acordurilor reciproce între
RSSM şi alte state suverane. Pămîntul, subsolul, apele, pădurile şi
alte resurse naturale, precum şi întregul potenţial economic,
financiar, tehnico-ştiinţific au fost declarate proprietatea exclusivă,
necondiţionată a republicii.
Declaraţia a stabilit şi instituirea cetăţeniei RSSM.
Foarte importantă a fost stipularea pentru prima dată sepărării
puterilor în legislativă, executivă şi judiiciară ca principiu de bază
al funcţionării RSSM ca stat suveran şi democrat.
Declaraţia a fost primul pas serios spre autodeterminare.
9. Republica ca formă de guvernământ
Prin forma de guvernământ înţelegem în general modul în care sunt
constituite si funcţionează organele supreme. Ea este raportată în
principiu, la trăsăturile definitorii ale sefului de stat si la raporturile
sale cu puterea legiuitoare.
Realizând o sinteză a formelor de guvernământ, vom reţine că cele
mai utilizate au fost si sunt monarhia si republica.
Republica este acea formă de guvernământ în care cetăţenii se
guvernează singuri, desemnându-si presedintele sau alegând un sef
de stat, denumit de regulă presedinte.
În republică, guvernarea se înfăptuieste prin reprezentanţi alesi
după proceduri electorale. Aici, seful de stat, presedintele de
republică sunt alesi fie prin vot universal, fie de către Parlament,
desemnare ce determină clasificări ale acestei forme de
guvernământ.
Republica parlamentară se caracterizează prin alegerea sefului de
stat de către parlament, singur sau completat cu delegaţi, în faţa
căruia acesta de altfel răspunde, nuanţat desigur. Datorită acestui
lucru, poziţia legală a sefului de stat este inferioară parlamentului
(Italia, Austria, Germania, Finlanda).
Republica prezidenţială se caracterizează prin alegerea sefului de
stat de către cetăţeni, fie direct prin vot universal, egal, secret si
liber exprimat, fie indirect prin intermediul colegiilor electorale
(electori, în S.U.A., de exemplu). Acest mod de desemnare a
presedintelui de republică îl situează, din punct de vedere legal, pe

12. Pluralismul politic şi pluripartidismul
Sistemul democratic modern bazat pe principiul reprezentării, pe
separaţia puterilor în stat şi pe domnia legii, nu poate funcţiona fără
o precondiţie de fond şi anume pluralismul politic şi
pluripartidismul.
Constituirea unei puteri care să garanteze libertatea cetăţenilor
presupune existenţa legală şi activitatea unor partide diferite ca
orientare şi program, aflate în competiţia pentru putere. Existenţa
partidelor politice, a partidismului ca fenomen politic reprezintă un
element esenţial al vieţii democratice. Democraţia începe şi există
numai o dată cu apariţia şi dezvoltarea partidismului.
Partidele politice sunt organizaţii ce exprimă într-o formă
concentrată şi explicită, în planul vieţii publice, valorile, interesele
şi opţiunile diferite ale cetăţenilor în privinţa scopurilor şi
mijloacelor pe care ar trebui să le urmeze sistemul politic pentru a
concilia conflictele şi a asigura libertatea şi ordinea în societate.
Apariţia şi afirmarea partidelor în viaţa politică sunt procese strâns
legate de modernizarea societăţii şi de consolidarea sistemului
democratic.
Societăţile moderne sunt profund diferenţiate şi divizate, generând
interese şi grupuri sociale cu opţiuni variate în privinţa chestiunilor
majore şi a politicilor publice pe care ar trebui să le sprijine
sistemul politic.
Această structură diferenţiată şi latent conflictuală a societăţilor
produce în mod firesc, în condiţiile libertăţii de asociere şi de
exprimare, asocierea indivizilor în funcţie de afinităţile şi opţiunile
lor politice. Astfel, diversitatea de interese, idei şi aşteptări din plan
social se traduce în pluralismul orientărilor şi al opţiunilor din plan
politic. O dată cu apariţia partidelor, diversitatea de interese sociale
a dobândit o expresie organizată şi coerentă, iar mecanismul
electoral a fost investit cu semnificaţia de arbitraj legitim şi decisiv,
recunoscut de toţi participanţii la procesul politic.
Pluripartidismul reprezintă astfel o expresie elocventă a libertăţii
politice, manifestată prin existenţa în societate a mai multor partide,
cu orientări şi programe diferite, care susţin politici şi strategii
alternative. De aceea, sistemele democratice garantează dreptul de
asociere al cetăţenilor, dreptul legal al acestora de a forma partide
politice sau organizaţii civice, prin intermediul cărora să-şi
promoveze interesele şi aspiraţiile.
Limitarea sau anularea dreptului de asociere politică sau
interzicerea partidelor concurente reprezintă trăsături ale
regimurilor nedemocratice (autoritare, dictatoriale sau totalitare).
Acestea se caracterizează prin existenţa unui partid unic, care
funcţionează ca partid stat, în absenţa unei oferte politice
alternative, astfel că toate instituţiile puterii de stat sunt ocupate de
reprezentanţii acestui partid unic.
De aceea, partidele politice, indispensabile în democraţiile
moderne, reprezintă actorii politici majori, organizaţiile specifice
ale scenei politice, întrucât prin intermediul lor se exprimă
diversitatea de interese şi sunt promovate opţiuni şi politici menite
să orienteze dezvoltarea societăţii într-o anumită direcţie.
Pentru un pluralism politic veritabil sunt necesare anumite
garanţii şi condiţii. Astfel, Constituţia RM (art.32) garantează
fiecărui cetăţean libertatea gîndirii, a opiniei, precum şi
libertate exprimării în public prin cuvînt, imagine, sau prin alte
mijloace posibila Alineatele 2 şi 3 ale aceluiaşi articol fixează şi
condiţiile de exercitare i acestui drept. Libertatea exprimării
nu poate prejudeca onoarea demnitatea sau dreptul
persoanei la viziune proprie. Sunt interzise contestarea şi
defăimarea statului şi a poporului, îndemnul la război, ură
naţională, rasială sau religioasă, la separatism teritorial,
violent publică precum şi alte manifestări ce atentează la regimul
constituţional.
o poziţie egală cu parlamentul. În republica prezidenţială,
prerogativele sefului de stat sunt puternice.
13. Parlamentul Republicii Moldova
În conformitate cu Constituţia RM, Parlamentul este organul
reprezentativ supreme al poporului RM şi unica autoritate
legislativă a statului. De aici rezultă că Parlamentul are un rol
dublu:
- Cel de a fi organul reprezentaiv suprem al popurului RM;
- De a fi unica autoritate legislativăă a statului.
După structura sa, Parlmentul este unicameral, fiind constituit din
101 deputaţi aleşi în mod democratic pe un mandate de 4 ani.
Pentru ca activitatea Parlmentului să se desfăşoare în mod
organizat, acesta se organizează în structure restrînse de lucru.
Organizarea internă a parlamentului include:
Preşedintele P. este ales de deputaţi cu votul majorităţii pe un
mandate de 4 ani. Este asistat în activitatea sa de doi vicepreşedinţi.
Biroul permanent – care este organul de lucru al parlamentului. El
se compune din deputaţi care reprezintă proporţional fracţiunile
parlamentare. Din el fac parte, de drept: preşedintele Parlmentului,
2 vicepreşedinţi. Numărul de membri ai Biroului permanent al
parlamentului se stabileşte prin hotărîrea Parlmentului. Biroul
permanent al P. aoptă hotărîi în limita competenţei sale, cu votul
majorităşii membrilor.
Fracţiunile parlamentare sînt alcătuie din cel puţin 5 deputţi în
bază de liste ale partidelor, organizaţiior social-politice şi blocuriloe
electorale.
Comisiile parlamentare, sînt ca şi Biroul permanent, orgorgane
interne le P. responsabile de organizarea lucrărilor, precum şi
exercitarea funcţiilor parlamentare, îndeosebi a celor legislative şi a
celor de control. Crearea consiliilor este generată de faptul că multe
probleme necesită o studiere minuţioasă. Comisiile parlamentare
sînt de diverse categorii. În uncţie de durata de timp pentru care sînt
alese, comisiile parlamentare sînt permanente şi provizorii.
Comisiile permanente sînt organe de lucru ale P. şi se constituie în
domenii specializate. În cadrl acestor domenii ele desfăşoară
activitate neîntreruptă , pe toată duata mandatului P.Fiecare comisie
permanentă are un preşedinte ales cu votul majorităţii
deputaţilor.Statutul şi modul de organizare este stabilit prin
regulamentul P.
Comisiile provizorii sau temporare pot fi alese pentru orice problem
sau domeniu de activitate, pentru o problem strict determinată. DE
EX. Pentru exercitarea unui control aprofunda în anumite domenii.
Ele se mai numesc comisii de anchetă, speciale.
Funcţiile Parlamentului RM.
Ca autoritate reprezentativă a poporului P. exercită următoarele
categorii de funcţii:
-funcţia legislativă sau de legiferare;
Adoptă legi constituţionale, organice şi ordinare.
-funcia de stabilire a direcţiilor principale ale activităţii social-
economice, culturle, statale şi juridice;
Prin această funcţie se manifestă rolul de purtător de cuvînt al
poporului.
-funcţia de alegere, formare, avizare a formării, numirea sau
revocarea unor autorităţi ale statului;
Votul de încredere Palrmaentului, numirea în funcţie doi judecători
la Curtea Constituţională, la propunerea membrilor Consiliului
Sperior al Magistraturii numeşte membrii C.S.J., numirea
Procurorului General, numirea preşedintelui şi a membrilor Curţii
de Conturi, suspendarea din funcţie a preşedintelui ţării şi punere
lui sub acuzare.
-funcţia de conducere în politica externă;
Ratifică, suspendă sau anulează tratate la care RM este parte.
-funcţia de orgnizare internă a sa;
Adoptarea Regulamentului Propriu, alegerea orgnelor sale interne
de lucru

16.Investirea şi demisia Guvernului.
Guvernul este denumit diferit în constituiile statelor lumii:
cabinet, guvern, consiliul de miniştri. Aceste denumiri depind de
sistemul constituţional, de aptul dacă executivul este format din una
sau două structure, precum şi raportul dintre autorităţile publice.
Guvernul are două componenţe: şeful Guvernului şi Cabinetul de
miniştri.
Şeful Guvernului se mai numeşte prim-ministru, preşedinte.
Sistemul exucutiv în RM are un character bicefal. Ca urmare atît
Preşedintelui RM cît şi guvernului îi revin anumite atribuţii ale
puterii executive strict determinate de constituţie.
Ca exponenţi ai acestei puteri, Preşedintele RM şi Guvernul sînt
egali. În acelaşi timp, majorittea atribuţiilor ce ţin de puterea
executivă urmează să fie realizate de către Guvern conform
Constituţiei RM şi Legii cu privire la Guvern din 31 mai 1990, cu
modificările effectuate pînă în prezent.
Astfel, conform Constituţiei, Guvernul asigură realizarea politicii
interne şi externe a statului şi exercită conducerea general a AP.
În exercitarea atribuţiilor sale, Guvernul se conduce de programul
său de activitate, acceptat de Parlament.O asemenea prevedere,
formulată în alin. 2 al art. 96 din Constituţie, scoate în evidenţă
necesitatea colaborării dintre executive, în persoana Guvernului, şi
la Parlament.
În activitatea sa Guvernul:
Se călăuzeşte de Constituţie, de legile şi hotărîrile Parlamentului,
de decretele Preşedintelui Republicii;
Porneşte de la principiile democraţiei, legalităţii şi utilităţii
sociale;
Asigură colegialitatea şi raspunderea personal a membrilor
Guvernului în procesul elaborării, adoptării şi executării
hotărîrilor;
Asigură exercitarea principiilor ştiinţifice de administrare, îine
seama de experienţa mondială în sfera constrcţiei de stat şi o
aplică.
După consultarea fracţiunilor parlamentare, Preşedintele
Republicii Moldova desemnează un candidat pentru funcţia de
Prim-ministru. Candidatul pentru funcţia de Prim-ministru va cere,
în termen de 15 zile de la desemnare, votul de încredere al
Parlamentului asupra programului de activitate şi a întregii liste a
Guvernului. Programul de activitate şi lista Guvernului se dezbat în
şedinţa Parlamentului. Acesta acordă încredere Guvernului cu votul
majorităţii deputaţilor aleşi. În baza votului de încredere acordat de
Parlament, Preşedintele Republicii Moldova numeşte Guvernul.
Guvernul îşi exercită atribuţiile din ziua depunerii jurămîntului de
către membrii lui în faţa Preşedintelui Republicii Moldova. În caz
de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a funcţiei,
Preşedintele Republicii Moldova revocă şi numeşte, la propunerea
Prim-ministrului, pe unii membri ai Guvernului.
Încetarea mandatului: Guvernul îşi exercită mandatul pînă la data
validării alegerilor pentru un nou Parlament. Guvernul, în cazul
exprimării votului de neîncredere de către Parlament, al demisiei
Prim-ministrului, îndeplineşte numai funcţiile de administrare a
treburilor publice, pînă la depunerea jurămîntului de către membrii
noului Guvern.
18.Actele Parlamentului
Parlamentul adoptă legi constituționale,legi organice și legi
ordinare.
Legile organice se adoptă cu votul majorității deputaților aleși după
cel puțin două lecturi.
Legile ordinare și hotărîrile se adoptă cu votul majorității
deputaților prezenți.
Proiectele de lege prezentate de Guvern, precum și propunerile
legislative ale deputaților acceptate de acesta sînt examinate de
Parlament în modul și după prioritățile stabilite de Guvern,
-funcţia de control:
Dari de seama, rapoarte, mesaje.etc.
14. Alegerea sefului statului
Institutia sefului statului constituie una dintre cele mai vechi autoritati
politice, ea aparand odata cu statul, cunoscand o evolutie continua, atat
in ceea ce priveste forma, structura, cat si preorgativele si atributiile.
Orice colectivitate, indiferent de marimea ei, de nivelul sau de
organizare si dezvoltare, a avut in fruntea sa un sef, fie ales, fie impus.
Astazi aceasta institutie, sub diferite forme, structuri, atribute si
prerogative este prezenta in societate. Analiza institutiei sefului statului
impune precizarea categoriei de putere careia ii apartine. Includerea
acestei institutii in cadrul puterii executive sau legislative tine in mare
masura de principiul pe care aceasta se fundamenteaza, al separatiei ei
sau al unicitatii. Daca puterea se fundamenteaza pe principiul
separatiei, institutia sefului statului apartine sferei executivului, de
aceea ea apare sub numele de “seful puterii executive” sau “seful
executivului”. Acolo unde insa statul este intemeiat pe principiul
unicitatii, aceeasi institutie este apartinatoare categoriei de putere
similara cu cea a parlamentului, adica a legislativului. In decursul
vremii, institutia sefului statului a imbracat doua forme de organizare si
manifestare: uni-personala (rege, imparat, sultan, domn, principe sau
presedinte), de regula numita, dar in vremurile moderne si aleasa;
colegiala – aceasta a purtat si poarta diverse denumiri: Prezidiu,
Consiliul de stat, Consiliul prezidential.
Desemnarea, alegerea sefului statului
Desemnarea sau alegerea sefului statului, atributiile si prerogativele
acestei institutii tin de o serie de factori:
-natura sistemului politic;
-sistemul constitutional si forma de guvernamant;
-anumite traditii istorice si nationale.
Nu in toate cazurile si in mod automat modul de desemnare al sefului
statului determina locul si rolul acestuia in societate in stat. Cuantumul
si extensiunea acestei functii este in raport cu celelalte puteri, in
principiu cu executivul si legislativul, dar si de categoria puterii in care
este incadrata.
Practica social-istorica de pana astazi a relevat patru mari moduri, cai
de desemnare a sefului statului:
a) Pe cale ereditara. Este prima si cea mai veche modalitate de
desemnare a sefului statului. Ea a fost si este caracteristica regimurilor
monarhice, constitutionale.
Dupa anumite reguli constitutionale, monarhul ascede la functia de sef
al statului pe cale ereditara ca in Anglia, Olanda, Suedia sau el insusi
isi poate desemna un succesor din cadrul casei regale, ca in Spania,
Belgia, Maroc, Iordania. Prin aceasta modalitate de desemnare a
sefului statului, parlamentul sau alta institutie nu au nici un rol sau unul
minor, cel mult de a veghea la respectarea regulilor constitutionale de
desemnare a acestuia, sau in caz de stingere a dinastiei, la numirea unui
succcesor la tron sau participa la alegerea acestuia.
b) Alegerea de catre parlament
Aceasta modalitate de desemnare a sefului statului este o consecinta,
un rezultat al revolutiei burgheze, al luptei acesteia impotriva
absolutismului, fiind in acelasi timp si un mod eficient de control al
parlamentului asupra acestei institutii. In practica politica aceasta
modalitate cunoaste doua forme:
-parlamentul desemneaza direct prin votul membrilor sai pe seful
statului, de regula pe presedinte, asa cum este situatia in Grecia, Israel,
Republica Sud Africana. In acest caz, institutia sefului statului imbraca
forma uni-personala;
-parlamentul alege organe colegiale, ca sefi de stat, situatii intalnite in
fostele tari socialiste, dar si in state ca Elvetia.
c) Desemnarea sefului de stat de catre un colegiu electoral
In principiu, parlamentul si adunarile landurilor in Germania, adunarile
legislative ale statelor federale in India, si adunarile regionale in Italia
desemneaza membrii care impreuna formeaza colegiul electoral si care
vor desemna pe seful statului.
O situatie mai aparte se petrece in S.U.A. si Coreea de Sud unde
membrii colegiului electoral care il vor alege pe presedinte, sunt
desemnati prin vot universal.
d)Alegerea sefului statului prin vot universal
Aceasta modalitate de alegere a sefului statului este o consecinta a
adancirii democratismului vietii politice, dar si o masura de asigurare a
echilibrului intre executiv si legislativ. Alegerea sefului statului prin
inclusive în procedură de urgență. Alte propuneri legislative se
examinează în modul stabilit.
17. Guvernul Republicii Moldova
Guvernul este denumit diferit în constituiile statelor lumii: cabinet,
gvern, consiliul de miniştri. Aceste denumiri depind de sistemul
constituţional, de aptul dacă executivul este format din una sau două
structure, precum şi raportul dintre autorităţile publice. Guvernul are
două componenţe: şeful Guvernului şi Cabinetul de miniştri. Şeful
Guvernului se mai numeşte prim-ministru, preşedinte. Sînt sisteme
constituţionale în care şeful de stat cumulează şi funcţia de şef al
Guvernului: S.U.A. În sistemele constituţionale în care există o
distincţie între şeful de stat şi şeful de govern, şeful de guvern are un
rol important în fomarea Guvernului şi în formularea programului de
activitate al acestuia.Asemenea sisteme există în mai multe ţări ale
lumii, inclusiv în RM. Sistemul exucutiv în RM are un character
bicefal. Ca urmare atît Preşedintelui RM cît şi guvernului îi revin
anumite atribuţii ale puterii executive strict determinate de constituţie.
Ca exponenţi ai acestei puteri, Preşedintele RM şi Guvernul sînt egali.
În acelaşi timp, majorittea atribuţiilor ce ţin de puterea executivă
urmează să fie realizate de către Guvern conform Constituţiei RM şi
Legii cu privire la Guvern din 31 mai 1990, cu modificările effectuate
pînă în prezent. Astfel, conform Constituţiei, Guvernul asigură
realizarea politicii interne şi externe a statului şi exercită conducerea
general a AP. În exercitarea atribuţiilor sale, Guvernul se conduce de
programul său de activitate, acceptat de Parlament.O asemenea
prevedere, formulată în alin. 2 al art. 96 din Constituţie, scoate în
evidenţă necesitatea colaborării dintre executive, în persoana
Guvernului, şi la Parlament.
În activitatea sa Guvernul:
Se călăuzeşte de Constituţie, de legile şi hotărîrile Parlamentului, de
decretele Preşedintelui Republicii;
Porneşte de la principiile democraţiei, legalităţii şi utilităţii sociale;
Asigură colegialitatea şi raspunderea personal a membrilor
Guvernului în procesul elaborării, adoptării şi executării hotărîrilor;
Asigură exercitarea principiilor ştiinţifice de administrare, îine seama
de experienţa mondială în sfera constrcţiei de stat şi o aplică.
Componenţa Guvernului.
Urmare modificărilor recente ale Legii cu privire la Guvern, în cadrul
Guvernului a fost instituit Prezidiu.
Guvernul este autoritatea publica a puterii executive, care functioneaza
in baza votului de incredere acordat de Parlament si care asigura
realizarea politicii interne si externe a tarii si exercita conducerea
generala a administratiei publice. Pentru ca legea sa poata fi executata
este nevoie de a organiza executarea ei, de a pregati cadrul material-
financiar, organizational, metodic. Astfel, Guvernul este investit cu
anumite functii cu caracter de putere, deoarece, fiind adoptat cadrul
necesar organizatoric pentru executarea legii, el devine obligatoriu.
Definitie: Puterea executiva este ca o activitate de organizare a
indeplinirii legilor materializata in acte administrative cu caracter
normativ sau nenormativ, obligatorii pentru toti subiectii raporturilor
de drept in scopul executarii legilor.
Guvernul asigura realizarea politicii interne si externe a statului si
exercita conducerea generala a administratiri publice.
Functii cu titlu principal:
1.Functia guvernamentala – el elaboreaza conceptia dezvoltarii
social-economice a RM, programul si mecanismul trecerii la economia
de piata. Un rol important il are Parlamentul,aprobind directiile
principale ale politicii interne si externe.Guvernul stabileste proiectul
viitoarei activitati guvernamentale a statului.
2.Functia de administrare – Guvernul exercita conducerea generala a
administratiei publice,asigurarea satisfacerii intereselor generale.
Functii secundare:
1.Functia de control - Guvernul este inzestrat cu aceasta functie,
avind un caracter specific ce se poate divide: a)control de ordin
general – Guvernul poate sesiza Curtea Constitutionala privind
neconstitutionalitatea legilor sau Decretelor Presedintelui RM.
Guvernul este obligat sa organizeze audiente cetatenilor si sa
examineze petitiile venite in adresa sa exercitind astfel controlul prin
petitii. b)controlul specializat – Guvernul exercita controlul permanent
asupra activitatii ministerelor, departamentelor si a altor organe
subordonate lui, numit si control ierarhizat.
vot universal ii confera acestuia o sporita autoritate si respect, care se
pot materializa prin atributii si prerogative. O asemenea situatie
intalnim in Romania, Rusia; Franta, Indonezia, etc.
15. Funcţiile şi atribuţiile Preş. RM
Seful Statului face parte din puterea executiva. Fiind ales prin vot
universal, egal, si liber exprimat.Presedintele face parte din regimul
reprezentativ si in ansamblu cu Parlamentul este exponent al
poporului, participa la exercitarea suveranitatii nationale fiind
investit cu functia executiva.
Functiile: Functii cu titlu principal
1. Functia de Reprezentant si garant - Presedintele Republicii
Moldova reprezinta statul si este garantul suveranitatii,
independentei nationale, al unitatii si integritatii teritoriale a tarii.
Presedintele reprezinta statul atit pe plan extern(poarta tratative, ia
parte la negocieri, incheie tratate) cit si pe plan intern(orice
activitate a Presedintelui la care participa el reprezinta statul).
2. Functia de garant al suveranitatii- a) in calitate de reprezentant
al statului, el ia masuri prin intermediul negocierilor atit pe plan
extern cit si intern, prin semnarea diferitor Pacte, Conventii,
Declaratii, Memorandumuri pentru a nu demite lezarea
suveranitatii, independentei, sau securitatii nationale si integritatii
teritoriale. b) Comandant suprem al fortelor armate- ca pe linga
ministerul apararii face parte si ministerul securitatii
nationale,ministerul de interne care poseda trupe inarmate.
Necesitatea indeplinirii acestor functii este ca: pluralismul politic si
pluripartitism, deoarece Parlamentul si Guvernul sunt costituite din
reprezentanti ai diferitor partide politice.
Functii secundare
1.Functia guvernamentala – Presedintele desemneaza un candidat
pentru functia de prim-ministru si numeste Guvernul pe baza
votului de incredere acordat de Parlament. Ii permite sa participe la
sedintele Guvernului si sa le prezideze,sa consulte Guvernul in
probleme urgente si de importanta deosebita. Prin imputernicirile
respective, Presedintele poate influenta activitatea guvernamentala,
permite Presedintelui sa adreseze Parlamentului mesaje cu privire la
principalele probleme ale natiunii.Presedintele confera decoratii si
titluri de onoare; numeste in functii publice; poate cere poporului
sa-si exprime prin referendum vointa asupra problemelor de interes
national, confera grade superioare de calificare lucratorilor din
procuratura, judecatorii si altor categorii de functionari.
Presedintele nu poarta raspundere politica pentru activitatea sa, el
poate fi tras la raspundere numai in cazul savirsirii unei fapte grave
care incalca prevederile Constitutiei.
2. Functia de control – Presedintele este in drept de a dizolva
Parlamentul in cazul in care acesta nu este in stare sa investeasca
Guvernul, precum si in cazul blocarii procedurii de adoptare a
legilor timp de 3 luni.Dizolvarea este ca o sanctiune aplicata de
Presedinte. Promulgarea legilor este un mecanism politico-juridic
de echilibrare a puterilor si in acelasi timp o forma de control
asupra unitatii si legalitatii lor, permitind Presedintelui sa intoarca
spre reexaminare legile la care are obiectii. In care Presedintele va
stabili ca actele emise de Guvern contravin legislatiei, le va
suspenda pina la adoptarea hotaririi definitive a Curtii
Constitutionale. El este investit si cu dreptul de a sesiza Curtea
Constitutionala in cazul in care va decide neconstitutionalitatea
unor acte juridice sau actiuni ale Parlamentului.
Presedintele este in drept sa ceara orice informatie, documente de
la orice autoritate publica, organ de stat, intreprindere, direct sau
prin intermediul serviciilor speciale, iar in cazul descoperirii unor
incalcari, abateri sa ceara repararea situatiei, iar vinovatii – trasi la
raspundere. Exercita control si prin petitiile cetatenilor, fiind obligat
sa organizeze audierea cetatenilor si examinarea petitiilor.
 Obiective: Guvernul are rolul de a asigura functionarea echilibrata si
dezvoltarea sistemului national economic si social, precum si
racordarea acestuia la sistemul

19.Actele Șefului Statului 20. Actele Guvernului:

În exercitarea atribuţiilor ce îi sunt conferite, Preşedintele (1) Guvernul adoptă hotărîri, ordonanţe şi dispoziţii.
Republicii emite acte juridice, săvîrşeşte fapte materiale juridice şi (2) Hotărîrile se adoptă pentru organizarea executării legilor.
operaţiuni tehnico administrative şi face acte cu caracter exclusiv (3) Ordonanţele se emit în condiţiile articolului 1062.
politic . Actele juridice emise de Preşedinte sunt decretele (4) Hotărîrile şi ordonanţele adoptate de Guvern se semnează de
prezidenţiale. Decretele prezidenţiale sunt acte juridice, adică Prim-ministru, se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia
manifestări de voinţă unilaterale făcute, în exercitarea atribuţiilor punerii lor în executare şi se publică în Monitorul Oficial al
conferite prin Constituţie, pentru a produce efecte juridice . Natura Republicii Moldova. Nepublicarea atrage inexistenţa hotărîrii sau
juridică a decretului prezidenţial este un act administrativ. Ca atare, ordonanţei.
pot fi supuse controlul de legalitate al instanţelor de contencios (5) Dispoziţiile se emit de Prim-ministru pentru organizarea
administrativ, atâta timp cât nu sunt exceptate acestui control, prin activităţii interne a Guvernului.
lege. Decretele prezidenţiale pot avea atît caracter normativ , cît şi
caracter individual. Decretele prezidenţiale emise în vederea
exercitării anumitor atribuţii trebuie  contrasemnate  de primul-
ministru, contrasemnarea, în acest caz, fiind o condiţie de
valabilitate.În principal, Presedintele Republicii în activitatea sa de
reprezentant al statului, emite acte juridice(decrete, regulamentul
de organizare si functionare a Administratiei prezidentiale) si acte
cu caracter exclusiv politic (mesaje adresate Parlamentului cu
privire la principalele probleme ale
natiunii,declaratii,apeluri,scrisori,comunicate,etc.).În
privinta actelor cu caracter exclusiv politic se consideră că ele
generează obligatii constitutionale procedurale pentru aceste
autorităti publice, existînd o singură deosebire fată de decrete
constînd în aceea că nu există obligatia de a fi publicate în
Monitorul Oficial. Actele juridice ale Presedintelui, emise în
exercitarea prerogativelor sale, sunt acte administrative si pot avea
un caracter individual sau un caracter normativ. Ele pot lua fie
forma decretului,fie pe cea a regulamentului.Actele administrative
cu caracter individual pot fi decrete privind aprobarea unor gratieri
individuale, revocarea din functie a unui ministru, desemnarea unui
ministru, numirea si revocarea din functie a unor procurori si
judecători, numirea unui judecător la Curtea Constitutională,
eliberarea din functie a unui consilier prezidential, rechemarea unui
ambasador, s.a.m.d. Aceste acte individuale sunt emise de
Presedinte în temeiul Constitusiei sau al unor legi organice.Actele
administrative cu caracter normative, emise de Presedinte, sunt
decretele si Regulamentul de organizare si functionare a
Administratie prezidentiale.
Decrete cu caracter normativ sunt:1).decretele avînd ca obiect
declararea mobilizării partiale sau totale; 2).decretele avînd ca
obiect luarea măsurilor necesare pentru respingerea agresiunii
armate îndreptate împotriva tării; 3). decretele prin care se instituie
starea de asediu sau starea de urgentă în întreaga tară ori în unele
unităti administrativ-teritoriale. Tot un act normativ este si
Regulamentul de organizare si functionare a Administratiei
prezidentiale, prin care se stabilesc compartimentele si functiile din
structura acestei institutii publice, cu personalitate juridică,
organizarea, functionarea si atributiile acestora.Toate decretele
emise de Presedinte, indiferent de obiectul lor, sunt acte de putere
publică de natură administrativă, avînd toate caracterele unor acte
administrative. Aceasta pentru că nu denumirea autoritătii emitente
este importantă pentru natura actului, ci forma de activitate a
statului în exercitarea cărora intervin. Prin urmare, este mai mult
decît evident ca actele Presedintelui Republicii sunt acte
administrative în măsura în care înfăptuiesc activitatea executivă a
statului.